Decizia nr. 941/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Antonia Constantin - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1), art. 19, art. 20, art. 21 pct. 2 lit. n) și pct. 4 lit. d), e), g) și l), art. 26, art. 115, art. 137, art. 145, art. 147^3, art. 156, art. 156^1 și

art. 159 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de Societatea Comercială "Telex" - S.R.L. Ploiești în Dosarul nr. 447/42/2009 al Curții de Apel Ploiești - Secția comercială și contencios administrativ și fiscal.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 29 iunie 2010, în prezența reprezentantului Ministerului Public, și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 14 și ale

art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a amânat pronunțarea pentru data de 6 iulie 2010.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 12 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 447/42/2009, Curtea de Apel Ploiești - Secția comercială și contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1), art. 19, art. 20, art. 21 pct. 2 lit. n) și pct. 4 lit. d), e), g) și l), art. 26, art. 115, art. 137, art. 145, art. 147^3, art. 156, art. 156^1 și

art. 159 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de Societatea Comercială "Telex" - S.R.L. Ploiești într-o cauză având ca obiect anularea unor acte administrativ-fiscale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că organele fiscale încalcă, în mod flagrant, competența instanțelor judecătorești, întrucât textul de lege criticat le dă posibilitatea să califice caracterul economic sau nu al unei tranzacții încheiate de un operator economic. Totodată, se arată că reglementarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, precum și obligativitatea plății taxei pe valoare adăugată încalcă principiul egalității, întrucât interesul privat este sacrificat în dauna celui public. În fine, se arată că o persoană înregistrată ca plătitoare de taxă pe valoare adăugată nu poate solicita și raporta soldul negativ al taxei plătite ulterior formulării unei cereri de rambursare a acesteia, ceea ce echivalează cu o confiscare abuzivă a bunurilor proprietate privată.

Curtea de Apel Ploiești - Secția comercială și contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Codul fiscal este întemeiată, întrucât dă posibilitatea organului fiscal să interpreteze convențiile părților într-un mod în care să reflecte conținutul economic al acestora, contrar voinței părților. Totodată, se arată că reprezentanții organului fiscal nu au competența de a interpreta o convenție încheiată. Cu privire la excepția de neconstituționalitate ce privește celelalte texte legale, se apreciază că aceasta este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 11 alin. (1), art. 19, art. 20, art. 21 alin. (2) (și nu pct. 2, cum, în mod eronat, menționează autorul excepției) lit. n) și alin. (4) (și nu pct. 4) lit. d), e), g) și l), art. 26, art. 115, art. 137, art. 145, art. 147^3, art. 156, art. 156^1 și

art. 159 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare. Aceste dispoziții legale vizează regulile generale privind calculul profitului impozabil, veniturile neimpozabile, cheltuielile, pierderile fiscale, veniturile impozabile din România, baza de impozitare pentru livrările de bunuri și prestări de servicii efectuate în interiorul țării, veniturile impozabile obținute din România de către nerezidenți, sfera de aplicare a dreptului de deducere, rambursările de taxă către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, evidența operațiunilor, perioada fiscală și corectarea documentelor.

Textele constituționale invocate sunt cele ale art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterii în stat, art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiției, art. 135 privind economia și art. 136 alin. (5) privind proprietatea. Sunt invocate și prevederile art. 7 și art. 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cu privire la legalitatea incriminării și la interzicerea abuzului de drept.

Examinând excepția de neconstituționalitate și dispozițiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituționale invocate, Curtea constată următoarele:

1. Critica de neconstituționalitate referitoare la

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003

este neîntemeiată. Nemulțumirea autorului excepției pornește de la faptul că, prin efectul textului de lege criticat, organul de inspecție fiscală nu a calificat unele tranzacții pe care operatorul economic le-a făcut drept tranzacții cu scop economic și, astfel, le-a considerat cheltuieli nedeductibile, ceea ce a avut efect direct asupra cuantumului impozitului care trebuia prelevat. Or, de esența unei inspecții este chiar verificarea și controlul legalității actelor cu incidență fiscală ale operatorului economic controlat, în caz contrar, s-ar ajunge la situația ca inspecția fiscală să consemneze numai ceea ce operatorul economic în cauză îi pune la dispoziție, fără a avea nicio putere de decizie și apreciere asupra actelor controlate. Desigur, în cadrul inspecțiilor realizate, organul fiscal trebuie să manifeste bună-credință, mai ales că, datorită specificului materiei, stabilirea unor criterii rigide și stricte nu este de dorit.

