Hotărârea nr. 13/1996

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Ioan Deleanu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Virgil Firuleasa - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol soluționarea contestațiilor privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru funcția de Președinte al României, la alegerile din 3 noiembrie 1996, depuse la Biroul Electoral Central, după cum urmează:

- nr. 124 din 10 septembrie 1996, a "Vulturului Brancovenesc-Apărătorii Națiunii";

- nr. 126 din 10 septembrie 1996, a domnului Mandrea Constantin;

- nr. 131 din 10 septembrie 1996, a domnului Dinu Gabriel Zamfirescu;

- nr. 137 din 11 septembrie 1996, a doamnei Nicola Corina;

- nr. 138 din 11 septembrie 1996, a domnului Matei M. Mircea Gruia;

- nr. 147 din 12 septembrie 1996, a domnului Braicau Petrisor;

- nr. 149 din 12 septembrie 1996, a domnului Panita Ilie;

- nr. 151 din 12 septembrie 1996, a domnului Ghidarcea T. Marian, în nume propriu, și în numele altor 9 cetățeni.

Contestațiile au fost înaintate Curții Constituționale cu adresa nr. 134 la data de 11 septembrie 1996 și cu adresa nr. 154 din 12 septembrie 1996, ele formind obiectul dosarelor nr. 182D/1996, nr. 183D/1996, nr. 184D/1996, nr. 186D/1996, nr. 187D/1996, nr. 189D/1996, nr. 191D/1996 și nr. 192D/1996.

Curtea a decis soluționarea contestațiilor fără citarea părților, având în vedere cerința legală a rezolvarii ei în maximum 48 de ore, potrivit prevederilor

art. 14 din Legea nr. 47/1992 , ale art. 11 alin. (2) și alin. (3) și ale

art. 28 alin. (1) din Legea nr. 69/1992 , raportate la

art. 85 din Legea nr. 68/1992

și coroborate cu art. 581 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Magistratul-asistent prezintă obiectul contestațiilor.

În motivarea contestației depuse de "Vulturul Brancovenesc-Apărătorii Națiunii", ce formează obiectul Dosarului nr. 182D/1996, se susține ca domnul Ion Iliescu "a mai fost ales Președinte prin scrutin național la alegerile din 1990 și 1992, ceea ce înseamnă ca acum ar candida pentru al treilea mandat". Mandatul 1990-1992 nu poate fi considerat "provizoriu" sau "anteconstituțional", deoarece domnul Ion Iliescu a depus jurămîntul ca Președinte al României, iar în decembrie 1991 și-a continuat mandatul până în octombrie 1992, perioada în care Constituția era în vigoare.

În Dosarul nr. 183D/1996, motivând contestația, domnul Mandrea Constantin arata ca, potrivit

Decretului-lege nr. 2/1989 ,

Legii nr. 69/1992

și art. 83 din Constituția din 1991, candidatura domnului Ion Iliescu la alegerile din noiembrie 1996 "se produce în disprețul Constituției", deoarece acesta a îndeplinit doua mandate: primul, în urma scrutinului din mai 1990, și al doilea, în urma alegerilor din septembrie 1992. În situația în care se considera ca primul mandat a fost în perioada 1992-1996, toate actele normative, emise anterior și promulgate de domnul Ion Iliescu, inclusiv

Legea nr. 69/1992 , sunt "nule de drept". Deoarece și Constituția a fost promulgată de domnul Ion Iliescu, "Președinte neconstitutional", rezultă ca și aceasta este "nulă de drept".

În motivarea contestației care formează obiectul Dosarului nr. 184D/1996, domnul Dinu Gabriel Zamfirescu susține ca domnul Ion Iliescu candidează pentru un al treilea mandat, deoarece a fost ales ca Președinte al României de doua ori, în mai 1990 și în octombrie 1992, indeplinind doua mandate, asa cum prevede art. 81 alin. (4) din Constituție și

art. 10 din Legea nr. 69/1992 ; perioada decembrie 1991 - octombrie 1992 reprezintă un mandat constituțional, în care președintele a exercitat unele dintre atribuțiile conferite de Constituție prin art. 85, art. 86, art. 87, art. 88, art. 91, art. 92, art. 94 și

art. 99. Se invoca, de asemenea, Hotărârea nr. 18/1992

a Curții Constituționale, în care se arata: "Constituția României are în vedere funcția de Președinte al României, funcție instituită după 22 decembrie 1989 prin

Decretul-lege nr. 92/1990 , și nu funcția de președinte al Parlamentului provizoriu, cum a fost Consiliul Frontului Salvării Naționale, respectiv Consiliul Provizoriu de Uniune Naționala"; însăși Curtea Constituțională recunoaște indirect ca perioada mai 1990 - octombrie 1992 reprezintă un "mandat prezidential"; perioada decembrie 1991 - octombrie 1992 trebuie considerată ca un prim mandat, deoarece, în caz contrar, ar insemna ca toate legile votate în acea perioada să fie "nule și neavenite", fiind semnate de un președinte ce nu a fost ales în conformitate cu prevederile Constituției.

