Decizia nr. 82/2005

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Daniela Titian - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 56 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 , ale

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995

și ale art. 27 pct. 5 și 9, precum și ale art. 88 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Elemar Star" - S.R.L. Călărași în Dosarul nr. 5F/2004 al Tribunalului Călărași.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată. Se arată că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 56 alin. 2 din Legea nr. 58/1998

și ale

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 , în sensul respingerii acesteia. Celelalte critici ale autorului excepției exced controlului de constituționalitate, întrucât privesc situații care aparțin competenței instanțelor judecătorești, apreciind că sub acest aspect excepția este inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 17 august 2004, pronunțată în Dosarul nr. 5F/2004, Tribunalul Călărași a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 56 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 , ale

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995

și ale art. 27 pct. 5 și 9, precum și ale art. 88 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Elemar Star" - S.R.L. Călărași într-o cauză având ca obiect judecarea cererii privind deschiderea procedurii prevăzute de

Legea nr. 64/1995 , formulată împotriva autorului excepției.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, într-o argumentare amplă, în care pe lângă invocarea unor texte constituționale considerate a fi încălcate se fac numeroase referiri la dispoziții din Codul de procedură civilă, din Codul civil, din alte legi, precum și la jurisprudența unor instanțe judecătorești, inclusiv la hotărâri pronunțate în alte cauze în care este parte, autorul excepției susține, în esență, următoarele:

- Dispozițiile

art. 56 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 , prin care contractele de credit financiar și garanțiile reale și personale constituie titlu executoriu, încalcă prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2), art. 21 alin. (1), art. 123 [devenit, după republicarea Constituției art. 124] și art. 125 alin. (1) [devenit art. 126 alin. (1)]. Autorul excepției susține că prevederile legale criticate, care dau putere de titlu executoriu contractelor de credit bancar, precum și garanțiilor reale și personale, contravin unor dispoziții din legislația civilă și procesual civilă, referindu-se în acest sens la unele hotărâri pronunțate de instanțele judecătorești.

Se mai arată în susținerea excepției că "dispozițiile

Legii nr. 58/1998

și normele sale de aplicare încalcă prevederile art. 15 din Constituția României, conform cărora «Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția

legii penale mai favorabile», or, Legea nr. 58/1998

este o lege civilă". Astfel, arată autorul excepției, în continuare, " Legea nr. 58/1998

a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 23 martie 1998, iar potrivit art. 92 din conținutul ei, a intrat în vigoare la 30 de zile de la publicare, adică la 30 aprilie 1998; conform Constituției României, de la această dată începe să producă efecte și nu anterior ei, nu retroactiv". În consecință, autorul excepției consideră că prevederile criticate nu pot fi aplicate contractelor de credit încheiate anterior intrării în vigoare a legii respective.

În același timp autorul excepției susține că textul de lege criticat încalcă dreptul de acces la justiție și dreptul la apărare. În acest sens, se arată că "partea căreia i se opune actul executării silite, pe calea judecării unei cereri de încuviințare a executării silite, are interesul de a-și formula apărarea, interes legitim, ocrotit de legiuitor, și poate invoca chiar nulitatea absolută a titlului în baza căruia se cere încuviințarea executării silite, nulitate care, admisă, poate avea drept consecință respingerea cererii de executare și anularea convenției ce a stat la baza ei, așa încât, desființat fiind însuși temeiul juridic ce a stat la baza formulării cererii, o alta nu mai poate fi [promovată] în baza înscrisului formulat. În acest mod, răpindu-i-se justițiabilului dreptul la apărare, se încalcă dispozițiile mai sus invocate din Constituția României [art. 24]. Este adevărat că, ulterior încuviințării executării silite, există posibilități de apărare ale justițiabilului căruia i se opune actul executării, pe calea contestației la executare, însă prin aceasta se încalcă prevederile art. 21 din Constituția României [...]".

- Dispozițiile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului sunt criticate în sensul că încalcă prevederile art. 16 alin. (1) și (2), ale art. 21 alin. (1) și (2), ale art. 24 alin. (1) și "ale art. 123 [devenit art. 124] din Constituția României, potrivit cărora «Justiția se înfăptuiește în numele legii»".

