Decizia nr. 304/2004

Ion Predescu - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Florentina Baltă - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. a) și ale
art. 77 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 64/1995
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, cu modificările ulterioare, excepție ridicată de Gabriel Simion, Catinca Grigorescu, Dinu Harabagiu, Marius Iconaru, Teodora David, Nicolae Tino și Iulian Leu în Dosarul nr. 1.429/C+C/2003 al Curții de Apel Galați - Secția comercială și contencios administrativ.
La apelul nominal răspunde Nicolae Tino, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Partea prezentă solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, considerând că
art. 77 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 64/1995
încalcă dispozițiile art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituție. Se arată că aceste prevederi legale creează creditorilor salariați o situație discriminatorie în raport cu "marii creditori", deoarece sunt excluși de la dreptul de a-și valorifica creanțele.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, arătând că dispozițiile
art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1995
nu împiedică accesul la justiție al creditorilor salariați, această reglementare fiind o opțiune a legiuitorului. Este de asemenea neîntemeiată, pentru aceleași motive, și critica de neconstituționalitate a art. 77 alin. (1) lit. A.a) din lege.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 5 februarie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 1.429/C+C/2003, Curtea de Apel Galați Secția comercială și contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. a) și ale
art. 77 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 64/1995 , republicată, cu modificările ulterioare, excepție ridicată de Gabriel Simion, Catinca Grigorescu, Dinu Harabagiu, Marius Iconaru, Teodora David, Nicolae Tino și Iulian Leu.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că "prevederea actuală a
art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1995 , care stabilește că instanța poate fi învestită numai de creditorii care sunt titulari ai unei creanțe care izvorăște din raporturile de muncă, al cărei cuantum este superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie", este discriminatorie, instituind o inegalitate între "marii creditori" și cei considerați "neînsemnați", încălcându-se astfel dispozițiile art. 16 alin. (1), art. 21, art. 38 alin. (2) și ale art. 39 alin. (1) din Constituție.
Referitor la
art. 77 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 64/1995 , autorii excepției arată că dispozițiile cuprinse în acest text încalcă principiul acestei legi, întemeiat pe buna-credință a părților în raporturile lor contractuale, principiu derivat din art. 135 alin. (1) și (6) și art. 38 alin. (2) și (5) din Constituție, întrucât dreptul debitorului de a renunța la intenția de reorganizare lezează pe creditorii de bună-credință.
Curtea de Apel Galați - Secția comercială și contencios administrativ, formulându-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate, consideră că aceasta este neîntemeiată, susținând că "textul
art. 29 lit. a) din Legea nr. 64/1995 , republicată și modificată, care stabilește pentru creanțele ce izvorăsc din raporturi de muncă un plafon minim de 6 salarii medii pe economie, a cărui neconstituționalitate a fost invocată, nu împiedică accesul la justiție prevăzut de art. 21 din Constituția României și nici prevederile art. 16 din Constituție, care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii". Se arată că, "din moment ce art. 29 alin. (1) folosește sintagma «orice creditor», rezultă cu evidență că orice salariat poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care a încetat plățile timp de 30 de zile". În ceea ce privește "împrejurarea că art. 29 alin. (1) lit. a) a stabilit valoarea creanței la minim 6 salarii medii pe economie", instanța apreciază că "nu încalcă prevederile constituționale, întrucât condiția respectivă este justificată în raport cu momentul introducerii cererii de declanșare a procedurii, pentru aprecierea insolvenței debitorului, or, recurenții au făcut declarații de creanță după declanșarea procedurii, când valoarea creanței nu are fixat plafon minim". Potrivit opiniei instanței, "prevederile art. 38 și 39 din Constituția României, modificată și completată prin
Legea de revizuire a Constituției nr. 429/2003 , au fost eronat invocate de către recurenți, întrucât acestea se referă la dreptul de a fi ales în Parlamentul european, respectiv la libertatea întrunirilor, aspecte ce nu au legătură cu procedura insolvenței".
