Decizia nr. 31/1999

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 25 alin. 3 și 4 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1996

privind executarea creanțelor bugetare, aprobată, cu modificări, prin

Legea nr. 108/1996 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Temeco" - S.A. din Timișoara în Dosarul nr. 9.694/1997 al Judecătoriei Timișoara.

La apelul nominal se constata lipsa părților Societatea Comercială "Temeco" - S.A. și Direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat Timiș, legal citate.

Cauza fiind în stare de judecată, se da cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 8 mai 1998 Judecătoria Timișoara a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 25 alin. 3 și 4 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1996

privind executarea creanțelor bugetare, aprobată, cu modificări, prin

Legea nr. 108/1996 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Temeco" - S.A. din Timișoara. În motivarea excepției se arata ca prevederile

art. 25 alin. 3 și 4 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1996

conferă putere de titlu executoriu, printr-o lege ordinară iar nu printr-o lege organică, unor acte întocmite de organele fiscale. Aceasta exprima de la bun început ideea prezumției de vinovăție a persoanei fizice sau juridice controlate, atentand astfel la dreptul de proprietate privată.

Se instituie prezumția de dobândire ilicită a averii și posibilitatea executării întemeiate pe un act unilateral, care nu este rezultatul unui act de justiție. Se considera ca prevederile legale criticate încalcă dispozițiile art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (1), art. 41 alin. (7), art. 48 alin. (1) și (2), art. 72 alin. (3), art. 107 alin. (3), art. 114 alin. (1) și art. 125 alin. (1) din Constituție.

Contrar prevederilor art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, instanța de judecată nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. Curtea Constituțională, în temeiul aceleiași prevederi legale, precum și în temeiul art. 15 din Regulamentul sau de organizare și funcționare, a solicitat Judecătoriei Timișoara să își completeze încheierea de sesizare cu opinia sa. Potrivit opiniei exprimate prin Adresa nr. 9.694/1998, Judecătoria Timișoara apreciază ca

art. 25 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1996

"nu permite dreptul la apărare al debitorului, ignorandu-se procedura investirii cu formula executorie prevăzută de Codul de procedură civilă, în timp ce organele statului stabilesc creanțele prin titluri executorii, ingaduindu-se deci acestora de a fi atât parte (creditor), judecător și executor, dispoziții contrare însă art. 1 alin. (3) și art. 24 alin. (1) din Constituție". Se mai arata ca procedura de executare silită și de emitere a titlurilor executorii tine de activitatea judecătorească și ca actele organelor fiscale, pentru a deveni titluri executorii, ar trebui supuse procedurii de investire cu formula executorie, conform art. 372 și 376 din Codul de procedură civilă. S-ar realiza în felul acesta, în mod egal, posibilitatea pentru părți de a-și formula apărarea legală.

În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În punctul sau de vedere Guvernul apreciază ca excepția de neconstituționalitate a

art. 25 alin. 3 și 4 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1996

este nefondata, cu motivarea ca, potrivit Constituției, nu este necesar ca pentru procedura de judecată, din care face parte și procedura executării silite, reglementarea să se facă prin lege organică. În acest sens sunt invocate art. 125 alin. (3) din Constituție, jurisprudenta Curții Constituționale, precum și art. 721 din Codul de procedură civilă, conform căruia prevederile acestui cod alcătuiesc procedura de drept comun în materie civilă și comercială, ele aplicându-se și în materiile prevăzute de alte legi, în măsura în care nu cuprind dispoziții potrivnice. În legătură cu faptul ca actul organului financiar calificat drept titlu executoriu "nu este rezultatul unei jurisdicții", se arata ca în Codul de procedură civilă exista texte, cum ar fi art. 205, 278, 279, art. 374 alin. 1, art. 581 alin. 4, care admit "excepții de la regula titlului executoriu investit cu formula executorie, prevăzută de art. 269". De asemenea, se face trimitere și la unele reglementări speciale, între care se menționează

art. 66 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995

și

art. 52 din Legea nr. 101/1998

privind Statutul Băncii Naționale a României, care recunosc calitatea de titlu executoriu anumitor acte, fără a se pretinde îndeplinirea formalități investirii cu formula executorie. Se mai arata ca