Aceste dispoziții legale sunt, în opinia autorului excepției, neconstituționale deoarece "permit judecarea numai într-un sens și, în speță, a cererii creditorului, nepermițând analizarea motivelor de apărare ale pârâtului debitor, privind nulitatea absolută a titlului pe care creditorul își fundamentează cererea introductivă și nici soluționarea cererii acestuia, reconvențională, privind pretențiile îndreptate împotriva creditorului reclamant, dovedite legal, atestate de hotărâri judecătorești irevocabile dispuse de instanțe de recurs și în intimă legătură cu înscrisul ce stă la baza cererii introductive".

Se apreciază totodată că "suprimarea dreptului pârâtei la apărare" este neconstituțională, "excede procedurii [...] prevăzute de

Legea nr. 64/1995

și are grave consecințe asupra pârâtei, vătămată în interesele sale legitime, ocrotite de lege, împiedicând-o pe aceasta să beneficieze de prevederile Constituției României".

Referitor la neconstituționalitatea acelorași prevederi legale, se arată că, în baza

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 , "poate fi introdusă o cerere și admisă, care legal este prescrisă în sens material, lipsa dreptului la acțiune putând fi acoperită printr-un act infracțional [...]".

- Dispozițiile art. 27 pct. 5 și 9 din Codul de procedură civilă, privind cazurile de recuzare a judecătorilor, sunt considerate "neconstituționale, încălcând prevederile art. 16 alin. (1) și (2), art. 20, art. 123 [devenit art. 124] din Constituția României". Autorul excepției, referindu-se la situații concrete în care se află, consideră că aceste texte de lege nu au în vedere și posibilitatea recuzării în cazul în care între una dintre părți și judecător există un proces penal în curs de judecată, posibilitatea recuzării întregii instanțe, dacă între una dintre părți "și mai mult de 50% din numărul judecătorilor instanței care soluționează dosarul civil există, în paralel, spre soluționare la instanța competentă un dosar penal având cauza exact în cauza dosarului civil", precum și în cazul în care judecătorii unei instanțe pretind că s-au abținut, cu excepția celui care are de soluționat dosarul. De asemenea, autorul excepției consideră că un alt motiv de recuzare a judecătorilor întregii instanțe ar putea să fie, referindu-se la cauza personală, vrăjmășia dintre una din părți și judecători, constând în faptul că partea a formulat sau formulează plângeri penale împotriva acestora, "inclusiv împotriva judecătorului desemnat să soluționeze cauza". În acest sens, autorul excepției sugerează ca aceste ultime situații să fie "încadrate în noțiunea de vrăjmășie între justițiabil și judecători".

Se arată totodată, în susținerea acestei critici, că, "potrivit art. 21 din Constituția României, urmare a revizuirii acesteia din 2003, justițiabilul are drept la un proces echitabil, dispoziție de altfel actuală și în vechea formă a Constituției, având în vedere prevederile art. 20 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală, raportate la prevederile art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale".

- Dispozițiile art. 88 din Codul de procedură civilă sunt criticate pentru neconstituționalitate, întrucât, susține autorul excepției, pot fi interpretate "și în sensul că nu este absolut necesar ca în citație să fie trecută corect calitatea părților din proces [...]". Urmare a unei astfel de interpretări, dispozițiile legale criticate încalcă, în opinia autorului excepției, art. 16 și art. 123 [devenit art. 124] din Constituție.

Tribunalul Călărași nu și-a formulat opinia asupra excepției de neconstituționalitate, astfel cum prevăd dispozițiile

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 .

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se arată, în esență, că "obiectul unei cereri de natura celei menționate la art. 29 alin. (1) nu este aceea de executare silită a unui titlu în favoarea unui creditor individual, ci constatarea de către instanța de judecată competentă a stării de insolvență a debitorului și de deschidere a procedurii concursuale aferente, în beneficiul întregii mase a creditorilor". În continuare se arată că "Procedura de soluționare a acestei cereri face obiectul unui alt articol din lege, și anume art. 31. Astfel, alin. (3) și următoarele ale art. 31 precizează dreptul debitorului de a contesta starea sa de insolvență, adică incapacitatea vădită a patrimoniului său de a face față obligațiilor exigibile cu sumele de bani disponibile". Dreptul debitorului de a contesta starea de insolvență cuprinde, susține Guvernul, și "facultatea de a contesta cuantumul creanțelor invocate de creditorul reclamant, atât timp cât o asemenea contestație ar reduce valoarea acestora sub minimul obligatoriu prescris de lege". Guvernul apreciază, în consecință, că accesul liber la justiție al debitorului, consacrat de art. 21 din Constituție, este pe deplin respectat de prevederile

art. 31 din Legea nr. 64/1995 .