În ceea ce privește invocarea neconstituționalității dispozițiilor art. 77 alin. (1) lit. A.a) din lege, instanța arată că aceasta "nu se sprijină pe argumente concludente. Astfel, art. 77 enumeră situațiile în care judecătorul sindic poate decide intrarea în faliment, lit. a) prevăzând cazul când debitorul și-a declarat intenția de a intră în faliment, ori nu și-a declarat intenția de reorganizare". Se consideră că "această dispoziție legală nu vine în contradicție cu dispozițiile art. 135 alin. (1) din Constituție, care stabilește că economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență". Totodată, arată instanța, "opinia recurenților că s-ar încălca libertatea de a dispune fiecare de bunurile și drepturile sale se întemeiază pe interpretarea eronată a dispozițiilor art. 77". Potrivit opiniei formulate de instanță, "ipoteza prevăzută de art. 77 lit. a) trebuie coroborată cu art. 77 lit. b), care se referă la celelalte subiecte îndreptățite a propune un plan de reorganizare în condițiile art. 5". Se mai arată de către instanță că
art. 59 lit. c) din Legea nr. 64/1995
enumeră printre categoriile de persoane ce pot propune un plan de reorganizare, "în afară de debitor, și comitetul creditorilor [art. 59 lit. c)], ceea ce asigură și creditorilor mijlocul de a-și apăra creanțele împotriva eventualelor abuzuri din partea debitorului prin propunerea de către aceștia, în condițiile legii, a unui plan de reorganizare a debitorului".
Potrivit prevederilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile
art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.
Guvernul apreciază că excepția este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, se susține că actul normativ criticat "are ca scop satisfacerea datoriilor pe care debitorul insolvent le are față de creditorii săi. Acest obiectiv urmează a fi adus la îndeplinire prin două modalități principale: reorganizarea (modalitate încurajată de dispozițiile legii) debitorului și a activității sale sau, în subsecvent, lichidarea bunurilor acestuia (falimentul)". De asemenea, Guvernul menționează "că art. 59 din lege conferă facultatea (iar nu obligația) de a formula planul de reorganizare unui număr de subiecte de drept: debitorul, administratorul, comitetul creditorilor, precum și asociații debitorului persoană juridică ori creditorii debitorului (dacă propunerea întrunește un anumit procent din participarea acestora la capitalul social sau, după caz, la valoarea pasivului)".
Guvernul arată, în continuare, în legătură cu reorganizarea, că "este vorba de o simplă facultate, care poate fi exercitată sau nu de titularii acesteia. În lipsa unei asemenea materializări a facultății, legea prevede, în mod logic, că obiectivul său - satisfacerea creanțelor urmează a fi atins prin cealaltă modalitate rămasă la dispoziție - și anume lichidarea bunurilor".
Referitor la dispozițiile art. 29 din lege, se susține că "acestea stabilesc condițiile în care creditorii pot solicita deschiderea procedurii față de debitorul lor [...]". În cazul autorilor excepției, arată Guvernul, fiind vorba de raporturi de muncă, legiuitorul a apreciat că se poate prezuma o stare de insolvență în situația în care debitorul datorează sume de bani în cuantum egal cu valoarea cumulată a 6 salarii medii pe economie. Această condiție nu reprezintă însă o atingere adusă însuși dreptului de proprietate a creditorilor și libertății comerțului, ci doar "o limitare a posibilității de deschidere a unei proceduri cu efecte grave asupra activității debitorului și a relațiilor sale economice". Pentru ipoteza neîndeplinirii condițiilor respective, "creditorii se bucură în continuare de posibilitatea executării silite individuale a creanțelor lor." De altfel, "chiar dacă creditorii respectivi nu pot porni procedura, ei pot participa, potrivit legii, la o procedură deschisă, prin solicitarea de înscriere a creanțelor lor la masa credală".
În ceea ce privește "pretinsa încălcare a art. 41 alin. (1) din Constituție referitor la protecția socială a salariaților", Guvernul consideră "că o asemenea susținere este neîntemeiată, fiind infirmată atât de încurajarea reorganizării debitorului, pe care legea o promovează în mod explicit, [...] cât și prin caracterul privilegiat pe care îl ocupă creanțele rezultate din raporturile de muncă în ordinea de prioritate a distribuirii sumelor de bani rezultate din valorificarea activului debitorului (art. 107 din lege)".
Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. În susținerea acestui punct de vedere se arată că nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 16 din Constituție, întrucât " art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1995
asigură egalitatea creditorilor în urmărirea debitorului lor", referindu-se la jurisprudența Curții Constituționale ( Decizia nr. 202/2000 ,
Decizia nr. 341/2002
și
Decizia nr. 284/2003 ).
Cu privire la dispozițiile
art. 77 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 64/1995 , care reglementează procedura intrării în faliment, Avocatul Poporului arată că acestea "se aplică, fără deosebire, tuturor debitorilor aflați în aceeași situație, astfel că nu se încalcă principiul egalității în drepturi, consfințit de art. 16 din Constituție".
