Decizia nr. 409/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Dana Titian - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, în ansamblul ei, și cu referire specială la art. 1, art. 2, art. 3, art. 6, art. 7, art. 8, art. 24, art. 25, art. 26, art. 27 și art. 28 ale acesteia, excepție ridicată de Mihaela Olivia Tocaciu în Dosarul nr. 19.512/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că dispozițiile legale criticate asigură respectarea planului urbanistic, precum și a unor standarde de calitate și nicidecum nu încalcă dreptul de proprietate. În acest sens este invocată

Decizia Curții Constituționale nr. 4 din 18 ianuarie 2005 . Totodată, se arată că nu este justificat un regim al autorizării diferențiat în funcție de tipul de proprietate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 aprilie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 19.512/2004, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, în ansamblul ei, și cu referire specială la art. 1, art. 2, art. 3, art. 6, art. 7, art. 8, art. 24, art. 25, art. 26, art. 27 și art. 28 ale acesteia, excepție ridicată de Mihaela Olivia Tocaciu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri pentru desființarea unor construcții.

În motivarea excepției, autorul acesteia susține că

Legea nr. 50/1991 , în ansamblul ei, și, în special, dispozițiile art. 1, art. 2, art. 3, art. 6, art. 7, art. 8, art. 24, art. 25, art. 26, art. 27 și art. 28 ale acesteia contravin prevederilor art. 44 alin. (1), (2), (3) și (7) din Constituție.

Autorul excepției apreciază că întreaga lege criticată încalcă prevederile art. 44 alin. (1), (2), (3) și (7) din Constituție "în măsura în care dispozițiile [acesteia] privesc construcțiile edificate sau desființările de construcții de pe terenurile proprietate privată, respectiv în măsura în care autorizația de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinație sau de reparare a construcțiilor de orice fel sau de desființare a acestora este impusă altor titulari ai dreptului de proprietate imobiliară în afară de cei ai domeniului public și ai proprietății private de stat". Se apreciază că "obligativitatea impusă titularilor dreptului de proprietate privată asupra unui teren de a construi doar pe o anumită suprafață din acel teren și conform voinței unor organe administrative [...] constituie golirea de conținut a dreptului de proprietate privată și supunerea titularilor respectivului drept la taxe și sancțiuni nejustificate". În consecință, "restricționarea și limitarea de către stat a dreptului de proprietate privată al cetățenilor săi, în alte condiții decât cele prevăzute de art. 44 din Constituție [...], constituie o încălcare a garantării și ocrotirii proprietății private".

Judecătoria Sectorului 1 București apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestei opinii, instanța arată că "scopul

Legii nr. 50/1991

este asigurarea interesului general privind urbanismul și amenajarea teritoriului, precum și protecția mediului, [iar] pentru protejarea acestor obiective de interes general, activitățile de construire de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii". Se arată că "obligația obținerii autorizației pentru executarea sau desființarea unor lucrări de construcții, precum și aplicarea de sancțiuni în cazul nerespectării acesteia nu încalcă dreptul de proprietate privată". În acest sens, instanța apreciază că "legiuitorul are competența, conferită de Legea fundamentală, de a reglementa cadrul în care titularul unui drept de proprietate privată are posibilitatea valorificării acestuia, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale celorlalți titulari". De asemenea, se consideră că "în măsura în care dobândirea dreptului de proprietate are loc fără respectarea condițiilor legale, titularul dreptului de proprietate va suporta sancțiunile stabilite de lege, fără a se putea apăra invocând principiul constituțional al ocrotirii și garantării proprietății private".

Totodată, instanța arată că dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituție nu au incidență în cauză.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, "avându-se în vedere competența conferită legiuitorului, prin Constituție, de a reglementa cadrul în care titularul unui drept are posibilitatea să și-l valorifice, luând în considerarea exercitării dreptului de proprietate și interesele legitime ale celorlalți titulari, pe care este ținut să le respecte". În acest sens, sunt invocate prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua și alin. (7) din Constituție.

Totodată, Guvernul apreciază că scopul autorizațiilor de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinație sau de reparare a construcțiilor de orice fel sau de desființare a acestora este "asigurarea interesului general privind protecția mediului și dezvoltarea durabilă, precum și respectarea principiilor de urbanism și amenajarea teritoriului. În consecință, activitatea de edificare sau desființare a construcțiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii, fiind nejustificată instituirea unui regim al autorizării diferențiat în funcție de tipul de proprietate".

De asemenea, în susținerea punctului de vedere exprimat, Guvernul invocă Deciziile Curții Constituționale nr. 144 din 25 martie 2004, nr. 4 din 18 ianuarie 2005 și nr. 135 din 10 martie 2005.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât "obligația obținerii certificatului de urbanism și a autorizației pentru executarea sau desființarea unor lucrări de construcții, precum și aplicarea de sancțiuni în cazul nerespectării acesteia nu au legătură cu garantarea și ocrotirea în mod egal a dreptului de proprietate privată". Totodată, se arată că măsurile stabilite prin textele legale criticate "nu echivalează cu o expropriere", fiind în deplin acord cu prevederile art. 44 alin. (7) din Legea fundamentală.