În ceea ce privește incidența art. 16 din Constituție, Guvernul apreciază că "acest articol nu este înfrânt de nici o dispoziție din cadrul

art. 29 sau 31 din Legea nr. 64/1995 , acesta aplicându-se, fără nici un fel de deosebire, tuturor debitorilor aflați în situația descrisă de lege".

Referitor la competența materială de soluționare a contestației debitorului întemeiată pe nevaliditatea titlului sau pe insuficiența obiectului acestuia pentru a se permite deschiderea procedurii, Guvernul consideră că "judecătorul-sindic nu poate face abstracție de rezultatul contestației debitorului atunci când urmează a decide asupra stării de insolvență și, prin urmare, asupra deschiderii procedurii reorganizării judiciare și a falimentului". Totodată, Guvernul apreciază "că un asemenea aspect reprezintă o chestiune de interpretare a legii de către instanțele de judecată, care nu poate face obiectul controlului de constituționalitate în fața Curții Constituționale".

În legătură cu excepția de neconstituționalitate a

art. 56 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 , Guvernul apreciază că "acordarea de către legiuitor, prin lege specială, unor anumite tipuri de acte juridice un caracter special, asimilat titlurilor executorii, fără a fi obligatorie existența prealabilă a formei autentice, nu constituie un aspect de constituționalitate, prin aceasta neîncălcându-se nici o dispoziție constituțională relevantă". Referitor la invocarea dispozițiilor constituționale ce vizează egalitatea în fața legii, Guvernul consideră că acestea "nu sunt aplicabile în ceea ce privește condițiile de formă prescrise de lege în mod diferit pentru anumite categorii de acte juridice".

În ceea ce privește critica referitoare la neconstituționalitatea art. 27 pct. 5 și 9 din Codul de procedură civilă, Guvernul arată că aceasta vizează inexistența unor prevederi considerate necesare de către autorul excepției relativ la cauzele de revocare a judecătorilor. Or, sub acest aspect, potrivit punctului de vedere al Guvernului, Curtea Constituțională "este limitată la a verifica constituționalitatea dreptului pozitiv existent, iar nu neconstituționalitatea absenței unor anumite dispoziții considerate necesare. Căci în acest din urmă caz s-ar substitui, în mod indirect, competenței stabilite de Constituție în sarcina Parlamentului ca autoritate legiuitoare".

Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88 din Codul de procedură civilă, Guvernul apreciază că aceasta se referă la modul de interpretare de către instanțe a dispoziției referitoare la necesitatea prevederii în citație a calității celui citat. Or, consideră Guvernul, "de vreme ce alin. 1 pct. 4, coroborat cu alin. 2 al art. 88 stabilesc expres că ╟numele, domiciliul și calitatea celui citat╚ sunt mențiuni obligatorii ale citației, sub sancțiunea nulității, rezultă că o interpretare diferită dată de instanța de judecată poate fi atacată la instanțele de control judiciar superioare". În acest caz, afirmă Guvernul, "nu se poate vorbi de o neconstituționalitate a prevederilor respective, cu atât mai mult cu cât procedura de judecată se stabilește prin lege [potrivit art. 126 alin. (2) din Constituția republicată], iar în cazul de speță nu există dispoziții constituționale ce ar putea fi vătămate".

Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituționale, întrucât "nu contravin nici unui text din Constituție."

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie: dispozițiile

art. 56 alin. 2 din Legea bancară nr. 58/1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 23 martie 1998, al cărei titlu a fost modificat prin

Legea nr. 485/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 10 decembrie 2003, care se numește "Legea privind activitatea bancară"; dispozițiile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 149/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 12 mai 2004, ulterior republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, textul criticat fiind preluat cu același conținut, dar cu o numerotare diferită. Astfel, art. 29 alin. (1) a devenit art. 36 alin. (1), asupra căruia Curtea Constituțională urmează a se pronunța prin prezenta decizie; dispozițiile art. 27 pct. 5 și 9 și ale art. 88 din Codul de procedură civilă.

Dispozițiile legale criticate au următorul conținut:

-