Decizia nr. 434/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Karoly - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 19 alin. (2), (2^1) și (4) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Țura Armada Victoria în Dosarul nr. 7.817/3/2010 al Tribunalului București - Secția a VII-a comercială.

La apelul nominal răspunde reprezentantul convențional al Societății Comerciale "Bactolact" - S.R.L. din București, precum și partea Tofalvi Andreiu, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Societății Comerciale "Bactolact" - S.R.L. din București, precum și părții Tofalvi Andreiu, care lasă soluționarea excepției de neconstituționalitate la aprecierea Curții Constituționale.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată și menținerea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 12 iulie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 7.817/3/2010, Tribunalul București - Secția a VII-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 19 alin. (2), (2^1) și (4) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Țura Armada Victoria într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate de administratorul special în temeiul

art. 18 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textele legale criticate permit numirea de către creditorul/creditorii majoritari a administratorului judiciar, care, evident, în cursul procedurii insolvenței îi va avantaja. În aceste condiții, debitorul și creditorii minoritari nu au nicio pârghie pentru a-și apăra interesele față de un administrator judiciar ostil și părtinitor; mai mult, remunerația administratorului judiciar va fi suportată din averea debitorului, ceea ce este inechitabil, mai ales în situația în care creditorul majoritar ar putea stabili o remunerație care să depășească inclusiv propria creanță sau chiar masa pasivă. De asemenea, în accepțiunea textelor criticate, judecătorul-sindic devine un simplu "notar", neputând cenzura voința creditorului/creditorilor majoritari. Astfel, în opinia autorului excepției, există o încălcare a dispozițiilor art. 21, 44 și 126 din Constituție.

Tribunalul București - Secția a VII-a comercială consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 19 alin. (2), (2^1) și (4) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, care au următorul cuprins:

- Art. 19 alin. (2), (2^1) și (4): "(2) La recomandarea comitetului creditorilor, în cadrul primei ședințe a adunării creditorilor sau ulterior, creditorii care dețin cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor pot decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, stabilindu-i și remunerația. În cazul în care remunerația se va achita din fondul constituit conform prevederilor art. 4, aceasta va fi stabilită de către judecătorul-sindic, pe baza criteriilor stabilite prin legea privind profesia de practician în insolvență. Creditorii pot decide să confirme administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat provizoriu de către judecătorul-sindic.

(2^1) Creditorul care deține cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor poate să decidă, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar sau lichidator în locul administratorului judiciar sau lichidatorului provizoriu ori să confirme administratorul judiciar provizoriu sau, după caz, lichidatorul provizoriu și să îi stabilească remunerația. [...]

(4) Dacă în termenul stabilit la alin. (3) decizia adunării creditorilor sau a creditorului ce deține cel puțin 50% din valoarea creanțelor nu este contestată, judecătorul-sindic, prin încheiere, va numi administratorul judiciar propus de creditori sau de creditorul ce deține cel puțin 50% din valoarea creanțelor, dispunând totodată încetarea atribuțiilor administratorului judiciar provizoriu pe care l-a desemnat prin sentința de deschidere a procedurii."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 44 privind dreptul de proprietate privată și art. 126 potrivit căruia justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. Totodată, sunt invocate și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil, precum și art. 1 din Protocolul adițional la Convenție privind protecția proprietății.

Examinând excepția de neconstituționalitate și dispozițiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituționale invocate, Curtea constată că, prin

Decizia nr. 898 din 16 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 6 august 2009, a constatat constituționalitatea

art. 19 alin. (2^1) din Legea nr. 85/2006

în raport cu critici similare de neconstituționalitate. Cu acel prilej, Curtea a reținut că dispozițiile art. 19 alin. (2^1) au fost introduse prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 173/2008

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, pentru asigurarea respectării principiului celerității procedurii, protecției creditorilor și desfășurării adecvate a activității practicienilor în insolvență, așa cum reiese din nota de fundamentare a acestei ordonanțe a Guvernului. Astfel, s-a dat posibilitatea creditorului care deține cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor să desemneze, fără consultarea adunării creditorilor, un administrator judiciar sau lichidator în locul administratorului judiciar sau lichidatorului provizoriu ori să confirme administratorul judiciar provizoriu sau, după caz, lichidatorul provizoriu și să-i stabilească remunerația. Curtea a observat că, potrivit

art. 19 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 , text nemodificat de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 173/2008 , în cadrul primei ședințe a adunării creditorilor sau ulterior, creditorii care dețin cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor pot decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, stabilindu-i și remunerația. Cu privire la aceste dispoziții de lege, Curtea Constituțională, prin