art. 76-81 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1996 , reglementand contestația la executarea silită, dau posibilitatea accesului la justiție în cazul în care titlul executoriu nu este emis conform legii. În legătură cu prezumtiile de vinovăție și de dobândire ilicită a averii, evocate în susținerea excepției de neconstituționalitate, se apreciază ca emiterea de către organele financiare a titlurilor de creanta și a titlurilor executorii se face pentru îndeplinirea unor "obligații prevăzute de lege", a căror respectare "poate fi privită ca o îndatorire fundamentală în sensul art. 15 alin. (1) din Constituție". Deci nu se poate susține ca organele financiare pornesc de la prezumtiile invocate de contestatoare ori ca prin stabilirea obligațiilor legale de plată s-ar atenta la dreptul de proprietate privată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Excepția privește dispozițiile

art. 25 alin. 3 și 4 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1996

privind executarea creanțelor bugetare, aprobată, cu modificări, prin

Legea nr. 108/1996 , dispoziții care prevăd:

"Pentru obligațiile bugetare reprezentând impozite, taxe, contribuții, amenzi, majorări de întârziere și alte sume datorate și neachitate la termenul legal de plată, titlul executoriu îl constituie actul, emis sau aprobat de organul competent, prin care acestea se stabilesc.

În cazul în care suma neachitata la scadenta din obligația bugetară a fost stabilită de organele competente ale Ministerului Finanțelor, organul de executare va întocmi, pentru fiecare creanta, câte un act distinct, denumit titlu executoriu, care va conține: antetul organului emitent; numele și prenumele sau denumirea debitorului; domiciliul sau sediul acestuia, precum și orice alte date de identificare; cuantumul și natura sumelor datorate; temeiul legal al puterii executorii a titlului; data întocmirii titlului, ștampila și semnatura organului de executare."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea Constituțională constata ca aceasta este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.

I. În legătură cu susținerea potrivit căreia conferirea puterii de titlu executoriu unor acte întocmite de organele fiscale este neconstitutionala, se retine ca, potrivit prevederilor art. 372 din Codul de procedură civilă, executarea silită se poate realiza "în virtutea unei hotărâri judecătorești" sau "în virtutea unui titlu executoriu". Din aceasta formulare a legii rezultă ca temeiul pornirii unei executări silite nu îl constituie numai hotărârea judecătorească, ci și un alt titlu executoriu definit ca atare prin lege.

În consecința, conferirea prin

art. 25 alin. 3 și 4 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1996

a calității de titlu executoriu actului emis sau aprobat de organul competent, prin care se stabilesc obligații bugetare reprezentând impozite, taxe, contribuții, amenzi, majorări de întârziere și alte sume datorate și neachitate la termenul de plată, nu contravine prevederilor art. 372 din Codul de procedură civilă.

În legătură cu posibilitatea executării silite a creanțelor fiscale, fără constituirea titlului executoriu printr-o hotărâre judecătorească, prin Decizia nr. 25 din 5 mai 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 11 mai 1993, Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul că "însuși Codul de procedură civilă, la art. 372, prevede posibilitatea executării silite pe bază de hotărâre judecătorească sau alt titlu executoriu. Deci, potrivit legii, nu numai hotărârile judecătorești investite cu formula executorie constituie titluri executorii, ci și alte titluri, în cazul în care legea le conferă aceasta calitate. Astfel sunt, de exemplu, titlurile notariale, iar legiuitorul poate, cu respectarea prevederilor constituționale și din motive de oportunitate, sa instituie asemenea instrumente legale de executare. Ele nu au semnificatia încălcării regimului de separație între puterea legiuitoare și cea judecătorească, cat timp debitorul are posibilitatea ca, pe calea contestației la executare, sa supună litigiul ce ar rezultă din opunerea sa la executare instanței judecătorești". În același sens este și Decizia nr. 3 din 2 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 11 martie 1999.

II. Critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 25 alin. 3 și 4 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1996

se întemeiază și pe susținerea ca aceste texte ar fi trebuit să fie cuprinse într-o lege organică, iar nu într-o ordonanța emisă în temeiul unei legi de abilitare. Și aceasta critica este neîntemeiată și, în consecința, urmează a fi respinsă.