Avocatul Poporului susține că "scopul reglementărilor restrictive ale

Legii nr. 50/1991

[...] este asigurarea interesului general privind protecția mediului și dezvoltarea durabilă, respectarea principiilor de urbanism și amenajarea teritoriului, precum și a anumitor standarde de calitate și siguranță". De asemenea, se arată că în jurisprudența Curții Constituționale s-a stabilit că "în măsura în care dobândirea dreptului de proprietate are loc fără respectarea condițiilor legale, titularul dreptului de proprietate va suporta sancțiunile stabilite prin lege, fără a se putea apăra invocând principiul constituțional al ocrotirii proprietății". În consecință, Avocatul Poporului susține că "activitatea de edificare sau desființare a construcțiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile

Legii nr. 50/1991 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, în ansamblul ei, și, în special, dispozițiile art. 1, art. 2, art. 3, art. 6, art. 7, art. 8, art. 24, art. 25, art. 26, art. 27 și art. 28 ale acesteia. Curtea reține însă că, prin critica sa, autorul excepției se referă îndeosebi la neconstituționalitatea prevederilor art. 1, art. 2, art. 3, art. 6, art. 7, art. 8, art. 24, art. 25, art. 26, art. 27 și

art. 28 din Legea nr. 50/1991 , dispoziții cu privire la care Curtea urmează a se pronunța prin prezenta decizie.

Aceste dispoziții legale reglementează autorizarea executării lucrărilor de construcții, precum și răspunderea și sancțiunile aplicabile în caz de nerespectare a prevederilor

Legii nr. 50/1991 .

Textul constituțional expres invocat în susținerea excepției este cel al art. 44 alin. (1), (2), (3) și (7) din Constituție. Deși în susținerea excepției s-a invocat întregul text al art. 44 alin. (2) din Constituție, Curtea observă că, din motivarea excepției, rezultă că autorul acesteia se referă numai la teza întâi a acestui text constituțional. Astfel, dispozițiile constituționale invocate în susținerea excepției au următorul cuprins:

"(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. [...]

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire. [...]

(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține că, în esență, autorul excepției consideră că dispozițiile legale criticate, prin faptul că impun obținerea unor autorizații pentru executarea construcțiilor de către titularii dreptului de proprietate privată, sunt de natură a încălca dispozițiile constituționale referitoare la garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate.

Curtea constată că, prin Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993, a statuat, de principiu, că, în conformitate cu art. 44 alin. (1) din Constituție, prin lege pot fi stabilite "anumite limite, îngrădiri, fie în privința obiectului dreptului [de proprietate], fie în privința unor atribute ale dreptului [de proprietate] pentru apărarea intereselor sociale și economice generale sau pentru apărarea drepturilor altor persoane, esențial fiind ca prin aceste restricții să nu se anihileze complet dreptul de proprietate". În acest context se încadrează și reglementările

Legii nr. 50/1991

cu privire la obligația obținerii unor autorizații pentru executarea construcțiilor de către titularii dreptului de proprietate privată, respectiv răspunderea și sancțiunile corespunzătoare în cazul nerespectării acestor obligații legale.

În acest sens, Curtea, prin

Decizia nr. 199 din 14 aprilie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 15 iunie 2005, a reținut că "obligația obținerii autorizației de construcție are drept scop prevenirea consecințelor negative în cazul unor construcții necorespunzătoare, sancțiunea nerespectării acestei obligații - desființarea construcției - nefiind contrară prevederilor constituționale menționate". De asemenea, prin Decizia nr. 77 din 14 martie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 22 aprilie 2002, Curtea a statuat că "îndeplinirea acestei obligații [a obținerii autorizației de construcție] are în vedere prevenirea consecințelor unor sinistre în cazul executării unor construcții necorespunzătoare".

Curtea reține că prevederile legale criticate nu operează nicidecum un transfer de proprietate, astfel încât nici dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituție nu sunt încălcate, în cauză nepunându-se problema unei exproprieri.

Cu privire la constituționalitatea dispozițiilor art. 28 alin. (1) și ale

art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991

în raport cu textul constituțional al art. 44, Curtea a statuat că "regimul legal al construcțiilor nu are legătură cu ocrotirea dreptului de proprietate. În măsura în care, însă, dobândirea dreptului de proprietate are loc fără respectarea condițiilor prevăzute de lege, ca și în cazul în care exercitarea dreptului de proprietate se abate de la prevederile legale imperative, titularul dreptului de proprietate va suporta sancțiunile stabilite de lege, fără a se putea apăra invocând principiul constituțional al ocrotirii proprietății".

Totodată, Curtea constată că dispozițiile criticate nu numai că nu încalcă textul constituțional al art. 44 alin. (7) referitoare la sarcinile care revin titularului dreptului de proprietate, ci sunt, de fapt, o expresie a acestuia. În acest mod, prin obligația obținerii autorizației de construcție și prin tragerea la răspundere a celor care nu respectă această obligație, se protejează drepturile și libertățile celorlalte persoane.

În consecință, Curtea reține că activitatea de edificare sau desființare a construcțiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii, fiind nejustificată susținerea autorului excepției cu privire la instituirea unui regim al autorizării diferențiat în funcție de tipul de proprietate.

De altfel, în sprijinul celor de mai sus sunt și dispozițiile art. 1 pct. 2 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevăd că statele semnatare ale Convenției pot "adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general [...]". În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Mellacher și alții împotriva Austriei, 1989, a statuat că astfel de legi sunt "necesare și obișnuite în domeniul construcțiilor, care, în societățile moderne, sunt o preocupare centrală a politicilor economice și sociale. Pentru a implementa astfel de politici, legislativul trebuie să aibă o largă marjă de apreciere atât în ceea ce privește stabilirea existenței unei probleme de interes public ce necesită măsuri de control, cât și în alegerea unor modalități de aplicare detaliate pentru implementarea măsurilor vizate".

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, art. 2, art. 3, art. 6, art. 7, art. 8, art. 24, art. 25, art. 26, art. 27 și

art. 28 din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, excepție ridicată de Mihaela Olivia Tocaciu în Dosarul nr. 19.512/2004 a Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 iulie 2005.