Decizia nr. 188/2012
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 7 și 10, art. 303 și art. 331 din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor art. I pct. 3 și art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României
prezumat în vigoare
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 7 și 10, art. 303 și art. 331 din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor art. I pct. 3 și
art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010
pentru modificarea și completarea
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României, excepție ridicată de Corneliu Căileanu în Dosarul nr. 19.836/245/2010 al Judecătoriei Iași - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 341D/2011.
La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției și se constată lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției, care solicită admiterea acesteia, deoarece procedura prevăzută de art. 278^1 din Codul de procedură penală nu permite utilizarea unor mijloace de probă ca în alte situații și nu prevede posibilitatea revizuirii hotărârilor pronunțate în această materie. Totodată, dispozițiile art. 303 din Codul de procedură penală nu prevăd suspendarea soluționării cauzei penale până la pronunțarea unei hotărâri în civil, iar dispozițiile art. 331 din același cod permit judecătorului o atitudine arbitrară, prin aceea că acesta poate alege dacă administrează sau nu probe noi. De asemenea, autorul excepției mai susține că dispozițiile art. I pct. 3 și
art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010
și art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin
art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 , încalcă dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, prin aceea că hotărârea pronunțată în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală are caracter definitiv.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 din Codul de procedură penală ca inadmisibilă, deoarece autorul acesteia critică textul solicitând modificarea lui. Totodată, pentru excepția de neconstituționalitate referitoare la celelalte dispoziții pune concluzii de respingere ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 31 ianuarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 19.836/245/2010, Judecătoria Iași - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 7, art. 303 și art. 331 din Codul de procedură penală, art. I pct. 3 și
art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010
pentru modificarea și completarea
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României, precum și a dispozițiilor
art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010
privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor excepție ridicată de Corneliu Căileanu în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva soluției de netrimitere în judecată dispuse de procuror.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale deoarece judecătorul verifică rezoluția sau ordonanța atacată doar pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a înscrisurilor noi prezentate, petentul neputând solicita alte probe necesare unei juste soluționări a cauzei.
Prevederile art. 303 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, deoarece nu prevăd și alte cauze de suspendare, cum ar fi cele referitoare la suspendarea unei cauze penale până se judecă o cauză civilă.
Prevederile art. 331 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale deoarece permit judecătorului să aleagă dacă să continue ori să amâne judecata pentru depunerea de probe noi, chiar dacă din cercetarea judecătorească rezultă că pentru lămurirea faptelor și împrejurărilor cauzei este necesară administrarea acestora.
Prevederile art. I pct. 3 și
art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010
sunt neconstituționale, întrucât partea interesată este lezată de împrejurarea că nu se mai suspendă cauza în situația invocării unei excepții de neconstituționalitate, prin aceea că riscă să fie judecată în temeiul unei norme neconforme Legii fundamentale. Totodată, justițiabilul nu poate uza de calea de atac a revizuirii în cauzele ce au ca obiect plângeri împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată, sens în care orice decizie a Curții Constituționale, chiar dacă îi este favorabilă, va fi inutilă după pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile de către prima instanță.
În sfârșit, prevederile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin
art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 , sunt neconstituționale deoarece în materie penală este necesară existența cel puțin a unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești. Or, în cazul de față sau efectuat cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, infracțiune care nu poate fi considerată ca fiind minoră, ceea ce eventual ar justifica eliminarea unui grad de jurisdicție.
Judecătoria Iași - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278^1 alin. 7 și 10, astfel cum a fost modificat prin
art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010
privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, cu denumirea marginală Plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, art. 303 - Suspendarea judecății și art. 331 - Amânarea pentru probe noi, toate din Codul de procedură penală, precum și cele ale art. I pct. 3 și
art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010
pentru modificarea și completarea
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, care au următorul conținut:
- Art. 278^1 alin. 7 și 10 din Codul de procedură penală: "Judecătorul, soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate. [...]
Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. 8 este definitivă.";
- Art. 303 din Codul de procedură penală: "Când se constată pe baza unei expertize medico-legale că inculpatul suferă de o boală gravă, care îl împiedică să participe la judecată, instanța dispune, prin încheiere, suspendarea procesului penal până când starea sănătății inculpatului va permite participarea acestuia la judecată.
Dacă sunt mai mulți inculpați, iar temeiul suspendării privește numai pe unul dintre ei și disjungerea nu este posibilă, se dispune suspendarea întregii cauze.
Încheierea dată în primă instanță prin care s-a dispus suspendarea cauzei poate fi atacată separat cu recurs la instanța superioară în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă. Recursul nu suspendă executarea și se judecă în termen de 3 zile.
Procesul penal se reia din oficiu de îndată ce inculpatul poate participa la judecată.
Instanța este obligată să se informeze periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea procesului penal.";
- Art. 331 din Codul de procedură penală: "Dacă din cercetarea judecătorească rezultă că pentru lămurirea faptelor sau împrejurărilor cauzei este necesară administrarea unor probe noi, instanța dispune fie judecarea cauzei în continuare, fie amânarea ei.";
-
Articolul I
pct. 3 din Legea nr. 177/2010 : " Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: [...]
3. La articolul 29, alineatul (5) se abrogă.";
-
Articolul III
pct. 1 din Legea nr. 177/2010 : "Codul de procedură penală al României, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 303, alineatul 6 se abrogă."
Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) referitor la statul român, art. 11 - Dreptul internațional și dreptul intern, art. 15 alin. (1) referitor la universalitate, art. 16 alin. (1) și (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiție, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, art. 129 - Folosirea căilor de atac, precum și dispozițiile art. 6 paragraful 1, art. 13 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, la dreptul la un recurs efectiv și la interzicerea discriminării, ale art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenție referitor la dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenție referitor la interzicerea generală a discriminării.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:
I. Cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 173 din 28 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 4 aprilie 2006, Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 din Codul de procedură penală, deoarece, în realitate, autorul acesteia a solicitat, ca și în cauza de față, modificarea soluției legislative consacrate de textul de lege criticat, în sensul reglementării posibilității suspendării procesului penal și în alte situații decât cele prevăzute de ipoteza normei legale. O asemenea critică nu intră în competența de soluționare a Curții, care, potrivit dispozițiilor
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "[...] se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
În consecință, Curtea reține că atât considerentele, cât și soluția deciziei anterior menționate se aplică mutatis mutandis și în cauza de față, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 din Codul de procedură penală urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.
II. Prin
Decizia nr. 1.174 din 15 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 806 din 15 noiembrie 2011, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, reținând că limitarea mijloacelor de probă care pot fi administrate la judecarea plângerii împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este justificată, având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al rezoluției sau al ordonanței procurorului, atacate sub aspectul legalității acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluționării plângerii, instanța să verifice, pe baza lucrărilor și a materialului existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanței sau a rezoluției de netrimitere în judecată atacate, dacă această soluție a fost sau nu dispusă cu respectarea dispozițiilor legale. Cu aceeași ocazie Curtea a statuat că dispozițiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum este acesta consfințit de prevederile constituționale și de reglementările internaționale, petentul având deplina libertate de a demonstra în fața instanței de judecată nelegalitatea actului atacat, în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, precum și posibilitatea prezentării unor probe suplimentare față de cele deja administrate, respectiv "înscrisuri noi".
Prin
Decizia nr. 1.275 din 8 octombrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 10 noiembrie 2009, și prin
Decizia nr. 239 din 12 septembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 11 octombrie 2002, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 331 din Codul de procedură penală, reținând că, dimpotrivă, acestea dau expresie dreptului părților la un proces echitabil. Astfel, pentru a contribui la soluționarea cauzei și la realizarea scopului procesului penal, probele propuse de părți trebuie să fie concludente și utile.
