Decizia nr. 189/2000

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, excepție ridicată de Societatea Comercială "Sogexport '95" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 7.603/1999 al Tribunalului București - Secția comercială.

La apelul nominal se constata lipsa părților Societatea Comercială "Sogexport '95" - S.R.L. din București și Banca Comercială "Albina" - S.A. București, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției ca nefondata, deoarece apreciază ca

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 , republicată, nu contravine prevederilor constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 5 aprilie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 7.603/1999, Tribunalul București - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, excepție ridicată de Societatea Comercială "Sogexport '95" - S.R.L. din București într-un litigiu având ca obiect cererea formulată de Banca Comercială "Albina" - S.A. pentru deschiderea procedurii de faliment împotriva acestei societăți comerciale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, sunt neconstituționale în raport cu prevederile art. 54 și ale art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție. Se considera ca textul criticat încalcă prevederile art. 54 din Constituție referitor la exercitarea drepturilor și a libertăților constituționale cu buna-credința, prin aceea ca da posibilitatea unui creditor sa îl cheme în judecata pe comerciantul față de care acesta are și calitatea de debitor, în loc ca, pe cale amiabila și/sau prin instanța de drept comun, să își compenseze unul față de altul creanțele. În ceea ce privește contrarietatea dintre

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 , republicată, și art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție, se arata ca, în condițiile în care creditorul care a introdus la tribunal cerere împotriva comerciantului față de care are și calitate de debitor, statul nu mai asigura libertatea comerțului și protecția concurentei loiale, întrucât orice asemenea creditor poate formula astfel de cereri tocmai pentru a scoate de pe piața un comerciant.

Tribunalul București, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor

art. 54 din Constituție. Se considera ca procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 , republicată, reprezintă o alternativa specifică la acțiunile judiciare, având scopul realizării creanțelor, iar promovarea ei nu este condiționată de compensarea în prealabil a creanțelor reciproce ale părților. De asemenea, se arata ca dispozițiile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 , republicată, nu contravin nici prevederilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție, deoarece unul dintre scopurile reglementării legale a procedurii falimentului este și înlăturarea comercianților care nu fac fața concurentei, iar procedura în cadrul litigiilor dintre comercianții având și calitatea de creditor și calitatea de debitor prezintă avantajul unei solutionari unitare a acestor litigii.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece "textul invocat nu urmărește lichidarea debitorului, ci se margineste a da creditorilor dreptul de a cere deschiderea procedurii împotriva debitorilor aflați în încetare de plati. Textul nu se aplică automat, ci constituie numai începutul unei proceduri al carei scop principal este onorarea creanțelor comerciale".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost sesizată cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 , republicată, prin Încheierea din 5 aprilie 2000, pronunțată de judecătorul-sindic în Dosarul nr. 7.603/1999 al Tribunalului București - Secția comercială.

În legătură cu legalitatea sesizării de către judecătorul-sindic Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 67 din 14 aprilie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 22 decembrie 1997. Prin acea decizie, respingând ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 131 din Legea nr. 64/1995 , Curtea a reținut ca judecătorul-sindic nu se identifica cu instanța de judecată.

Curtea constata însă ca decizia menționată a fost pronunțată în anul 1997, iar dispozițiile

Legii nr. 64/1995

pe care aceasta s-a întemeiat au fost modificate prin mai multe acte normative și, în consecința, legea a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999. În redactarea

