Decizia nr. 888/2020
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 lit. a) și b) , ale art. 3 lit. a) , d) , lit. e) pct. 1 , lit. f) și g) , art. 18 alin. (2) , art. 19 , art. 24 lit. b) , art. 28 alin. (1) , art. 29 alin. (1) lit. a) și b) , art. 30 , art. 60 , art. 108 lit. c) și ale art. 109 alin. (1) și (2) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Marian Enache
- judecător
Daniel-Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia-Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Simina Popescu-Marin
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 2 lit. a)
și
b) ,
art. 3 lit. a) ,
d) ,
lit. e) pct. 1 ,
lit. f)
și
g) ,
art. 18 alin. (2) ,
art. 19 ,
art. 24 lit. b) ,
art. 28 alin. (1) ,
art. 29 alin. (1) lit. a)
și
b) ,
art. 30 ,
art. 60 alin. (1) lit. a)
și
b)
și
alin. (2)
și
(3) ,
art. 108 lit. c)
și ale
art. 109 alin. (1)
și
(2) din Legea nr. 223/2015
privind pensiile militare de stat, excepție ridicată de Traian Ienoșdan în Dosarul nr. 1.418/108/2018 al Curții de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.702D/2019.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autorul excepției a transmis la dosar note scrise, prin care solicită admiterea criticilor de neconstituționalitate.
4.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, spre exemplu,
Decizia nr. 553 din 26 septembrie 2019
și
Decizia nr. 783 din 29 noiembrie 2018 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
5.
Prin Încheierea din 10 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.418/108/2018, Curtea de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 2 lit. a)
și
b) ,
art. 3 lit. a) ,
d) ,
lit. e) pct. 1 ,
lit. f)
și
g) ,
art. 18 alin. (2) ,
art. 19 ,
art. 24 lit. b) ,
art. 28 alin. (1) ,
art. 29 alin. (1) lit. a)
și
b) ,
art. 30 ,
art. 60 alin. (1) lit. a)
și
b)
și
alin. (2)
și
(3) ,
art. 108 lit. c)
și ale
art. 109 alin. (1)
și
(2) din Legea nr. 223/2015
privind pensiile militare de stat. Excepția a fost ridicată de Traian Ienoșdan cu prilejul soluționării apelului împotriva unei sentințe judecătorești pronunțate într-o cauză având ca obiect recalcularea pensiei.
6.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece creează discriminări, prin necorelarea omisivă privind operațiunea de actualizare dintre dispozițiile
art. 28 alin. (1)
și
(2)
și ale
art. 109 alin. (1)
și
(2) din Legea nr. 223/2015 , precum și prin necoroborarea dintre
art. 29 alin. (1) lit. b)
și
art. 30 din Legea nr. 223/2015 , dispozițiile celor două articole fiind contradictorii. De asemenea, se susține încălcarea dreptului de proprietate, constituit conform
art. 44 din Constituție , în speța de față fiind vorba de confiscarea cuantumului pensiei stabilit potrivit principiului contributivității. Autorul mai susține că, în mod constant, prin deciziile sale, Curtea Constituțională a stabilit că dreptul la pensie este un drept câștigat, preconstituit, individul fiind obligat prin lege să contribuie la bugetul de asigurări sociale, și corelativ se naște și obligația statului să îi plătească pensia. Or, în cauza de față, prin modalitatea utilizată pentru calculul pensiei se ajunge în situația în care are loc „amputarea dreptului la pensie militară de stat“. De asemenea, invocă
deciziile Curții Constituționale nr. 88 din 1 iunie 1999
și
nr. 89 din 1 iunie 1999
și susține că în cazul militarilor nu se aplică principiul actualizării pensiei în raport cu nivelul salariilor de bază ale celor în activitate, spre deosebire de alte categorii, cum este cea a magistraților.
7.
Curtea de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale consideră că prevederile legale criticate sunt constituționale.
8.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
9.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de autorul excepției, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
10.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este reținut în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile
art. 2 lit. a)
și
b) ,
art. 3 lit. a) ,
d),
lit. e) pct. 1 ,
lit. f)
și
g) ,
art. 18 alin. (2) ,
art. 19 ,
art. 24 lit. b) ,
art. 28 alin. (1) ,
art. 29 alin. (1) lit. a)
și
b) ,
art. 30 ,
art. 60 alin. (1) lit. a)
și
b)
și
alin. (2)
și
(3),
art. 108 lit. c)
și ale
art. 109 alin. (1)
și
(2) din Legea nr. 223/2015
privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, astfel cum au fost modificate prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015. Referitor la dispozițiile
art. 60 alin. (1) lit. a)
și
b) ,
alin. (2)
și
(3) din Legea nr. 223/2015 , invocate ca obiect al excepției, Curtea reține că, în realitate, criticile de neconstituționalitate formulate vizează prevederile
art. 60 din Legea nr. 223/2015
astfel cum au fost modificate prin
art. VII pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017
privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 7 august 2017. De asemenea, Curtea observă că prevederile
art. 60 din Legea nr. 223/2015
au fost modificate și prin
art. 84 pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018
privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.116 din 29 decembrie 2018, fiind păstrată de principiu soluția legislativă.
