Decizia nr. 114/2008
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 10/2001 8 februarie 2001 (prevederi anume) privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 -…
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Simona Ricu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Ioana Vrănău în Dosarul nr. 2.021/233/2006 al Judecătoriei Galați, Ana Lederer în Dosarul nr. 2.254/85/2006 al Tribunalului Sibiu - Secția civilă, de Rosemarie Rus, Hedwig Hildegard Deppner, Gheorghe Rus, Elfriede Petri și Melitta Capesius în Dosarul nr. 2.265/102/2007 al Tribunalului Mureș - Secția civilă, de Victoria Stănescu în Dosarul nr. 15.359/299/2007 al Judecătoriei Sectorului 1 București și de Veronica Roth în Dosarul nr. 2.582/83/2006 al Tribunalului Satu Mare - Secția civilă.
La apelul nominal răspund avocații autoarei excepției Ioana Vrănău, doamna Paula Iacob și domnul Ion Iordache, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Din oficiu, Curtea pune în dezbatere problema conexării celor cinci dosare înregistrate pe rolul său, având în vedere că obiectul excepțiilor de neconstituționalitate este identic.
Avocații prezenți și reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile conexării dosarelor.
Reținând identitatea de obiect, în temeiul
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , Curtea dispune conexarea dosarelor nr. 1.524D/2007, nr. 1.736D/2007, nr. 1.793D/2007 și nr. 36D/2008 la Dosarul nr. 1.329D/2007, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, avocații autoarei excepției Ioana Vrănău solicită admiterea criticii de neconstituționalitate, arătând că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 care consacră egalitatea în drepturi a cetățenilor, ale art. 21 alin. (1), (2) și (3) referitoare la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și ale art. 44 privitoare la garantarea dreptului de proprietate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în această materie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:
Prin Încheierea din 14 septembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 2.021/233/2006 al Judecătoriei Galați, prin Încheierea din 20 noiembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 2.254/85/2006 al Tribunalului Sibiu - Secția civilă, prin Încheierea din 20 noiembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 2.265/102/2007 al Tribunalului Mureș - Secția civilă, prin Încheierea din 1 octombrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 15.359/299/2007 al Judecătoriei Sectorului 1 București și prin Încheierea din 7 decembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 2.582/83/2006 al Tribunalului Satu Mare - Secția civilă, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Ioana Vrănău, Ana Lederer, Rosemarie Rus, Hedwig Hildegard Deppner, Gheorghe Rus, Elfriede Petri, Melitta Capesius, Victoria Stănescu și Veronica Roth.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prin reglementarea prevăzută de
art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
se aduce atingere liberului acces la justiție și dreptului de proprietate privată, întrucât se dă prevalență unor acte nule absolut în defavoarea dreptului de proprietate ce nu a încetat să existe. Astfel, scopul reparator al
se va limita la măsuri reparatorii prin echivalent, iar actele încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale vor produce efecte juridice sub protecția acestei legi.
Dispozițiile criticate sunt neconstituționale în ceea ce privește data de la care începe să curgă termenul de prescripție - intrarea în vigoare a legii, aceasta trebuind să fie data de la care contractele de vânzare-cumpărare a căror nulitate se invocă au fost întabulate în cartea funciară și au ajuns la cunoștința persoanelor interesate. Astfel, autorii apreciază că legea nu poate institui o prezumție de cunoaștere a cauzei de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare, pe care persoana îndreptățită potrivit
înțelege să își întemeieze acțiunea, care să opereze de la momentul intrării în vigoare a legii speciale. Termenul de prescripție nu poate începe să curgă decât din momentul în care această persoană a cunoscut sau trebuia să cunoască actul juridic a cărui nulitate o invocă. Reaua-credința a actualilor proprietari, manifestată prin ascunderea contractului față de părțile interesate și față de autorități, nu poate constitui temei de sancționare a foștilor proprietari, care au depus toate diligențele pentru a-și recupera imobilul preluat abuziv de către stat.
Judecătoria Galați și Judecătoria Sectorului 1 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Tribunalul Sibiu - Secția civilă și Tribunalul Mureș - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, dispozițiile
art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
contravenind principiului liberului acces la justiție sub aspectul momentului de la care începe să curgă termenul de invocare a nulității contractului de vânzare-cumpărare.
