Decizia nr. 151/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 și

art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990

privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, excepție ridicată de Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România "Frăția" în Dosarul nr. 7.319/2002 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudența în materie a Curții Constituționale, pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 7 octombrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 7.319/2002, Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 și

art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990

privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale. Excepția a fost ridicată de Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România "Frăția" într-o cauză civilă având ca obiect anularea unui act de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea Societății Comerciale "Monolitul" - S.A. din București, de Consiliul Municipiului București, în temeiul

Hotărârii Guvernului nr. 834/1991 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că prevederile art. 19 și

art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990

contravin dispozițiilor art. 44, art. 46 și art. 136 alin. (5) din Constituție. În acest sens arată că textele de lege criticate au permis Guvernului să emită

Hotărârea nr. 834/1991

privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, în temeiul căreia societățile comerciale înființate în baza

Legii nr. 15/1990

au intrat în proprietatea terenurilor ce se aflau în patrimoniul lor și le-au fost emise certificate de atestare a proprietății. Practic, în opinia autorului excepției, articolele de lege supuse controlului de constituționalitate au pus pe foștii proprietari și pe urmașii acestora în imposibilitatea de a reintra în posesia terenurilor în discuție. Astfel, apreciază că, în virtutea garanțiilor constituționale ale dreptului de proprietate, precum și a prevederilor internaționale în materia drepturilor omului la care România a aderat, "terenurile aflate în patrimoniul statului, unităților administrativ-teritoriale sau unităților economice care au fost preluate în mod abuziv, fără titlu sau fără justă și prealabilă despăgubire ar fi trebuit restituite persoanelor îndreptățite și nicidecum trecute în proprietatea societăților comerciale". În opinia sa, prevederile legale criticate ar fi trebuit să facă distincție între terenurile care au aparținut unor persoane fizice sau juridice și au fost scoase din patrimoniul acestora în mod abuziv, fără titlu, pe de o parte, și, pe de altă parte, terenurile care nu ridicau astfel de probleme, astfel încât trecerea în proprietatea societăților comerciale să nu opereze decât în privința celei din urmă categorii de terenuri. De asemenea, susține că trecerea terenurilor în proprietatea societăților comerciale "echivalează cu o expropriere fără justă și prealabilă despăgubire, fiind astfel încălcate prevederile art. 44 alin. (3) din Constituție".

Judecătoria Sectorului 5 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că, în contextul

Legii nr. 15/1990 , al cărei scop a fost acela de a institui cadrul juridic al reorganizării unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, prevederile art. 20 alin. 2 determină noua natură juridică, aceea de drept de proprietate, a dreptului de administrare directă al fostelor unități economice de stat, devenite societăți comerciale. De asemenea, amintește că bunurile asupra cărora societățile comerciale au devenit proprietare la data reorganizării "intraseră anterior în proprietatea statului, în baza unui titlu legal, dat cu respectarea Constituției și a actelor normative în vigoare la momentul respectiv".

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că art. 19 și

art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990

nu contravin dispozițiilor constituționale invocate de autorul excepției. Astfel, arată că prevederile legale criticate "reglementează măsuri cu caracter tehnic cu privire la bunuri ce se află în proprietatea statului și au fost date, în condițiile legii și cu respectarea dispozițiilor Constituției în vigoare la timpul respectiv, în administrarea unităților economice de stat". Aceste texte de lege au scopul de a transforma proprietatea de stat în proprietate privată aparținând societăților comerciale al căror acționar rămâne tot statul. În ceea ce privește susținerea autorului excepției privind necesitatea excluderii din masa bunurilor proprietate de stat, ce au trecut în proprietatea societăților comerciale în temeiul

Legii nr. 15/1990 , a unor bunuri care anterior n-au intrat legal în proprietatea statului, Guvernul arată că aceste aspecte nu țin de constituționalitatea dispozițiilor legale criticate. În acest sens amintește că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale exprimate în

