Decizia nr. 858/2015

Augustin Zegrean
- președinte
Valer Dorneanu
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Puskas Valentin Zoltan
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Tudorel Toader
- judecător
Fabian Niculae
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2010
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 571/2003
privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, ale
art. V alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 571/2003
privind Codul fiscal, precum și ale art. 119, art. 120^1, art. 121, art. 122 și
art. 124^1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Petre Lupu în Dosarul nr. 8.164/118/2013 al Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 989D/2015.
2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Acesta invocă
Decizia Curții Constituționale nr. 261 din 20 martie 2012 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Decizia civilă nr. 1.454/CA din 20 noiembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 8.164/118/2013, Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2010
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 571/2003
privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, ale
art. V alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 571/2003
privind Codul fiscal, precum și ale art. 119, art. 120^1, art. 121, art. 122 și
art. 124^1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Petre Lupu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri privind anularea unor acte administrative, respectiv a unor decizii de impunere.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată, în esență, că prevederile legale criticate încalcă prevederile constituționale, întrucât în cele două ordonanțe de urgență criticate nu a fost justificată situația extraordinară și urgența reglementării și pentru că acestea modifică o lege organică.
6. Totodată, introducerea contribuțiilor sociale în
Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal și administrarea acestora de Agenția Națională de Administrare Fiscală contravine art. 56 din Constituție, întrucât contribuțiile sociale nu sunt taxe și impozite, iar astfel este introdus în mod camuflat un nou impozit pe venit. Se arată că modul în care sunt calculate aceste contribuții este injust, pentru că nu există o prestație echivalentă. Autorul excepției critică nașterea calității de asigurat fără ca această situație juridică să fie generată de încheierea unui contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Se mai arată că prin dispozițiile Codului fiscal contribuabilul este discriminat în raport cu statul care are la îndemână instrumente juridice mult mai eficiente pentru recuperarea creanțelor sale decât are contribuabilul atunci când are de recuperat de la stat o sumă de bani.
7. Referitor la majorările de întârziere, principiul unicității taxei trebuie avut în vedere și la instituirea majorărilor, deoarece contribuabilul nu poate datora daune pentru neplata la termen decât o singură dată și nu de trei ori cum este reglementat în Codul de procedură fiscală.
8. Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și-a exprimat opinia în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate. Aceasta arată că, din preambulul celor două ordonanțe de urgență, rezultă atât caracterul extraordinar al situației, cât și necesitatea și urgența adoptării ordonanțelor de urgență. Instanța observă că
Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal nu reglementează raporturile de protecție socială, ci raporturile de tip fiscal dintre stat și contribuabil.
9. În ceea ce privește pretinsa egalitate care ar trebui să existe între stat și contribuabil în domeniul raporturilor fiscale, instanța remarcă faptul că analiza obligațiilor fiscale prin analogie cu obligațiile civile, prin invocarea unui ipotetic caracter sinalagmatic al raporturilor juridice fiscale este greșită, raționamentul juridic având premise diferite, raportat la natura juridică diferită dintre raporturile juridice contractuale civile și cele de drept fiscal.
10. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
11. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, referitor la critica de neconstituționalitate a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2010 , raportat la art. 115 alin. (4) din Constituție, se arată că aceasta nu poate fi reținută. Curtea Constituțională a realizat controlul de constituționalitate asupra acestui act normativ sub aspectul respectării normelor constituționale ale delegării legislative, prin
Decizia nr. 261 din 20 martie 2012 .
12. Cât privește critica de neconstituționalitate a
art. V alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011 , raportat la art. 115 alin. (4) din Constituție, Avocatul Poporului apreciază că nici aceasta nu poate fi reținută, întrucât în preambulul actului normativ criticat se justifică în mod corespunzător urgența reglementării.
13. Cu privire la critica de neconstituționalitate a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2010
și a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 125/2011 , raportată la art. 73 alin. (1) și alin. (3) lit. p) din Constituție, Avocatul Poporului consideră că aceasta nu poate fi reținută pentru că Legea fundamentală [art. 115 alin. (5) teza finală] permite reglementarea unor norme de natura legii organice prin ordonanță de urgență, aceasta urmând a fi aprobată în condițiile art. 76 alin. (1) din Constituție. Or, Codul fiscal, a cărui modificare se realizează prin cele două acte normative criticate, a fost adoptat de Senat ca lege ordinară în ședința din 17 decembrie 2003, în condițiile art. 76 alin. (2) din Constituție, deci nu ca lege organică.
