Norme · 2014 141 acte

Ordonare: după dată · după număr

  • Normele nr. 21/2014 privind activitatea de audit financiar la entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară
    Norme · Autoritatea de Supraveghere Financiară · 30 octombrie 2014 · Monitorul Oficial nr. 802 din 4 noiembrie 2014
  • Normele din 29 octombrie 2014 de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii și procedura de efectuare a restituirilor
    Norme · Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice Ministerul Finanțelor Publice · 29 octombrie 2014 · Monitorul Oficial nr. 878 din 3 decembrie 2014
  • Normele din 27 octombrie 2014 de producere, etichetare și punere în circulație a băuturilor alcoolice fermentate, altele decât berea și vinul, destinate consumului uman ca atare
    Norme · Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Ministerul Sănătății Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor · 27 octombrie 2014 · Monitorul Oficial nr. 525 din 15 iulie 2015
  • Normele nr. 20/2014 privind cotele de contribuție datorate de asigurători Fondului de garantare a asiguraților
    Norme · Autoritatea de Supraveghere Financiară · 24 octombrie 2014 · Monitorul Oficial nr. 788 din 29 octombrie 2014
  • Normele din 24 octombrie 2014 de aplicare în anul 2014 a Hotărârii Guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015, adaptate la specificul organizării asistenței medicale în rețeaua sanitară a ministerelor și instituțiilor din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și autorității judecătorești, aplicabile în relațiile contractuale dintre Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești și furnizorii de servicii medicale și medicamente care aparțin acestei rețele
    Norme · Ministerul Sănătății Ministerul Afacerilor Interne Serviciul Român de Informații Serviciul de Informații Externe Ministerul Apărării Naționale Ministerul Justiției Serviciul de Telecomunicații Speciale Serviciul de Protecție și Pază · 24 octombrie 2014 · Monitorul Oficial nr. 935 din 22 decembrie 2014
  • Normele din 21 octombrie 2014 tehnice de finanțare și realizare a Acțiunii prioritare pentru tratamentul intervențional al pacienților cu accident vascular cerebral acut (AP-AVCAc)
    Norme · Ministerul Sănătății · 21 octombrie 2014 · Monitorul Oficial nr. 799 din 3 noiembrie 2014
  • Normele din 21 octombrie 2014 privind protecția instalațiilor nucleare împotriva amenințărilor cibernetice
    Norme · Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare · 21 octombrie 2014 · Monitorul Oficial nr. 803 din 4 noiembrie 2014
  • Normele din 21 octombrie 2014 de producere, etichetare și punere în circulație a băuturilor alcoolice fermentate, altele decât berea și vinul, destinate consumului uman ca atare
    Norme · Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Ministerul Sănătății Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor · 21 octombrie 2014 · Monitorul Oficial nr. 525 din 15 iulie 2015
  • Normele din 16 octombrie 2014 sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor privind condițiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor în care poate fi efectuată procesarea laptelui crud care nu îndeplinește criteriile referitoare la numărul total de germeni prevăzute în secțiunea IX din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală
    Norme · Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor · 16 octombrie 2014 · Monitorul Oficial nr. 800 din 3 noiembrie 2014
  • Normele din 8 octombrie 2014 de producere, etichetare și punere în circulație a băuturilor alcoolice fermentate, altele decât berea și vinul, destinate consumului uman ca atare
    Norme · Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Ministerul Sănătății Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor · 8 octombrie 2014 · Monitorul Oficial nr. 525 din 15 iulie 2015
  • Normele din 7 octombrie 2014 de acordare a majorării pentru lucrări de excepție sau misiuni speciale, pentru funcționarii publici cu statut special din Ministerul Justiției
    Norme · Ministerul Justiției · 7 octombrie 2014 · Monitorul Oficial nr. 770 din 23 octombrie 2014
  • Normele din 7 octombrie 2014 privind aplicarea la nivel național a unui sistem rapid de alertă în domeniul transplantului de organe, țesuturi și celule de origine umană
    Norme · Ministerul Sănătății · 7 octombrie 2014 · Monitorul Oficial nr. 771 din 23 octombrie 2014
  • Normele din 6 octombrie 2014 de finanțare și realizare a acțiunilor prioritare pentru tratamentul pacienților critici cu leziuni traumatice acute (AP-TRAUMA)
    Norme · Ministerul Sănătății · 6 octombrie 2014 · Monitorul Oficial nr. 751 din 16 octombrie 2014
