Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 173/2010

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 și art. 91^5 din Codul de procedură penală, a dispozițiilor art. 10 alin. (4) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, precum și a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție

prezumat în vigoare

Data actului
2 martie 2010
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 167 din 16 martie 2010
Citat de
1 act
Citează
9 acte
Structură
3 articole · 16.371 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 2

  • Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 privind adoptarea Codului penal al României
  • Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 și art. 91^5 din Codul de procedură penală, a dispozițiilor

art. 10 alin. (4) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție, precum și a dispozițiilor

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție ridicată de Stănică Dediu în Dosarul nr. 2.910/83/2006 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca nefondată, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 2.910/83/2006, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 și art. 91^5 din Codul de procedură penală, a dispozițiilor

art. 10 alin. (4) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție, precum și a dispozițiilor

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție ridicată de Stănică Dediu în dosarul de mai sus.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 și art. 91^5 din Codul de procedură penală afectează dispozițiile constituționale ale art. 28, raportat la art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 53 și art. 21 alin. (3), coroborat cu art. 6 din aceeași convenție, deoarece procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate dispune interceptarea audiovideo înainte de începerea urmăririi penale, respectiv înainte de declanșarea procesului penal sau înainte de săvârșirea unei infracțiuni.

De asemenea, prevederile

art. 10 alin. (4) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (1) și (2) și ale art. 131 alin. (2), deoarece se atribuie organelor de poliție judiciară competența de a efectua acte de urmărire penală "în numele procurorului", fără o limitare a categoriei actelor procedurale ce ar putea fi întocmite în acest mod. Se permite astfel eludarea normelor procedurale privitoare la competența materială funcțională, de cele mai multe ori aproape toate actele procedurale fiind întocmite de ofițeri de poliție judiciară, procurorul mărginindu-se doar la a audia inculpați și a le prezenta materialul de urmărire penală.

Cât privește prevederile

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 , autorul susține că încalcă dispozițiile constituționale ale art. 23 alin. (12), art. 11, art. 73 alin. (3), art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală și ale art. 20, raportat la art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece, deși legea specială pare să reglementeze o formă distinctă de luare de mită ca infracțiune de corupție, diferită de cea prevăzută în Codul penal, căreia îi conferă un regim de sancționare agravat în raport cu dreptul comun și o procedură specială de urmărire și judecată, fără să definească conținutul și domeniul sancționator, se limitează să facă trimitere la art. 254 alin. 2 din Codul penal, adică la reglementarea comună, autorizând aplicarea prin analogie a pedepsei prevăzute de același cod.

Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 91^1 cu denumirea marginală Condițiile și cazurile de interceptare și înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare, art. 91^2 alin. 2 cu denumirea marginală Organele care efectuează interceptarea și înregistrarea și ale art. 91^5 cu denumirea marginală Înregistrările de imagini, toate din Codul de procedură penală.

De asemenea, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și dispozițiile

art. 10 alin. (4) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, și cele ale

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, având următorul cuprins:

-

Articolul 10

alin. (4) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 : "Dispozițiile procurorilor din Direcția Națională Anticorupție sunt obligatorii pentru ofițerii de poliție judiciară prevăzuți la alin. (1). Actele întocmite de ofițerii de poliție judiciară din dispoziția scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia.";

-

Articolul 7

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 : "Fapta de luare de mită, prevăzută la art. 254 din Codul penal, dacă a fost săvârșită de o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. 2 din Codul penal privind săvârșirea infracțiunii de către un funcționar cu atribuții de control."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile din Codul de procedură penală referitoare la interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare au mai fost supuse controlului său, prin raportare la critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 1.556 din 17 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 18 decembrie 2009, Curtea Constituțională a respins ca nefondată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 și art. 91^5 din Codul de procedură penală. Cu acel prilej a statuat că interceptările și înregistrările audio sau video prevăd suficiente garanții, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizației, a condițiilor și a modalităților de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării și certificării autenticității convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituționalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competenței Curții Constituționale, întrucât, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată [...]".

De asemenea, Curtea a mai statuat că "nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 28 și 53, deoarece înseși textele invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul corespondenței nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucției penale. Astfel, societățile democratice sunt amenințate de un fenomen infracțional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace asemenea amenințări și de a supraveghea elementele subversive ce acționează pe teritoriul lor. Așa fiind, asemenea dispoziții legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securității naționale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârșirii de infracțiuni".