De asemenea, dispozițiile art. 331 din Codul de procedură penală vizează ipoteza în care instanța a constatat, în urma cercetării judecătorești, că este necesară administrarea unor probe noi și că, pentru administrarea acestora, nu se impune restituirea dosarului procurorului, ceea ce nu poate fi considerat o încălcare a dreptului la apărare, având în vedere că administrarea noilor probe se face de către instanță, cu respectarea dreptului la apărare al inculpatului și al celorlalte părți din proces.
Reglementarea cuprinsă în art. 331 din Codul de procedură penală acordă judecătorului posibilitatea de apreciere a oportunității și a relevanței admiterii probelor solicitate de părți. Legiuitorul a instituit însă, prin art. 67 alin. 2 din Codul de procedură penală, obligația ca probele propuse de părți și a căror administrare se cere să fie concludente și utile, întrucât numai astfel pot contribui la soluționarea cauzei și la realizarea scopului procesului penal.
Administrarea de probe care nu au niciun efect asupra soluționării cauzei ori pentru dovedirea unor aspecte asupra cărora organele judiciare s-au edificat deja nu ar conduce decât la tergiversarea soluționării cauzei. În consecință, nu se poate susține că prevederile de lege criticate aduc atingere dreptului constituțional la apărare.
Prin Decizia nr. 1.456 din 3 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 12 decembrie 2011, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, așa cum au fost modificate prin
art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 , reținând că, potrivit art. 129 din Constituție, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Prin urmare, constituie atributul exclusiv al legiuitorului reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea acesteia și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului. În același sens sunt și
Decizia nr. 125 din 1 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011, respectiv Decizia nr. 1.131 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011.
Prin
Decizia nr. 1.476 din 8 noiembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 17 ianuarie 2012, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 , reținând, în esență, că opțiunea legiuitorului în sensul abrogării măsurii suspendării de drept se întemeiază pe faptul că invocarea excepțiilor de neconstituționalitate de către părți este folosită de multe ori ca modalitate de a întârzia judecarea cauzelor. În condițiile în care scopul măsurii suspendării de drept a judecății cauzelor la instanțele de fond a fost acela de a asigura părților o garanție procesuală în exercitarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare, prin eliminarea posibilității judecării cauzei în temeiul unei dispoziții legale considerate a fi neconstituționale, realitatea a dovedit că această măsură s-a transformat, în majoritatea cazurilor, într-un instrument menit să tergiverseze soluționarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești. Reglementarea a încurajat abuzul de drept procesual și arbitrarul într-o formă care nu poate fi sancționată, atâta vreme cât suspendarea procesului este privită ca o consecință imediată și necesară a exercitării liberului acces la justiție. Astfel, scopul primordial al controlului de constituționalitate - interesul general al societății de a asana legislația în vigoare de prevederile afectate de vicii de neconstituționalitate - a fost pervertit într-un scop eminamente personal al unor părți litigante, care au folosit excepția de neconstituționalitate drept pretext pentru amânarea soluției pronunțate de instanța în fața căreia a fost dedus litigiul. Or, Curtea a reținut că, prin adoptarea
Legii nr. 177/2010 , voința legiuitorului a fost aceea de a elimina invocarea excepției de neconstituționalitate în alt scop decât cel prevăzut de Constituție și lege, preîntâmpinând, pentru viitor, exercitarea abuzivă de către părți a acestui drept procesual. Mai mult, măsura adoptată asigură echilibrul procesual între persoane cu interese contrare, fiind menită să garanteze egalitatea de arme a acestora, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime.
Curtea mai constată că aceleași rațiuni sunt valabile și în ce privește soluția legislativă prevăzută de
art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 , care a abrogat art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală potrivit căruia instanța era obligată să suspende judecata în cazul în care a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluțiile deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
I. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Corneliu Căileanu în Dosarul nr. 19.836/245/2010 al Judecătoriei Iași - Secția penală.
II. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 7 și 10 și art. 331 din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor art. I pct. 3 și
art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010
pentru modificarea și completarea
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 6 martie 2012.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru ____________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.