Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 221/2010

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (3) lit. g) teza finală din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, art. 2 teza întâi și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă și ale art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

prezumat în vigoare

Data actului
9 martie 2010
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 270 din 26 aprilie 2010
Citat de
1 act
Citează
12 acte
Structură
2 articole · 27.269 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2

  • Legea nr. 188/1999 8 decembrie 1999 (prevederi anume) privind Statutul funcționarilor publici
  • Legea nr. 514/2003 28 noiembrie 2003 (prevederi anume) privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic

Pune în aplicare 1

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 2 alin. (3) lit. g) teza finală din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, art. 2 teza întâi și

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 514/2003

privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă și ale

art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, excepție ridicată de Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici din România și de colegiile consilierilor juridici din București, Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vaslui și Vrancea în Dosarul nr. 2.452/4/2008 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă.

La apelul nominal răspund autorii excepției, prin avocat Dorin Andronic, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, precum și Colegiul Consilierilor Juridici Bacău, prin consilier juridic Vasile Ghigea, cu împuternicire de reprezentare juridică depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepției. În esență, acesta susține că, potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (3) lit. g) teza finală din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, funcționarul public poate reprezenta în justiție interesele unei instituții sau autorități publice, ceea ce însă, conform prevederilor

Legii nr. 514/2003

privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, constituie atributul exclusiv al profesiei de consilier juridic. Această profesie este autonomă, independentă, liberală și de sine stătătoare, caracterizându-se, în esență, prin aceleași trăsături ca și activitatea avocațială, astfel că nu poate fi asimilată funcției publice. De aceea, se arată că este neconstituțională sintagma referitoare la consilierul juridic potrivit căreia acesta este "numit în funcție", cuprinsă la art. 2 teza întâi și

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 514/2003 .

Legea nr. 188/1999

face imposibilă aplicarea prevederilor

Legii nr. 514/2003

și, în plus, favorizează, sub aspectul condițiilor de acces, de vechime și de promovare în cadrul profesiei, funcționarii publici care exercită atribuțiile specifice consilierului juridic. În ceea ce privește dispozițiile art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, se susține că acestea îngrădesc independența judecătorilor, care trebuie să se supună nu legii, ci unei soluții pronunțate, în cadrul soluționării recursului în interesul legii, de un alt judecător. Ca atare, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate și depune concluzii scrise.

Reprezentantul Colegiului Consilierilor Juridici Bacău, având cuvântul pentru susținerea excepției, achiesează la cele menționate de antevorbitorul său și precizează, în plus, faptul că prevederile art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă aduc atingere principiului separației puterilor în stat, precum și principiului supremației Constituției și al obligației respectării legilor. Arată că efectul textului legal criticat îl constituie crearea unui alt izvor de drept de către un complet de judecată, în funcție de modalitatea în care procurorul general al României interpretează textul legal examinat, deși acesta nu are calitatea de parte în proces decât în foarte puține cazuri. Ca atare, sintagma "dezlegarea (...) este obligatorie" ar trebui schimbată, astfel ca aceste soluții să devină "orientative". Pentru cele arătate, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

Ministerul Public pune concluzii de respingere a excepției, având în vedere că asupra textelor de lege criticate Curtea Constituțională s-a mai pronunțat în jurisprudența sa, iar elementele noi prezentate de autorii excepției nu au natura de a modifica soluțiile de respingere pronunțate în precedent. De altfel, excepția de neconstituționalitate are caracter de inadmisibilitate, deoarece Curtea Constituțională nu are competențe în materia abrogării unui text legal, a soluționării unui pretins conflict al legilor în timp și nici nu poate să interpreteze și să aplice dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 26 iunie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 2.452/4/2008, Judecătoria Sectorului 4 București Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 alin. (3) lit. g) teza finală din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, art. 2 teza întâi și

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 514/2003

privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă și ale

art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici din România și de colegiile consilierilor juridici din București, Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vaslui și Vrancea într-o cauză având ca obiect o acțiune în constatare și obligația de a face.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, următoarele:

Dispozițiile

art. 2 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici și ale art. 2 teza întâi și

