Decizia nr. 303/2013
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) lit. b), art. 7, art. 8 alin. (1) și art. 9 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Respins prin 1
- Decizia nr. 465/2013 14 noiembrie 2013 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) lit. b) d…
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Simina Gagu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) lit. b), art. 7, art. 8 alin. (1) și
art. 9 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002
privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, excepție ridicată de Societatea Comercială Autosig - S.R.L. din București în Dosarul nr. 4.966/229/2012 al Judecătoriei Fetești și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 108D/2013.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, spre exemplu
Decizia nr. 623 din 12 iunie 2012 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 5 februarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 4.966/229/2012, Judecătoria Fetești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) lit. b), art. 7, art. 8 alin. (1) și
art. 9 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002
privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.
Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială Autosig - S.R.L. din București într-o cauză având ca obiect anularea unor procese-verbale prin care s-a constatat săvârșirea unor contravenții.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece permit sancționarea proprietarului autovehiculului, și nu a utilizatorului acestuia, pentru încălcarea obligației de achitare a tarifului de utilizare și de deținere a rovinietei valabile.
De asemenea, consideră că prevederile de lege criticate încalcă demnitatea omului, obligându-l să conteste amenzile, pentru a fi absolvit de plată acestora, în condițiile în care vânzarea autovehiculului a avut loc cu mult timp înaintea săvârșirii contravenției, iar vânzătorul nu mai are paza juridică asupra acestuia. Se încalcă, în același timp, libertatea de vânzare a unui vehicul, deoarece o persoană poate fi amendată pentru fapte săvârșite ulterior vânzării, dar care decurg din folosința bunului.
Totodată, arată că prevederile de lege criticate încalcă egalitatea între cetățeni, deoarece cetățenii care nu își transcriu dreptul de proprietate atunci când cumpără un autovehicul sunt exonerați de respectarea legii și situați deasupra legii, neaplicându-se nicio sancțiune contravențională pentru nedeținerea rovinietei.
Este încălcat, în același timp, dreptul de proprietate, care presupune și respectarea sarcinilor, care, potrivit legii și obiceiului, revin proprietarului, deoarece, din punctul de vedere al stabilirii răspunderii contravenționale, îl tratează pe fostul proprietar ca fiind proprietarul actual.
Autorul excepției mai susține că prevederile de lege criticate sunt contradictorii și echivoce și limitează accesul liber al persoanei la activitatea economică de comerț cu autovehicule, deoarece permit sancționarea abuzivă pentru fapte săvârșite de terții care utilizează vehiculele cumpărate de la respectiva persoană-agent economic.
În fine, arată că prevederile de lege ce formează obiectul excepției permit aplicarea la fiecare 30 de zile a unui număr de 100 de amenzi, dacă, spre exemplu, persoana a înstrăinat 100 de vehicule, iar cumpărătorii nu și-au transcris dreptul de proprietate pe numele lor, astfel încât dreptul la anularea actului prin care persoana a fost vătămată nu este respectat.
Judecătoria Fetești consideră că sancționarea cu amendă contravențională a celor care utilizează rețeaua de drumuri publice, fără a avea achitată rovinieta, precum și menționarea de agentul constatator, în procesul-verbal de constatare a contravenției, a contravalorii despăgubirii și a modului de achitare a acesteia, nu aduc atingere prevederilor constituționale invocate.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie (spre exemplu,
Decizia nr. 1.376 din 16 decembrie 2008 ,
Decizia nr. 1.343 din 22 octombrie 2009
și
Decizia nr. 836 din 16 noiembrie 2006 ), arată că instituirea în mod distinct a responsabilității de achitare a tarifului de utilizare și de deținere a rovinietei valabile pentru utilizatorii români și cei străini nu încalcă principiul egalității în drepturi a cetățenilor. De asemenea, prin instituirea unei sancțiuni contravenționale în sarcina persoanelor fizice ori juridice nu se aduce atingere dreptului de proprietate, chiar dacă în mod automat executarea contravenției înseamnă diminuarea patrimoniului, iar prin instituirea responsabilității achitării tarifului de utilizare și deținere a rovinietei valabile pentru utilizatori nu se încalcă principiul liberei circulații. Totodată, libertatea comerțului nu poate fi asigurată decât prin impunerea unui climat de disciplină economică la care agenții economici trebuie să se conformeze și, în consecință, legiuitorul are competența de a stabili sancțiunile corespunzătoare pentru nerespectarea regulilor stabilite. În fine, consideră că dispozițiile constituționale referitoare la prezumția de nevinovăție nu sunt aplicabile în cauză.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. (1) lit. b), art. 7, art. 8 alin. (1) și
art. 9 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002
privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 424/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2002, modificate și completate prin
Ordonanța Guvernului nr. 8/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 30 ianuarie 2010, și, ulterior, prin
Legea nr. 144/2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 24 iulie 2012.
Prevederile de lege criticate au, în prezent, următorul cuprins:
- Art. 1 alin. (1) lit. b): "În înțelesul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
(...)
b) utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini;";
- Art. 7: "Responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.";
- Art. 8 alin. (1): "Fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.";
- Art. 9 alin. (3): "În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)."
