Decizia nr. 207/2012
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 97 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Decizia nr. 896/2006 5 decembrie 2006 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. 1 și 2 din …
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 194/2002 12 decembrie 2002 (prevederi anume) privind regimul străinilor în România
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 97 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Chen Yongoing în Dosarul nr. 6.933/2/2010 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 1.533D/2011 al Curții Constituționale.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul de limbă chineză desemnat în cauză pentru a asigura traducerea, domnul Ioan Budura.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, astfel cum s-a mai pronunțat Curtea Constituțională prin
Decizia nr. 207 din 15 februarie 2011 . Precizează că
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
a fost modificată și completată prin
Legea nr. 157/2011 , act normativ adoptat pentru crearea cadrului juridic necesar aplicării directe a Regulamentului (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind instituirea unui cod comunitar de vize (Codul de vize), pentru crearea cadrului juridic necesar aplicării Deciziei nr. 582/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 iunie 2008 de introducere a unui regim simplificat de control al persoanelor la frontierele externe, bazat pe recunoașterea unilaterală de către Bulgaria, Cipru și România a anumitor documente ca fiind echivalente cu vizele naționale ale acestora în scopul tranzitului pe teritoriile lor și a Deciziei nr. 586/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 iunie 2008 de modificare a Deciziei nr. 896/2006/CE de stabilire a unui regim simplificat de control al persoanelor la frontierele externe, bazat pe recunoașterea unilaterală de către statele membre a anumitor permise de ședere eliberate de Elveția și de Liechtenstein în scopul tranzitului pe teritoriul lor.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 9 august 2010, pronunțată în Dosarul nr. 6.933/2/2010, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 97 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România, excepție de neconstituționalitate ridicată de Chen Yongoing într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect soluționarea cererii formulate de Oficiul Român pentru Imigrări de prelungire a măsurii de luare în custodie publică.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, următoarele: textul de lege criticat încalcă dreptul la apărare, întrucât nu reglementează o procedură clară de prelungire a perioadei de luare în custodie publică, străinilor aflați în custodie publică nu li se acordă un translator în limba maternă, nu li se admit probe în apărare și, de cele mai multe ori, nu li se admite nici cererea de angajare a unui apărător; se aduce o gravă atingere independenței justiției prin aceea că soluția prelungirii măsurii luării în custodie publică este impusă instanței prin lege; în cadrul procesului prin care se solicită prelungirea duratei de luare în custodie publică a străinilor nu sunt respectate toate garanțiile procesuale prevăzute de lege; accesul la justiție este limitat, întrucât prelungirea duratei măsurii se face pe o perioadă de 5 luni, timp în care nu se mai analizează dacă mai subzistă motivele avute în vedere la luarea deciziei sau dacă starea de fapt s-a schimbat, iar hotărârea instanței asupra solicitării de prelungire a duratei de luare în custodie publică este irevocabilă, străinul neavând posibilitatea declarării recursului; măsura luării în custodie publică este privativă de libertate.
Autorul excepției susține că este necesară transpunerea în dreptul intern a măsurilor dispuse prin Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală și amintește, de asemenea, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia încălcării art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (hotărârile din 27 septembrie 1990, 22 martie 1995, 10 iunie 1996 și, respectiv, 6 martie 2001, pronunțate în cauzele Wassink împotriva Olandei, Quinn împotriva Franței, Benham împotriva Marii Britanii și, respectiv, Chahal împotriva Marii Britanii), respectiv a exigențelor de claritate, precizie și previzibilitate pe care un act normativ trebuie să le îndeplinească (Hotărârea din 20 mai 1999, pronunțată în Cauza Reckvenyi împotriva Ungariei), dar și Hotărârea din 30 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră) în cauza C-357/09, Said Shamilovich Kadzoev (Huchbarov), în ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 15 din Directiva nr. 2008/115/CE.
Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că textul de lege criticat nu contravine normelor constituționale invocate. Acesta conține norme procedurale redactate într-o manieră clară și precisă, astfel încât orice persoană își poate adapta conduita în funcție de dispozițiile sale. Totodată, se arată că o mare parte din problemele criticate de autorul excepției pentru neconstituționalitate vizează, în realitate, aspecte ce țin de aplicarea și interpretarea legii de către instanța de judecată la spețe individualizate.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că dispozițiile
art. 97 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
sunt în concordanță cu normele constituționale și convenționale pretins încălcate. În același sens au fost exprimate și punctele de vedere redate în
deciziile nr. 28 din 13 ianuarie 2009 , nr. 158 din 10 februarie 2009, nr. 714 din 7 mai 2009 și nr. 1.435 din 5 noiembrie 2009, pronunțate cu prilejul soluționării unor excepții de neconstituționalitate cu același obiect.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare și susținerilor autorului excepției, prevederile
art. 97 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008. Ulterior invocării excepției,
art. 97 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
a fost modificat prin dispozițiile
art. I pct. 132 din Legea nr. 157/2011
pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 28 iulie 2011, astfel că prevederile alin. (5) - inițial criticate - se regăsesc, în prezent, având același conținut, la alin. (4) al art. 97. Prin urmare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 97 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România, care prevăd următoarele: "(4) Prelungirea duratei de luare în custodie publică prevăzute la alin. (2) pentru străinii care nu au putut fi îndepărtați de pe teritoriul României în termen de 30 de zile se dispune de către curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află locul de cazare, la solicitarea motivată a Oficiului Român pentru Imigrări. Instanța trebuie să se pronunțe înainte de expirarea termenului luării în custodie publică dispuse anterior, iar hotărârea instanței este irevocabilă."
Articolul 97
alin. (2), la care textul legal criticat face trimitere, are următorul cuprins: "(2) Măsura luării în custodie publică se dispune de către procurorul anume desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pe o perioadă de 30 de zile, la solicitarea Oficiului Român pentru Imigrări, în vederea îndeplinirii tuturor demersurilor necesare îndepărtării sub escortă."
Textele constituționale pretins încălcate sunt cele ale art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 23 alin. (1) care stabilește că libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile, art. 24 - Dreptul la apărare și ale art. 124 alin. (3) potrivit căruia judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Autorul excepției invocă, de asemenea, și dispozițiile art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care garantează dreptul la libertate și siguranță.
Din examinarea excepției de neconstituționalitate invocate, Curtea Constituțională constată că prevederile art. 97 alin. (5) [devenit alin. (4)] din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România au mai fost examinate din perspectiva unor critici de neconstituționalitate asemănătoare celor formulate de autorul prezentei excepții de neconstituționalitate.
Prin mai multe decizii, dintre care pot fi amintite, exemplificativ,
Decizia nr. 158 din 10 februarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 9 martie 2009,
Decizia nr. 1.568 din 7 decembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 21 ianuarie 2011, sau
Decizia nr. 207 din 15 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 5 mai 2011, Curtea a statuat, în esență, că prelungirea duratei de luare în custodie publică a străinilor care nu au putut fi îndepărtați de pe teritoriul României constituie o măsură asupra căreia se pronunță o instanță de judecată, respectiv curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află locul de cazare, în cadrul unui proces care întrunește toate exigențele unui proces echitabil, fiind garantate atât accesul liber la justiție al pârâtului și exercitarea dreptului la apărare, cât și independența judecătorului, acesta urmând să hotărască în mod liber, nicio prevedere din textele de lege criticate nefiind de natură să îl direcționeze în mod automat spre o anumită soluție. De asemenea, Curtea a reținut că prelungirea duratei de luare în custodie publică reprezintă o măsură administrativă, dispusă de magistrat, de restrângere temporară a libertății de circulație a străinului care nu a putut fi îndepărtat de pe teritoriul României, în cadrul procedurii legale, iar nu o măsură privativă de libertate, astfel că nu se poate reține încălcarea art. 23 alin. (1) din Constituție.
În lipsa unor elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții în materie, cele reținute prin deciziile indicate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
Distinct de cele reținute în jurisprudența sa în materie, Curtea Constituțională observă că, potrivit mențiunii privind transpunerea normelor europene,
pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, care modifică și ordonanța de urgență criticată, transpune în dreptul intern, printre alte reglementări europene, și Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 348 din 24 decembrie 2008, act normativ european pe care autorul excepției îl invocă în sensul că acesta oferă garanții suplimentare pentru respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale străinilor aflați în ipoteza normei legale criticate. Soluționarea criticilor ce vizează eventuale neconcordanțe între norma națională și cea europeană ține de competența instanței de judecată (astfel cum a statuat Curtea Constituțională prin
Decizia nr. 137 din 25 februarie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010), desigur, cu excepția situației prevăzute prin
Decizia Curții Constituționale nr. 668 din 18 mai 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 8 iulie 2011. Or, în cauza de față, critica de neconstituționalitate nu relevă aspecte care să angajeze competența Curții Constituționale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 97 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Chen Yongoing în Dosarul nr. 6.933/2/2010 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 6 martie 2012.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.