Decizia nr. 353/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Rusu - procuror

Claudia Miu - prim-magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, ridicată direct de Avocatul Poporului.

La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției, față de care procedura de înștiințare a fost îndeplinită legal.

Președintele constată cauza în stare de judecată.

Luând cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, considerând că dispozițiile

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată, sunt constituționale.

În ceea ce privește critica referitoare la contrarietatea prevederilor de lege criticate în raport cu dispozițiile art. 124 din Constituție, reprezentantul Ministerului Public consideră că exprimarea unui punct de vedere de către instanța de judecată, cu privire la excepția de neconstituționalitate, nu poate avea semnificația unei antepronunțări, în primul rând, pentru că nu instanța este competentă să soluționeze excepția, ci Curtea Constituțională, care, exercitând controlul de constituționalitate, poate să agreeze sau nu opinia instanței de judecată. În al doilea rând, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, deci inclusiv pentru instanța care a sesizat Curtea Constituțională. Prin urmare, opinia instanței are caracter consultativ, ca și punctele de vedere ale celorlalte autorități publice prevăzute de lege și deci exprimarea ei nu încalcă principiile independenței și imparțialității judecătorilor.

Cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, privind obligația de respectare a supremației Constituției și a legilor, în concluziile sale, reprezentantul Ministerului Public susține că această critică nu vizează de fapt dispoziția legală, ci interpretarea dată acestor dispoziții de către Curtea Constituțională prin mai multe decizii, or, astfel de acte nu pot fi supuse controlului de constituționalitate. Aceasta, cu atât mai mult cu cât interpretarea dată de instanța de contencios constituțional unei dispoziții legale reprezintă o recunoaștere a supremației principiului constituțional al liberului acces la justiție, prin înlăturarea unei piedici formale pe care interpretarea rigidă a textului ar fi așezat-o în calea soluționării excepției de neconstituționalitate.

În legătură cu norma de procedură prevăzută de art. 17 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, potrivit căruia dosarul se poate restitui instanței pentru completarea încheierii de sesizare la care face referire Avocatul Poporului, reprezentantul Ministerului Public susține că excepția este inadmisibilă, întrucât regulamentele nu fac parte din categoria actelor supuse controlului de constituționalitate, în sensul art. 146 din Constituție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin sesizarea adresată direct Curții Constituționale cu nr. 4.025 din 20 iunie 2005, Avocatul Poporului, în baza dispozițiilor art. 146 lit. d) teza finală din Constituția României, ale

art. 13 lit. f) din Legea nr. 35/1997

privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului și ale

art. 32 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

referitoare la obligativitatea exprimării opiniei instanței de judecată.

În motivarea excepției de neconstituționalitate , autorul acesteia susține, în esență, că în legătură cu aplicarea dispozițiilor

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , s-a constatat că nu în toate cazurile instanțele judecătorești își exprimă opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată în fața lor.

În jurisprudența instanțelor de judecată și a Curții Constituționale s-au evidențiat două situații distincte în cazul în care instanța de judecată nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată. Într-o primă situație, Curtea Constituțională, înainte de soluționarea excepției, a restituit dosarul pentru ca instanța de judecată să își exprime opinia (de exemplu,

Decizia nr. 46/1993 ,

Decizia nr. 27/1993 ), iar în cea de a doua situație, Curtea Constituțională a reținut dosarul și a procedat la soluționarea excepției de neconstituționalitate, în lipsa opiniei instanței de judecată (de exemplu,

Decizia nr. 245/2004 ).

Față de această situație Avocatul Poporului arată că: "În deciziile pronunțate asupra unor excepții de neconstituționalitate, cu privire la care instanța de judecată nu și-a exprimat opinia, Curtea Constituțională a statuat că «lipsa opiniei instanței judecătorești din încheierile de sesizare nu poate opri Curtea să judece cauzele ce i-au fost deduse, deoarece încălcarea de către instanță a obligației de a-și exprima opinia nu poate paraliza exercitarea dreptului conferit de Constituție autorilor excepției de a o invoca și, în mod corelativ, de a primi soluția rezultată din controlul legii de către Curtea Constituțională». Astfel, Curtea Constituțională va proceda la judecarea excepției de neconstituționalitate, așa cum a fost ridicată de autor [...] ( Decizia nr. 171/2005 ,

Decizia nr. 245/2004 ,

Decizia nr. 47/1997 )."

