Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 1631/2005

pentru aprobarea finanțării din Fondul pentru mediu și din bugetul Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor a lucrărilor de prevenire și înlăturare a efectelor calamităților naturale produse de inundații în luna septembrie 2005, în zona localității Costinești, județul Constanța

prezumat în vigoare

Data actului
14 decembrie 2005
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1137 din 15 decembrie 2005
Citează
4 acte
Structură
4 articole, 1 anexă · 4.964 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al

art. 10 alin. (3^1)-(3^4) din Legea nr. 73/2000

privind Fondul pentru mediu, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1)

Valoarea totală estimată a lucrărilor de prevenire și înlăturare a efectelor calamităților naturale produse de inundații în luna septembrie 2005, în zona localității Costinești, județul Constanța, aferente categoriei de investiții "Amenajarea complexă pentru atenuarea viiturilor și refacere plajă și faleză Costinești, județul Constanța", prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, este de 19.848 mii lei (RON).

(2)

Se alocă din Fondul pentru mediu suma de 14.240 mii lei (RON), sub formă de finanțare nerambursabilă, pentru susținerea lucrărilor prevăzute la alin. (1), eșalonat, astfel:

a) 1.000 mii lei (RON) pentru anul 2005;

b) 13.240 mii lei (RON) pentru anul 2006.

(3)

Diferența de 5.608 mii lei (RON) se va asigura, eșalonat, din bugetul Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor, astfel:

a) 500 mii lei (RON) din prevederile bugetare aprobate pentru anul 2005;

b) 5.108 mii lei (RON) din prevederile bugetare aprobate pentru anul 2006, cu respectarea prevederilor legale.

(4)

Suma prevăzută la alin. (1) se acordă beneficiarului Administrația Națională "Apele Române".

Articolul 2

(1)

Elaborarea documentației tehnico-economice și execuția lucrărilor necesare prevenirii și înlăturării efectelor calamităților se contractează de către Administrația Națională "Apele Române", avându-se în vedere prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2001

privind achizițiile publice, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 212/2002 , cu modificările și completările ulterioare, aplicate în situații de forță majoră.

(2)

Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor va aproba documentația tehnico-economică aferentă lucrărilor prevăzute la art. 1, potrivit legii.

(3)

Administrația Națională "Apele Române" urmărește și controlează realizarea lucrărilor și efectuează recepția acestora.

Articolul 3

(1)

Beneficiarul lucrării încasează suma prevăzută la art. 1 alin. (2) în baza cererii și a contractului de finanțare încheiat cu Administrația Fondului pentru Mediu.

(2)

Suma alocată din Fondul pentru mediu în vederea realizării lucrărilor prevăzute la art. 1 se decontează de către beneficiar în mod eșalonat, în baza cererilor de tragere, pe măsura executării lucrărilor, numai pentru cheltuielile eligibile conform Manualului de operare al Fondului pentru mediu.

Articolul 4

Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor și alte organe abilitate de lege vor controla modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale, a sumelor alocate potrivit prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
────────────────
Ministrul mediului și gospodăririi apelor,
Sulfina Barbu
Ministrul administrației și internelor,
Vasile Blaga
Ministrul finanțelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
București, 14 decembrie 2005.
Nr. 1.631.

Anexa LISTA

lucrărilor finanțate din Fondul pentru mediu și din bugetul Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse de inundații în luna septembrie 2005, în zona localității Costinești, județul Constanța, aferente categoriei de investiții "Amenajarea complexă pentru atenuarea viiturilor și refacere plajă și faleză Costinești, județul Constanța"

Nr. crt.

Denumire categorie/lucrări de investiții

U.M.

Cantități estimate

Valoarea totală estimată - mii lei (RON) -

1.

Amenajarea complexă pentru atenuarea viiturilor și refacere plajă și faleză Costinești, județul Constanța

19.848

- refacere plajă centrală, amenajare lac Costinești, înnisipare

m3

135.000

- consolidare faleză

ml

1.000

- acumulări

m3

1.150.000

- canale dalate

km

6

______________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.