Decizia nr. 112/1995 , "chestiunea de a ști dacă, în considerarea reglementării legale din momentul respectiv, un anume bun a putut deveni proprietatea societății comerciale este de competența instanței judecătorești. Examinând această problemă, instanța va trebui să stabilească dacă, în regimul reglementărilor legale de la data dobândirii bunului, acesta a putut trece în proprietatea statului sau dacă, în lipsa unui titlu legal, o asemenea dobândire a proprietății n-a avut loc niciodată". În sfârșit, menționează că prevederile legale criticate au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională statuând prin

Decizia nr. 250/2001

că sunt conforme Constituției.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens arată că dispozițiile legale criticate "se integrează, în realitate, în ansamblul normelor prin care legiuitorul preconstituțional a stabilit bazele unui sistem economic compatibil cu regulile economiei de piață, sistem bazat pe proprietatea privată, opus esențial sistemului economic centralizat, care se baza pe proprietatea de stat". În acest context, prevederile

art. 19 din Legea nr. 15/1990

au doar un caracter tehnic, prevăzând inventarierea patrimoniului și evaluarea capitalului social cu respectarea condițiilor stabilite prin hotărâre a Guvernului. Totodată, observă că dispozițiile

art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990

reglementează două componente distincte ale patrimoniului societăților comerciale: bunuri aflate în proprietate și bunuri dobândite cu alt titlu, și arată că Legea fundamentală prevede modalități de dobândire a unor bunuri și pe alte căi decât intrarea lor în proprietate. Astfel, statul, în condițiile legii, este liber să dea în administrare, să concesioneze, să închirieze sau să atribuie în folosință gratuită bunuri aflate în proprietate publică. În ceea ce privește bunurile la care se referă textele de lege criticate, arată că acestea constituie proprietatea privată a societăților comerciale și urmează regimul juridic al acestei proprietăți, putând fi înstrăinate în condițiile legii. În sprijinul celor arătate invocă și jurisprudența Curții Constituționale prin

Decizia nr. 250/2001

și

Decizia nr. 9/1997 .

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituția României, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Deși

Legea nr. 15/1990

este anterioară Constituției, soluționarea excepției de neconstituționalitate aparține Curții Constituționale, deoarece acest act normativ este în vigoare, urmând a fi aplicat, spre a produce efecte juridice și în prezent, sub imperiul noii legi fundamentale.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 19 și

art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990

privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 8 august 1990, cu modificările ulterioare.

Textele de lege criticate au următoarea redactare:

- Art. 19: "Inventarierea patrimoniului unităților economice de stat supuse transformării în societăți comerciale, precum și evaluarea și stabilirea capitalului societăților comerciale înființate pe această cale se fac în condițiile stabilite prin hotărâre a guvernului.";

- Art. 20 alin. 2: "Bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu."

În susținerea neconstituționalității acestor texte de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor art. 44, art. 46 și art. 136 alin. (5) din Constituție, potrivit cărora:

- Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

(4) Sunt interzise naționalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenței sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.

(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității.

(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) și (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergență, prin justiție.

(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii.";

- Art. 46: "Dreptul la moștenire este garantat.";

- Art. 136 alin. (5): "Proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii organice."

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, potrivit autorului acesteia, textele de lege criticate au pus pe foștii proprietari și pe urmașii acestora în imposibilitate de a reintra în posesia terenurilor asupra cărora societățile comerciale, rezultate ca urmare a reorganizării unităților economice de stat, în conformitate cu

Legea nr. 15/1990 , au dobândit proprietatea. Neconstituționalitatea art. 19 și

art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 , susține autorul excepției, rezidă și în aceea că aceste texte de lege nu fac o distincție între terenurile care au aparținut unor persoane fizice sau juridice și au fost scoase din patrimoniul acestora în mod abuziv, fără titlu, pe de o parte, și terenurile care nu ridicau astfel de probleme, pe de altă parte, astfel încât trecerea în proprietatea societăților comerciale să nu opereze decât în privința celei din urmă categorii de terenuri. În sfârșit, autorul excepției a arătat că trecerea terenurilor în proprietatea societăților comerciale "echivalează cu o expropriere fără justă și prealabilă despăgubire, fiind astfel încălcate prevederile art. 44 alin. (3) din Constituție."

