Regulamentul nr. 2/2000
privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Pus în aplicare prin 2
- Normele nr. 2/2000 7 aprilie 2000 pentru aplicarea Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 2/2000 privind clasificare…
- Circulară nr. 2/2001 30 ianuarie 2001 privind reflectarea unor operațiuni în contabilitate și întocmirea unor situații financiar…
Stă la baza 1
- HG nr. 662/2000 10 august 2000 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 335/1995 privind regimul constituirii, utiliză…
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Normele nr. 2/2000 7 aprilie 2000 (prevederi anume) pentru aplicarea Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 2/2000 privind clasificare…
În temeiul art. 26 alin. (2) lit. a) și al
art. 50 din Legea nr. 101/1998
privind Statutul Băncii Naționale a României, precum și al art. 38 alin. 1 și al
art. 45 lit. e) din Legea bancară nr. 58/1998
și având în vedere prevederile Planului de conturi pentru societățile bancare și normele metodologice de utilizare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul finanțelor, și al guvernatorului Băncii Naționale a României nr. 1.418/344/1997, cu modificările ulterioare, precum și ale
Normelor Băncii Naționale a României nr. 8/1999
privind limitarea riscului de credit al băncilor,
Banca Naționala a României emite prezentul regulament.
I. Dispoziții generale
Articolul 1
Prezentul regulament se aplică băncilor, persoane juridice române, și reglementează:
- clasificarea creditelor acordate clientelei din sectorul nebancar;
- clasificarea creditelor acordate altor bănci și a plasamentelor constituite la acestea;
- constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit.
Articolul 2
Notiunile credit și plasament au semnificatiile prevăzute la art. 1 lit. e), respectiv lit. f), din Normele metodologice ale Băncii Naționale a României nr. 2/2000 pentru aplicarea prezentului regulament.
De asemenea, expresiile de mai jos au următoarele semnificatii:
a) serviciul datoriei - capacitatea debitorului de a-și onora datoria la scadenta, exprimată ca număr de zile de întârziere la plata de la data scadentei;
b) inițiere de proceduri judiciare - cel puțin una dintre următoarele măsuri luate în scopul recuperării creanțelor:
1. față de debitor:
- acceptarea de către instanța a cererii introductive depuse de banca, de un terț sau de debitorul însuși pentru declanșarea procedurii de reorganizare judiciară sau a procedurii de faliment;
- declanșarea procedurii de executare silită a patrimoniului în cazul persoanelor fizice;
2. față de contract:
- investirea cu formula executorie a contractului de credit, precum și a contractelor de garanție, dacă este cazul;
- investirea cu formula executorie a hotărârii judecătorești definitive ce dispune asupra contractului de credit, precum și contractelor de garanție, dacă este cazul, sau asupra contractului de plasament.
II. Clasificarea creditelor și plasamentelor
Articolul 3
Creditele și plasamentele se clasifica în următoarele categorii:
- standard;
- în observatie (numai pentru creditele acordate clientelei din sectorul nebancar);
- substandard;
- indoielnic;
- pierdere.
Articolul 4
Clasificarea creditelor și plasamentelor se face prin aplicarea simultană a următoarelor criterii:
- serviciul datoriei;
- inițierea de proceduri judiciare.
Corespondenta dintre categoriile de clasificare și criterii este prevăzută în tabelele nr. 1 și 2 din anexa.
Articolul 5
Creditele acordate unui debitor și/sau plasamentele constituite la acesta se încadrează într-o singura categorie de clasificare pe baza principiului declasarii prin contaminare, respectiv prin luarea în considerare a celei mai slabe dintre categoriile individuale de clasificare.
III. Determinarea necesarului de provizioane specifice de risc de credit
Articolul 6
Pentru determinarea necesarului de provizioane specifice de risc de credit aferent unui credit sau unui plasament se vor parcurge următoarele etape:
1. încadrarea creditului sau a plasamentului în categoriile de risc de credit corespunzătoare prin aplicarea prevederilor
art. 3 din Normele Băncii Naționale a României nr. 8/1999
privind limitarea riscului de credit al băncilor referitoare la încadrarea în categorii de risc de credit a elementelor de activ din bilanț, precum și a celor din afară bilanțului, asimilate acestora;
2. determinarea bazei de calcul pentru provizioanele specifice de risc de credit prin totalizarea sumelor evidentiate în rubricile corespunzătoare gradelor de risc de credit, astfel:
2.1. neponderate în funcție de gradul de risc de credit - în cazul unui credit sau al unui plasament clasificat în categoria "pierdere";
2.2. ponderate în funcție de gradul de risc de credit în cazul unui credit sau al unui plasament clasificat în una dintre celelalte categorii de clasificare prevăzute;
3. aplicarea coeficientului de provizionare asupra bazei de calcul obținute; corespondenta dintre categoriile de clasificare și coeficienții de provizionare este prevăzută în tabelul nr. 3 din anexa.
IV. Constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit
Articolul 7
Constituirea de provizioane specifice de risc de credit se referă la crearea acestora și se va realiza prin includerea pe cheltuieli a sumei reprezentând nivelul necesarului de provizioane specifice de risc de credit.
