Decizia nr. 878/2021

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Ionița Cochințu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 107 alin. (1)

și

(2) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Emilia Marinela Drăgoiu, în calitate de administrator special al Societății Gec Star Electra Impex - S.R.L. din Câmpeni, județul Alba, în Dosarul nr. 515/107/2013 al Tribunalului Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.109D/2018.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, având în vedere că în materia criticată există jurisprudență a Curții Constituționale și nu au intervenit elemente noi, care să conducă la schimbarea acesteia.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Sentința nr. 252/F din 26 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 515/107/2013, Tribunalul Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 107 alin. (1)

și

(2) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Emilia Marinela Drăgoiu în calitate de administrator special al Societății Gec Star Electra Impex - S.R.L. din Câmpeni, județul Alba, într-o cauză întemeiată pe dispozițiile

Legii nr. 85/2006 .

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile criticate, care dau posibilitatea judecătorului-sindic să deschidă procedura falimentului și să dizolve o societate, îngrădesc dreptul cetățenilor de a exercita o activitate economică bazată pe libera inițiativă. Judecătorul-sindic este obligat să decidă în sensul hotărârii adunării generale a creditorilor de deschidere a procedurii falimentului, care se adoptă cu votul majorității creanțelor prevăzute la vot, ceea ce duce la o discriminare între creditorii majoritari și cei minoritari, în funcție de cuantumul creanțelor, și la subordonarea judecătorului-sindic intereselor unor persoane private.

6.

Tribunalul Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, în contextul în care chestiunea deschiderii procedurii falimentului este raportată de judecătorul-sindic la situația concretă a debitoarei aflate în reorganizare, prin prisma textelor de lege care reglementează obligațiile acesteia în acest moment al procedurii, sens în care menționează jurisprudența Curții Constituționale în materie.

7.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 107 alin. (1)

și

(2) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins:

(1)

Judecătorul-sindic va decide, prin sentință sau, după caz, prin încheiere, în condițiile

art. 32 , intrarea în faliment în următoarele cazuri:

[...]

A.

a)

debitorul și-a declarat intenția de a intra în procedura simplificată;

b)

debitorul nu și-a declarat intenția de reorganizare sau, la cererea creditorului de deschidere a procedurii, a contestat că ar fi în stare de insolvență, iar contestația a fost respinsă de judecătorul-sindic;

c)

niciunul dintre celelalte subiecte de drept îndreptățite nu a propus un plan de reorganizare, în condițiile prevăzute la

art. 94 , sau niciunul dintre planurile propuse nu a fost acceptat și confirmat;

B.

debitorul și-a declarat intenția de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori planul propus de acesta nu a fost acceptat și confirmat;

C.

obligațiile de plată și celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite în condițiile stipulate prin planul confirmat sau desfășurarea activității debitorului în decursul reorganizării sale aduce pierderi averii sale;

D.

a fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune, după caz, intrarea debitorului în faliment, potrivit

art. 54 alin. (5)

sau

art. 60 alin. (3) .

(2)

Prin hotărârea prin care se decide intrarea în faliment, judecătorul-sindic va pronunța dizolvarea societății debitoare și va dispune:

a)

ridicarea dreptului de administrare al debitorului;

b)

în cazul procedurii generale, desemnarea unui lichidator provizoriu, precum și stabilirea atribuțiilor și a remunerației acestuia, în conformitate cu criteriile aprobate prin legea de organizare a profesiei;

c)

în cazul procedurii simplificate, confirmarea, în calitate de lichidator al administratorului judiciar, desemnat conform

art. 19 alin. (2)

sau

art. 34 , după caz;

d)

termenul maxim de la intrarea în faliment în cadrul procedurii generale, de predare a gestiunii averii de la debitor/administratorul judiciar către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii menționate la

art. 46 alin. (2) ;

e)

întocmirea de către administratorul judiciar și predarea către lichidator, în termen de maximum 5 zile de la intrarea în faliment, în cadrul procedurii generale, a unei liste cuprinzând numele și adresele creditorilor și toate creanțele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii;

f)

notificarea intrării în faliment.

11.

Legea nr. 85/2006,

cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată prin

art. 344 lit. a) din titlul V - Dispoziții tranzitorii și finale din Legea nr. 85/2014

privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Însă, având în vedere

Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să exercite controlul de constituționalitate asupra prevederilor criticate din

Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței.

12.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 45

- Libertatea economică. Având în vedere

Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea reține și dispozițiile constituționale ale

art. 4 alin. (2)

- Nediscriminarea și egalitatea între cetățeni -

art. 16 alin. (1)

- Egalitatea în drepturi și ale

art. 124 alin. (3)

- Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că textul criticat stabilește situațiile și condițiile în care judecătorul-sindic va decide, prin sentință sau, după caz, prin încheiere intrarea în faliment a unei societăți.

14.

