Decizia nr. 148/1998

Articolul 146

din Codul penal prevede: "Prin consecințe deosebit de grave se înțelege o paguba materială mai mare de 50.000.000 lei sau o perturbare deosebit de grava a activității, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la care se referă art. 145 ori altei persoane juridice sau fizice."

Prin excepția ridicată se invoca neconstituționalitatea articolului sus-citat, considerându-se ca o asemenea limita valorică împiedica realizarea unui proces echitabil, ceea ce atrage încălcarea prevederilor art. 20 din Constituție.

Potrivit art. 20 din Constituție, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte; dacă exista neconcordante între pactele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale. În cazul în speta autorul excepției face referire la prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale art. 14 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice.

Articolul 6

din convenție prevede:

"1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședința poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun sau în măsura considerată absolut necesară de către instanța atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiției. 2. Orice persoană acuzata de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită. 3. Orice acuzat are, în special, dreptul: a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzatiei aduse împotriva sa; b) sa dispună de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale; c) să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer; d) sa intrebe sau să solicite audierea martorilor acuzarii și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzarii; e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înțelege sau nu vorbește limba folosită la audiere."

Articolul 14

din Pactul internațional privind drepturile civile și politice prevede:

"1. Toți oamenii sunt egali în fața tribunalelor și curților de justiție. Orice persoană are dreptul ca litigiul în care se afla să fie examinat în mod echitabil și public de către un tribunal competent, independent și impartial, stabilit prin lege, care să decidă fie asupra temeiniciei oricărei învinuiri penale îndreptate împotriva ei, fie asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Ședința de judecată poate fi declarata secreta în totalitate sau pentru o parte a desfășurării ei, fie în interesul bunelor moravuri, al ordinii publice sau al securității naționale într-o societate democratica, fie, dacă interesele vieții particulare a părților în cauza o cer, fie în măsura în care tribunalul ar socoti acest lucru ca absolut necesar, când datorită circumstanțelor speciale ale cauzei publicitatea ar dăuna intereselor justiției; cu toate acestea, pronunțarea oricărei hotărâri în materie penală sau civilă va fi publică, afară de cazurile când interesul minorilor cere să se procedeze altfel sau când procesul se referă la diferende matrimoniale ori la tutela copiilor.

2. Orice persoană acuzata de comiterea unei infracțiuni penale este prezumată a fi nevinovată cat timp culpabilitatea sa nu a fost stabilită în mod legal.

3. Orice persoană acuzata de comiterea unei infracțiuni penale are dreptul, în condiții de deplina egalitate, la cel puțin următoarele garanții:

a) să fie informată în cel mai scurt termen, într-o limbă pe care o înțelege, și în mod detaliat, despre natura și motivele acuzatiei ce i se aduc;

b) sa dispună de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale și sa comunice cu apărătorul pe care și-l alege;

c) să fie judecata fără o întârziere excesiva;

d) să fie prezenta la proces și să se apere ea însăși sau să aibă asistența unui apărător ales de ea; dacă nu are apărător, să fie informată despre dreptul de a-l avea și, ori de câte ori interesul justiției o cere, sa i se atribuie un apărător din oficiu, fără plata, dacă ea nu are mijloace pentru a-l remunera;

e) sa interogheze sau să facă a fi interogati martorii acuzarii și să obțină înfățișarea și interogarea martorilor apărării, în aceleași condiții cu cele ale martorilor acuzarii;

f) sa beneficieze de asistența gratuita a unui interpret, dacă nu înțelege sau nu vorbește limba folosită la ședința de judecată;

g) sa nu fie silită sa marturiseasca împotriva sa însăși sau să se recunoască vinovata.

4. Procedura aplicabilă tinerilor care nu sunt încă majori potrivit legii penale va ține seama de vârsta lor și de interesul reeducării lor.

5. Orice persoană declarata vinovata de o infracțiune are dreptul de a obține examinarea de către o jurisdicție superioară, în conformitate cu legea, a declarării vinovatiei și a condamnării sale.

