Decizia nr. 1290/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 401 alin. 1 și art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, precum și a dispozițiilor art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului
prezumat în vigoare
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ionița Cochințu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 401 alin. 1 și art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, precum și a dispozițiilor
art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006
privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, excepție ridicată de Miron Doinescu și Elena Doinescu în Dosarul nr. 17.561/4/2009 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.183D/2010.
La apelul nominal se prezintă, pentru partea Societatea Comercială Banca Comercială Carpatica - Sucursala Brezoianu, avocat Ionuț Lupșa, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, constatându-se lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul apărătorului părții prezente, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, deoarece a fost ridicată în scopul tergiversării cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate și menținerea jurisprudenței, invocând în acest sens, spre exemplu,
Decizia nr. 141 din 23 martie 2004 , Decizia nr. 204 din 28 februarie 2008 sau
Decizia nr. 832 din 8 iulie 2008 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 3 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 17.561/4/2009, Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 401 alin. 1 și art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, precum și a dispozițiilor
art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006
privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, excepție ridicată de Miron Doinescu și Elena Doinescu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin următoarele:
Prevederile art. 401 alin. 1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale, deoarece debitorul nu mai poate formula contestație la executare după termenul de 15 zile, care începe să curgă de la primul act de executare, chiar dacă, ulterior, au fost efectuate și alte acte de executare care l-au vătămat, fiindu-i îngrădit liberul acces la justiție. Astfel, acestea contravin dispozițiilor art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1) și (2), art. 21, art. 126 alin. (1), (2) și (5), art. 129 din Constituție, art. 6 paragraful 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 14 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Dispozițiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale, contravenind art. 21, art. 24 și art. 53 din Constituție, întrucât condiționează admisibilitatea cererii de suspendare a executării silite de depunerea unei cauțiuni, al cărei cuantum legiuitorul l-a lăsat la aprecierea instanței de judecată, instanță care poate aprecia în mod arbitrar. Totodată, creează și o discriminare între justițiabilii care au posibilitatea să achite cauțiunea stabilită de instanță pentru judecarea cererii de suspendare a executării silite și cei care nu au această posibilitate, cauțiune al cărei cuantum diferă în funcție de "persoana contestatarului".
De asemenea, sunt neconstituționale prevederile
art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , care dau putere de titlu executoriu contractelor de credit bancar, precum și garanțiilor reale și personale, contravenind dispozițiilor constituționale ale art. 16, art. 21 și art. 24.
Arată, de asemenea, că partea căreia i se opune actul executării silite, pe calea judecării unei cereri de încuviințare a executări silite, are interesul de a-și formula apărarea, interes legitim ocrotit de legiuitor, și poate invoca chiar nulitatea absolută a titlului în baza căruia se cere încuviințarea executării silite. Această nulitate, dacă este admisă, poate avea drept consecință respingerea cererii de executare și anularea convenției ce a stat la baza ei, astfel încât, fiind desființat însuși temeiul juridic ce a stat la baza formulării cererii, nu mai poate fi promovată altă cerere în baza înscrisului respectiv, fapt ce duce la încălcarea dreptului la apărare.
Odată consacrat caracterul de titlu executoriu al contractului, nu mai este necesară învestirea cu formulă executorie, creditorul putându-se adresa direct unui executor judecătoresc pentru a se trece la executarea silită a acestui contract. Prin urmare, prin poziția privilegiată de care beneficiază instituțiile bancare în cadrul raporturilor contractuale cu clienții lor și, mai apoi, în faza executării silite, este încălcat atât principiul egalității în drepturi, cât și dreptul la un proces echitabil.
Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 401 alin. 1 și art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, precum și dispozițiile
art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006
privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 27 decembrie 2006, care au următorul cuprins:
- Art. 401 alin. 1 din Codul de procedură civilă: "Contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când:
a) contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare;
b) cel interesat a primit, după caz, comunicarea ori înștiințarea privind înființarea popririi. Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit;
c) debitorul care contestă executarea însăși a primit somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație.
- Art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă: "Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel."
-
Articolul 120
din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 : "Contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii."
În susținerea neconstituționalității acestor prevederi se invocă dispozițiile constituționale ale art. 4 alin. (2) referitor la criteriile de nediscriminare, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiție, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 44 alin. (2) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 53 alin. (1) privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiției, art. 126 alin. (1), (2) și (5) privind instanțele judecătorești și art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea, este invocat art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil și art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 14 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:
1. Este neîntemeiată critica referitoare la îngrădirea liberului acces la justiție, motivată de faptul că debitorul nu mai poate formula contestație la executare după termenul de 15 zile, din moment ce acesta începe să curgă de la primul act de executare, chiar dacă, ulterior, au fost efectuate și alte acte de executare care l-au vătămat.
Cu caracter de principiu, contestația la executare se exercită într-un anumit număr de zile (de regulă 15 zile) de la data când debitorul a luat cunoștință, pe căile prevăzute de lege, de actul executării.
