Decizia nr. 664/2016

Articolul 46

alin. (1) din Legea nr. 215/2001 : "Nu poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local.";

-

Articolul 75

lit. a) și f) din Legea nr. 393/2004 : "Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru:

a) soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv;

[...]

f) o asociație sau fundație din care fac parte.";

-

Articolul 25

alin. (2) din Legea nr. 176/2010 : "Persoana eliberată sau destituită din funcție potrivit prevederilor alin. (1) sau față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicția de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate."

14. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 21 alin. (3) privind accesul liber la justiție și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți. De asemenea, sunt invocate dispozițiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile

art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 , ale

art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004

și ale

art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010

au mai fost supuse controlului de constituționalitate, exercitat prin prisma unor critici, în esență, similare celor formulate în prezenta cauză. Astfel, prin

Decizia nr. 150 din 17 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 25 mai 2016, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a

art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 , Curtea a reținut, în esență, că aceste prevederi legale definesc noțiunea de "interes personal într-o anumită problemă", noțiune care este cuprinsă în art. 74 referitor la obligația tuturor aleșilor locali de a depune declarația pe propria răspundere privind interesele personale. Referitor la sancțiunile pentru nerespectarea acestei dispoziții de lege, Curtea a reținut că, în cazul dispozițiilor art. 74 și

art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 , art. 82 alin. (1) din aceeași lege prevede că: "Nerespectarea declarației privind interesele personale în termenul prevăzut la art. 79 atrage suspendarea de drept a mandatului, până la depunerea declarației", iar în conformitate cu art. 82 alin. (2), "Refuzul depunerii declarației privind interesele personale atrage încetarea de drept a mandatului". De asemenea, art. 77 alin. (1) din aceeași lege reglementează o sancțiune specifică pentru consilierii județeni și cei locali, și anume "Consilierii județeni și consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea și adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii", iar potrivit art. 81 din aceeași lege, "Hotărârile adoptate cu nerespectarea dispozițiilor art. 77 sunt nule de drept, potrivit dispozițiilor

art. 47 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 , cu modificările și completările ulterioare".

16. Cât privește criticile de neconstituționalitate raportate la art. 21 alin. (3) din Constituție, privind dreptul la un proces echitabil, și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, Curtea a reținut că acestea nu pot fi primite. Astfel, norma invocată din Constituție vizează dreptul oricărei persoane la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. De asemenea, potrivit art. 6 din Convenție, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Or, criticile de neconstituționalitate nu vizează aceste aspecte ce constituie garanții ale dreptului la un proces echitabil, ci lipsa de previzibilitate a dispozițiilor

art. 75 lit. a) și f) din Legea nr. 393/2004 , ceea ce, în opinia autorului excepției, poate conduce la interpretări divergente ale instanțelor judecătorești cu privire la existența unor conflicte de interese. Pe de altă parte, Curtea a reținut că autorul excepției a beneficiat de posibilitatea formulării la instanța judecătorească a contestației împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate prin care s-a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese, ceea ce reprezintă o garanție a dreptului la un proces echitabil.

17. Curtea reține că aceleași considerente sunt aplicabile, în mod corespunzător, și în privința prevederilor

art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2004 .

18. Distinct de acestea, Curtea reține că prevederile

art. 75 lit. a) și f) din Legea nr. 393/2004

sunt redactate cu suficientă precizie și claritate pentru a permite destinatarilor lor - aleșii locali - să își conformeze conduita și să anticipeze consecințele ce pot rezulta din neîndeplinirea obligației de depunere a declarației privind interesele personale, astfel cum acestea sunt stabilite prin

art. 82 din Legea nr. 393/2004 . Instituirea obligației aleșilor locali de a-și face publice interesele personale printr-o declarație pe propria răspundere are tocmai menirea de a evita starea de conflict de interese. Prin urmare, Curtea constată că ipotezele normative vizate de

art. 75 din Legea nr. 393/2004

și

art. 46 din Legea nr. 215/2001

sunt distincte, astfel încât nu va reține susținerile autorului excepției referitoare la existența unui paralelism legislativ în ceea ce privește "conflictul de interese".

19. "Interesul personal" - noțiune cuprinsă de prevederile

art. 75 din Legea nr. 393/2004

- nu vizează doar aspectele patrimoniale, ci se referă în mod complex la natura interesului alesului local care ar putea determina lipsa de obiectivitate a acestuia în adoptarea deciziilor de autoritate, circumscriindu-se sferei interesului și posibilitatea anticipării unui beneficiu sau a unui dezavantaj, chiar, pentru sine sau soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv sau pentru o asociație sau fundație din care fac parte.

