Decizia nr. 474/2005

Articolul 372

din Codul de procedură civilă prevede că executarea silită poate fi efectuată în temeiul unei hotărâri judecătorești sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. În același sens sunt și prevederile art. 376 din Codul de procedură civilă, precum și cele ale

art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998

privind activitatea bancară, prin care se conferă calitatea de titlu executoriu anumitor acte învestite cu formulă executorie, inclusiv contractului de credit.

Astfel, toți cei îndreptățiți la realizarea unor drepturi și interese legitime, în baza unui titlu executoriu, beneficiază de aplicarea prevederilor art. 488 și ale art. 494 din Codul de procedură civilă, referitoare la posibilitatea urmăririi bunurilor imobile ale debitorului.

Așadar, în cadrul realizării unui drept al creditorului nu este vorba de încălcarea în mod arbitrar a dreptului de proprietate al debitorului, ci de calea legală de urmat în vederea asigurării executării obligației corelative acestui drept, stabilită potrivit legii, în acord cu dispozițiile constituționale menționate anterior.

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituționale, fiind adoptate în conformitate cu prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Legea fundamentală, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, îl constituie dispozițiile art. 1718 din Codul civil, art. 376, art. 488 și art. 494 din Codul de procedură civilă și ale

art. 56 alin. 2 din Legea nr. 58/1998

privind activitatea bancară, dispoziții care au următorul conținut:

● Art. 1718 din Codul civil: "Oricine este obligat personal este ținut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile și imobile, prezente și viitoare.";

● Art. 376, art. 488 și art. 494 din Codul de procedură civilă:

- Art. 376: "Se învestesc cu formula executorie hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, înscrisurile autentificate, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege.

Actele autentificate de o reprezentanță diplomatică sau consulară a României se vor putea învesti cu formula executorie de judecătoria domiciliului uneia dintre părțile părtașe la actul autentic.

Dacă nici una din părți nu are domiciliul cunoscut în țară, învestirea cu formulă executorie se face de judecătoria sectorului III din Capitala României.";

- Art. 488: "Sunt supuse urmăririi silite imobiliare bunurile imobile.

Pot forma obiectul urmăririi silite imobiliare și dreptul de uzufruct asupra unui bun imobil, precum și dreptul de superficie.

Dreptul de servitute poate fi urmărit silit numai o dată cu fondul dominant căruia îi profită.";

- Art. 494: "Imobilele urmărite silit se valorifică prin vânzare la licitație publică, vânzare directă și prin alte modalități admise de lege. Dispozițiile art. 431 sunt aplicabile."

În ceea ce privește dispozițiile

art. 56 alin. 2 din Legea nr. 58/1998

privind activitatea bancară, la data sesizării Curții Constituționale acest act normativ era republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 24 ianuarie 2005, iar ca urmare a renumerotării textelor, art. 56 alin. 2 a devenit art. 79 alin. 2, având același conținut. Ca atare, Curtea urmează a se pronunța asupra acestor din urmă dispoziții legale, potrivit cărora "Contractele de credit bancar, precum și garanțiile reale și personale, constituite în scopul garantării creditului bancar, constituie titluri executorii".

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 41 [devenit art. 44], art. 49 [devenit art. 53], art. 123 [devenit art. 124], art. 125 [devenit art. 126] și ale art. 135 alin. (6) [devenit art. 136 alin. (5)].

Se observă din motivarea excepției de neconstituționalitate că autorii acesteia raportează textele de lege criticate doar la dispozițiile art. 44 alin. (2) teza întâi, art. 53 alin. (1), art. 124 alin. (1), art. 126 alin. (1) și ale art. 136 alin. (5) din Constituție, care au următorul cuprins:

- Art. 44 alin. (2) teza întâi: "Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. [...]";

- Art. 53 alin. (1): "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.";

- Art. 124 alin. (1): "Justiția se înfăptuiește în numele legii.";

- Art. 126 alin. (1): "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.";

- Art. 136 alin. (5): "Proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii organice."

Examinând excepția, Curtea Constituțională constată că asupra constituționalității dispozițiilor art. 1718 din Codul civil, art. 376, art. 488 și art. 494 din Codul de procedură civilă și ale

art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998

privind activitatea bancară, raportate la aceleași texte din Constituție, s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 246 din 10 mai 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 20 iulie 2005, respingând excepția de neconstituționalitate.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut următoarele:

"În argumentarea criticii de neconstituționalitate potrivit căreia textele deduse controlului reglementează posibilități de trecere a bunurilor imobile din patrimoniul unei persoane fizice în acela al alteia, iar prin aceasta «se anulează pur și simplu dreptul de proprietate privată, ocrotit de Constituție», autorii excepției utilizează o premisă greșită, rezultat al absolutizării exercițiului dreptului de proprietate.

În acest sens, se face abstracție de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Curtea reține că finalitatea acestor prevederi constituționale constă în asigurarea realizării dreptului de proprietate, ca drept subiectiv fundamental, într-o dimensiune rezonabilă, de natură să asigure respectarea drepturilor și intereselor legitime ale altor subiecte de drept cărora statul este ținut, în egală măsură, să le acorde ocrotire.

În condițiile în care participarea la circuitul civil, componentă esențială a vieții sociale, cu corolarul său - dobândirea de drepturi și asumarea de obligații -, constituie însăși rațiunea de a fi a oricărui subiect de drept, Curtea apreciază că ar fi fost un nonsens ca din acest circuit să fie exclus dreptul de proprietate, în maniera preconizată de autorul excepției. A accepta un atare punct de vedere ar însemna a institui o clauză de nerăspundere pentru titularul obligației asumate (debitor), pus astfel la adăpost împotriva valorificării silite a creanței de către creditorul său. Realizarea dreptului acestuia din urmă ar deveni dependentă exclusiv de bunul plac al debitorului, ceea ce ar afecta esențial securitatea circuitului civil. Așa fiind, Curtea constată că, examinate în contextul acestor considerații principiale, reglementările legale deduse controlului își relevă utilitatea și perenitatea, ele constituindu-se în limitări necesare ale dreptului de proprietate, impuse de rațiuni sociale majore și instituite de legiuitor în cadrul competenței sale constituționale."

De altfel, Curtea constată că o parte din dispozițiile legale criticate prin excepția de neconstituționalitate invocată, și anume art. 376 și 488 din Codul de procedură civilă, au mai fost supuse controlului de constituționalitate.

Astfel, prin

Decizia nr. 45 din 27 ianuarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 8 martie 2005, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 376 alin. 1 din Codul de procedură civilă, iar în ceea ce privește art. 488 din același act normativ, Curtea s-a mai pronunțat prin decizii precum

Decizia nr. 217 din 3 iulie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 4 septembrie 2001, și

Decizia nr. 333 din 16 septembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 12 octombrie 2004, statuând că aceste dispoziții de lege sunt constituționale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1718 din Codul civil, art. 376, art. 488 și art. 494 din Codul de procedură civilă și ale

art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998

privind activitatea bancară, excepție ridicată de Ionel Bancu și Elena Mihai în Dosarul nr. 40/2005 al Tribunalului Călărași.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 septembrie 2005.