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 514/2003

privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic contravin prevederilor art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (1) și ale art. 16 alin. (2) din Constituție, deoarece, prin neclaritatea, insuficiența și imprecizia redactării, generează confuzii la nivelul tuturor instituțiilor și autorităților publice, în sensul că s-a perpetuat exercitarea atributelor exclusive de reprezentare juridică ale unei noi profesii cea de consilier juridic, reglementată distinct prin

Legea nr. 514/2003

și Statutul profesiei de consilier juridic - de către funcționarii publici prevăzuți în

Legea nr. 188/1999 . Or, funcția publică implică exercitarea puterii administrative ca atribut al puterii executive, pe când profesia de consilier juridic este o profesie juridică reglementată distinct de funcția publică, de sine stătătoare, de esența sa fiind activitatea juridică de consultanță, asistență și reprezentare juridică, avizare pentru legalitate și contrasemnare de acte juridice, deci o activitate profesională desfășurată în regim de independență și cu organizare proprie autonomă. Spre deosebire de vechea legislație în materie, activitatea de reprezentare juridică a statului, a autorităților publice centrale sau locale, a instituțiilor publice și de interes public și a tuturor persoanelor juridice de drept public și de drept privat a devenit, odată cu adoptarea

Legii nr. 514/2003 , atributul exclusiv al profesiei de consilier juridic. Deși

Decretul nr. 143/1955

privitor la organizarea și funcționarea oficiilor juridice a fost abrogat și, ca atare, nu mai există posibilitatea numirii în funcția de consilier juridic, textele de lege criticate perpetuează principiile unui act normativ abrogat, cu încălcarea normelor constituționale invocate.

Dispozițiile art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă și cele ale

art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară încalcă, în opinia autorilor excepției, principiul separației puterilor în stat și principiul independenței judecătorilor, potrivit căruia aceștia se supun numai legii. Se arată, în esență, că interpretarea generală a legii este atributul autorității legiuitoare, și nu al puterii judecătorești și cu atât mai puțin al puterii executive al cărei reprezentant este procurorul, în exercitarea atribuției sale conferite de art. 329 alin. 1 din Codul de procedură civilă referitoare la solicitarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție ca, pentru asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii pe întreg teritoriul țării, aceasta să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele de judecată. Recursul în interesul legii, calificat drept cale extraordinară de atac, afectează principiul securității raporturilor juridice și dreptul la un proces echitabil, deoarece, pe de o parte, nu implică o judecată propriu-zisă, astfel că justițiabililor li se aplică soluții pronunțate în cauze în care nu au fost citați și nu și-au putut formula apărările, iar judecătorul nu se supune numai legii, de vreme ce soluțiile pronunțate de un alt judecător nu echivalează cu actul juridic ce emană de la Parlament ca unică autoritate legiuitoare a țării. Este indicată, în sensul neconstituționalității textelor legale menționate, Cauza Brumărescu împotriva României, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că procurorul general nu are posibilitatea legală de a introduce căi extraordinare de atac împotriva unor hotărâri judecătorești soluționate definitiv și irevocabil.

Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă consideră că textele de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale și convenționale invocate de autorii excepției de neconstituționalitate.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituționale. Dispozițiile

art. 2 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici și ale art. 2 teza întâi și

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 514/2003

privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic conțin, de pildă, definiția "funcției publice" sau enunțarea activităților desfășurate de funcționarii publici, iar prin conținutul lor nu aduc atingere principiilor constituționale referitoare la supremația Constituției și respectarea legii, la principiul universalității legii sau al egalității în drepturi. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 167/2008 . Se mai arată că asupra aspectelor sesizate de autorul excepției în legătură cu instituția recursului în interesul legii instanța de contencios constituțional s-a pronunțat, de exemplu prin

deciziile nr. 93/2000

și nr. 600/2009, argumentele formulate pentru respingerea excepției cu acele ocazii fiind aplicabile și în cauza de față.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 2 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, art. 2 teza întâi și

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 514/2003

privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867 din 5 decembrie 2003, art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin

Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, precum și ale

art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005.