20. În același timp, a determina în concret dacă un consilier local manifestă un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local, în vederea stabilirii existenței stării de conflict de interese, constituie aspecte referitoare la interpretarea și aplicarea legii de către autoritățile publice cu atribuții în acest domeniu, respectiv Agenția Națională de Integritate și instanța judecătorească învestită cu soluționarea contestației împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenție.

21. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 , Curtea Constituțională s-a pronunțat prin

Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 30 iulie 2014, și

Decizia nr. 951 din 25 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 septembrie 2009. Curtea a reținut că prevederile legale criticate reprezintă garanții ale imparțialității autorităților publice și a membrilor consiliilor locale în exercitarea atribuțiilor lor. Potrivit art. 16 alin. (3) din Constituție, funcțiile și demnitățile publice pot fi ocupate doar "în condițiile legii". Rațiunea pentru care legiuitorul a prevăzut pentru consilierul local interdicția de a participa la dezbaterea și la adoptarea acelor hotărâri care au ca obiect probleme ce prezintă un interes material (patrimonial) pentru el ori pentru soțul (soția), afinii sau rudele sale până la gradul al patrulea inclusiv este aceea de a se asigura eliminarea subiectivismului și a interesului particular ori de grup în adoptarea hotărârilor consiliului local. Este cazul "conflictului de interese" pe care

art. 70 din Legea nr. 161/2003

îl definește ca fiind situația în care persoana ce exercită o demnitate sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin. Conflictul de interese privește toate categoriile de funcționari publici, precum și funcțiile și demnitățile publice din sfera celor trei puteri ale statului, evident prin prisma atribuțiilor care caracterizează fiecare funcție în parte.

22. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 , Curtea observă, mai întâi, că, prin

Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 30 iulie 2014, soluționând excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 , prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (5) și art. 16 din Constituție, instanța de contencios constituțional a constatat că prevederile

art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010

sunt constituționale în măsura în care sintagma "aceeași funcție" se referă la toate funcțiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeași lege. Prin urmare, orice altă interpretare contrară este neconformă cu normele și principiile fundamentale. În acest sens, prin

Decizia nr. 898 din 30 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Curtea Constituțională a reținut că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea a hotărât în dispozitivul deciziei pronunțate în cadrul competenței prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituție că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, se menține prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituțional toate celelalte interpretări posibile. Având în vedere că instanța constituțională a constatat constituționalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă direct din dispozitivul deciziei, prin ridicarea din nou a unei excepții de neconstituționalitate identice sub aspectul obiectului, dar și al criticilor de neconstituționalitate, se tinde la înfrângerea caracterului general obligatoriu al deciziei Curții Constituționale. Or, prezenta excepție de neconstituționalitate, deși se identifică prin același obiect [ art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 ], este distinctă sub aspectul criticilor de neconstituționalitate formulate, astfel încât Curtea urmează a examina constituționalitatea acestor prevederi de lege.

23. În continuare, Curtea observă că prevederile

art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010

au mai fost supuse controlului de constituționalitate, iar prin mai multe decizii (de exemplu,

Decizia nr. 483 din 21 noiembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 31 ianuarie 2014,

Decizia nr. 347 din 7 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 21 iulie 2015,

Decizia nr. 167 din 17 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 12 iunie 2015,

Decizia nr. 550 din 16 iulie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 17 august 2015,

Decizia nr. 114 din 3 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 13 mai 2016) Curtea a respins excepțiile de neconstituționalitate. Astfel, Curtea a reținut, în esență, că aceste prevederi legale instituie, în cazul persoanei eliberate sau destituite din funcție ca urmare a săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de lege sau față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate, sancțiunea decăderii din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor

Legii nr. 176/2010 , o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Curtea a reținut că, în contextul normativ de stabilire a unor interdicții în ceea ce privește funcțiile și demnitățile publice, prevederile

art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010

instituie reguli specifice referitoare la ocuparea funcțiilor eligibile. Astfel, interdicția de a mai ocupa aceeași funcție eligibilă pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului reprezintă o sancțiune cu natură juridică distinctă, Curtea statuând că reglementarea supusă controlului de constituționalitate se integrează scopului legii - asigurarea integrității și transparenței în exercitarea funcțiilor și demnităților publice și prevenirea corupției instituționale, fără a încălca art. 53 din Constituție. De altfel, potrivit art. 16 alin. (3) din Constituție, "Funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condițiile legii."

24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât considerentele, cât și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ion Dogaru în Dosarul nr. 22.623/3/2015 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile

art. 46 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 ,

art. 75 lit. a) și f) din Legea nr. 393/2004

privind Statutul aleșilor locali și

art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010

privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea

Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 8 noiembrie 2016.