Tribunalul Satu Mare - Secția civilă apreciază că textul de lege criticat este în acord cu prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție. Cu toate acestea, arată că termenul prevăzut de dispozițiile criticate începe să curgă odată cu intrarea în vigoare a legii, fără ca persoanei îndreptățite să i se aducă la cunoștință, odată cu depunerea notificării, situația juridică a imobilului de către entitatea învestită cu soluționarea acesteia în cadrul procedurii administrative. Așadar, pe lângă sarcina probei proprietății, persoana care pretinde dreptul are obligația să cunoască actul juridic lovit de nulitate absolută sau relativă, cât și cauza nulității, în termenul prevăzut de lege. Instanța mai observă și faptul că situația juridică a persoanei care pretinde dreptul și solicită constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare în temeiul
art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
este similară cu situația persoanelor care se încadrează în ipoteza
art. III al titlului I din Legea nr. 247/2005
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. Pentru primul caz, data de la care începe să curgă termenul special de prescripție este data intrării în vigoare a legii, iar în al doilea caz, termenul începe să curgă alternativ, fie de la data intrării în vigoare a legii, fie de la data luării la cunoștință a încheierii contractului. Or, în această împrejurare, apare ca evidentă încălcarea principiului constituțional al egalității cetățenilor în fața legii.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Guvernul arată că dispozițiile
art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
au fost supuse în repetate rânduri controlului de constituționalitate, Curtea respingând constant criticile cu un atare obiect, astfel că și în această speță soluția se impune a fi menținută.
Avocatul Poporului consideră că instituirea unui termen derogator de la dreptul comun, înăuntrul căruia o persoană are posibilitatea de a se adresa instanței de judecată, nu încalcă principiile constituționale invocate de autorul excepției.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie
art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005. Textul legal criticat are următorul conținut: "Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi."
Termenul de un an prevăzut de textul de lege criticat a fost prelungit succesiv, cu câte 3 luni, prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 13 august 2001, și prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 145/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 12 noiembrie 2001.
Autorii excepției de neconstituționalitate consideră că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 care consacră egalitatea în drepturi a cetățenilor, ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1), (2) și (3) referitoare la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 44 privitoare la garantarea dreptului de proprietate, ale art. 53 alin. (1) referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 154 alin. (1) referitoare la conflictul temporal între legi și Constituție.
Examinând excepția, Curtea constată că
art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
a mai fost supus controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași dispoziții constituționale ca și în cauza de față. Astfel, prin
Decizia nr. 427 din 18 noiembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 5 decembrie 2003,
Decizia nr. 372 din 5 iulie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 31 august 2005, și
Decizia nr. 673 din 11 septembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 15 noiembrie 2007, Curtea a statuat că acest text este constituțional.
În considerentele acestor decizii, Curtea a reținut că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.
Articolul 45
alin. (5) din Legea nr. 10/2001
recunoaște dreptul titularului la exercitarea acțiunii în constatarea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare a imobilelor preluate în mod abuziv și asigură posibilitatea de valorificare a acestuia în cadrul unui termen, impus de rațiuni sociale majore, respectiv de evitarea unor stări de incertitudine prelungite în ceea ce privește raporturile juridice civile, precum și de asigurarea stabilității și securității acestora, cu atât mai importante cu cât au ca obiect dreptul de proprietate.
Împrejurarea că persoana interesată, deși cunoștea sau trebuia să cunoască termenul de introducere a acțiunii în constatarea nulității, precum și consecințele juridice ale nerespectării acestuia, nu s-a conformat exigenței legale, lipsește de îndreptățire critica reglementării în cauză, potrivit principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans".
Analizând compatibilitatea
art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
cu dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 6 paragraful 1 din aceeași convenție, raportate la art. 20 din Constituție, Curtea a reținut, în esență, că textul de lege criticat se armonizează cu aceste prevederi, având ca scop asigurarea stabilității și securității raporturilor civile, cu atât mai importante cu cât au ca obiect dreptul de proprietate.
Soluțiile pronunțate în deciziile anterior menționate, precum și considerentele ce au stat la baza acestora își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, întrucât nu au fost aduse elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții Constituționale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Ioana Vrănău în Dosarul nr. 2.021/233/2006 al Judecătoriei Galați, de Ana Lederer în Dosarul nr. 2.254/85/2006 al Tribunalului Sibiu - Secția civilă, de Rosemarie Rus, Hedwig Hildegard Deppner, Gheorghe Rus, Elfriede Petri și Melitta Capesius în Dosarul nr. 2.265/102/2007 al Tribunalului Mureș - Secția civilă, de Victoria Stănescu în Dosarul nr. 15.359/299/2007 al Judecătoriei Sectorului 1 București și de Veronica Roth în Dosarul nr. 2.582/83/2006 al Tribunalului Satu Mare - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 februarie 2008.
