2000 · Parlamentul 342 acte

Ordonare: după dată · după număr

  • Legea nr. 89/2000 pentru ratificarea Acordului privind conservarea pasarilor de apa migratoare african-eurasiatice, adoptat la Haga la 16 iunie 1995
    Lege · Parlamentul · 10 mai 2000 · Monitorul Oficial nr. 236 din 30 mai 2000
  • Legea nr. 88/2000 pentru ratificarea Acordului european asupra transferului responsabilității cu privire la refugiati, adoptat la Strasbourg la 16 octombrie 1980
    Lege · Parlamentul · 10 mai 2000 · Monitorul Oficial nr. 235 din 29 mai 2000
  • Legea nr. 87/2000 pentru ratificarea Protocolului de adaptare a aspectelor instituționale ale Acordului european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitatile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte, pentru a tine seama de aderarea Republicii Austria, Republicii Finlanda și Regatului Suediei la Uniunea Europeană, semnat la Bruxelles la 28 iunie 1999
    Lege · Parlamentul · 10 mai 2000 · Monitorul Oficial nr. 224 din 22 mai 2000
  • Legea nr. 86/2000 pentru ratificarea Convenției privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998
    Lege · Parlamentul · 10 mai 2000 · Monitorul Oficial nr. 224 din 22 mai 2000
  • Hotărârea nr. 15/2000 pentru modificarea și completarea Hotărârii Parlamentului României nr. 17/1996 privind aprobarea componentei nominale a delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa
    Hotărâre · Parlamentul · 10 mai 2000 · Monitorul Oficial nr. 211 din 15 mai 2000
  • Rectificarea nr. 15/2000 referitoare la Hotărârea Parlamentului României nr. 15/2000
    Rectificare · Parlamentul · 10 mai 2000 · Monitorul Oficial nr. 232 din 26 mai 2000
  • Hotărârea nr. 14/2000 pentru modificarea Hotărârii Parlamentului României nr. 15/1996 privind aprobarea componentei nominale a Comisiei Parlamentului României pentru Integrare Europeană
    Hotărâre · Parlamentul · 10 mai 2000 · Monitorul Oficial nr. 211 din 15 mai 2000
  • Legea nr. 85/2000 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 35/1999 pentru prelungirea termenului de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 50/1998 privind aprobarea primei de 200 lei/kg la cumpărarea graului din recolta anului 1998 pentru panificatie, destinat consumului intern, acordată producătorilor agricoli prin societățile comerciale de morarit și/sau de panificatie
    Lege · Parlamentul · 9 mai 2000 · Monitorul Oficial nr. 218 din 18 mai 2000
  • Legea nr. 84/2000 privind respingerea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 14/1999 pentru modificarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 82/1997 privind regimul accizelor și al altor impozite indirecte
    Lege · Parlamentul · 9 mai 2000 · Monitorul Oficial nr. 215 din 16 mai 2000
  • Legea nr. 83/2000 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 86/1999 privind ratificarea Memorandumului înțelegere pentru facilitarea transportului rutier internațional de mărfuri în regiunea SECI, semnat la Atena la 28 aprilie 1999
    Lege · Parlamentul · 9 mai 2000 · Monitorul Oficial nr. 215 din 16 mai 2000
  • Legea nr. 82/2000 pentru respingerea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 10/1999 privind prorogarea termenului prevăzut la art. II alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 1/1999 pentru modificarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 82/1997 privind regimul accizelor și al altor impozite indirecte
    Lege · Parlamentul · 9 mai 2000 · Monitorul Oficial nr. 215 din 16 mai 2000
  • Legea nr. 81/2000 privind respingerea Ordonanței Guvernului nr. 1/1999 pentru modificarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 82/1997 privind regimul accizelor și al altor impozite indirecte
    Lege · Parlamentul · 9 mai 2000 · Monitorul Oficial nr. 215 din 16 mai 2000
  • Legea nr. 80/2000 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 58/1999 pentru aderarea României la Convenția privind facilitarea traficului maritim internațional (FAL), adoptată la Londra la 9 aprilie 1965 de Conferința internationala privind facilitarea voiajului și transportului maritim, modificată și completată prin amendamentele din 1984, 1986, 1989, 1991, 1993 și 1994
    Lege · Parlamentul · 9 mai 2000 · Monitorul Oficial nr. 215 din 16 mai 2000
  • Legea nr. 79/2000 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 31/1999 privind aprobarea primei de export la grâu și porumb boabe
    Lege · Parlamentul · 9 mai 2000 · Monitorul Oficial nr. 215 din 16 mai 2000
  • Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție
    Lege · Parlamentul · 8 mai 2000 · Monitorul Oficial nr. 219 din 18 mai 2000
  • Legea nr. 77/2000 bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2000
    Lege · Parlamentul · 4 mai 2000 · Monitorul Oficial nr. 198 din 8 mai 2000
  • Legea nr. 76/2000 bugetului de stat pe anul 2000
    Lege · Parlamentul · 4 mai 2000 · Monitorul Oficial nr. 195 din 5 mai 2000
  • Legea nr. 75/2000 pentru ratificarea Protocolului adițional la Convenția din 18 august 1948 privind regimul navigației pe Dunăre, semnat la Budapesta la 26 martie 1998
    Lege · Parlamentul · 4 mai 2000 · Monitorul Oficial nr. 208 din 12 mai 2000
  • Legea nr. 74/2000 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Armenia privind transportul combinat internațional, semnat la Erevan la 3 iulie 1998
    Lege · Parlamentul · 4 mai 2000 · Monitorul Oficial nr. 202 din 10 mai 2000
  • Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu
    Lege · Parlamentul · 4 mai 2000 · Monitorul Oficial nr. 889 din 9 decembrie 2002
  • Legea nr. 72/2000 pentru aprobarea afilierii României la Asociația Internationala pentru Științe și Tehnologii Cerealiere, precum și a plății cotizatiei anuale
    Lege · Parlamentul · 4 mai 2000 · Monitorul Oficial nr. 208 din 12 mai 2000
  • Legea nr. 71/2000 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Azerbaidjan privind transportul combinat internațional, semnat la Baku la 30 iunie 1998
    Lege · Parlamentul · 4 mai 2000 · Monitorul Oficial nr. 202 din 10 mai 2000
  • Legea nr. 70/2000 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Georgiei privind transportul combinat internațional, semnat la București la 11 decembrie 1997
    Lege · Parlamentul · 4 mai 2000 · Monitorul Oficial nr. 202 din 10 mai 2000
  • Statutul din 4 mai 2000 Asociației Internaționale pentru Științe și Tehnologii Cerealiere
    Statut · Parlamentul · 4 mai 2000 · Monitorul Oficial nr. 208 din 12 mai 2000
  • Legea nr. 69/2000 educației fizice și sportului
    Lege · Parlamentul · 28 aprilie 2000 · Monitorul Oficial nr. 200 din 9 mai 2000