Autorul excepției consideră că "pentru realizarea unei jurisprudențe unitare și pentru a se da eficiență dispozițiilor

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 ", republicată, care au un caracter imperativ, este necesar "a se examina posibila neconstituționalitate a prevederilor

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată".

În acest sens Avocatul Poporului susține că textul

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

este neconstituțional pentru că obligația instanței judecătorești de a-și exprima opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată poate fi interpretată "ca o antepronunțare cu privire la constituționalitatea dispozițiilor legale ce urmează a fi supuse controlului de constituționalitate realizat de Curtea Constituțională", ceea ce, în opinia sa, "vine în conflict cu independența și imparțialitatea judecătorilor și este contrară literei și spiritului prevederilor art. 124 din Constituție".

În opinia Avocatului Poporului nu este de conceput ca instanțele judecătorești să aibă o practică diferită cu privire la obligația legală de a-și exprima opinia asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

În argumentarea sesizării de neconstituționalitate autorul excepției consideră, de asemenea, că în cazul în care instanța de judecată nu ar întocmi încheierea de sesizare a Curții în forma prevăzută de lege, orice demers al Curții Constituționale "ar avea drept consecință ignorarea prevederilor constituționale și ale legii [sale] organice".

Totodată se apreciază de către Avocatul Poporului că dispozițiile legale criticate sunt contrare art. 1 alin. (5) din Constituție, deoarece prin neexprimarea opiniei instanței de judecată, Curtea Constituțională ar fi în imposibilitate să-și aducă la îndeplinire menirea sa constituțională și legală, de garant al supremației Constituției, calitate ce-i este conferită de art. 142 din Legea fundamentală. De asemenea, mai precizează că dispozițiile legale criticate "afectează dreptul părților la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituție, și contravine prevederilor art. 24 din Constituție", întrucât Curtea Constituțională, în lipsa opiniei instanței de judecată, "ar fi împiedicată să abordeze fondul conflictului de constituționalitate și să se pronunțe prin decizie asupra excepției de neconstituționalitate invocate de autor".

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 și 33 din Legea nr. 47/1992 , Curtea a transmis sesizarea de neconstituționalitate președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, solicitându-le să comunice punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate direct de Avocatul Poporului.

Președintele Camerei Deputaților, președintele Senatului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituționalitate formulată prin ridicarea directă a excepției de neconstituționalitate de către Avocatul Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prescripțiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , republicată, reține următoarele:

Curtea a fost legal sesizată și este, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) teza finală, precum și ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 10, art. 29-31, ale

art. 32 și 33 din Legea nr. 47/1992 , republicată, competentă să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 29 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 47/1992

pentru organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, și anume teza referitoare la exprimarea opiniei instanței cu privire la excepția de neconstituționalitate. Aceste dispoziții au următorul cuprins:

"(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți."

În esență, prin critica de neconstituționalitate se susține că, prin exprimarea opiniei, instanța s-ar antepronunța cu privire la constituționalitatea dispozițiilor legale ce urmează a fi supuse controlului de constituționalitate, iar pe de altă parte, practica neunitară a instanțelor judecătorești cu privire la exprimarea opiniei asupra excepției de neconstituționalitate ar avea drept consecință imposibilitatea realizării controlului de constituționalitate, încălcarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare.

Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt: art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3), art. 24 și art. 124, care au următorul cuprins:

- Art. 1 alin. (5): "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.";

- Art. 21 alin. (3): "Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.";

- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

- Art. 124: "(1) Justiția se înfăptuiește în numele legii.

(2) Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți.

(3) Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii."

Din examinarea comparativă a dispozițiilor legale criticate și a prevederilor Constituției care sunt invocate în susținerea excepției, Curtea constată că nu există nici o incompatibilitate între textul de lege criticat și dispozițiile constituționale invocate.

