Decizia nr. 194/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 alin. (1) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 , excepție ridicată de TMUCB - S.A. din Cernavodă - Platforma Nuclearoelectrică în Dosarul nr. 1.765/2004 al Tribunalului Constanța - Secția civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată. În acest sens arată că măsura de protecție instituită de textul de lege criticat în favoarea reprezentanților aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale este justificată de statutul acestora, care îi plasează într-o situație obiectiv diferită de cea a celorlalți salariați. În sprijinul celor arătate invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 12 ianuarie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 1.765/2004, Tribunalul Constanța - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 alin. (1) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 . Excepția a fost ridicată de TMUCB - S.A. din Cernavodă - Platforma Nuclearoelectrică în cadrul unui litigiu de muncă având ca obiect desfacerea contractului individual de muncă.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că textul de lege criticat contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție. În acest sens arată că "prin imunitatea acordată liderilor sindicali pe perioada cât sunt în această funcție și doi ani după aceea se creează o gravă discriminare în raport cu alte categorii de salariați, deoarece liderii sindicali nu pot fi concediați după încheierea mandatului nici pentru motive economice și nici pentru necorespundere profesională". În opinia sa, textul de lege ar fi fost conform dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție numai în situația în care ar fi protejat liderul sindical de desfacerea abuzivă a contractului de muncă pe motive de organizare sindicală și numai dacă s-ar aplica doar pe timpul cât salariatul are calitatea de lider sindical.

Tribunalul Constanța - Secția civilă apreciază că susținerile autorului excepției de neconstituționalitate nu sunt întemeiate, întrucât dispozițiile legale criticate nu instituie nici privilegii și nici discriminări, asigurând doar protecția specială a liderilor sindicali pentru a-și putea îndeplini în bune condiții mandatul primit din partea salariaților. În acest sens arată că liderii sindicali se află într-o situație diferită față de ceilalți salariați, ceea ce nu numai că justifică, ci face obiectiv necesar un tratament juridic diferențiat. De asemenea, amintește că protecția specială a persoanelor alese în organele de conducere a sindicatelor este impusă și de art. 1 din Convenția Organizației Internaționale a Muncii privind protecția reprezentanților lucrătorilor din cadrul întreprinderilor și facilitățile de acordat acestora, din 23 iunie 1971, ratificată de România prin

Decretul nr. 83/1975 . În sfârșit, în sprijinul celor arătate invocă și jurisprudența în materie a Curții Constituționale, prin

Decizia nr. 104/1995 ,

Decizia nr. 100/2000

și

Decizia nr. 174/2000 .

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. Astfel, arată că, departe de a institui privilegii sau discriminări pe criteriile prevăzute de art. 4 alin. (2) din Constituție ori de art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, textul de lege criticat este destinat asigurării, într-o situație particulară, a egalității cetățenilor, care ar avea de suferit tocmai în lipsa acestei norme. În același sens amintește că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, principiul egalității nu înseamnă uniformitate, astfel că instituirea unor regimuri juridice diferite în situații care impun rezolvări diferite nu poate fi considerată o încălcare a acestui principiu. De asemenea, arată că

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 54/2003

instituie o măsură de protecție care urmărește să asigure egalitatea de tratament între sindicat, pe de o parte, și angajator, pe de altă parte, în scopul contracarării eventualelor măsuri abuzive, cu caracter represiv ori de intimidare, din partea angajatorului. Această măsură de protecție, potrivit Curții Constituționale, nu poate avea semnificația nici a unui privilegiu, nici a unei discriminări, fiind destinată asigurării, în anumite situații specifice, a egalității cetățenilor, care ar fi afectată în lipsa ei. În sfârșit, în sensul celor arătate, Guvernul invocă jurisprudența Curții Constituționale prin

Decizia nr. 100/2000 ,

Decizia nr. 174/2000

și

Decizia nr. 104/1995 .

Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece nu instituie nici un privilegiu și nici o discriminare. Astfel, situația deosebită în care se află membrii organelor de conducere ale sindicatelor determină instituirea unui tratament juridic diferențiat, în acord cu interpretarea pe care Curtea Constituțională a dat-o principiului constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. De asemenea, arată că prevederile legale criticate sunt în acord cu dispozițiile art. 1 din Convenția Organizației Internaționale a Muncii privind protecția reprezentanților lucrătorilor din cadrul întreprinderilor și facilitățile de acordat acestora.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituția României, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 5 februarie 2003, dispoziții potrivit cărora, "În timpul mandatului și în termen de 2 ani de la încetarea mandatului, reprezentanților aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul individual de muncă pentru motive neimputabile lor, pe care legea le lasă la aprecierea celui care angajează, decât cu acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizației sindicale".

În susținerea neconstituționalității acestui text de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că textul de lege criticat a preluat, în esență, dispozițiile

art. 11 alin. (1) din fosta Lege a sindicatelor nr. 54/1991 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 7 august 1991 și abrogată prin

art. 56 din Legea nr. 54/2003 , dispoziții care reglementau, de asemenea, protecția acordată salariaților aleși în organele de conducere ale sindicatelor.

Prevederile

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 54/1991

au fost supuse în mai multe rânduri controlului de constituționalitate, Curtea respingând, în mod constant, criticile formulate de autorii excepțiilor ca neîntemeiate. Astfel, prin

Decizia nr. 104 din 31 octombrie 1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 26 februarie 1996, și

Decizia nr. 174 din 26 septembrie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 30 octombrie 2000, Curtea a statuat că "prin dispozițiile legale criticate nu se instituie nici un privilegiu și nici o discriminare. Reprezentanții salariaților aleși în organele de conducere ale sindicatelor se află într-o situație diferită în comparație cu celelalte categorii de salariați. Or, tratamentul juridic diferit al cetățenilor care nu se află în situații identice este nu numai justificat, ci și obiectiv necesar". Argumentând cele statuate, Curtea a arătat că "situația deosebită în care se află salariații membri ai organelor de conducere ale sindicatelor este determinată de atribuțiile lor în asigurarea îndeplinirii rolului sindicatelor, prevăzut în teza a doua a art. 9 din Constituție, potrivit căreia sindicatele «[...] contribuie la apărarea drepturilor și la promovarea intereselor profesionale, economice și sociale ale salariaților»". De asemenea, a reținut că dispozițiile legale criticate reprezintă "o măsură de protecție a liderilor sindicali, pentru ca aceștia să poată îndeplini în bune condiții atribuțiile cu care au fost însărcinați de salariații membri de sindicat care i-au ales. Măsura de protecție se justifică prin necesitatea de a se contracara eventualele măsuri abuzive, cu caracter represiv sau de intimidare, din partea angajatorului. De altfel, este de reținut și faptul că această protecție funcționează doar în cazul modificării sau al desfacerii contractului de muncă din inițiativa angajatorului și pentru motive neimputabile liderilor sindicali salariați".

În sfârșit, prin aceleași decizii, Curtea a reținut și că protecția specială a liderilor sindicali este impusă de prevederile art. 1 din Convenția privind protecția reprezentanților lucrătorilor din cadrul întreprinderilor și facilitățile de acordat acestora, aprobată de Conferința generală a Organizației Internaționale a Muncii la 23 iunie 1971, ratificată de România prin

Decretul nr. 83/1975 , publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 86 din 2 august 1975. Potrivit acestor prevederi internaționale, "Reprezentanții lucrătorilor din întreprindere trebuie să beneficieze de o protecție eficace contra tuturor măsurilor care ar putea să le aducă prejudicii, inclusiv concedierea și activitatea lor de reprezentanți ai lucrătorilor, afilierea lor sindicală sau participarea lor la activități sindicale, în măsura în care acționează conform legilor, convențiilor colective sau altor angajamente convenționale în vigoare".

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluția din deciziile anterioare își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 alin. (1) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 , excepție ridicată de TMUCB - S.A. din Cernavodă - Platforma Nuclearoelectrică în Dosarul nr. 1.765/2004 al Tribunalului Constanța - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 31 martie 2005.