Legii nr. 64/1995 , astfel cum aceasta a fost republicată, art. 5 alin. (1) prevede că organele care aplica procedura reorganizării și lichidării sunt "[...] instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul, lichidatorul, adunarea creditorilor și comitetul creditorilor", iar art. 6 din aceeași lege din cap. II, secțiunea 1, intitulata "Instanțele judecătorești", stabilește ca "Toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepția recursului prevăzut la art. 7, sunt de competența exclusiva a tribunalului în jurisdicția căruia se afla sediul debitorului, care figurează în registrul comerțului, și sunt exercitate de un judecător-sindic desemnat de către președintele tribunalului, în condițiile art. 8". Conform acestui din urma text, "Judecătorul-sindic este nominalizat, în fiecare caz, de președintele tribunalului, dintre judecătorii desemnați ca judecători-sindici, în temeiul

art. 12 alin. 3 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare". Judecătorul-sindic îndeplinește atribuțiile tribunalului, în calitate de reprezentant al acestuia, precum și atribuțiile stabilite la

art. 10 din Legea nr. 64/1995 , republicată, și anume de a judeca cereri și acțiuni și de a pronunța hotărâri care, în temeiul art. 11 din aceeași lege, sunt "definitive și executorii și vor cuprinde, prin derogare de la art. 261 alin. 4 din Codul de procedură civilă, și motivarea. În condițiile legii, ele vor putea fi atacate cu recurs". Este evident ca prin aceste atribuții judecătorul-sindic "spune dreptul" și hotărârile sale sunt cu putere de executare silită, având atât "jurisdictio", cat și "imperium".

Din coroborarea acestor dispoziții legale cu prevederile

art. 17 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, republicată, conform cărora "Cauzele date, potrivit legii, în competența de prima instanța a judecătoriilor, tribunalelor și curților de apel se judeca de un singur judecător", rezultă ca judecătorul-sindic realizează activitate de judecată ca judecător unic și, în consecința, poate sesiza Curtea Constituțională cu excepții de neconstituționalitate.

În consecința, în prezenta cauza Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, potrivit cărora "Orice creditor, care are o creanta certa, lichidă și exigibilă, poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care, timp de cel puțin 30 de zile, a încetat plățile".

Autorul excepției de neconstituționalitate considera ca dispozițiile acestui text de lege, ce dau posibilitatea oricărui creditor care are o creanta certa, lichidă și exigibilă sa formuleze la tribunal cerere introductivă împotriva unui debitor care a încetat plățile timp de cel puțin 30 de zile, contravin art. 54 și art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție, care prevăd:

- Art. 54: "Cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu buna-credința, fără sa încalce drepturile și libertățile celorlalți.";

- Art. 134 alin. (2) lit. a): "Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerțului, protecția concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție;"

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea Constituțională constata ca aceasta este neîntemeiată și, în consecința, urmează să fie respinsă.

Prima critica de neconstituționalitate consta în aceea ca textul criticat, având o formulare generală, "da posibilitatea unei persoane de rea-credința sa încalce drepturile și libertățile celorlalți", ceea ce contravine art. 54 din Constituție. Curtea retine ca dispozițiile acestui text constituțional nu sunt incidente în cauza. Art. 54 din Constituție prevede obligativitatea pentru cetățenii români, cetățenii străini și apatrizi de a-și exercită cu buna-credința drepturile și libertățile constituționale, fără sa încalce drepturile și libertățile celorlalți. Or, în speta, părți în dosarul instanței de judecată sunt comercianți, societăți comerciale, cărora nu le sunt aplicabile dispozițiile art. 54 din Constituție.

Cea de-a doua critica privește încălcarea prin dispozițiile ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție, potrivit cărora "Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerțului, protecția concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție".

Nici aceasta sustinere nu este intemeiata. Curtea retine ca textul criticat reglementează dreptul creditorului de a cere deschiderea procedurii prevăzute de

Legea nr. 64/1995 , republicată, împotriva debitorului aflat în încetare de plati timp de cel puțin 30 de zile, în contextul în care, asa cum s-a arătat deja, scopul legii este instituirea unei proceduri pentru plata pasivului debitorului aflat în încetare de plati. În felul acesta se realizează respectarea întocmai a prevederilor art. 134 alin. (1) lit. a) din Constituție privind obligația statului de a asigura libertatea comerțului și protecția concurentei loiale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, excepție ridicată de Societatea Comercială "Sogexport '95" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 7.603/1999 al Tribunalului București - Secția comercială.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 octombrie 2000.