14. Referitor la critica prevederilor art. 119, art. 120^1, art. 121, art. 122,
art. 124^1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, se apreciază că aceasta nu poate fi reținută, problema tratamentului diferențiat de care beneficiază statul în raport cu contribuabilii în ceea ce privește satisfacerea creanțelor fiind analizată de Curtea Constituțională (a se vedea
Decizia nr. 158 din 10 noiembrie 1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999,
Decizia nr. 432 din 21 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.176 din 13 decembrie 2004, sau
Decizia nr. 202 din 13 martie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 17 aprilie 2007).
15. În ceea ce privește regimul majorărilor de întârziere, Avocatul Poporului precizează că stabilirea printr-o dispoziție legală expresă a unor sancțiuni cu caracter fiscal pentru neîndeplinirea la termen a obligațiilor bugetare se circumscrie sferei de aplicare a dispozițiilor constituționale ale art. 56 și art. 139, care reprezintă regula generală în materia impozitelor și taxelor, legiuitorul fiind îndreptățit inclusiv la a adopta reglementări care să reprezinte un mijloc suplimentar care să asigure executarea obligațiilor fiscale. Atât timp cât nivelul dobânzii calculate pentru fiecare zi de întârziere are o valoare stabilită într-un cuantum rezonabil, dar suficient de disuasiv pentru a nu își pierde rațiunea pentru care a fost instituită, nu poate fi reținută nicio încălcare a prevederilor constituționale invocate.
16. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
17. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
18. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din dispozitivul actului de sesizare, îl constituie
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2010
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 571/2003
privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, ale
art. V alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 571/2003
privind Codul fiscal, precum și ale art. 119, art. 120^1, art. 121, art. 122 și
art. 124^1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală. Examinând, însă, excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată de autorul acesteia în fața instanței de judecată, rezultă că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie dispozițiile art. 296^2-296^13 și ale
art. 296^15-296^20 din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, ale
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2010
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 571/2003
privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 30 decembrie 2010, ale
art. V alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 571/2003
privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 30 decembrie 2010, precum și ale art. 119, art. 120^1, art. 121, art. 122,
art. 124^1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007.
19. Curtea observă că dispozițiile
art. 120^1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală au fost modificate prin
Ordonanța de urgență nr. 50/2013
privind reglementarea unor măsuri fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 3 iunie 2013, însă având în vedere
Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va analiza dispozițiile legale invocate de autorul excepției de neconstituționalitate și aplicabile cauzei deduse judecății, potrivit regulii tempus regit actum.
20. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției și a legilor, în art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în fața legii, în art. 56 privind justa așezare a sarcinilor fiscale, în art. 115 alin. (4) privind regimul adoptării ordonanțelor de urgență și în art. 73 alin. (1) și alin. (3) lit. p) privind reglementarea prin lege organică a regimului general privind protecția socială.
21. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul acesteia susține că
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011
și
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2010
sunt neconstituționale, deoarece Guvernul nu poate adopta acte normative cu caracterul unei legi organice și nu poate aduce modificări unei legi organice printr-o ordonanță de urgență. Mai arată că elementele conținute în textele ordonanțelor de urgență nu sunt de natură să justifice adoptarea acestora, în condițiile stabilite de art. 115 alin. (4) din Constituție, neexistând o situație extraordinară.
22. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate extrinsecă, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât, potrivit prevederilor constituționale ale art. 115 alin. (1), interdicția de a reglementa în domeniul legilor organice privește ordonanțele simple și nu ordonanțele de urgență. De altfel, prin
Decizia nr. 619 din 12 mai 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 17 august 2011, Curtea a arătat că Guvernul poate emite ordonanțe de urgență în domeniile legilor organice, prevăzute la art. 73 alin. (3) din Constituție, în condițiile art. 115 alin. (4)-(6) din Legea fundamentală. Interdicția Guvernului de a reglementa în aceste domenii se referă, în mod expres, numai la ordonanțele emise în temeiul legilor speciale de abilitare, în condițiile alin. (1)-(3) ale aceluiași art. 115, nu și la ordonanțele de urgență.
23. Pe de altă parte, astfel cum rezultă din preambulul său,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011
a fost adoptată în temeiul delegării legislative, potrivit art. 115 alin. (4) din Constituție, având în vedere necesitatea completării legislației cu reguli fiscale pentru contribuabilii care aplică Standardele internaționale de raportare financiară, al clarificării tratamentului fiscal aplicabil contribuabililor inactivi sau a căror înregistrare în scopuri de T.V.A. a fost anulată, precum și pentru asigurarea atingerii nivelului minim obligatoriu de accize conform graficului asumat prin documentul de poziție adoptat în cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, pentru preîntâmpinarea declanșării procedurii de infringement, în contextul în care este necesară continuarea simplificării și unificării legislației și a administrării contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice și având în vedere necesitatea eliminării dificultăților de natură tehnică apărute în aplicarea actului normativ supus modificării și completării. De asemenea,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2010
a fost adoptată în scopul transpunerii în legislația internă a unor directive ale Uniunii Europene cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2011. În aceste condiții, Curtea nu poate reține încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 115 alin. (4).