Prevederile
art. 9 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 , la care prevederile art. 9 alin. (3) din ordonanță fac trimitere, au următorul cuprins:
"Începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției."
Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 privind statul român, art. 4 privind unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, art. 15 privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 23 privind libertatea individuală, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 135 privind economia și art. 136 privind proprietatea.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate exercitat prin prisma unor critici similare (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 217 din 9 mai 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 18 iunie 2013, și
Decizia nr. 385 din 26 aprilie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 7 iunie 2012).
Astfel, referitor la
art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 , Curtea a constatat ca neîntemeiată critica potrivit căreia sancțiunea pentru nerespectarea obligației de a deține rovinietă pentru circulația pe rețeaua de drumuri naționale din România, aplicată persoanelor fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, care au în proprietate sau pot folosi în baza unui drept legal vehiculele, iar nu conducătorului auto, ar conduce la crearea unei discriminări între cele două categorii. Curtea a reținut, pe de o parte, că certificatul de înmatriculare al autovehiculului este acel act în baza căruia autovehiculul poate circula legal pe drumurile publice, astfel încât se poate prezuma că autovehiculul se află în proprietatea persoanei sau, după caz, în folosința persoanei înscrise în acest certificat, iar, pe de altă parte, nicio normă legală nu interzice încredințarea spre folosință a autovehiculului unei alte persoane, cu singura condiție să posede permis de conducere valabil pentru categoria respectivă de autovehicul. În acest din urmă caz, persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare își asumă întreaga responsabilitate, inclusiv riscul ca autovehiculul să fie folosit și pe rețeaua de drumuri naționale, unde deținerea unei rovinietei este obligatorie, așa încât vina de a nu deține rovinietă îi aparține. Totodată, deținătorul sau, după caz, cel care folosește în mod legal autovehiculul are acțiunea în regres împotriva persoanei căreia i-a fost încredințat autovehiculul, dacă aceasta a depășit termenii și condițiile în care i-a fost încredințat autovehiculul și a circulat pe rețeaua de drumuri naționale fără rovinietă (a se vedea
Decizia nr. 623 din 12 iunie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 23 iulie 2012).
Distinct de acestea, referitor la critica vizând caracterul echivoc al normelor supuse controlului de constituționalitate, Curtea constată că acestea sunt suficient de clare, iar punerea lor în aplicare depinde de aprecierea judecătorului a quo, chemat să interpreteze și să aplice legea la speța dedusă judecății.
Cu privire la prevederile
art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 , Curtea a observat că instituirea responsabilității achitării tarifului de utilizare și deținere a rovinietei valabile pentru utilizatorii români și cei străini nu încalcă principiul egalității în drepturi a cetățenilor (a se vedea
Decizia nr. 1.376 din 16 decembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 27 ianuarie 2009).
Curtea a mai reținut că dreptul de proprietate privată nu este un drept absolut, așa încât, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, conținutul și limitele acestuia sunt stabilite de lege, iar alin. (7) al aceluiași articol obligă proprietarul la "respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului", îi revin. De asemenea, art. 136 alin (5) din Constituție stabilește că proprietatea privată este inviolabilă, "în condițiile legii organice".
Așa fiind, nu se poate susține că prin instituirea unei sancțiuni contravenționale în sarcina persoanelor fizice ori juridice se aduce atingere dreptului de proprietate, chiar dacă în mod automat executarea contravenției înseamnă diminuarea patrimoniului. De asemenea, Curtea a constatat că prevederile legale criticate nu conțin niciun fel de prevederi de natură a afecta în vreun fel libertatea comerțului, consacrată de
art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție (a se vedea Decizia nr. 836 din 16 noiembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 8 ianuarie 2007).
Curtea nu a reținut nici criticile de neconstituționalitate formulate prin raportare la art. 45 din Constituție, întrucât instituirea unor tarife de utilizare și de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România nu constituie o piedică în calea exercitării oricărui tip de activitate economică, cu respectarea exigențelor legale corespunzătoare fiecărui domeniu de activitate. Tot astfel, textele de lege criticate nu sunt de natură să contravină art. 135 din Legea fundamentală, care statuează că economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență și care, în acest context, instituie obligațiile care revin statului român.
Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
În fine, Curtea constată că invocarea celorlalte dispoziții din Constituție nu are nicio relevanță pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate.
În plus, Curtea observă că, în motivarea excepției, autorul acesteia evidențiază și diverse aspecte de fapt a căror soluționare revine, în exclusivitate, instanței judecătorești învestite cu soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Comercială Autosig - S.R.L. din București în Dosarul nr. 4.966/229/2012 al Judecătoriei Fetești și constată că prevederile art. 1 alin. (1) lit. b), art. 7, art. 8 alin. (1) și
art. 9 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002
privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România sunt constituționale în raport de criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Fetești și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 13 iunie 2013.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Simina Gagu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.