Articolul 8
Regularizarea provizioanelor specifice de risc de credit se referă la modificarea nivelului existent al acestora, în vederea restabilirii egalității între nivelul existent și cel al necesarului, și se va realiza prin includerea pe cheltuieli sau prin reluarea pe venituri a sumei reprezentând diferența dintre nivelul existent în sold al provizioanelor specifice de risc de credit și nivelul necesarului.
Articolul 9
Utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit se referă la anularea provizioanelor specifice de risc de credit în cazul realizării riscului de credit și se va realiza prin reluarea pe venituri a sumei reprezentând nivelul existent în sold al provizioanelor specifice de risc de credit aferente creditelor și/sau plasamentelor care se scot în afară bilanțului.
Articolul 10
Băncile vor constitui și/sau vor regulariza lunar provizioanele specifice de risc de credit aferente creditelor și plasamentelor evidentiate în sold la finele lunii respective prin includerea pe cheltuielile și/sau prin reluarea pe veniturile lunii pentru care se face raportarea, indiferent de rezultatul financiar al perioadei înregistrat de banca.
Articolul 11
Băncile vor constitui, regulariza și utiliza provizioanele specifice de risc de credit, utilizând moneda de exprimare a creditelor și/sau a plasamentelor pe care le corecteaza.
Articolul 12
Băncile vor proceda la scoaterea în afară bilanțului a tuturor sumelor aferente unui credit sau unui plasament în următoarele cazuri:
1. cel puțin una dintre sumele respective înregistrează un serviciu al datoriei mai mare de 360 de zile;
2. s-a investit cu formula executorie:
- contractul de credit, precum și contractele de garanție, dacă este cazul;
- hotărârea judecătorească definitivă ce dispune asupra contractului de credit, precum și asupra contractelor de garanție, dacă este cazul, sau asupra contractului de plasament;
3. s-a declansat procedura de executare silită a patrimoniului în cazul persoanelor fizice;
4. s-a declansat procedura de reorganizare judiciară sau procedura de faliment împotriva debitorului.
Articolul 13
Operațiunile de scoatere în afară bilanțului, efectuate în cursul lunii ca urmare a îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 12, vor fi precedate, în fiecare caz, de încadrarea sumelor respective în categoria "pierdere" și de constituirea sau de regularizarea, după caz, a provizioanelor specifice de risc de credit.
Articolul 14
La data intrării în vigoare a prezentului regulament se abroga
Normele Băncii Naționale a României nr. 3/1994
privind clasificarea creditelor și constituirea provizioanelor specifice de risc, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 22 martie 1994,
Normele Băncii Naționale a României nr. 14/1995
privind utilizarea provizioanelor specifice de risc de către societățile bancare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 8 septembrie 1995,
Circulara Băncii Naționale a României nr. 6/1999
privind constituirea de către bănci, persoane juridice române, de provizioane specifice de risc pentru dobânzile neîncasate la scadenta, precum și pentru unele categorii de credite acordate și plasamente constituite la alte bănci, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 26 aprilie 1999, precum și orice alte dispoziții contrare.
De asemenea, la data intrării în vigoare a prezentului regulament se modifica și se completează prevederile
Normelor Băncii Naționale a României nr. 7/1998
privind evidentierea în contabilitatea băncilor a creditelor și dobânzilor aferente contractelor de credit investite cu formula executorie, precum și a bunurilor mobile și imobile, dobândite ca urmare a executării silite a creanțelor, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 11 noiembrie 1998.
Articolul 15
Nerespectarea prezentului regulament atrage aplicarea sancțiunilor și/sau a măsurilor prevăzute la art. 69 și, respectiv, la
art. 70 din Legea nr. 58/1998 .
Articolul 16
Prezentul regulament intră în vigoare pe data de 1 octombrie 2000.
GUVERNATORUL BĂNCII NAȚIONALE A ROMÂNIEI, EMIL IOTA GHIZARI
Anexa Tabelul nr. 1 - Criterii de încadrare pe categorii de clasificare a
creditelor, pentru sectorul nebancar
\
Inițiere de proceduri judiciare
s-au inițiat proceduri judiciare
nu s-au inițiat proceduri judiciare
\
Serviciul datoriei
\
maximum 15 zile
pierdere
standard
16 - 30 de zile
pierdere
în observație
31 - 60 de zile
pierdere
substandard
61 - 90 de zile
pierdere
îndoielnic
minimum 91 de zile
pierdere
pierdere
Tabelul nr. 2 - Criterii de încadrare pe categorii de clasificare a
creditelor și plasamentelor, pentru sectorul bancar
\
Inițiere de proceduri judiciare
s-au inițiat proceduri judiciare
nu s-au inițiat proceduri judiciare
\
Serviciul datoriei
\
maximum 3 zile
pierdere
standard
4 - 15 zile
pierdere
substandard
16 - 30 de zile
pierdere
îndoielnic
minimum 31 de zile
pierdere
pierdere
Tabelul nr. 3 - Coeficienți de provizionare aferenți
categoriilor de clasificare
Categoria de clasificare
Coeficientul
standard
0
în observație
0,05
substandard
0,2
îndoielnic
0,5
pierdere
1
-------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.