Decizia nr. 176/1997
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330, ale art. 330^1 și ale art. 330^2 din Codul de procedură civilă, precum și ale Decretului nr. 92/1950 privind naționalizarea unor imobile
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- Decretul nr. 92/1950 19 aprilie 1950 pentru naționalizarea unor imobile
- Legea nr. 112/1995 25 noiembrie 1995 (prevederi anume) pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute …
Are ca temei 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
----------
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Doina Suliman - magistrat-asistent
Completul de judecată, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata următoarele:
Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 28 februarie 1997, pronunțată în Dosarul nr. 3.541/1996, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330, ale art. 330^1 și ale art. 330^2 din Codul de procedură civilă, precum și ale art. 24 și 25 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, invocată de intimații-recurenti Cernescu Caius Iulian Adrian și Teleman Florica.
Din examinarea concluziilor scrise, depuse în motivarea excepției, rezultă ca aceasta se referă și la
privind naționalizarea unor imobile.
În motivarea excepției, se susține ca dispozițiile atacate contravin prevederilor art. 16, 20, 21, 41, 128 și 135 din Constituție, deoarece "dreptul de declarare a recursului în anulare se acordă numai procurorului general", care are "puteri discretionare în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești".
Exprimandu-și opinia potrivit art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanța suprema apreciază ca excepția referitoare la art. 330, art. 330^1 și art. 330^2 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată, iar art. 24 și 25 din Legea nr. 112/1995 nu se aplică în cauza.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile atacate, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea urmează să soluționeze excepția de neconstituționalitate a art. 330, art. 330^1 și
art. 330^2 din Codul de procedură civilă, precum și a Decretului nr. 92/1950 .
Asupra constituționalității art. 330 și a art. 330^2 din Codul de procedură civilă, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996 și, respectiv, nr. 255 din 22 octombrie 1996, prin care, pe de o parte, s-a constatat ca prevederile art. 330 și ale art. 330^2 alin. 2 din Codul de procedură civilă sunt constituționale, iar, pe de altă parte, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. 330^2 alin. 1 din același cod.
Având în vedere ca un text declarat neconstitutional nu mai poate face obiectul unei noi excepții de neconstituționalitate, deoarece, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție și art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, deciziile definitive ale Curții Constituționale sunt obligatorii erga omnes, rezultă ca excepția privind art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă este lipsită de obiect, urmând să fie respinsă ca vadit nefondata.
De asemenea, urmează să fie respinsă ca vadit nefondata și excepția privind dispozițiile art. 330 și ale art. 330^2 alin. 2 din Codul de procedură civilă, întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea practicii constante a Curții Constituționale.
În ceea ce privește dispozițiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, se constată că prin Legea nr. 17/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997, acestea au suferit modificări.
Recursul în anulare nu mai poate fi declarat oricând de către Ministerul Public, ci numai în termen de 6 luni de la data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă, pentru motivul prevăzut de art. 330 pct. 1 din Codul de procedură civilă, sau de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, pentru motivul prevăzut de art. 330 pct. 2 din același cod.
Autorii excepției de neconstituționalitate n-au pus însă în discuție legitimitatea constituțională a termenului de 6 luni în care poate fi declarat recursul în anulare, faptul ca aceasta cale de atac poate fi exercitată numai de către procurorul general.
Este de observat ca egalitatea părților în procesul civil nu poate fi redusă numai la exercitarea directa a căilor de atac, ci are determinări mult mai largi. Aceasta egalitate nu exclude, ci chiar implica un tratament juridic diferențiat, ținând seama de natura autorităților publice și de atribuțiile acestora. Ministerul Public este o astfel de autoritate care exercită atribuții cu drepturi subiective.
Rezultă din cele arătate ca excepția este vadit nefondata.
În fine, cu referire la excepția privind
Decretul nr. 92/1950 , se constată că aceasta nu poate fi admisă, deoarece controlul constituțional se exercită numai asupra legilor care vizează raporturi juridice stabilite după intrarea în vigoare a Constituției din 1991.
În acest sens s-a pronunțat Curtea, prin Decizia nr. 3 din 2 februarie 1993, rămasă definitivă prin Decizia nr. 21 din 20 aprilie 1993, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 17 mai 1995.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) și al art. 25 din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca vadit nefondata, excepția de neconstituționalitate invocată de Cernescu Caius Iulian Adrian și Teleman Florica în Dosarul nr. 3.541/1996 al Curții Supreme de Justiție - Secția civilă, privind:
- dispozițiile art. 330 și ale art. 330^2 alin. 2 din Codul de procedură civilă, precum și ale
- dispozițiile art. 330^1 și ale art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă,
fiind lipsită de obiect.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată la data de 4 iunie 1997.
*) A se vedea și Decizia Curții Constituționale nr. 620 din 9 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 29 ianuarie 1998.
Nicolae Popa - președinte
PREȘEDINTE, prof.univ.dr. Nicolae Popa Magistrat-asistent, Doina Suliman
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.