Ar fi, prin urmare, nefiresc ca odată ce debitorul a luat cunoștință de actul executării, să mai beneficieze încă o dată de alt termen de contestare doar pentru singurul motiv că, executarea fiind în curs, este vătămat și prin actele de executarea ulterioară.
În momentul în care a luat cunoștință de actul executării (fie acesta chiar prima reținere din venituri) debitorul este obligat, potrivit regulilor de procedură, să conteste executarea silită în termenul de 15 zile de la data primului act de executare. Neprocedând astfel, se presupune că debitorul își însușește actul executării silite.
Distinct de cele arătate, dispozițiile criticate sunt norme de procedură, or potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", legiuitorul fiind în drept să stabilească regulile de procedură cu aplicabilitate generală, dar și unele reguli speciale, în considerarea unor situații deosebite, astfel că termenul în care se poate formula contestație la executare, respectiv 15 zile, este în deplin acord cu dispozițiile constituționale.
2. Referitor la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate au mai fost supuse în numeroase cazuri controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale ca și cele invocate în prezenta cauză, constatându-se constituționalitatea acestora.
Astfel, prin
Decizia nr. 72 din 19 ianuarie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 17 martie 2010, sau prin
Decizia nr. 902 din 5 decembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 23 ianuarie 2007, Curtea a reținut că instituirea obligației de plată a cauțiunii ca o condiție a suspendării executării silite are o dublă finalitate, și anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanție pentru creditor, în ceea ce privește acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, și, pe de altă parte, de a preveni și limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici. Întrucât plata cauțiunii nu constituie o condiție de admisibilitate a contestației la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea provizorie a executării silite, instituirea acestei obligații nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiție.
De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile de lege nu contravin nici prevederilor art. 53 din Constituție, deoarece acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, restrângere care, așa cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
3. În ceea ce privește critica dispozițiilor
art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , Curtea s-a pronunțat, de exemplu, prin
Decizia nr. 832 din 8 iulie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2008.
Cu acel prilej, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 372 din Codul de procedură civilă, executarea silită se realizează în temeiul hotărârilor judecătorești și al altor înscrisuri care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a constitui titluri executorii. Așa fiind, prevederile
art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006
nu aduc nimic nou, ci se limitează să dea expresie, într-un domeniu particular, reglementării cu caracter general adoptate de legiuitor în limitele competenței sale constituționale. Curtea a mai constatat că, în materia la care se referă excepția de neconstituționalitate, calificarea contractelor încheiate de o instituție de credit, care constată o creanță certă, lichidă și exigibilă ca fiind titluri executorii, a fost determinată de necesitatea valorificării cu celeritate a respectivei creanțe, fără a afecta în acest mod vreun drept fundamental al părților. O asemenea concluzie este impusă de împrejurarea că prin încheierea unor asemenea contracte se dă expresie, într-o formă specifică, acordului de voință al părților cu privire la clauzele acolo stipulate, pe care părțile și le însușesc în mod liber și se obligă să le respecte.
În considerentele aceleiași decizii s-a reținut că, în măsura în care contractul de credit sau contractul de garanție reală ori personală este pus în executare silită, potrivit art. 399 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, acesta poate face obiectul unei contestații la executare, asigurându-se astfel accesul la o instanță de judecată. Mai mult, cu această ocazie, dat fiind faptul că executarea se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, contestatorul are posibilitatea de a invoca inclusiv apărări de fond, împrejurare care este de natură a-i garanta dreptul la un proces echitabil.
De asemenea, Curtea a constatat că textul de lege criticat nu creează nicio discriminare între părțile raportului juridic, întrucât nu se poate reține o similitudine între situația juridică a debitorilor și cea a creditorilor, de natură să permită caracterizarea regimului juridic diferențiat ce le este aplicabil ca fiind discriminatoriu. Astfel, posibilitatea recunoscută creditorilor ca, în anumite condiții, expres și limitativ prevăzute de lege, să poată interveni pentru a-și apăra drepturile și interesele legitime nu constituie o măsură discriminatorie pozitivă în favoarea lor, ci reprezintă exclusiv o garanție a asigurării echilibrului între persoane cu interese contrare, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în decizia menționată își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
4. În ceea ce privește invocarea prevederilor constituționale ale art. 4 alin. (2), Curtea constată că acestea nu sunt incidente în cauză, iar în ce privește art. 20 alin. (2), art. 44 alin (2), art. 124 alin. (2), art. 126 alin. (1), (2) și (5), art. 129 din Constituție, autorii excepției nu motivează în ce constă contrarietatea dispozițiilor criticate cu acestea, Curtea neputându-se substitui autorilor excepției prin invocarea unor motive de neconstituționalitate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 401 alin. 1 și art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, precum și a dispozițiilor
art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006
privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, excepție ridicată de Miron Doinescu și Elena Doinescu în Dosarul nr. 17.561/4/2009 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 octombrie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ionița Cochințu _________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.