  • Normele din 2 octombrie 2014 de aplicare în anul 2014 a Hotărârii Guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015, adaptate la specificul organizării asistenței medicale în rețeaua sanitară a ministerelor și instituțiilor din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și autorității judecătorești, aplicabile în relațiile contractuale dintre Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești și furnizorii de servicii medicale și medicamente care aparțin acestei rețele
    Norme · Ministerul Sănătății Ministerul Afacerilor Interne Serviciul Român de Informații Serviciul de Informații Externe Ministerul Apărării Naționale Ministerul Justiției Serviciul de Telecomunicații Speciale Serviciul de Protecție și Pază · 2 octombrie 2014 · Monitorul Oficial nr. 935 din 22 decembrie 2014
  • Normele din 26 septembrie 2014 "Asigurarea pe termen scurt, în numele și în contul statului, a riscului de neplată la extern, riscuri nonpiață și riscuri temporar nonpiață (NI-ASR-07-VI/0)"
    Norme · Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări · 26 septembrie 2014 · Monitorul Oficial nr. 727 din 3 octombrie 2014
  • Normele din 24 septembrie 2014 de aplicare în anul 2014 a Hotărârii Guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015, adaptate la specificul organizării asistenței medicale în rețeaua sanitară a ministerelor și instituțiilor din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și autorității judecătorești, aplicabile în relațiile contractuale dintre Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești și furnizorii de servicii medicale și medicamente care aparțin acestei rețele
    Norme · Ministerul Sănătății Ministerul Afacerilor Interne Serviciul Român de Informații Serviciul de Informații Externe Ministerul Apărării Naționale Ministerul Justiției Serviciul de Telecomunicații Speciale Serviciul de Protecție și Pază · 24 septembrie 2014 · Monitorul Oficial nr. 935 din 22 decembrie 2014
  • Normele din 17 septembrie 2014 privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială
    Norme · Banca Națională a României · 17 septembrie 2014 · Monitorul Oficial nr. 699 din 24 septembrie 2014
  • Normele din 17 septembrie 2014 pentru elaborarea protocoalelor de transmitere/predare-preluare a infrastructurii de îmbunătățiri funciare din domeniul public sau privat al statului de la Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare la organizația de îmbunătățiri funciare sau federația de organizații de îmbunătățiri funciare
    Norme · Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale · 17 septembrie 2014 · Monitorul Oficial nr. 747 din 14 octombrie 2014
  • Normele din 17 septembrie 2014 privind întocmirea raportărilor periodice cuprinzând informații statistice de natură financiar-contabilă, aplicabile sucursalelor din România ale instituțiilor de credit din alte state membre
    Norme · Banca Națională a României · 17 septembrie 2014 · Monitorul Oficial nr. 693 din 23 septembrie 2014
  • Normele nr. 19/2014 pentru modificarea Normelor privind forma și conținutul raportărilor financiare și tehnice pe care trebuie să le întocmească brokerii de asigurare și/sau reasigurare, puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3/2009
    Norme · Autoritatea de Supraveghere Financiară · 16 septembrie 2014 · Monitorul Oficial nr. 695 din 23 septembrie 2014
  • Normele din 16 septembrie 2014 pentru stabilirea atribuțiilor structurilor din Ministerul Apărării Naționale privind detașarea personalului în calitate de expert național la instituțiile și organismele Uniunii Europene
    Norme · Ministerul Apărării Naționale · 16 septembrie 2014 · Monitorul Oficial nr. 699 din 24 septembrie 2014
  • Normele din 11 septembrie 2014 de acordare a majorării pentru lucrări de excepție sau misiuni speciale, pentru funcționarii publici cu statut special și personalul civil din Administrația Națională a Penitenciarelor
    Norme · Ministerul Justiției · 11 septembrie 2014 · Monitorul Oficial nr. 701 din 24 septembrie 2014
  • Normele din 8 septembrie 2014 privind accesul la componentele Sistemului informatic integrat vamal (SIIV)
    Norme · Agenția Națională de Administrare Fiscală · 8 septembrie 2014 · Monitorul Oficial nr. 672 din 12 septembrie 2014
  • Normele din 8 septembrie 2014 privind accesul la aplicația de tranzit NCTS-RO
    Norme · Agenția Națională de Administrare Fiscală · 8 septembrie 2014 · Monitorul Oficial nr. 673 din 12 septembrie 2014
  • Normele din 8 septembrie 2014 pentru stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calității de asigurat
    Norme · Casa Națională de Asigurări de Sănătate · 8 septembrie 2014 · Monitorul Oficial nr. 685 din 19 septembrie 2014