Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 670/2006

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă și ale art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă

prezumat în vigoare

Data actului: 10 octombrie 2006
Emitent: Curtea Constituțională
Publicat în: Monitorul Oficial nr. 931 din 16 noiembrie 2006
Citat de: 1 act
Citează: 8 acte
Structură: 2 articole · 15.171 caractere
Sursă: legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

Legea nr. 195/2004 25 mai 2004 (prevederi anume) pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea și com…

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II din Legea nr. 195/2004

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă și ale

art. II din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Romeo Pomponiu în Dosarul nr. 30.081/2/2005 (3.418/2005) al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 12 aprilie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 30.081/2/2005 (3.418/2005), Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II din Legea nr. 195/2004

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă și ale

art. II din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Romeo Pomponiu într-un recurs civil având ca obiect "obligația de a face".

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivității legii civile, art. 16 alin. (1) privind principiul egalității, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiție și dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 115 alin. (4)-(6) referitor la delegarea legislativă, art. 124 alin. (2) privind principiul unicității, imparțialității și egalității justiției, art. 126 referitor la instanțele judecătorești și art. 129 privind folosirea căilor de atac, precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Se arată că normele juridice criticate, prin efectul cărora "aceeași instanță, prin judecători din aceeași secție, va soluționa căile de atac împotriva propriilor hotărâri", sunt contrare tuturor drepturilor garantate de textele constituționale invocate, precum și "dreptului la un recurs efectiv, la o instanță națională", "principiului universalității și al statului de drept". Stabilirea competenței aceleiași instanțe pentru judecarea apelului și a recursului și privarea de posibilitatea exercitării unui grad de jurisdicție superior contravine principiului neretroactivității legii, determină tergiversarea judecății și încalcă principiul egalității, accesul liber la justiție și dreptul la apărare. Mai mult, partea interesată nu poate contesta măsurile dispuse prin textele de lege criticate, întrucât competența se stabilește fie pe cale administrativă, fie prin declinarea competenței, prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu și fără citarea părților, ceea ce încalcă grav art. 21 alin. (3) și art. 124 din Constituție.

Referitor la contradicția textelor de lege criticate față de art. 115 alin. (4)-(6) din Legea fundamentală privind delegarea legislativă, se arată că

Legea nr. 219/2005

a fost adoptată după mai bine de 4 ani de la emiterea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 , când presupusa situație extraordinară existentă la data intrării în vigoare a ordonanței a încetat să mai existe. De altfel, se consideră că această ordonanță este ea însăși neconstituțională, întrucât nu conține motivarea situației extraordinare care să justifice adoptarea ei.

Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă apreciază că excepția nu este întemeiată, deoarece norma de competență materială criticată nu contravine prevederilor constituționale invocate de autorul excepției, aceasta având caracterul unei măsuri adoptate în materia administrării actului de justiție.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, indicând în acest sens jurisprudența în materie a Curții Constituționale, unde s-a reținut, în esență, că textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate, acestea având caracterul unor reglementări tranzitorii, menite să evite supraîncărcarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și tergiversarea soluționării cauzelor. Părțile beneficiază în continuare de toate drepturile și garanțiile procesuale specifice unui proces echitabil, având, totodată, un real acces la căile de atac, ordinare sau extraordinare, apelul și recursul fiind, într-adevăr, soluționate de aceeași instanță, însă într-o compunere diferită a completelor de judecată.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile

art. II din Legea nr. 195/2004

și ale

art. II din Legea nr. 219/2005

sunt constituționale. Textele de lege criticate nu sunt de natură a încălca dreptul de acces liber la justiție și dreptul la apărare, părțile având posibilitatea exercitării acestor drepturi și a garanțiilor procesuale specifice asigurării unui proces echitabil. Mai mult, textele de lege indicate sunt în deplină concordanță cu art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, pretins a fi încălcate, întrucât chiar acestea prevăd competența legiuitorului de a reglementa competența instanțelor judecătorești, a procedurii de judecată, a căilor de atac și a condițiilor de exercitare a acestora.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. II din Legea nr. 195/2004

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004, și ale

art. II din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, care prevăd următoarele:

Articolul II

din Legea nr. 195/2004 : "(1) Recursurile împotriva hotărârilor date fără drept de apel potrivit legii în vigoare la data pronunțării lor și aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se trimit spre judecată instanțelor imediat superioare celor care au pronunțat hotărârea în primă instanță.