12.
Prevederile
art. 2 lit. a)
și
b)
stabilesc principii de bază ale sistemului pensiilor militare de stat, cele ale
art. 3 lit. a) ,
d) ,
lit. e) pct. 1 ,
lit. f)
și
g)
stabilesc semnificația unor termeni sau expresii (militar, pensionar militar, vechimea în serviciu, vechime cumulată, vechime efectivă),
art. 18 alin. (2)
instituie reguli privind cuantumul pensiei anticipate parțiale,
art. 19
instituie unele reguli privind pensia de serviciu,
art. 24 lit. b)
se referă la calculul pensiei de serviciu,
art. 28 alin. (1)
reglementează baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat,
art. 29 alin. (1) lit. a)
și
b)
reglementează cu privire la cuantumul pensiei de serviciu,
art. 30
limitează cuantumul pensiei stabilite, recalculate și actualizate în condițiile legii analizate,
art. 60
instituie reguli privind cuantumul pensiei nete,
art. 108 lit. c)
stabilește un spor la stabilirea, recalcularea sau actualizarea pensiei militare, iar
art. 109 alin. (1)
și
(2)
se referă la recalcularea pensiilor militare.
13.
În opinia autorului excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din
Constituție
cuprinse în
art. 16
privind egalitatea în drepturi a cetățenilor și
art. 44
privind dreptul de proprietate privată.
14.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în jurisprudența sa în materia pensiilor militare de stat, a mai analizat critici de neconstituționalitate similare celor formulate în prezenta cauză (a se vedea, spre exemplu,
Decizia nr. 659 din 30 octombrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 18 ianuarie 2019,
Decizia nr. 783 din 29 noiembrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 6 mai 2019,
Decizia nr. 552 din 26 septembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 2 decembrie 2019,
Decizia nr. 553 din 26 septembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 3 decembrie 2019,
Decizia nr. 838 din 12 decembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 6 aprilie 2020,
Decizia nr. 843 din 12 decembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 2 aprilie 2020,
Decizia nr. 849 din 12 decembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 13 martie 2020,
Decizia nr. 852 din 12 decembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 253 din 27 martie 2020,
Decizia nr. 48 din 4 februarie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 17 iunie 2020, sau
Decizia nr. 542 din 2 iulie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 972 din 21 octombrie 2020).
15.
Astfel, referitor la pretinsa discriminare a titularilor pensiilor de serviciu reglementate de
Legea nr. 223/2015 , față de alți titulari de pensii de serviciu, Curtea a reținut că ține de opțiunea liberă a legiuitorului stabilirea veniturilor realizate de titularii dreptului la pensie care se includ în baza de calcul pentru stabilirea cuantumului pensiilor. Este adevărat, deopotrivă, că, reglementând condițiile de acordare a pensiilor și modul de calcul al acestora, legiuitorul este ținut să respecte prevederile constituționale referitoare la egalitatea în drepturi și care impun un tratament juridic identic pentru persoane aflate în situații identice. Curtea a precizat că pensionarii din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională reprezintă o categorie distinctă de alte categorii de pensionari, beneficiari ai unor pensii de serviciu.
16.
Referitor la categoria magistraților, la care autorul excepției face referire prin prisma
deciziilor Curții Constituționale nr. 88 din 1 iunie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999, și
nr. 89 din 1 iunie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 6 iulie 1999, Curtea reține că magistrații reprezintă o categorie profesională distinctă și, în acord cu jurisprudența sa, precizează că militarii, polițiștii sau funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor nu au un statut constituțional și legal similar magistraților, aceștia nebeneficiind de garanțiile de independență specifice magistraților. Prin urmare, existența unui mod diferit de calcul al pensiei, inclusiv sub aspectul actualizării cuantumului acesteia, nu este contrară principiului egalității în drepturi.
17.
