Decizia nr. 86/2009

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) lit. f) și alin. (3), art. 23 alin. (3), art. 24 alin. (1) și

art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000

cu privire la asociații și fundații, excepție ridicată de Gheorghe Contraș în Dosarul nr. 1.728/318/2008 al Judecătoriei Târgu Jiu.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, arătând că prevederile de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 iunie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 1.728/318/2008, Judecătoria Târgu Jiu a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) lit. f) și alin. (3), art. 23 alin. (3), art. 24 alin. (1) și

art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000

cu privire la asociații și fundații, excepție ridicată de Gheorghe Contraș.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate sunt neconstituționale, întrucât cererea de anulare a hotărârii adunării generale privind modificarea actului constitutiv și a statutului, precum și a sediului asociației se soluționează în camera de consiliu a judecătoriei în circumscripția căreia asociația își are sediul, iar hotărârea instanței este supusă numai recursului. În aceste condiții, posibilitatea administrării probelor este limitată în comparație cu o acțiune în anulare introdusă pe calea dreptului comun. De altfel, însăși mențiunea că hotărârea instanței este supusă numai recursului, fără a se preciza care sunt termenul de recurs și modalitatea de exercitare a acestuia, creează confuzii, având în vedere că normele juridice trebuie să fie clare și nu eliptice.

Judecătoria Târgu Jiu consideră că textele de lege criticate nu contravin normelor constituționale.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că legiuitorul poate institui în considerarea unor situații deosebite reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 21 alin. (2) lit. f) și alin. (3), art. 23 alin. (3), art. 24 alin. (1) și

art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000

cu privire la asociații și fundații, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 246/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 25 iulie 2005, care au următoarea redactare:

- Art. 21 alin. (2) lit. f) și alin. (3): "Competența adunării generale cuprinde:

[...]

f) modificarea actului constitutiv și a statutului;

(3) Schimbarea sediului poate fi hotărâtă de către consiliul director, dacă această atribuție este prevăzută expres în statut.";

- Art. 23 alin. (3): "Cererea de anulare se soluționează în camera de consiliu de către judecătoria în circumscripția căreia asociația își are sediul. Hotărârea instanței este supusă numai recursului.";

- Art. 24 alin. (1): "Consiliul director asigură punerea în executare a hotărârilor adunării generale. El poate fi alcătuit și din persoane din afara asociației, în limita a cel mult o pătrime din componența sa.";

- Art. 33: (1) Modificarea actului constitutiv sau a statutului asociației se face prin înscrierea modificării în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială își are sediul asociația, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8-12.

(2) Cererea de înscriere a modificării va fi însoțită de hotărârea adunării generale, iar în cazul modificării sediului, de hotărârea consiliului director.

(3) Despre schimbarea sediului se va face mențiune, dacă este cazul, atât în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei vechiului sediu, cât și în cel aflat la grefa judecătoriei noului sediu. În acest scop, o copie a încheierii prin care s-a dispus schimbarea sediului va fi comunicată din oficiu judecătoriei în circumscripția căreia asociația urmează să-și aibă noul sediu."

Textele constituționale invocate ca fiind încălcate sunt cele ale art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 31 privind dreptul la informație, art. 40 privind dreptul de asociere și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

În legătură cu încălcarea art. 21 din Constituție, în jurisprudența sa anterioară Curtea Constituțională a examinat dacă liberul acces la justiție este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale, inclusiv în ceea ce privește exercitarea căilor de atac. Astfel, prin

Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea Constituțională a statuat că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește. Instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusivă a legiuitorului. Această soluție decurge din dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (3), potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", precum și din cele ale art. 129, în conformitate cu care, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

De asemenea, Curtea a statuat că semnificația art. 21 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia accesul la justiție nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea că nu se poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a stabilit nicio categorie sau grup social. Legiuitorul însă poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. În acest sens Curtea Constituțională s-a pronunțat prin

Decizia nr. 92 din 11 septembrie 1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 20 noiembrie 1996.

Aceste considerente reținute de Curte în deciziile menționate sunt pe deplin valabile și în cauza de față.

În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea art. 40 din Constituție, Curtea constată, de asemenea, că nu poate fi reținută. Acest text constituțional consacră un drept fundamental cu caracter social-politic, și anume posibilitatea cetățenilor de a se asocia în mod liber în partide sau formațiuni politice, în sindicate, în patronate sau în alte forme de organizare, în scopul de a lua parte la diverse activități politice, sociale, culturale și altele asemenea. Așa cum a reținut însă Curtea Constituțională în jurisprudența sa, ca de exemplu în

Decizia nr. 168 din 28 octombrie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 24 februarie 2000, "în anumite situații legiuitorul poate institui forme speciale de asociere ce urmăresc salvgardarea unor interese de ordin general și care, în perspectiva scopurilor pe care le urmăresc, nu reprezintă, în realitate, modalități înscrise în conceptul de liberă asociere, astfel cum acesta este conturat prin prevederile [...] art. 37 din Constituție" [devenit art. 40].

Din această perspectivă, Curtea constată că prevederile de lege criticate referitoare la modificarea actului constitutiv și a statutului asociației sau fundației reprezintă tocmai o modalitate prin care legiuitorul a înțeles să garanteze dreptul cetățenilor de a se asocia liber în diverse forme de asociere, astfel că nu poate fi reținută nici critica privind încălcarea art. 53 din Constituție.

În ceea ce privește invocarea încălcării art. 31 din Constituție, referitor la dreptul la informație, Curtea constată că acest text constituțional nu este incident în cauză.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) lit. f) și alin. (3), art. 23 alin. (3), art. 24 alin. (1) și

art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000

cu privire la asociații și fundații, excepție ridicată de Gheorghe Contraș în Dosarul nr. 1.728/318/2008 al Judecătoriei Târgu Jiu.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 ianuarie 2009.