Decizia nr. 619/2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iulie 2008, a statuat că adunarea creditorilor este convocată pentru a decide în toate aspectele importante ale procedurii prevăzute de lege, iar pentru facilitatea luării deciziilor în cadrul acestui organ colegial sunt prevăzute două modalități de vot, ambele bazate pe criteriul valorii creanțelor. Regula în această materie este stabilită de dispozițiile

art. 15 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 , potrivit cărora deciziile adunării creditorilor se adoptă cu votul titularilor unei majorități, prin valoare, a creanțelor prezente. Există situații speciale, cum este aceea a desemnării unui administrator judiciar sau a unui lichidator, motivate de importanța sporită a unor astfel de decizii, pentru care legea impune o majoritate specială, și anume votul creditorilor care dețin cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor. Opțiunea legiuitorului pentru criteriul valorii, și nu pentru cel al numărului creditorilor este justificată de principalul obiectiv al procedurii insolvenței, respectiv recuperarea creanțelor asupra averii debitorului. Or, în măsura în care repartizarea sumelor ce rezultă din lichidarea bunurilor debitorului se face, în cadrul aceleiași clase de creditori, proporțional cu valoarea creanțelor, este firesc ca deciziile privitoare la aspectele importante ale procedurii să fie luate prin raportare la valoarea creanțelor, iar nu la numărul creditorilor.

Având în vedere aceste considerente, Curtea a reținut că, potrivit

art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006 , judecătorul-sindic confirmă, prin încheiere, administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat de creditorul ce deține cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor, iar, în conformitate cu prevederile alin. (3) al art. 19 din aceeași lege, ceilalți creditori pot contesta la judecătorul-sindic, pentru motive de nelegalitate, decizia creditorului care deține cel puțin 50%, prevăzută la alin. (2^1), în termen de 3 zile de la data publicării acesteia în Buletinul procedurilor de insolvență. Prin urmare, Curtea a constatat că dispozițiile

art. 19 alin. (2^1) din Legea nr. 85/2006

nu contravin prevederilor art. 21 din Legea fundamentală.

De asemenea, prin

Decizia nr. 900 din 16 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 18 august 2009, Curtea a statuat că, deși adunarea creditorilor desemnează administratorul judiciar sau lichidatorul, stabilindu-i și remunerația, sau confirmă administratorul judiciar ori lichidatorul desemnat provizoriu de către judecătorul-sindic, acest fapt nu poate avea ca o consecință încălcarea principiului potrivit căruia justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, consacrat prin art. 126 alin. (1) din Constituție, deoarece această desemnare este confirmată de judecătorul-sindic prin încheiere, iar ceilalți creditori pot contesta decizia de desemnare la judecătorul-sindic, pentru motive de nelegalitate, în condițiile

art. 19 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 . Prin

Decizia nr. 572 din 14 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 mai 2009, Curtea a mai statuat că reglementarea atribuțiilor administratorului judiciar și ale lichidatorului nu atrag restrângerea accesului la justiție.

Mai mult, prin

Decizia nr. 271 din 16 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 20 aprilie 2010, Curtea a stabilit că judecătorul-sindic poate controla măsura înlocuirii lichidatorului sau administratorului judiciar dispusă de adunarea creditorilor ori de creditorul care deține cel puțin 50% din valoarea creanțelor numai pentru motive de legalitate. O asemenea limitare a controlului judecătoresc ține de specificul procedurii insolvenței, mai precis de rolul crescut pe care creditorii trebuie să îl dețină în procesul de urmărire și recuperare a creanțelor lor. În schimb, în temeiul art. 11 lit. d) din lege, judecătorul-sindic are competența de a înlocui, pentru motive temeinice, prin încheiere, administratorul judiciar sau lichidatorul.

Întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Totodată, Curtea reține că cele stabilite în deciziile menționate sunt valabile mutatis mutandis și în privința dispozițiilor

art. 19 alin. (2) și (4) din Legea nr. 85/2006 .

Distinct de cele de mai sus, Curtea observă că dispozițiile legale criticate nu prevăd nici explicit și nici implicit posibilitatea creditorului/creditorilor majoritari de a avansa o remunerație disproporționată pentru administratorul judiciar. De altfel, practic, dacă s-ar avansa o remunerație disproporționată, s-ar ajunge la situația ca nici creditorul în cauză să nu își poată recupera creanța. Mai mult, în temeiul art. 11 lit. d) din lege, judecătorul-sindic are competența de a înlocui, pentru motive temeinice, prin încheiere, administratorul judiciar sau lichidatorul. Deci, chestiunea opusă Curții de către autorul excepției vizează mai degrabă o situație ipotetică decât conținutul normativ al textului de lege criticat, astfel încât nu se poate reține aplicabilitatea în speță a art. 44 din Constituție.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 19 alin. (2), (2^1) și (4) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Țura Armada Victoria în Dosarul nr. 7.817/3/2010 al Tribunalului București - Secția a VII-a comercială.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 aprilie 2011.