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) lit. a) și ale
art. 77 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 64/1995 , în raport cu dispozițiile art. 21 din Constituție, Avocatul Poporului susține că aceasta nu poate fi reținută, "deoarece textele legale criticate nu îngrădesc dreptul persoanelor interesate de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime. Astfel, instituirea dreptului oricărui creditor de a introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor, precum și instituirea procedurii de declanșare a falimentului sunt în deplină concordanță cu prevederea art. 21 din Constituția României, atât creditorii, cât și debitorii având posibilitatea de a formula pretenții și apărări". Referindu-se și la jurisprudența Curții Constituționale, Avocatul Poporului arată că "liberul acces la justiție este compatibil cu instituirea unei proceduri speciale, cum este și cea stabilită prin
Legea nr. 64/1995
( Decizia nr. 60/2003 )".
În legătură cu critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) lit. a) și ale
art. 77 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 64/1995 , în raport cu dispozițiile art. 41 alin. (2) și (5), art. 42 alin. (1), art. 136 alin. (1) și (5) din Constituție, se susține că "aceasta nu poate fi reținută, deoarece dispozițiile constituționale invocate a fi încălcate nu au relevanță în cauză".
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părții prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , cu modificările și completările aduse prin
Legea nr. 232/2004 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările și completările aduse prin
Legea nr. 232/2004 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. a) și cele ale
art. 77 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 64/1995
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, astfel cum a fost modificată și completată prin
Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2002. Ulterior sesizării Curții Constituționale,
art. 29 din Legea nr. 64/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost modificat prin
Legea nr. 149/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 12 mai 2004.
Dispozițiile criticate au următorul cuprins:
- Art. 29 alin. (1) lit. a): "Orice creditor care are una sau mai multe creanțe certe, lichide și exigibile poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care este prezumat în insolvență din cauza încetării plăților față de acesta timp de cel puțin 30 de zile, în următoarele condiții:
a) dacă creanțele izvorăsc din raporturi de muncă sau raporturi obligaționale civile, acestea trebuie să aibă un cuantum superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condițiile legii și calculate la data formulării cererii introductive;";
- Art. 77 alin. (1) lit. A.a): "(1) Judecătorul-sindic va decide, prin încheiere, intrarea în faliment în următoarele cazuri:
A. a) debitorul și-a declarat intenția de a intră în faliment ori nu și-a declarat intenția de reorganizare;"
Textele constituționale invocate de autorii excepției în motivarea acesteia sunt cele ale art. 16 alin. (1), art. 21, art. 38 alin. (2) și (5), devenit, după revizuirea Constituției, art. 41 alin. (2) și (5), art. 39 alin. (1), devenit art. 42 alin. (1), art. 135 alin. (1) și (6), devenit art. 136 alin. (1) și (5), care au următorul cuprins:
- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".;
- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.";
- Art. 41 alin. (2) și (5): "(2) Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege. [...]
(5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate.";
- Art. 42 alin. (1): "Munca forțată este interzisă".;
- Art. 136 alin. (1) și (5): "(1) Proprietatea este publică sau privată; [...]
(5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii organice."
Critica de neconstituționalitate formulată de autorii excepției constă, în esență, în susținerea că textul art. 29 alin. (1) lit. a) este discriminatoriu față de salariații ale căror "drepturi de concediu" au valori însumate sub "6 salarii medii pe economie", care nu pot avea acces la justiție, conform textului, acești creditori fiind astfel împiedicați de a dispune de bunurile și drepturile lor. În concepția autorilor excepției, munca neplătită este și muncă forțată, interzisă de Constituție.
Referitor la dispozițiile art. 77 alin. (1) lit. A.a), se susține că acestea încalcă principiul bunei-credințe "a părților în raporturile lor contractuale, principiu derivat din art. 135 alin. (1) și (6) [╔] și art. 38 alin. (2) și (5) din Constituție."
Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că textul
art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1995
stabilește condiția unui plafon minim pentru ca titularii creanțelor izvorâte din raporturi de muncă sau din raporturi obligaționale civile să poată cere instituirea procedurii speciale, cu efecte grave asupra activității debitorului, prevăzute de legea în cauză. În aceste condiții este evident că dreptul recunoscut numai debitorilor ale căror creanțe au un cuantum semnificativ, de a introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care este prezumat în insolvență, are o justificare rațională și obiectivă. De altfel, în întreaga economie a legii se constată că valoarea creanțelor reprezintă un criteriu care stă la baza altor demersuri pe care creditorii le pot face în cadrul procedurii prevăzute de
Legea nr. 64/1995 .