Curtea a statuat că principiul egalității în drepturi nu are semnificația omogenității, astfel că situații obiectiv diferite justifică și uneori chiar impun un tratament juridic diferențiat. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa că principiul egalității în fața legii, consacrat de
art. 16 alin. (1) din Constituție , nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit (a se vedea, de exemplu,
Decizia nr. 168 din 10 decembrie 1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999). În consecință, dispozițiile
art. 16 din Constituție
privind egalitatea în drepturi nu sunt încălcate.
18.
Distinct, Curtea observă că stabilirea anumitor reguli de calcul al pensiei militare de stat și a unui anumit plafon al pensiei militare de stat reprezintă opțiunea legiuitorului în materie, opțiune care se situează în marja sa de apreciere, permisă de
art. 16 din Constituție , și care dă expresie dispozițiilor
art. 47 alin. (2) din Constituție , potrivit cărora cetățenii au dreptul la pensie și la alte drepturi de asigurări sociale, în condițiile legii.
19.
Referitor la critica privind încălcarea dispozițiilor
art. 44 din Constituție , Curtea a reținut că dreptul la pensie este un drept fundamental, consacrat de
art. 47 alin. (2) din Constituție , dar care se exercită în condițiile prevăzute de lege. Astfel, legiuitorul este liber să stabilească în ce condiții și pe baza căror criterii se acordă pensia, baza de calcul și cuantumul acesteia, în raport cu situația concretă a fiecărui titular al dreptului. Nici
Constituția
și nici vreun instrument juridic internațional nu prevede cuantumul pensiei de care trebuie să beneficieze diferite categorii de persoane. Acesta se stabilește prin legislația națională. În aceste condiții, legiuitorul poate să prevadă și o limită minimă a cuantumului pensiei, precum și plafonul maximal al acesteia.
20.
Curtea a mai reținut că extinderea incidenței acestui principiu și asupra sporului acordat pentru contribuția la fondul de pensie suplimentară nu poate fi privită nici ea ca generând un tratament discriminatoriu, de vreme ce se aplică nediferențiat tuturor persoanelor care au dreptul să beneficieze de acest spor.
21.
Referitor la critica formulată din perspectiva dreptului de proprietate, Curtea a reținut că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, Decizia din 2 martie 2006, pronunțată în Cauza Mamonov împotriva Rusiei,
articolul 1 din Primul Protocol adițional
la
Convenția pentru apărarea drepturilor omului
și a libertăților fundamentale, referitor la dreptul la respectarea bunurilor nu poate fi înțeles în sensul că îndreptățește o persoană la o pensie într-un anumit cuantum.
22.
De asemenea, Curtea a constatat că, potrivit dispozițiilor
art. 111 din Legea nr. 223/2015 , „în situația în care se constată diferențe între cuantumul pensiilor stabilit potrivit prevederilor
art. 109
sau
110
și cuantumul pensiilor aflate în plată, se păstrează în plată cuantumul avantajos beneficiarului“. Prin urmare, cuantumul pensiei militare aflate în plată nu a fost diminuat, chiar dacă, în urma recalculării, a rezultat o pensie mai mică. În consecință, Curtea a constatat că prevederile
art. 44 din Constituție
nu sunt încălcate.
23.
Întrucât până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale desprinse din deciziile anterior evocate, considerentele și soluția cuprinse în acestea își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în prezenta cauză.
24.
Distinct de aceste considerente, referitor la critica de neconstituționalitate vizând pretinsele necorelări și contradictorialități ale unor dispoziții din cuprinsul
Legii nr. 223/2015 , Curtea precizează că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor de lege între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale
Constituției . Rezultă că aspectele referitoare la pretinsa contrarietate între norme legale din același domeniu excedează controlului de constituționalitate, coordonarea legislației în vigoare fiind de competența autorității legiuitoare.
25.
De asemenea, Curtea precizează că soluționarea aspectelor care vizează, în realitate, modul de interpretare și aplicare a legii revine autorităților publice competente, iar în caz de litigiu, instanțelor judecătorești.
26.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Traian Ienoșdan în Dosarul nr. 1.418/108/2018 al Curții de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale și constată că prevederile
art. 2 lit. a)
și
b) ,
art. 3 lit. a) ,
d) ,
lit. e) pct. 1 ,
lit. f)
și
g) ,
art. 18 alin. (2) ,
art. 19 ,
art. 24 lit. b) ,
art. 28 alin. (1) ,
art. 29 alin. (1) lit. a)
și
b) ,
art. 30 ,
art. 60 ,
art. 108 lit. c)
și ale
art. 109 alin. (1)
și
(2) din Legea nr. 223/2015
privind pensiile militare de stat sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 15 decembrie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.