(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și care au ca obiect hotărâri prin care tribunalele au judecat apeluri se trimit spre judecată curților de apel.

(3) Recursurile prevăzute la alin. (1) și (2), a căror admisibilitate în principiu nu a fost examinată până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se scot de pe rol și se trimit, pe cale administrativă, instanțelor devenite competente să le judece, iar în cazul în care admisibilitatea în principiu a fost examinată, se trimit prin declinarea competenței, prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, fără citarea părților."

Articolul II

din Legea nr. 219/2005 : "(1) Procesele în curs de judecată în primă instanță la data schimbării competenței instanțelor legal învestite, precum și căile de atac se judecă de instanțele competente, potrivit legii.

(2) Apelurile aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalului se trimit la tribunale.

(3) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel.

(4) În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), trimiterea dosarelor se va face, pe cale administrativă, instanțelor devenite competente să le judece."

Autorul excepției consideră că aceste texte de lege contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) privind principiul statului de drept, art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivității legii civile, art. 16 alin. (1) privind principiul egalității, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiție și dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 115 alin. (4)-(6) referitor la delegarea legislativă, art. 124 alin. (2) privind principiul unicității, imparțialității și egalității justiției, art. 126 referitor la instanțele judecătorești și ale art. 129 privind folosirea căilor de atac.

De asemenea, susține și neconcordanța dispozițiilor criticate față de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Analizând excepția de neconstituționalitate și dispozițiile de lege criticate, Curtea Constituțională constată că, prin decizii anterioare, aceasta a mai soluționat excepții de neconstituționalitate având același obiect și cu o motivare asemănătoare. De exemplu, prin

Decizia nr. 266/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 14 aprilie 2006, sau

Decizia nr. 405/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 7 iunie 2006, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II din Legea nr. 219/2005 , arătând, în esență, următoarele: "Chiar dacă prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competența materială, aceeași instanță urmează să soluționeze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, soluția legislativă adoptată nu relevă niciun fine de neconstituționalitate. Astfel, dincolo de faptul că ne aflăm în prezența unei reglementări cu caracter tranzitoriu, soluționarea aparține unor complete cu o compunere diferită, iar părțile beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și la soluționarea acestuia într-un termen rezonabil. Mai mult, noua soluție legislativă nu instituie nicio discriminare și, ca atare, nu contravine nici principiului egalității de tratament între subiectele de drept".

Referitor la critica de neconstituționalitate față de art. 115 alin. (4)-(6) din Constituție, Curtea, de asemenea, a reținut: "Procedura legislativă de adoptare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

a fost supusă reglementărilor constituționale în vigoare la acea dată, când Legea fundamentală nu consacra obligația Guvernului de a motiva urgența în cuprinsul ordonanțelor de urgență. În ceea ce privește susținerea autorului excepției potrivit căreia

Legea nr. 219/2005

a fost adoptată după mai bine de 4 ani de la adoptarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 , când presupusa situație extraordinară existentă la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe a încetat să mai existe, Curtea constată că, la data adoptării acestei ordonanțe de urgență, Constituția nu prevedea un termen expres în care să fie aprobate sau respinse aceste acte normative, astfel încât, chiar dacă în prezent în Constituția revizuită există o astfel de prevedere, ea nu poate fi aplicată în cazul situațiilor existente anterior, întrucât aceasta ar însemna o aplicare retroactivă a legii, ceea ce contravine principiului constituțional al neretroactivității, consacrat în art. 15 alin. (2)."

De asemenea, pentru aceleași considerente expuse mai sus și față de critici asemănătoare celor din prezenta cauză, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II din Legea nr. 195/2004

prin, de exemplu,

Decizia nr. 333/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 23 august 2005.

Întrucât, față de cele statuate de Curtea Constituțională prin deciziile menționate, nu au intervenit elemente noi care să justifice modificarea jurisprudenței indicate, soluția și considerentele arătate își păstrează valabilitatea și în această cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II din Legea nr. 195/2004

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă și ale

art. II din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 octombrie 2006.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.