Totodată, Curtea a arătat că anumite aspecte invocate într-o cauză ori alta referitoare la modul de aplicare a dispozițiilor legale criticate nu constituie o problemă de constituționalitate, sens în care a reținut că "nu se poate admite însă ideea înfrângerii prezumției de constituționalitate ca urmare a aplicării unor dispoziții legale în contradicție cu legea ori cu principiile fundamentale".

În plus, însăși instanța europeană a validat prevederile legale contestate prin Cauza Dumitru Popescu împotriva României din 26 aprilie 2007. Astfel, după ce a reținut existența unei încălcări a art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, motivat de împrejurarea că la data comiterii faptelor legislația în materie era alta, a afirmat că în noul cadru legislativ (prin modificările aduse de

Legea nr. 281/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale și

Legea nr. 356/2006

pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi) există numeroase garanții în materie de interceptare și de transcriere a comunicațiilor, de arhivare a datelor pertinente și de distrugere a celor nepertinente. Așa fiind, dispozițiile legale criticate oferă protecție împotriva amestecului arbitrar în exercitarea dreptului la viață privată al persoanei, legea folosind termeni cu un înțeles univoc.

Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 alin. (4) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 , Curtea constată că prin Decizia nr. 968 din 30 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 854 din 12 decembrie 2007, a reținut în esență că ofițerii de poliție judiciară își desfășoară activitatea sub directa conducere, supraveghere și control al procurorului, ceea ce dă expresie prevederilor art. 131 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora parchetele conduc și supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, în condițiile legii. De asemenea, "susținerile autorilor excepției, în sensul că aceste dispoziții ar crea discriminări între inculpații din cauzele instrumentate de Direcția Națională Anticorupție și cei din alte cauze, în care urmărirea penală este efectuată în mod obligatoriu de către procuror, sunt neîntemeiate, deoarece, potrivit

art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

și Codului de procedură penală, cu ale căror dispoziții se completează această ordonanță, urmărirea penală se efectuează de către procuror, nefiind deci în prezența unei încălcări a principiului egalității în fața legii, consacrat de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție.

Faptul că, în anumite cazuri, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Naționale Anticorupție efectuează acte de cercetare penală nu echivalează cu o încălcare a garanțiilor dreptului la un proces echitabil, prevăzut de dispozițiile art. 21 din Legea fundamentală, întrucât, pe de-o parte, această poliție judiciară a fost creată în scopul efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor de corupție, iar, pe de altă parte, actele de cercetare ale acestor ofițeri se efectuează în numele procurorului și numai după dispoziția scrisă a acestuia."

În sfârșit, Curtea mai constată că și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000

este nefondată, întrucât, prin

Decizia nr. 673 din 12 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 24 iulie 2008, a statuat că prevederile legale criticate se constituie într-o normă de trimitere uzitată de tehnica legislativă, fără ca prin aceasta să se încalce dispozițiile constituționale.

Articolul 7

din Legea nr. 78/2000

este un act de legiferare a răspunderii penale printr-o normă care, contrar susținerilor invocate, explică și plasează univoc în sistemul infracțional fapta de luare de mită săvârșită de un subiect activ circumstanțiat.

De altfel, reglementarea legală contestată satisface pe deplin exigențele Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, sens în care, prin jurisprudența sa (Hotărârea C.R. împotriva Marii Britanii din 22 noiembrie 1995), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că art. 7 din Convenție consacră principiul legalității delictelor și pedepselor (nullum crimen, nulla poena sine lege), iar aceasta impune ca legea penală să nu se aplice de o manieră extensivă în dezavantajul acuzatului, în special prin analogie (situație care nu se regăsește în dispozițiile

art. 7 din Legea nr. 78/2000 ). Rezultă de aici că o infracțiune trebuie să fie clar definită de lege. O astfel de condiție este îndeplinită în momentul în care justițiabilul poate să știe, plecând de la formularea dispozițiilor pertinente și, la nevoie, cu ajutorul interpretării date de tribunale, ce acte sau omisiuni angajează răspunderea sa penală.

Pentru aceleași argumente, Curtea a reținut că nu sunt afectate nici prevederile art. 124 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora justiția este unică, imparțială și egală pentru toți.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 și art. 91^5 din Codul de procedură penală, a dispozițiilor

art. 10 alin. (4) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție, precum și a dispozițiilor

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție ridicată de Stănică Dediu în Dosarul nr. 2.910/83/2006 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 martie 2010.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.