Decizia nr. 304/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Simina Popescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 111 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Aurelian-Dorin Zah în Dosarul nr. 2.667/337/2015 al Judecătoriei Zalău și care formează obiectul Dosarului nr. 1.255D/2015 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, spre exemplu

Decizia nr. 857 din 10 decembrie 2015 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 22 iulie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.667/337/2015, Judecătoria Zalău a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 111 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Aurelian-Dorin Zah într-o cauză având ca obiect infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 din Codul penal.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate, stabilind măsura reținerii obligatorii a permisului de conducere al unei persoane bănuite de comiterea uneia din infracțiunile rutiere prevăzute de lege și eliberarea unei dovezi înlocuitoare fără drept de circulație, pe toată durata procesului penal, fără o limitare temporală, încalcă prezumția de nevinovăție a acelei persoane, întrucât aceasta va fi privată, pe toată durata desfășurării procesului penal, de un drept câștigat legal, fără existența unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare, fără a avea posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva măsurii reținerii permisului de conducere și emiterii unei dovezi înlocuitoare fără drept de circulație.

6. Dispozițiile

art. 111 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , analizate prin raportare la art. 53 din Constituție, pot fi considerate ca având un scop legitim, și anume desfășurarea procesului penal și protejarea siguranței rutiere, instituind o măsură aplicabilă în cursul urmăririi penale și al judecății, adecvată in abstracto scopului legitim urmărit, nediscriminatorie și necesară într-o societate democratică pentru protejarea valorilor statului de drept. O astfel de ingerință nu este însă proporțională cu cauza care a determinat-o. Chiar dacă s-ar accepta că o persoană față de care există o bănuială că a săvârșit una dintre infracțiunile enumerate în

art. 111 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

ar prezenta o stare de pericol potențial pentru siguranța rutieră, o astfel de bănuială nu este suficientă pentru privarea ei de dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, întrucât bănuiala trebuie să fie și rezonabilă, întemeiată pe probe. Ca atare, nu ar trebui ca măsura să poată fi luată prin simpla sesizare a organelor de poliție rutieră, ci ar trebui, eventual, subsumată fie momentului dispunerii, în temeiul art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală, efectuării în continuare a urmăririi penale față de suspect, fie, mai ales, momentului dispunerii punerii în mișcare a acțiunii penale de către procuror, în condițiile art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală.

7. În consecință, autorul consideră că dispozițiile

art. 111 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , coroborate cu cele ale art. 111 alin. (3) din același act normativ, încalcă art. 53 din Constituție, deoarece nu reglementează un moment procesual de la care măsurile pot fi luate și nici un termen pentru care să poată fi luată o astfel de măsură gravă, legiuitorul lăsând la latitudinea organelor de poliție rutieră să decidă în acest sens, din momentul sesizării lor. Această autoritate are posibilitatea să rețină permisul de conducere al unei persoane și să emită o dovada înlocuitoare fără drept de circulație chiar în absența unor bănuieli rezonabile, rezultate din probe, de comiterea unei infracțiuni, lăsând loc arbitrarului și abuzului. De asemenea, aceste dispoziții legale sunt neconstituționale și prin prisma încălcării prezumției de nevinovăție, având în vedere că instituie, în cursul procesului penal, luarea unei măsuri obligatorii și automate, nelimitată în timp, în legătură cu infracțiunea care formează obiectul cauzei. O astfel de reglementare este vădit mai drastică decât măsurile preventive, pentru care legea prevede condiții cu privire la necesitate și proporționalitate, limitarea duratei lor, posibilitatea revocării, înlocuirii sau încetării de drept.

8. Judecătoria Zalău consideră că dispozițiile

art. 111 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

sunt constituționale și nu încalcă prezumția de nevinovăție, consacrată de art. 23 alin. (11) din Constituție. Restrângerea dreptului persoanei de a conduce autovehicule pe durata procesului în care aceasta este cercetată pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 337 din Codul penal este una ce nu depășește caracterul proporțional al unei restrângeri de drepturi, fiind impusă pentru apărarea dreptului altor cetățeni de a se bucura de siguranță în trafic.

9. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care precizează că dispozițiile art. 23 alin. (11) din Constituție instituie prezumția de nevinovăție exclusiv pentru răspunderea penală și privesc libertatea individuală a persoanei, sub aspectul reținerii, arestării și soluționării procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, în timp ce temeiul pentru reținerea permisului de conducere și eliberarea unei dovezi fără drept de circulație nu este de natură penală, ci reprezintă o măsură administrativă, vremelnică, provizorie, până la stabilirea de către instanța judecătorească a vinovăției persoanei. Referitor la critica privind proporționalitatea restrângerii exercițiului unor drepturi, Guvernul invocă jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căreia textul constituțional se referă exclusiv la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți prevăzute de Constituție, iar textele criticate nu restrâng drepturi constituționale, ci prevăd sancționarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranța circulației rutiere.

11. Avocatul Poporului consideră că prevederile

art. 111 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

sunt constituționale, sens în care invocă

deciziile Curții Constituționale nr. 810 din 19 mai 2009

și nr. 1.267 din 8 octombrie 2009.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 111 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, având următorul cuprins: "În situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și d), la art. 102 alin. (3) lit. a) și c) din prezenta ordonanță de urgență, precum și în cele menționate la art. 334 alin. (2) și (4), art. 335 alin. (2), art. 336, 337, art. 338 alin. (1), art. 339 alin. (2), (3) și (4) din Codul penal, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulație."

15. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 23 alin. (11), potrivit căruia "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată", și în art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, sunt invocate dispozițiile art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora "Orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția va fi legal stabilită".

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile

art. 111 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

au mai format obiect al controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională respingând excepțiile de neconstituționalitate. În acest sens pot fi menționate cu titlu de exemplu:

Decizia nr. 1.262 din 25 noiembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 12 ianuarie 2009,

Decizia nr. 381 din 19 martie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2009,

Decizia nr. 1.603 din 15 decembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 14 februarie 2012, și

Decizia nr. 857 din 10 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 24 februarie 2016.

17. În jurisprudența sa, Curtea a statuat, în esență, că dreptul de a conduce autovehicule, respectiv de a deține un permis de conducere auto în acest scop nu reprezintă un drept fundamental. În aceste condiții, Curtea nu a reținut critica de neconstituționalitate a prevederilor

art. 111 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , formulată în raport cu art. 53 din Constituție privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale, precizând însă că reținerea permisului de conducere și eliberarea unei dovezi înlocuitoare fără drept de circulație în cazul săvârșirii uneia dintre infracțiunile la care face trimitere

art. 111 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

vizează atingerea scopurilor enunțate de dispozițiile art. 1 alin. (2) din acest act normativ, respectiv "asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective [... ]".

18. De asemenea, Curtea a statuat că reținerea permisului de conducere, în accepțiunea dată de

art. 97 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , este o măsură tehnico-administrativă dispusă de polițistul rutier în cazurile expres prevăzute de actul normativ menționat (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 1.117 din 23 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 20 octombrie 2010).

19. În ceea ce privește invocarea dispozițiilor constituționale ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumția de nevinovăție, Curtea a constatat că acestea nu sunt incidente în cauză.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Aurelian-Dorin Zah în Dosarul nr. 2.667/337/2015 al Judecătoriei Zalău și constată că prevederile

art. 111 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Zalău și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 12 mai 2016.