24. În ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 73 alin. (1) și alin. (3) lit. p) privind reglementarea prin lege organică a regimului general privind protecția socială, Curtea reține că acesta nu are incidență în cauză, aceasta urmează a fi respinsă, dispozițiile legale criticate vizând regimul plății unor obligații fiscale.
25. În continuare, autorul excepției apreciază că dispozițiile art. 296^2-296^13, precum și ale
art. 296^15-296^20 din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal încalcă dispozițiile constituționale ale art. 56, deoarece statul a impus un impozit pe venit "camuflat în contribuții sociale", impunere care nu poate fi încadrată ca o justă așezare a sarcinilor fiscale.
26. În legătură cu această critică Curtea reține că dispozițiile art. 56 din Constituție trebuie coroborate cu art. 139 alin. (3) din Constituție potrivit căruia "Sumele reprezentând contribuțiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condițiile legii, numai potrivit destinației acestora". Contribuțiile datorate potrivit dispozițiilor legale criticate sunt destinate acoperirii unor cheltuieli publice - cele privind asigurarea sănătății populației. Cuantumul acestor contribuții se raportează la venitul persoanei fizice, dar serviciile medicale de care beneficiază nu sunt limitate la valoarea contribuției achitate. Contribuțiile de asigurări sociale de sănătate reprezintă contribuții a căror destinație este Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și își au reflectarea în textele constituționale menționate (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 504 din 30 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 12 august 2015). Astfel, Curtea nu poate reține încălcarea justei așezări a sarcinilor fiscale prevăzută de art. 56 din Constituție.
27. În continuare, referitor la dispozițiile
art. V alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011 , Curtea constată că, începând cu anul 2011, s-au preluat în Codul fiscal contribuțiile sociale obligatorii, iar prin actul normativ criticat a fost stabilită competența de administrare a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și III din titlul IX^2 al Codului fiscal de către Agenția Națională de Administrare Fiscală și a fost reglementată procedura de predare-primire a acestor contribuții de la casele de asigurări sociale. Începând cu 1 iulie 2012 casele de asigurări sociale predau organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vederea administrării, obligațiile reprezentând contribuțiile sociale datorate, stabilite și neachitate până la data de 30 iunie 2012, motivat de necesitatea simplificării și unificării legislației și administrării contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice. Astfel, emiterea actelor administrative ce conțin obligații privind contribuția de asigurări sociale de sănătate revine Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Atribuirea acestei competențe revine legiuitorului, în vederea unei mai bune colectări a sumelor datorate, ea nefiind de natură să releve vreun fine de neconstituționalitate.
28. În ceea ce privește dispozițiile legale criticate cuprinse în Codul de procedură fiscală Curtea reține că prin
Decizia nr. 561 din 16 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 18 decembrie 2014, a soluționat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 119, art. 120^1, art. 121, art. 122 și
art. 124^1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală și a constatat constituționalitatea acestor dispoziții legale. Curtea a statuat că reglementarea criticată reprezintă o măsură de politică fiscală pe care legiuitorul a instituit-o în vederea sancționării conduitei culpabile pe care contribuabilii o au prin neachitarea la termenul de scadență a obligațiilor de plată. O atare sancțiune, evident, are o repercusiune directă cu privire la patrimoniul debitorului, însă diminuarea corespunzătoare a patrimoniului acestuia se datorează faptei culpabile pe care a săvârșit-o. Pentru considerentele reținute, decizia menționată se aplică și în prezenta cauză.
29. De asemenea, Curtea mai reține faptul că s-a mai pronunțat recent asupra dispozițiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând constituționalitatea acestora, prin
Decizia nr. 779 din 17 noiembrie 2015 *), nepublicată la data adoptării prezentei decizii.
a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 12 februarie 2016.
──────────
30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Petre Lupu, în Dosarul nr. 8.164/118/2013 al Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 296^2-296^13 și ale
art. 296^15-296^20 din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, ale
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2010
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 571/2003
privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, ale
art. V alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 571/2003
privind Codul fiscal, precum și ale art. 119, art. 120^1, art. 121, art. 122,
art. 124^1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 10 decembrie 2015.

──────────
*)
Decizia Curții Constituționale nr. 779 din 17 noiembrie 2015