Curtea reține, de asemenea, că
art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1995 , care reglementează posibilitatea de a cere instanței instituirea acestei proceduri speciale, nu constituie unica modalitate pentru titularii creanțelor de a obține în justiție satisfacerea dreptului lor. Conform procedurii instituite prin lege, toți creditorii cunoscuți sunt convocați și fac parte din adunarea generală a creditorilor (art. 13, art. 13^1 etc.), având posibilitatea să-și apere interesele. În mod expres art. 13^1 din lege prevede că la ședințele adunărilor creditorilor vor participa doi delegați ai salariaților debitori, votând pentru creanțele reprezentând salariile și alte drepturi bănești.
În consecință, Curtea constată că susținerea autorilor excepției în sensul că se încalcă principiile constituționale al egalității și al accesului liber la justiție nu este întemeiată. De asemenea, Curtea reține că este neîntemeiată și susținerea potrivit căreia textul art. 29 alin. (1) lit. a) din lege ar încălca dispozițiile constituționale ale art. 41 alin. (2) privind protecția socială a salariaților, ale art. 42 alin. (1) privind interzicerea muncii forțate, precum și ale art. 136 alin. (1) și (5) privind inviolabilitatea proprietății private. Interpretarea dată de autorii excepției, că prevederea potrivit căreia creditorii cu creanțe izvorâte din raporturi de muncă inferioare cuantumului fixat de lege nu pot cere instanței deschiderea procedurii speciale ar echivala cu reglementarea muncii forțate, este exagerată, neavând nici un suport în realitate, creditorii respectivi având, așa cum s-a arătat, alte posibilități legale de a obține realizarea drepturilor lor. De altfel, potrivit
art. 108 din Legea nr. 64/1995 , creanțele izvorâte din raporturi de muncă, pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii, au un rang privilegiat situându-se pe locul trei din 11 categorii de creanțe, în ceea ce privește ordinea de plată în cazul falimentului.
Curtea Constituțională a mai soluționat excepții având ca obiect fie dispozițiile art. 29, fie cele ale
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 , republicată, cu modificările ulterioare, pe care le-a respins ca nefondate (de exemplu,
Decizia nr. 341/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 13 ianuarie 2003;
Decizia nr. 14/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 2 aprilie 2003;
Decizia nr. 245/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 30 iulie 2003;
Decizia nr. 248/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003), reținându-se că nu sunt încălcate dispozițiile constituționale ale art. 41 alin. (1) și (2), ale art. 134 alin. (2) lit. a), ale art. 21, precum și cele ale art. 16.
Curtea a reținut, în esență, printre altele, că reglementarea cuprinsă în textul
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevede că, în anumite condiții, orice creditor care are o creanță certă, lichidă și exigibilă poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care, timp de cel puțin 30 de zile, a încetat plățile. Acest fapt nu împiedică, sub nici un aspect, accesul liber la justiție, atât creditorii, cât și debitorii având posibilitatea de a formula pretenții și apărări. De altfel, așa cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, în acord cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului "liberul acces la justiție este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale".
În ceea ce privește critica potrivit căreia dispozițiile
art. 77 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 64/1995 , republicată, cu modificările ulterioare ar încălca dispozițiile constituționale ale art. 41 alin. (2) și (5), precum și pe cele ale art. 136 alin. (1) și (5), Curtea reține că este neîntemeiată. Faptul că textul legal criticat prevede că intrarea în faliment se produce când debitorul și-a declarat o atare intenție ori nu și-a declarat intenția de reorganizare nu încalcă prevederile constituționale menționate. Dispoziția criticată nu exclude realizarea creanțelor pe care le au salariații, în condițiile prevăzute de lege, așa cum s-a arătat, creanțe care, dimpotrivă, au un caracter privilegiat.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, al art. 13 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările și completările ulterioare,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. a) și ale
art. 77 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 64/1995
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, cu modificările ulterioare, excepție ridicată de Gabriel Simion, Catinca Grigorescu, Dinu Harabagiu, Marius Iconaru, Teodora David, Nicolae Tino și Iulian Leu în Dosarul nr. 1.429/C+C/2003 al Curții de Apel Galați - Secția comercială și contencios administrativ.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 8 iulie 2004.