În viziunea autorului excepției, instanța de judecată ar trebui să preia acest rol al inspecției fiscale, ceea ce per absurdum ar însemna transformarea instanței de judecată într-un organ de inspecție fiscală. O atare ipoteză este inacceptabilă din moment ce rolul esențial al instanței de judecată, în cadrul contenciosului fiscal, este verificarea actelor administrativ-fiscale întocmite (a se vedea art. 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală).

În aceste condiții, nu se poate reține, în niciun fel, încălcarea art. 1 alin. (4) și art. 124 alin. (2) din Constituție.

2. Dispozițiile art. 19, art. 20, art. 21 alin. (2) lit. n) și alin. (4) lit. d), e), g) și l) și

art. 26 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal sunt criticate prin prisma faptului că reglementarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, precum și obligativitatea plății taxei pe valoare adăugată încalcă principiul egalității, întrucât interesul privat este sacrificat în dauna celui public. Or, Curtea, în mod constant, a stabilit în jurisprudența sa, spre exemplu,

Decizia nr. 1.637 din 10 decembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 20 ianuarie 2010, că "principiul egalității privește egalitatea cetățenilor în fața legilor și a autorităților publice, iar nu egalitatea de tratament juridic între cetățeni și autoritățile publice (de exemplu,

Decizia nr. 77/1997

și

Decizia nr. 322/1997 )". Curtea a reținut că "în dreptul fiscal întotdeauna o parte este statul (prin organul fiscal), iar raporturile juridice care se constituie în sfera dreptului fiscal țin de dreptul public, astfel încât situația juridică a statului nu se poate compara cu cea a altor creditori de drept privat". Raportând aceste considerente de principiu la cauza de față, se constată că statul, în materie fiscală, are deplină legitimitate constituțională, în temeiul art. 56 și art. 139 din Constituție, să stabilească impozite și taxe. Critica de neconstituționalitate vizează tocmai reglementarea unor obligații fiscale în sarcina persoanelor juridice, ceea ce nu este decât o expresie a textelor constituționale de referință mai sus menționate.

De asemenea, nu se poate face o comparație bazată pe principiul egalității între competențele unei autorități publice și drepturile unei persoane de drept privat. Așadar, art. 16 din Constituție nu este incident în cauză.

Critica de neconstituționalitate ce vizează art. 135 din Constituție nu este motivată, astfel încât Curtea ex officio nu se poate substitui părții care a ridicat excepția pentru a o motiva.

3. De asemenea, Curtea reține că excepția de neconstituționalitate ce vizează art. 115, art. 137, art. 145, art. 147^3, art. 156, art. 156^1 și

art. 159 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal este neîntemeiată. Normele criticate sunt norme tehnice puse la îndemâna autorităților fiscale prin care se prevede procedura de rambursare a taxei pe valoare adăugată, iar chestiunile ridicate de autorul excepției își găsesc rezolvarea chiar în textele de lege criticate. Prin urmare, mai degrabă se ridică aspecte de interpretare a legii, însă aceste chestiuni nu intră în competența Curții Constituționale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1), art. 19, art. 20, art. 21 alin. (2) lit. n) și alin. (4) lit. d), e), g) și l), art. 26, art. 115, art. 137, art. 145, art. 147^3, art. 156, art. 156^1 și

art. 159 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de Societatea Comercială "Telex" - S.R.L. Ploiești în Dosarul nr. 447/42/2009 al Curții de Apel Ploiești - Secția comercială și contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 iulie 2010.