Dimpotrivă, formularea de către instanța de judecată a opiniei cu privire la excepția de neconstituționalitate constituie o formă de exprimare a legăturii ce trebuie să existe între judecătorul "a quo" și judecătorul "a quem" în procesul de soluționare a excepției sau, altfel spus, între judecătorul instanței învestite cu judecarea procesului și cel al instanței de contencios constituțional care judecă excepția de neconstituționalitate ridicată în fața primei instanțe.

Curtea observă că, așa cum rezultă din conținutul dispozițiilor

art. 29 alin. (1)-(3) și alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , această legătură este mult mai manifestă, întrucât în aplicarea textelor menționate instanța judecătorească, judecătorul "a quo", are chiar un rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți, având obligația să respingă ca inadmisibile excepțiile de neconstituționalitate care nu îndeplinesc cerințele legii.

În Italia, țară a cărei legislație în materie a constituit principalul model pentru legiuitorul român, acest rol al instanței este și mai pronunțat, instanța judecătorească având posibilitatea de a respinge excepțiile pentru vădită netemeinicie (manifesta infondatezza).

În consecință, Curtea Constituțională constată că obligația prevăzută în textul criticat ca instanța să-și prezinte opinia asupra excepției pe care nu ea o judecă nu încalcă nici o dispoziție sau principiu constituțional. Textul de lege a fost conceput, încă din 1992, în ideea că alături de președinții celor două Camere ale Parlamentului și de Guvern, care sunt implicați în procesul de legiferare, și instanța, care aplică legea, să-și poată exprima opinia cu privire la excepția prin care este criticată legea aplicabilă în soluționarea litigiului de către instanța judecătorească.

Curtea constată, de asemenea, că, în mod evident, exprimarea opiniei de către instanță asupra excepției de neconstituționalitate nu poate avea semnificația unei antepronunțări interzise instanței de fond de dispozițiile Codului de procedură civilă, de vreme ce nu ea este competentă să soluționeze excepția, această prerogativă de a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate aparținând în exclusivitate Curții Constituționale, conform dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție.

Împrejurarea că unele instanțe judecătorești, din ce în ce mai puține în ultima vreme, nu-și îndeplinesc îndatorirea legală de a-și exprima opinia asupra excepțiilor de neconstituționalitate nu poate constitui un temei pentru constatarea neconstituționalității textului de lege respectiv.

A accepta punctul de vedere exprimat de Avocatul Poporului ar însemna să se transfere pe seama textului de lege criticat consecințele posibile ale încălcării acestuia de către unele instanțe de judecată, care ignoră o obligație legală privind conținutul încheierii prin care instanța sesizează Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate.

De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a stabilit că "lipsa opiniei instanței judecătorești din încheierile de sesizare nu poate opri Curtea să judece cauzele ce i-au fost deduse, deoarece încălcarea de către instanță a obligației de a-și exprima opinia nu poate paraliza exercitarea dreptului conferit de Constituție autorilor excepției, de a o invoca și, în mod corelativ, de a primi soluția rezultată din controlul legii de către Curtea Constituțională" ( Decizia nr. 47 din 5 martie 1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 10 aprilie 1998). De asemenea, prin

Decizia nr. 171 din 22 martie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 9 mai 2005, Curtea a statuat în legătură cu omisiunea instanței de a-și exprima opinia asupra excepției de neconstituționalitate că "lipsa de diligență a autorității publice și culpa sa în îndeplinirea obligațiilor izvorâte din lege nu pot reprezenta un impediment în calea valorificării depline a dreptului la apărare, în speță, pentru sesizarea Curții Constituționale în scopul realizării controlului de constituționalitate a unui text de lege de care depinde soluționarea cauzei".

În ceea ce privește susținerea reprezentantului Ministerului Public, referitoare la inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului cu privire la dispozițiile art. 17 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, Curtea reține că excepția ridicată nu vizează dispozițiile din regulament, ci acestea au fost invocate de Avocatul Poporului ca argument în susținerea demersului său privind neconstituționalitatea

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată.

Față de cele de mai sus, Curtea Constituțională constată că excepția de neconstituționalitate este nefondată, urmând să fie respinsă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 11 alin. (1) lit. A.d), al

art. 32 și 33 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, ridicată direct de Avocatul Poporului.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 29 iunie 2005.