În lumina dispozițiilor constituționale invocate, dar și a jurisprudenței sale în materie, Curtea apreciază că aceste critici nu pot fi reținute.

Astfel, Curtea constată că dispozițiile art. 19 și

art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990

au fost supuse, în mai multe rânduri, controlului de constituționalitate prin raportare la dispozițiile constituționale invocate și în prezenta cauză, soluția constantă fiind aceea de respingere ca neîntemeiate a criticilor de neconstituționalitate.

În acest sens este și

Decizia nr. 250 din 18 septembrie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 746 din 22 noiembrie 2001, în care Curtea a statuat că dispozițiile legale supuse controlului de constituționalitate se integrează, în realitate, în ansamblul normelor prin care legiuitorul preconstituțional a stabilit bazele unui sistem economic compatibil cu regulile economiei de piață, sistem bazat pe proprietatea privată, opus esențial sistemului economic centralizat, pe care l-a înlocuit și care se baza pe proprietatea de stat.

Prin aceeași decizie Curtea a reținut că dispozițiile

art. 19 din Legea nr. 15/1990

au doar un caracter tehnic, prevăzând inventarierea patrimoniului și evaluarea capitalului social în condițiile stabilite prin hotărârea Guvernului și, în consecință, nu aduc atingere garanțiilor constituționale ale dreptului de proprietate.

Cu privire la criticile de neconstituționalitate aduse dispozițiilor

art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 , Curtea, prin

Decizia nr. 112 din 9 noiembrie 1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 17 ianuarie 1996, a arătat că, în ceea ce privește cuprinderea, în masa bunurilor ce au devenit obiect al dreptului de proprietate al societăților comerciale respective, a unor bunuri care anterior n-au intrat legal în proprietatea statului, "chestiunea de a ști dacă, în considerarea reglementării legale din momentul respectiv, un anume bun a putut deveni proprietatea societății comerciale este de competența instanței judecătorești. Examinând această problemă, instanța va trebui să stabilească dacă, în regimul reglementărilor legale de la data dobândirii bunului, acesta a putut trece în proprietatea statului sau dacă, în lipsa unui titlu legal, o asemenea dobândire a proprietății n-a avut loc niciodată".

În ceea ce privește susținerea autorului excepției potrivit căreia trecerea terenurilor în proprietatea societăților comerciale "echivalează cu o expropriere fără justă și prealabilă despăgubire", Curtea reține, în acord cu jurisprudența sa constantă în materie, că despre încălcarea dreptului de proprietate și despre exproprierea sa nu se poate vorbi decât în urma reintegrării acestui drept în patrimoniul celui care pretinde o astfel de încălcare, în cazul de față, ca efect al unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Curtea apreciază că același raționament justifică și respingerea criticilor autorului excepției ce au în vedere încălcarea dreptului la moștenire. Într-adevăr, atât timp cât dreptul de proprietate asupra terenurilor în discuție nu a intrat în patrimoniul fostului titular ca urmare a restabilirii sale printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, dreptul de moștenire asupra bunurilor în discuție nu are obiect și, în consecință, nu se poate vorbi despre o eventuală încălcare a sa. O asemenea concluzie poate fi extrasă și din analiza considerentelor

Deciziei nr. 155 din 12 octombrie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 8 decembrie 1999.

Deoarece nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

în numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 și

art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990

privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, excepție ridicată de Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România "Frăția" în Dosarul nr. 7.319/2002 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 martie 2005.