Decizia nr. 1118/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 71 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005

privind protecția mediului, astfel cum au fost modificate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2007 , excepție ridicată de Gabriela Sîrbu și Janot Sîrbu în Dosarul nr. 1.761/2/2010 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 4.268D/2010.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale, și anume

Decizia nr. 136 din 25 februarie 2010 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1.761/2/2010, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 71 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005

privind protecția mediului, astfel cum au fost modificate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2007 , excepție ridicată de Gabriela Sîrbu și Janot Sîrbu într-o cauză civilă având ca obiect despăgubiri.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că textul de lege criticat încalcă dispozițiile art. 44 din Constituție și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care interdicția impusă de aceste prevederi legale se referă și la terenurile prevăzute ca spații verzi în documentațiile de urbanism, indiferent de regimul juridic al acestora, fără a se face nicio distincție între cele aflate în proprietate privată și cele aflate în proprietate publică, și în măsura în care textul nu face nicio referire la acordarea unei drepte și prealabile despăgubiri.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece măsurile dispuse prin textul de lege criticat nu aduc atingere dreptului de proprietate în însăși substanța sa, ci instituie o limitare obiectivă și rezonabilă în scopul ocrotirii și garantării dreptului la un mediu de viață sănătos.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 71 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005

privind protecția mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30 decembrie 2005, astfel cum au fost modificate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 22 octombrie 2007.

Textul de lege criticat are următorul conținut:

- Art. 71: "(1) Schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism, reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora.

(2) Actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută."

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor constituționale ale art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată, precum și dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că reglementarea criticată a mai fost supusă controlului de constituționalitate, prilej cu care a statuat că prevederile

art. 71 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005

nu aduc atingere dreptului de proprietate, consacrat prin Legea fundamentală. În acest sens sunt, de exemplu,

Decizia nr. 1.416 din 17 decembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 10 februarie 2009,

Decizia nr. 1.010 din 7 iulie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 22 septembrie 2009, sau Decizia nr. 987 din 30 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 4 august 2009.

Prin aceste decizii Curtea a constatat că "ocrotirea și garantarea dreptului la un mediu sănătos, prevăzut de art. 35 din Constituție, reprezintă scopul reglementării

art. 71 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005

privind protecția mediului".

Totodată, Curtea a statuat că chiar dacă dreptul de proprietate, prevăzut la art. 44 din Constituție, este un drept absolut, potrivit alin. (1) al acestui text, "Conținutul și limitele acestor drepturi (dreptul de proprietate și creanțele asupra statului) sunt stabilite de lege", ceea ce permite legiuitorului ca, în considerarea unor interese specifice, să instituie reguli care să armonizeze incidența și a altor drepturi fundamentale ale cetățenilor decât cel de proprietate, într-o interpretare sistematică a Constituției, astfel încât ele să nu fie suprimate prin modul de reglementare a dreptului de proprietate.

Curtea a reținut constant în jurisprudența sa, de exemplu prin

Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul art. 44 din Constituție, "legiuitorul ordinar este așadar competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat".

De altfel, chiar art. 44 alin. (7) din Legea fundamentală prevede respectarea de către titularul unui drept de proprietate privată a tuturor "sarcinilor privind protecția mediului". În plus, limitarea exercițiului dreptului de proprietate impusă de

art. 71 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005

privind protecția mediului are și o justificare socială și morală, având în vedere că respectarea riguroasă a acestor norme reprezintă un obiectiv major, protejarea mediului înconjurător, deci și a spațiului verde existent, având o legătură directă cu nivelul de sănătate publică, ceea ce constituie o valoare de interes național.

În sfârșit, prin

Decizia nr. 1.416 din 17 decembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 10 februarie 2009, Curtea a statuat că pentru lipsa de folosință a terenurilor proprietate privată amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism proprietarii terenurilor sunt îndreptățiți să beneficieze de despăgubiri. Așa fiind, nimic nu împiedică persoana care a suferit un prejudiciu cauzat de interdicția instituită prin lege să solicite autorităților administrației publice locale repararea pagubei produse, potrivit dispozițiilor dreptului comun.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 71 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005

privind protecția mediului, astfel cum au fost modificate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2007 , excepție ridicată de Gabriela Sîrbu și Janot Sîrbu în Dosarul nr. 1.761/2/2010 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 septembrie 2011.