6. Când o condamnare penală definitivă este ulterior anulată sau se acordă grațierea deoarece un fapt nou sau nou-descoperit dovedește ca s-a produs o eroare judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă în urma acestei condamnări va primi o indemnizație în conformitate cu legea, afară de cazul când s-a dovedit ca nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut ei îi este imputabilă, în întregime sau în parte.

7. Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit din pricina unei infracțiuni pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă în conformitate cu legea și cu procedura penală a fiecărei tari."

Examinând susținerea autorului excepției, Curtea Constituțională constata ca, într-adevăr, în condițiile unei rate ridicate a inflației, limita de 50.000.000 lei prevăzută la art. 146, care defineste agravantă "consecințe deosebit de grave", nu mai reprezintă o valoare fixa față de care se impune regim sanctionator mai sever. Dar aceasta nu înseamnă ca dispozițiile atacate contravin prevederilor art. 20 din Constituție. Curtea Constituțională, potrivit competentei sale înscrise în art. 144 din Constituție și în Legea nr. 47/1992, verifica, în cadrul controlului de constituționalitate a legilor, conformitatea acestora cu dispozițiile constituționale, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului.

Asa fiind, deoarece Curtea Constituțională nu se poate substitui Parlamentului pentru modificarea limitei valorice prevăzute la art. 146 din Codul penal, angajamentele prezentate cu ocazia ridicării excepției nu pot fi acceptate.

Cu privire la celelalte argumente, susținute cu ocazia dezbaterilor în motivarea excepției, Curtea constata următoarele:

Este neîntemeiată susținerea potrivit căreia dispozițiile art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar impune aplicarea cerinței "procesului echitabil" nu numai la procedura desfășurării unui proces, ci și la cadrul juridic sanctionar al faptelor, adică la materii din câmpul dreptului substanțial.

Este adevărat ca în jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat frecvent și constant ca "Într-o societate democratica, în sensul convenției, dreptul la o buna administrare a justiției ocupa un loc atât de important, încât o interpretare restrictiva a art. 6 paragraful 1 nu ar corespunde scopului și obiectului acestei dispoziții" (cazul Delcourt contra Belgiei - 1970). Pe de altă parte însă nici din cuprinsul art. 6 și nici din jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia ca aplicarea extensiva a art. 6 ar trebui sa exceada necesității asigurării garanțiilor procesuale, spre a se intră în materii din câmpul dreptului substanțial (astfel cum este, în prezenta speta, materia sancțiunilor aplicabile pentru săvârșirea unei infracțiuni). Aceasta idee a mai fost exprimată, de altfel, în jurisprudenta Curții Constituționale, în Decizia nr. 157 din 10 noiembrie 1998 și în Decizia nr. 161 din 10 noiembrie 1998, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 11 ianuarie 1999. Prin aceste decizii, acceptandu-se ca noțiunea de "acuzație în materie penală" include, neîndoielnic, și domeniul contraventional, s-a arătat ca totuși scopul interpretării date de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului "a fost acela de a asigura aceleași garanții procesuale celor învinuiți de săvârșirea unei infracțiuni (cazul Lonroth contra Suediei - 1982; cazul Ozturk contra Germaniei - 1984, cazul Lutz contra Germaniei - 1987)".

În sfârșit, cu privire la susținerea potrivit căreia dispozițiile cuprinse în titlul VIII din Codul penal sunt dispoziții interpretative care, potrivit doctrinei penale, pot avea caracter retroactiv, Curtea Constituțională retine ca, prin Decizia sa nr. 19 din 14 februarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 23 februarie 1995, s-a statuat ca, întrucât legea de interpretare nu modifica sau nu adauga nimic la legea interpretată, ci desluseste numai înțelesul acesteia, ascuns într-o redactare insuficient de clara, ea este constituțională în raport cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție.

Fața de toate aceste motive, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 146 din Codul penal urmează a fi respinsă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 58 alin. (1) și al art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 3 alin. (3), al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 146 din Codul penal, ridicată de Harea Paul Vladimir în Dosarul nr. 1.853/P/1998 al Tribunalului Timiș - Secția penală.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 octombrie 1998.