În motivarea contestațiilor depuse de doamna Nicola Corina și de domnul Matei M. Mircea Gruia, care sunt identice ca formulare și constituie obiectul dosarelor nr. 186D/1996 și nr. 187D/1996, se susține ca, potrivit

art. 10 din Legea nr. 69/1992 , domnul Ion Iliescu nu mai are dreptul sa candideze, întrucît a îndeplinit în mai multe rinduri funcția de Președinte al României; în decembrie 1989 a fost ales ca"emanat al Revoluției" în funcția de conducător al României; în februarie 1990 a fost ale ca președinte al poporului român de către reprezentanții acestuia în Consiliul Provizoriu de Uniune Naționala; în mai 1990 a fost ales Președinte în urma alegerilor desfășurate în baza

Decretului-lege nr. 92/1990 ; în decembrie 1991 a fost confirmat în funcția de Președinte al României potrivit "art. 121" din Constituție; în decembrie 1992 a fost confirmat pentru un nou mandat ca Președinte al României, pentru a patra oara, ca urmare a alegerilor organizate în septembrie 1992.

În motivarea contestației ce formează obiectul Dosarului nr. 189D/1996, Braicau Petrisor susține neconstituționalitatea candidaturii domnului Ion Iliescu, considerind ca prin depunerea acesteia se urmărește exercitarea unui al treilea mandat, primul fiind constituțional, "deoarece s-a îndeplinit în virtutea fostei Constituții, legală până în ziua de 21 noiembrie 1991", neabrogata până la acea data; se arata ca "nu are nici o relevanta faptul ca primul mandat nu a fost integral de 4 ani", el datorându-se "termenului stabilit pentru elaborarea noi Constituții".

În motivarea contestației domnului Panita Ilie, care formează obiectul Dosarului nr. 191D/1996, se arata ca înscrierea domnului Ion Iliescu la funcția de Președinte al României constituie un act administrativ a cărui anulare o cere. Întrucît apreciază ca în aceasta materie Curtea Constituțională nu este competența, solicita trimiterea cererii sale instanței de contencios administrativ pentru a fi soluționată în temeiul Legii nr. 29/1990.

Motivând contestația care formează obiectul Dosarului nr. 192D/1996, domnul Ghidarcea T. Marian arata ca domnul Ion Iliescu nu mai poate candida la funcția suprema în stat, deoarece a exercitat doua mandate. Depunind candidatura pentru al treilea mandat, domnul Ion Iliescu "violeaza grav Constituția", respectiv art. 81 alin. (4) și art. 83 alin. (1), încalcă punctul 3 din Comunicatul către țara al Consiliului Frontului Salvării Naționale,

Decretul-lege nr. 2/1989 ,

Decretul-lege nr. 92/1990 , precum și

art. 10 din Legea nr. 69/1992 . În sprijinul contestației invoca și punctul 7 al

Hotărârii Curții Constituționale nr. 18/1992 .

Deoarece toate contestațiile au același obiect, și anume înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu, iar între motivele invocate exista o strinsa legătură, președintele Curții Constituționale, pentru mai buna administrare a justiției, pune în discuție conexarea dosarelor.

Procurorul este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea dispune conexarea dosarelor nr. 183D/1996, nr. 184D/1996, nr. 186D/1996, nr. 187D/1996, nr. 189D/1996, nr. 191D/1996 și nr. 192D/1996 la Dosarul nr. 182D/1996, care a fost primul înregistrat, urmînd a se pronunța asupra tuturor contestațiilor printr-o singura hotărâre.

Procurorul, având cuvintul în fond, apreciază ca neintemeiate contestațiile privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru funcția de Președinte al României, deoarece perioada de la 8 decembrie 1991, când a intrat în vigoare Constituția, și până la alegerile din septembrie 1992, nu constituie mandat. Singurul mandat presedintial, în înțeles constituțional, este cel îndeplinit ca urmare a alegerilor din septembrie 1992. În consecința, solicita respingerea contestațiilor.

CURTEA,

luând în dezbatere contestațiile înaintate de Biroul Electoral Central, constata ca este competența să le soluționeze în temeiul art. 144 lit. d) din Constituție, al

art. 27 din Legea nr. 47/1992

și al

art. 11 alin. (3) din Legea nr. 69/1992 .

