Decizia nr. 21/2007

Articolul 373

: "Hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția judecătoriei în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripția judecătoriei în care se află acestea. Dacă bunurile urmăribile se află în circumscripțiile mai multor judecătorii, este competent oricare dintre executorii judecătorești care funcționează pe lângă acestea.

Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Articolul 373

^1: "Cererea de executare silită se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu dispune altfel. Executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare, căreia îi va înainta, în copie, cererea creditorului urmăritor și titlul executoriu.

Instanța încuviințează executarea silită prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților. Încheierea prin care președintele instanței admite cererea de încuviințare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi atacată cu recurs de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.

După încuviințarea cererii instanța va alcătui un dosar privind executarea, la care executorul judecătoresc este obligat să depună câte un exemplar al fiecărui act de executare, în termen de 48 de ore de la efectuarea acestuia.";

Articolul 488

: "Sunt supuse urmăririi silite imobiliare bunurile imobile.

Pot forma obiectul urmăririi silite imobiliare și dreptul de uzufruct asupra unui bun imobil, precum și dreptul de superficie.

Dreptul de servitute poate fi urmărit silit numai odată cu fondul dominant căruia îi profită."

Autorul excepției susține că textele de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului și ale art. 24 care consacră dreptul la apărare, precum și dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care se referă la protecția proprietății.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași prevederi din Legea fundamentală invocate și în cauza de față.

Astfel, referitor la susținerea potrivit căreia dispozițiile art. 373 și 373^1 din Codul de procedură civilă ar crea o discriminare între creditor și debitor, determinând restrângerea dreptului la apărare al celui din urmă, prin

Decizia nr. 482 din 29 septembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 992 din 9 septembrie 2005, și prin

Decizia nr. 660 din 10 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 3 noiembrie 2006, Curtea a reținut că principiul egalității presupune existența unor situații de fapt identice, la care trebuie să se aplice un regim juridic identic; or, în speță, creditorul și debitorul nu se găsesc în situații identice, fiind așadar firesc ca drepturile și obligațiile lor să difere.

În acest sens este și

Decizia Plenului nr. 1/1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, prin care Curtea Constituțională a statuat, de asemenea, că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, fiind de competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. Pe cale de consecință, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 488 din Codul de procedură civilă, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 217 din 3 iulie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 4 septembrie 2001, că aceste dispoziții reglementează executarea silită a bunurilor nemișcătoare, ultima fază a procesului civil, consecutivă obținerii unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prin care s-a stabilit în sarcina debitorului o obligație de natură patrimonială.

Această obligație este o consecință a angajării răspunderii juridice contractuale sau delictuale a debitorului. La această procedură se recurge numai în situația în care debitorul obligației stabilite prin hotărâre sau titlu executoriu nu execută de bună voie prestația la care este obligat.

Dispozițiile legale criticate nu numai că nu contravin prevederilor constituționale și celor din pactele inter-naționale invocate, ci, dimpotrivă, asigură aplicarea lor, deoarece permit executarea silită și lipsirea de proprietate în cazurile prevăzute de lege, cazuri care nu sunt un mod arbitrar de lipsire de proprietate.

Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să impună schimbarea acestei jurisprudențe, atât soluția, cât și motivarea acestor decizii își păstrează valabilitatea.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 373, art. 373^1 și art. 488 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Aurel Ionescu în Dosarul nr. 4.928/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 ianuarie 2007.