Textele de lege criticate au următorul cuprins:

-

Articolul 2

alin. (3) lit. g) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici: "(3) Activitățile desfășurate de funcționarii publici, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, sunt următoarele: (...)

g) reprezentarea intereselor autorității sau instituției publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din țară și străinătate, în limita competențelor stabilite de conducătorul autorității sau instituției publice, precum și reprezentarea în justiție a autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea.";

- Art. 2 teza întâi și

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 514/2003

privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic:

- Art. 2: "Consilierul juridic poate să fie numit în funcție sau angajat în muncă, în condițiile legii.";

- Art. 3 alin. (1): "(1) Consilierul juridic numit în funcție are statutul funcționarului, potrivit funcției și categoriei acesteia.";

- Art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă - Recursul în interesul legii: "Soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.";

-

Articolul 25

lit. a) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară: "Înalta Curte de Casație și Justiție se constituie în Secții Unite pentru:

a) judecarea recursurilor în interesul legii."

În opinia autorilor excepției, textele de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) și (5) referitoare la principiul separației puterilor, respectiv la instituirea obligației generale de respectare a Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 15 alin. (1) care consacră principiul universalității, art. 16 alin. (2) potrivit căruia "Nimeni nu este mai presus de lege", art. 124 - Înfăptuirea justiției, art. 126 - Instanțele judecătorești, art. 131 - Rolul Ministerului Public și ale art. 132 - Statutul procurorilor. De asemenea, sunt invocate, sub aspectul dreptului la un proces echitabil și al principiului securității raporturilor juridice, art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și "art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, care statuează că Uniunea Europeană se întemeiază pe principiile libertății, democrației, respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și cele ale statului de drept".

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că textele de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate.

Dispozițiile

art. 2 alin. (3) lit. g) teza finală din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici și ale art. 2 teza întâi și

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 514/2003

privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic au fost examinate prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (1) și ale

art. 16 alin. (2) din Constituție, control concretizat prin Decizia nr. 167 din 26 februarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 17 martie 2008. Curtea a reținut, cu acel prilej, că motivele de neconstituționalitate formulate, asemănătoare celor din prezenta cauză, "privesc necorelări de reglementare între două acte normative -

Legea nr. 514/2003

privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic și

Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici -, precum și modul de aplicare a dispozițiilor acestor legi. Or, constituționalitatea unei dispoziții de lege nu poate fi examinată prin raportare la o altă dispoziție legală, ci, potrivit

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, controlul se efectuează numai prin raportare la prevederile și principiile Constituției. Așadar, aspecte ca cele arătate nu intră în competența de soluționare a Curții, coordonarea legislației în vigoare fiind de competența autorității legiuitoare". Dincolo de aceste precizări, Curtea a constatat că, "nici în sine, prevederile de lege criticate nu contravin dispozițiilor art. 1 alin. (5), ale art. 15 alin. (1) sau ale art. 16 alin. (2) din Constituție", deoarece acestea cuprind, pe de o parte, definiția funcției publice și, pe de altă parte, "enunțarea activităților desfășurate de funcționarii publici, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, între care și cea prevăzută în teza finală a lit. g) - criticate ca fiind neconstituționale - și anume «reprezentarea în justiție a autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea». Din cuprinsul acestor dispoziții nu rezultă încălcarea obligației de a respecta Constituția și legile țării și nici nesocotirea prevederii constituționale potrivit căreia «Nimeni nu este mai presus de lege». Curtea constată, de asemenea, că textul de lege criticat, care dispune, așa cum s-a arătat, în legătură cu o categorie de personal - funcționarul public, nu are incidență cu prevederile constituționale ale art. 15 alin. (1) referitor la drepturile și libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi de care beneficiază cetățenii".

De asemenea, și dispozițiile

art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară și ale art. 329 din Codul de procedură civilă au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, Curtea pronunțând în acest sens

Decizia nr. 600 din 14 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009. În privința dispozițiilor

art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 , Curtea, respingând excepția, a reținut că "reglementarea competenței procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a cere Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești, în scopul asigurării aplicării unitare a legii pe întregul teritoriu al României, dă expresie rolului constituțional al Ministerului Public, de reprezentant al intereselor generale ale societății și apărător al ordinii de drept, precum și al drepturilor și libertăților cetățenilor".