Analizînd contestațiile în raport cu prevederile Constituției, ale

Legii nr. 69/1992

și vazind concluziile procurorului, Curtea retine următoarele:

În legătură cu principalul motiv al contestațiilor privind depunerea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru un al treilea mandat, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin

Hotărârea nr. 1 din 8 septembrie 1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 septembrie 1996, și nu exista motive sa revină asupra celor statuate, Astfel, s-a stabilit ca "mandatul presedintial reglementat de Constituția României nu poate fi așezat în prelungirea unor durate de îndeplinire a funcției de Președinte al României anterioare intrării în vigoare a legii fundamentale" și ca "mandatul de Președinte al României din perioada 1992-1996 este primul mandat constituțional al domnului Ion Iliescu". În consecința, motivul invocat în legătură cu numărul mandatelor exercitate până în prezent de domnul Ion Iliescu este neîntemeiat.

De asemenea, este neîntemeiată susținerea ca Președintele României a promulgat Constituția din 1991, deoarece, potrivit art. 149, aceasta a intrat în vigoare la data aprobării ei prin referendum, respectiv la 8 decembrie 1991.

Nici susținerea ca toate actele normative anterioare Constituției sunt "nule de drept" nu poate fi reținută, întrucît acestea au fost adoptate în temeiul unor dispoziții normative cu caracter preconstitutional, care au legitimat valabilitatea și legalitatea lor.

Referitor la considerentele invocate în argumentarea contestației domnului Dinu Gabriel Zamfirescu, se retine ca acestea dau expresie în realitate faptului ca înainte de

Decretul-lege nr. 92/1990

nu a existat funcția de Președinte al României, ci aceea de Președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale, respectiv de Președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naționala, reglementarea funcției de Președinte al României fiind data pentru prima oara prin decretul-lege amintit. Curtea Constituțională nu s-a referit însă niciodată, în hotărârile sale, la existenta unor mandate constituționale înaintea celui început după alegerile din septembrie 1992.

În legătură cu motivul privitor la faptul ca primul mandat de Președinte al României s-ar fi exercitat până la 21 noiembrie 1991 în temeiul fostei Constituții, neabrogata până la acea data, se retine ca, prin prevederile

art. 10 din Decretul-lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 , act cu caracter preconstitutional, s-a stabilit ca sunt și rămân dizolvate toate structurile de putere aparținând fostului regim dictatorial. Aceasta înseamnă ca au fost abrogate, totodată, toate dispozițiile legale și constituționale care reglementau statutul acestor structuri, inclusiv durata prevăzută pentru exercițiul atribuțiilor lor. În aceste condiții, nu exista nici un temei pentru aplicarea prevederilor fostei Constituții, relative la funcția suprema în stat, la regimul juridic al celei de Președinte al României sau al structurilor postrevolutionare de putere ce au precedat-o, înainte de adoptarea Constituției actuale, intrata în vigoare la 8 decembrie 1991.

Cît privește solicitarea domnului Panita Ilie de a se transmite cererea sa de anulare a înregistrării candidaturii domnului Ion Iliescu instanței de contencios administrativ, în vederea anulării înregistrării, se retine ca, indiferent de calificarea data cererilor adresate Biroului Electoral Central cu privire la înregistrarea candidaturilor potrivit art. 144 lit. d) din Constituție și

art. 11 alin. (2) din Legea nr. 69/1992 , singura autoritate competentă să le rezolve este Curtea Constituțională.

În sfârșit, nu pot fi reținute nici celelalte consideratii invocate în contestații, deoarece acestea nu constituie argumente juridice; or, Curtea Constituțională, potrivit

art. 13 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , "se pronunța în numele legii", iar potrivit art. 29 din regulamentul sau de organizare și funcționare "nu statuează decît asupra problemelor de drept".

În ce privește ceilalți noua cetățeni menționați în contestația domnului Ghidarcea T. Marian se retine ca, deoarece aceștia nu au semnat contestația și nici nu au împuternicit în acest sens pe autorul ei, nu pot fi considerați ca autori ai contestației.

În consecința, contestațiile urmează a fi respinse.

Pentru considerentele arate și vazind dispozițiile art. 144 lit. d) din Constituție, ale art. 13 alin. (1) lit. B.a), ale art. 27 și ale

art. 28 din Legea nr. 47/1992 , precum și cele ale art. 2 alin. (2) și ale

art. 11 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 69/1992 , în unanimitate,

CURTEA

În numele legii

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neintemeiate contestațiile privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu la funcția de Președinte al României, formulate de"Vulturul Brancovenesc-Apărătorii Națiunii", precum și de domnii Mandrea Constantin și Dinu Gabriel Zamfirescu, doamna Nicola Corina, domnii Matei M. Mircea Gruia, Braicau Petrisor, Panita Ilie și Ghidarcea T. Marian.

Hotărârea este definitivă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.