PREȘEDINTELE
CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
*
OPINIE SEPARATĂ
Consider că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
este întemeiată și ar fi trebuit admisă pentru următoarele motive:
Textul
art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
are următorul conținut: "Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a prezentei legi." Considerăm că dispoziția legală contravine prevederilor art. 21 din Constituție, referitor la liberul acces la justiție, întrucât dispozițiile art. 45 alin. (5) stabilesc că termenul de prescripție începe să curgă de la data intrării în vigoare a legii și nu la data la care fostul proprietar sau moștenitorii acestuia au luat la cunoștință sau puteau să ia la cunoștință existența actului juridic de înstrăinare având ca obiect imobilele la care se referă
Legea nr. 10/2001 . Există situații, cum este cea arătată de autorul excepției, în care, deși actul de înstrăinare a fost încheiat înainte de intrarea în vigoare a legii, acesta nu a fost înscris în evidențele de publicitate imobiliară (Cartea Funciară), astfel că fostul proprietar era în imposibilitatea de a lua cunoștință de existența actului de înstrăinare. Nu se poate imputa fostului proprietar necunoașterea existenței actului, pentru că oricâte diligențe ar fi depus, nu avea cum să descopere acest lucru. Sunt nenumărate situații în care notificarea depusă în baza
a fost soluționată de autoritatea implicată în soluționare mult după termenul de prescripție prevăzut în art. 45 alin. (5) din lege, astfel că autorul notificării, aflând din decizia de soluționare despre existența actului anterior de înstrăinare, nu mai putea să uzeze de acțiunea în declararea nulității, termenul de prescripție fiind împlinit.
În situații de fapt similare legiuitorul a stabilit ca moment de la care începe să curgă termenul de prescripție de 12 luni fie data intrării în vigoare a legii, fie data luării la cunoștință a încheierii contractului. Astfel, prin
art. III al titlului I din Legea nr. 247/2005
privind reforma în domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente se prevede: "Actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile cu destinația de locuință, încheiate după 14 februarie 2001 cu nerespectarea interdicției prevăzute de
art. 44 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999
privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 241/2001 , cu modificările ulterioare, și care nu au fost atacate în instanță în condițiile
art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , republicată, pot fi atacate la secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află imobilul notificat în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului titlu sau, după caz, de la data luării la cunoștință a încheierii contractului."
În această situație apare ca evidentă încălcarea prevederilor constituționale. Situația juridică a persoanei care pretinde constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare în temeiul
art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
este similară cu ipoteza cuprinsă în
art. III al titlului I din Legea nr. 247/2005
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, iar soluția adoptată de legiuitor este diferită. Pentru primul caz, data de la care începe să curgă termenul special de prescripție este data intrării în vigoare a legii, iar în al doilea caz, termenul începe să curgă alternativ, fie de la data intrării în vigoare a legii, fie de la data luării la cunoștință a încheierii contractului. În această împrejurare apare ca evidentă încălcarea principiului constituțional al egalității persoanelor în fața legii (art. 16 din Constituție). Soluția corectă din punct de vedere constituțional ni se pare cea cuprinsă în
art. III din Legea nr. 247/2005 .
Reaua-credință a proprietarilor imobilelor, manifestată prin ascunderea contractelor de vânzare-cumpărare, nu poate fi acceptată ca temei de sancționare a fostului proprietar, care a depus toate diligențele pentru a-și recupera imobilele preluate de stat.
Curtea Constituțională, într-o decizie recentă ( Decizia nr. 297 din 27 septembrie 2007 ), analizând prevederile
art. 7 alin. (3) și (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , tot din perspectiva datei de la care începe să curgă termenul de prescripție, a reținut: "Instanța de judecată va respinge cererea ca tardiv introdusă, în condițiile în care reclamantul a luat cunoștință de existența actului ulterior prescrierii termenului de 6 luni de la data emiterii acestuia. Or, potrivit art. 21 din Constituție, «Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime». Este adevărat că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul are competența de a stabili procedura de judecată, iar în considerarea unor situații deosebite, pot fi adoptate reguli speciale, însă norma constituțională menționată nu justifică reglementarea unor prevederi legale care să aibă ca efect încălcarea unui drept."
Judecător, Augustin Zegrean
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.