Referitor la prevederile art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, Curtea a reținut prin decizia menționată, dar și prin

Decizia nr. 928 din 16 septembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 17 octombrie 2008, și

Decizia nr. 1.014 din 8 noiembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 29 noiembrie 2007, că "interpretarea legilor este o operațiune rațională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării și respectării legii, având ca scop clarificarea înțelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanțele judecătorești interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. (...) Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii". Având în vedere poziția Înaltei Curți de Casație și Justiție în sistemul instanțelor judecătorești, precum și rolul său prevăzut în art. 126 alin. (3) din Constituție, legiuitorul a instituit, prin dispozițiile art. 329 din Codul de procedură civilă, obligativitatea interpretării date de aceasta, în scopul aplicării unitare de către instanțele judecătorești a unui text de lege. Instituirea caracterului obligatoriu al dezlegărilor date problemelor de drept judecate pe calea recursului în interesul legii nu face decât să dea eficiență rolului constituțional al Înaltei Curți de Casație și Justiție, contribuind la consolidarea statului de drept.

Întrucât în prezenta cauză au fost criticate aceleași dispoziții de lege prin raportare la aceleași norme fundamentale și au fost formulate critici asemănătoare celor analizate în deciziile menționate, atât soluțiile, cât și considerentele acolo reținute își păstrează valabilitatea și în dosarul de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 alin. (3) lit. g) teza finală din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, art. 2 teza întâi și

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 514/2003

privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă și ale

art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, excepție ridicată de Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici din România și de colegiile consilierilor juridici din București, Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vaslui și Vrancea în Dosarul nr. 2.452/4/2008 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 9 martie 2010.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

*

OPINIE SEPARATA

În dezacord cu opinia majoritară, apreciez că prevederile art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, referitoare la recursul în interesul legii, sunt neconstituționale, motiv pentru care excepția de neconstituționalitate trebuie să fie admisă.

Potrivit prevederilor art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, "Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe". Apreciem că acest caracter obligatoriu pe care îl are soluția/dezlegarea dată problemelor de drept judecate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, cu ocazia soluționării recursului în interesul legii, contravine prevederilor art. 124 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora "Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii". În actuala redactare, prin depășirea limitelor constituționale, judecătorii trebuie să se supună atât legii, cât și recursului în interesul legii, dezlegărilor date cu ocazia soluționării acestuia. Cu toate acestea, recursul în interesul legii nu poate fi ridicat la nivelul legii, deoarece emană de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la puterea judecătorească, în caz contrar fiind încălcate și prevederile art. 1 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora "Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească în cadrul democrației constituționale". În limitele prerogativelor constituționale, aplicând legea, judecătorii realizează interpretarea juridică, la fiecare caz concret, în timp ce legiuitorul realizează interpretarea legală, doar concluziile acestuia putând fi ridicate la nivel normativ. Considerăm că în același sens este și

Decizia Curții Constituționale nr. 838 din 27 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, prin care s-au statuat următoarele: "În exercitarea atribuției prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora".

Jurisprudența neunitară evidențiază o anumită neconcordanță existentă între textul normei și conținutul acesteia, neconcordanță care, în procesul de interpretare, conduce la pronunțarea de soluții diferite. În măsura în care nu se pune problema neconstituționalității normei, prin lipsa de previzibilitate, devin incidente prevederile art. 126 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora "Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale". În acest sens, credem că asigurarea interpretării unitare are semnificația luării măsurilor necesare pentru înțelegerea, interpretarea unitară a normei de către fiecare judecător, a literei și spiritului acesteia, și nu oferirea/impunerea unei anumite soluții, interpretării într-un anumit sens. Judecătorul nu poate fi adus în situația unui executant docil, în raport cu dezlegarea dată în soluționarea recursului în interesul legii. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului admite rolul instanțelor supreme "de a reglementa contradicțiile de jurisprudență" (Cauza Zielinschi și Pradal § Gonzalez ș.a., împotriva Franței, 1999), însă nu se referă la posibilitatea impunerii anumitor soluții.

Judecător
prof. univ. dr. Tudorel Toader

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.