În sistemul Constituției, calificarea legilor este prevăzută chiar de textele acesteia și nu este lăsată la aprecierea autorităților publice sau a altor subiecte de drept. Astfel, potrivit art. 72 alin. (3) lit. h) din Constituție, prin lege organică se reglementează "organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi". Rezultă ca legiuitorul constituant a înțeles sa reglementeze numai pentru aceste autorități, prin lege organică, organizarea și funcționarea, în timp ce, conform art. 125 alin. (3) din Constituție, "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege".

Referitor la faptul ca este posibil ca prin ordonanța Guvernului, emisă în baza unei legi de abilitare, să se reglementeze în domeniul procedurii civile, în care se include și procedura executării silite, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 718 din 29 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 31 decembrie 1997. Prin aceasta decizie s-a statuat ca "din cuprinsul prevederilor art. 72 alin. (3) din Constituție și al altor dispoziții constituționale nu rezultă ca reglementările relative la procedura civilă, în ansamblul lor, fac parte din domeniul legilor organice".

În consecința, conferirea prin textul criticat a calității de titlu executoriu actelor emise de organele fiscale nu este de domeniul legii organice, ci al legii ordinare. Ca atare, nu poate fi reținută nici susținerea referitoare la încălcarea art. 107 alin. (3) și art. 114 alin. (1) din Constituție, care stabilesc ca ordonanțele emise de Guvern în temeiul unei legi de abilitare nu pot reglementa în domeniul legilor organice.

III. Autorul excepției de neconstituționalitate invoca în susținerea acesteia și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 41 alin. (1) și (2), referitoare la protecția proprietății, coroborate cu art. 72 alin. (3) lit. i) privind reglementarea prin lege organică a contenciosului administrativ. Se motiveaza ca reglementarea cuprinsă în

Ordonanța Guvernului nr. 11/1996

este de domeniul contenciosului administrativ și, deci, al legii organice.

Aceasta critica nu poate fi reținută, deoarece problema titlului executoriu aparține executării silite și, deci, procedurii civile, care include și reglementarea contestației la executare. Nimic din reglementarea cuprinsă în art. 25 din ordonanța nu vizează procedura contenciosului administrativ reglementat de Legea nr. 29/1990. Mai mult, cap. III al ordonanței reglementează contestația la executarea silită efectuată în condițiile acestui act normativ.

Referirea la art. 41 alin. (7) din Constituție, care prevede că averea dobandita nu poate fi confiscată și care instituie prezumția caracterului licit al averii dobândite, este lipsită de relevanta în cauza, întrucât titlul executoriu contestat în procesul în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate nu privește confiscari de bunuri, stabilite în cadrul unui proces penal sau în temeiul constatării săvârșirii unei contravenții, ci privește datorii neplătite către bugetul de stat. Ca atare, nu pot fi evocate prezumția de vinovăție și prezumția de dobândire ilicită a averii. Aceasta, întrucât, pe de o parte, textul criticat ca neconstitutional nu instituie asemenea prezumții, iar pe de altă parte, art. 41 din Constituție, care instituie protecția proprietății private, trebuie examinat în corelare cu prevederea constituțională a art. 53, potrivit căruia "cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice".

Prezumția de nevinovatie prevăzută la art. 23 alin. (8) din Constituție, la care, indirect, face trimitere autoarea excepției, este proprie procesului penal și deci irelevanta în aceasta cauza.

IV. Critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare, prevăzut la art. 24 alin. (1) din Constituție, prin instituirea titlului executoriu sub forma actului emis de organul financiar competent, fără intervenția justiției, nu poate fi reținută.

Conform art. 399 și următoarele din Codul de procedură civilă, precum și conform

art. 76-81 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1996 , judecarea contestațiilor la executarea silită este de competența instanțelor judecătorești în fața cărora contestatarul își poate face apărările inclusiv în ceea ce privește titlul executoriu. De altfel, în cauza, acest drept a și fost exercitat prin introducerea contestației la executare, care a generat procesul în cadrul căruia excepția de neconstituționalitate a fost invocată.

V. Evocarea de către autoarea excepției a încălcării art. 1 alin. (3) din Constituție, conform căruia "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate", nu are relevanta în cauza.