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia judecătorul-sindic decide în sensul stabilit prin hotărârea adunării generale a creditorilor de deschidere a procedurii falimentului, care se adoptă cu votul majorității creanțelor prevăzute la vot, ceea ce ar conduce la o discriminare între creditorii majoritari și cei minoritari, în funcție de cuantumul creanțelor, Curtea observă că, de principiu, în virtutea naturii speciale a procedurii insolvenței, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual și egalitar, precum și a principiilor care stau la baza procedurilor de insolvență, legiuitorul a avut în vedere criteriul valorii creanțelor. Astfel, specificul procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, care derogă de la normele dreptului comun, stabilirea acestora constituind atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit prevederilor

art. 126 alin. (2) din Constituție , fără ca prin acestea să fie adusă atingere principiilor egalității între cetățeni și egalității în drepturi prevăzute de

art. 4 alin. (2)

și de

art. 16 alin. (1) din Constituție .

15.

Cu privire la principiul egalității, Curtea, în jurisprudența sa, a reținut că

art. 16 din Constituție

vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (a se vedea

Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012). De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil, aceasta însemnând că nu urmărește un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere. Astfel, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele între diversele situații similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcție de anumite circumstanțe, de domeniu și de context. În acest sens, a se vedea Hotărârile din 23 iulie 1968, 13 iunie 1979, 28 noiembrie 1984, 28 mai 1985, 16 septembrie 1996, 18 februarie 1999 și 6 iulie 2004, pronunțate în cauzele „Aspecte privind regimul lingvistic în școlile belgiene“ împotriva Belgiei, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, paragrafele 35, 38 și 40, Abdulaziz, Cabales și Balkandali împotriva Regatului Unit, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Larkos împotriva Ciprului, paragraful 29, respectiv Bocancea și alții împotriva Moldovei, paragraful 24.

16.

Cu privire la

art. 45 din Constituție , pretins a fi încălcat prin normele criticate, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că principiul libertății economice nu este un drept absolut, ci este condiționat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum și asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale tuturor ( Decizia nr. 162 din 8 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 19 aprilie 2011), și că accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertății economice, statul având obligația să impună reguli de disciplină economică ( Decizia nr. 362 din 25 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010).

17.

Referitor la critica de neconstituționalitate raportată la prevederile

art. 45 din Constituție , Curtea observă că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora sunt garantate de

Legea fundamentală

în condițiile legii, iar textul de lege criticat nu condiționează accesul la o activitate economică, ci stabilește cazurile în care judecătorul-sindic poate declanșa procedura falimentului.

18.

În ceea ce privește susținerea că judecătorul-sindic ar fi obligat să decidă în sensul hotărârii adunării generale a creditorilor de deschidere a procedurii falimentului, care se adoptă cu votul majorității creanțelor prevăzute la vot, ceea ce ar conduce la subordonarea judecătorului-sindic intereselor unor persoane private, Curtea reține că, din această perspectivă, soluția legislativă criticată a mai format obiectul controlului de constituționalitate având o motivare similară, raportată la prevederile constituționale ale

art. 124 alin. (3) din Constituție , conform cărora judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, sens în care sunt, spre exemplu,

Decizia nr. 698 din 17 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 940 din 21 noiembrie 2006,

Decizia nr. 190 din 31 martie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 24 mai 2005, sau prin

Decizia nr. 656 din 8 decembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 23 ianuarie 2006.

19.

Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că judecătorul-sindic decide intrarea în faliment a debitorului, în baza unui raport întocmit de administratorul judiciar prin care se propune intrarea în procedura simplificată, potrivit dispozițiilor

art. 54 din Legea nr. 85/2006 , sau în baza unui raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, după ce, în prealabil, propunerea privind intrarea în faliment a debitorului, în procedura generală, a fost supusă aprobării adunării generale a creditorilor, conform prevederilor

art. 59

și

art. 60

din aceeași lege. Așadar, judecătorul-sindic analizează hotărârea adunării creditorilor de aprobare a raportului prin care se propune intrarea în faliment și, apreciind asupra situației de fapt prin raportare la prevederile legale, îndeplinește actul de justiție în mod imparțial și independent. De aceea, nu se poate susține că decizia sa ar fi determinată exclusiv de hotărârea adunării creditorilor, ci reprezintă rezultatul verificării măsurii în care această hotărâre se circumscrie condițiilor prevăzute de lege. Aceste considerente sunt valabile mutatis mutandis și în prezenta cauză.

20.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse mai sus, precum și jurisprudența Curții Constituționale în materie, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 107 alin. (1)

și

(2) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, în raport cu dispozițiile constituționale invocate în susținerea acesteia, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

21.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Emilia Marinela Drăgoiu, în calitate de administrator special al Societății Gec Star Electra Impex - S.R.L. din Câmpeni, județul Alba, în Dosarul nr. 515/107/2013 al Tribunalului Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență și constată că dispozițiile

art. 107 alin. (1)

și

(2) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 16 decembrie 2021.