Decizia nr. 17/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Maftei.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 , excepție ridicată de Teodor Găvan și Adriana Găvan în Dosarul nr. 7.529/63/2010 al Tribunalului Dolj - Secția comercială, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 310D/2011.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autorii excepției au depus la dosar concluzii scrise prin care susțin neconstituționalitatea textului de lege criticat.

De asemenea, arată că partea Societatea Comercială "CEZ Distribuție" - S.A. din Craiova a depus, la rândul său, note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale în materie.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 14 februarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 7.529/63/2010, Tribunalul Dolj - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 , excepție ridicată de Teodor Găvan și Adriana Găvan într-o cauză având ca obiect pretenții.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile de lege criticate instituie o măsură abuzivă, discriminatorie, prin care se acordă statului o poziție privilegiată față de proprietatea privată a cetățenilor, fără a prevedea măsuri compensatorii, reparatorii sau alternative. În acest sens, arată că

art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007

vine în contradicție cu prevederile art. 16 din același act normativ, prin care se prevede obligația despăgubirii celor prejudiciați, cu respectarea principiului echității, a dreptului de proprietate și a legislației în vigoare. De asemenea, apreciază că textul de lege criticat operează o expropriere de fapt, limitând posibilitatea exercitării tuturor prerogativelor dreptului de proprietate. Așa fiind, autorii excepției arată că "lipsirea de dreptul de proprietate este contrară Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale dacă nu implică o despăgubire a proprietarului, chiar și în situația în care, prin măsura dispusă, se urmărește realizarea unui scop de utilitate publică".

În final, autorii excepției consideră că reglementarea criticată aduce atingere art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, precum și art. 1 din primul Protocol adițional la aceeași Convenție, referitor la protecția proprietății, conform căruia orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nu poate fi lipsită de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Tribunalul Dolj - Secția comercială consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, se invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie, prin care s-a statuat că reglementarea criticată nu contravine dreptului de proprietate. Referitor la pretinsa contrarietate a

art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007

cu dispozițiile art. 1, 11, 15, 16, 20 și art. 21 din Legea fundamentală, instanța apreciază că o atare critică este lipsită de temei.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În susținerea acestui punct de vedere, se invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie, și anume

Decizia nr. 1.395/2009

și

Decizia nr. 168/2004 .

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2007, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora "Terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului."

În opinia autorilor excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 privind statul român, art. 11 referitoare la dreptul internațional și dreptul intern, art. 15 privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 136 privind proprietatea. De asemenea, apreciază că textul de lege criticat contravine și prevederilor

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998

privind bunurile proprietate publică, precum și art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, precum și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că reglementarea criticată a mai făcut obiect al controlului de constituționalitate în numeroase rânduri, prilej cu care s-a statuat că aceasta nu contravine Legii fundamentale.

În speță, Curtea reține că susținerile autorilor excepției se rezumă, în esență, la faptul că prin intermediul textului de lege criticat se aduce atingere dreptului de proprietate privată, acesta operând, în fapt, o expropriere fără niciun fel de despăgubire a proprietarului.

Referitor la această critică de neconstituționalitate, Curtea s-a mai pronunțat, în acest sens, fiind, de exemplu,

Decizia nr. 1.256 din 22 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 3 noiembrie 2011,

Decizia nr. 1.066 din 14 iulie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 4 august 2009, sau

Decizia nr. 1.046 din 14 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 4 octombrie 2010, prin care Curtea a reținut că legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat.

De aceea, prin prevederile

art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007 , legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele și potrivit competenței sale constituționale. Mai mult, Curtea a arătat că exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile energetice, cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora, nu reprezintă o expropriere, ci se referă doar la posibilitatea de folosire a bunurilor, ceea ce nu contravine dispozițiilor constituționale referitoare la protecția proprietății private.

De asemenea, prin

Decizia nr. 89 din 20 ianuarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 10 aprilie 2009, Curtea a stabilit că înființarea instalațiilor și executarea lucrărilor la capacitățile energetice pentru buna funcționare a acestora reprezintă un interes general major și, ca atare, legiuitorul este pe deplin competent să stabilească condițiile exercitării dreptului de proprietate.

În acest context, Curtea a constatat că nimic nu împiedică persoana care a suferit un prejudiciu, în urma operațiunilor de realizare și retehnologizare a capacităților energetice aflate pe terenurile proprietate privată, de a solicita repararea pagubelor produse, potrivit dispozițiilor dreptului comun.

Totodată, analizând și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituțională a constatat că se lasă statului o marjă de apreciere, în funcție de nevoia reală a comunității în adoptarea măsurii de privare de proprietate.

Astfel, prin Hotărârea din data de 31 mai 2011, pronunțată în Cauza Mirela Cernea și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că, "într-un domeniu atât de complex și de delicat ca cel al strategiei naționale în domeniul energetic, statul dispune de o marjă largă de apreciere pentru a-și desfășura politicile sale de interes general." Prin decizia pronunțată în această cauză, instanța europeană a reținut că unul dintre principalele argumente prezentate de către toți reclamanții în sprijinul tezei conform căreia restricțiile aduse exercitării dreptului lor de proprietate ar fi disproporționate se bazează pe faptul că nu au primit nicio despăgubire care să compenseze drepturile de uz și de servitute concesionate titularei autorizației de exploatare a capacității energetice amplasate pe terenul lor. Caracterul proporțional al unei atingeri aduse dreptului la respectarea bunurilor poate să depindă de existența unor garanții de procedură, care să asigure că punerea în aplicare a sistemului și impactul său asupra proprietarului nu sunt nici arbitrare, nici imprevizibile; or, legile naționale adoptate succesiv în domeniul energetic conțin, într-adevăr, asemenea garanții. În ceea ce privește accesul titularilor de licențe la terenul persoanelor pe care au fost înființate capacități energetice, în vederea efectuării unor operațiuni de revizie, de întreținere și de reparație, exercitarea dreptului de uz și de servitute a fost condiționată de respectarea principiilor echității și minimei afectări a dreptului de proprietate. În plus, aceste legi definesc în mod clar drepturile și obligațiile care le revin titularilor de licențe de funcționare a capacităților energetice și, respectiv, proprietarilor terenurilor pe care se află aceste capacități.

De altfel, și Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că "drepturile fundamentale, în special dreptul de proprietate, nu apar ca prerogative absolute, ci trebuie luate în considerare prin raportare la funcția lor în societate. Aceasta înseamnă că restricțiile ce răspund unor obiective de interes general nu constituie, în raport cu scopul urmărit, o intervenție nemăsurată și intolerabilă care ar aduce atingere însăși substanței dreptului garantat".

Așa fiind, Curtea constată că prevederile

art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007

nu consacră trecerea în proprietatea statului a terenului pe care se află rețele electrice de distribuție, ci prevede că acesta este și rămâne proprietatea publică a statului, dreptul de proprietate dobândit fiind afectat de această sarcină, așa cum prevede art. 44 alin. (7) din Constituție, potrivit căruia "Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului."

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

În ceea ce privește celelalte norme constituționale invocate, Curtea constată că acestea nu sunt incidente în cauză.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 , excepție ridicată de Teodor Găvan și Adriana Găvan în Dosarul nr. 7.529/63/2010 al Tribunalului Dolj - Secția comercială.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 ianuarie 2012.