Decizia nr. 482/2023

Articolul 21

Articolul 38

alin. (2)

și

(3) din Legea-cadru nr. 153/2017

reglementează modul de aplicare în timp, respectiv 1 iulie 2017-31 decembrie 2018, a acesteia;

–

Articolul 14

alin. (1)

și

(5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 :

(1)

Pentru munca cu grad ridicat de risc sau, după caz, în condiții de pericol deosebit, desfășurată în exercitarea atribuțiilor funcționale, stabilite potrivit domeniilor de responsabilitate ale unității, personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor de operații speciale, misiunilor și/sau activităților deosebite ori de specialitate, misiunilor operative de protecție a demnitarilor, a acțiunilor de gardare, protecție și control antiterorist, supraveghere operativă, a procedurilor speciale și activităților de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare și asistență medicală și psihologică pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecție în România, culegere, prelucrare, centralizare, verificare și valorificare a informațiilor sau datelor/situațiilor/documentelor/ actelor, investigații, acțiuni și intervenție, efectuarea actelor de cercetare penală specială, beneficiază de o compensație de risc/pericol deosebit de până la 30% calculată la solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază. (...)

(5)

Unitățile, categoriile de personal, condițiile, criteriile și mărimea compensației se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.“;

–

Articolul 23

din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 : „Personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil care sunt încadrați în structurile centrale ale instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională sau în structuri militare ale NATO sau UE dislocate pe teritoriul României, beneficiază de majorarea soldei de funcție/salariului de funcție/salariului de bază cu 12,5%.“;

–

Articolul 1

alin. (5) din Legea nr. 285/2010 : „(5) În salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit

Legii-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010

privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în

Legea-cadru nr. 330/2009 , cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.“;

31.

Majoritatea prevederilor din

Ordonanța Guvernului nr. 38/2003

[printre care se află și dispozițiile

art. 21 alin. (1)

și

(2)]

au fost abrogate la 1 ianuarie 2010 prin

art. 48 alin. (1) pct. 9 din partea a III-a din capitolul VI din Legea-cadru nr. 330/2009 . De asemenea, prevederile

art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010

au fost abrogate, începând cu 1 iulie 2017, prin dispozițiile

art. 44 alin. (1) pct. 30 din Legea-cadru nr. 153/2017 . Având, însă, în vedere

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea Constituțională urmează să analizeze dispozițiile de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate din aceste acte normative.

32.

Dispozițiile constituționale invocate în motivarea excepției sunt cele ale

art. 1 alin. (4)

și

(5)

privind separația puterilor în stat și obligativitatea respectării legilor, ale

art. 16

privind egalitatea în drepturi, ale

art. 31

privind dreptul la informare și ale

art. 73 alin. (3) lit. j)

referitor la obligativitatea de a se reglementa prin lege organică statutul funcționarilor publici, precum și cele ale

art. 23 alin. (2) din Declarația Universală

a Drepturilor Omului.

33.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, respectiv prin

Decizia nr. 294 din 17 mai 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 din 23 iunie 2022, și

Decizia nr. 429 din 29 septembrie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 28 februarie 2023. În deciziile precitate, Curtea a reținut că cele mai multe dintre prevederile

Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 , intrate în vigoare la 1 ianuarie 2004, printre care și cele ale

art. 21 alin. (1) , au fost abrogate, începând cu 1 ianuarie 2010, prin

Legea-cadru nr. 330/2009 .

34.

În vederea clarificării conținutului normativ al

art. 21 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 , Curtea a considerat utilă prezentarea elementelor sale componente în funcție de ipoteza sa de aplicare, pe de o parte, și de dispoziția normativă propriu-zisă a acestuia, pe de altă parte. Astfel, în ceea ce privește sfera sa de aplicare,

art. 21 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003

vizează o categorie determinată de subiecți de drept, respectiv polițiștii care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea unui număr determinat de acțiuni, misiuni, operațiuni etc., după cum urmează: (i) misiuni operative de protecție a demnitarilor; (ii) acțiuni de gardare, protecție și control antiterorist; (iii) acțiuni de supraveghere operative; (iv) proceduri speciale; (v) activități de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare și asistență medicală pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecție în România; (vi) culegere, prelucrare, verificare și valorificare a informațiilor și (vii) investigări, acțiuni și intervenție cu un grad ridicat de risc ori în condiții de pericol deosebit. Polițiștii care realizează una dintre

aceste 7 activități beneficiază de un spor de până la 30% din salariul de bază, denumit în continuare sporul.

35.

Cu referire la natura juridică a acestui spor, Curtea Constituțională a amintit că s-a pronunțat prin

Decizia nr. 728 din 24 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 12 decembrie 2006. În cauza soluționată prin această decizie, s-a criticat

art. I pct. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 8/2004

pentru modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 38/2003

privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 ianuarie 2004, care prevedea ca în anul 2004 sumele necesare acordării coeficienților de ierarhizare a funcțiilor să se asigure prin diminuarea cu 10 % a sporului acordat conform

art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 . Cu referire la această critică, instanța constituțională a reamintit că sporurile, adaosurile și alte drepturi salariale suplimentare nu reprezintă drepturi fundamentale. Instituirea și/sau diminuarea acestora, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea lor ori încetarea acordării, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de acestea, precum și a altor condiții și criterii de acordare țin de competența și de opțiunea exclusivă a legiuitorului, cu singura condiție de ordin constituțional ca măsurile dispuse să vizeze deopotrivă toate categoriile de personal care se află într-o situație identică.

36.

Articolul 21

alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003

a fost abrogat prin

Legea-cadru nr. 330/2009 . Cu toate acestea, sporul s-a menținut și în noua reglementare [potrivit

art. 16 alin. (1) din anexa nr. IV

„Reglementări specifice personalului încadrat în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională“ la

Legea-cadru nr. 330/2009 , „Pentru munca cu grad ridicat de risc sau, după caz, în condiții de pericol deosebit, desfășurată în exercitarea atribuțiilor funcționale, stabilite potrivit domeniilor de responsabilitate ale unității, cadrele militare în activitate, soldații și gradații voluntari în activitate, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, precum și personalul civil care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor de operații speciale, misiunilor operative de protecție a demnitarilor, a acțiunilor de gardare, protecție și control antiterorist, supraveghere operativă, a procedurilor speciale și activităților de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare și asistență medicală și psihologică pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecție în România, culegere, prelucrare, verificare și valorificare a informațiilor, investigații, acțiuni și intervenție beneficiază de un spor de până la 30% calculat la solda funcției de bază/salariul funcției de bază, respectiv la salariul de bază.“]. În același timp, se observă și o modificare a sferei de aplicare a normei de acordare a sporului, în sensul extinderii categoriei de beneficiari ai acestuia. Evident, acest lucru se datorează faptului că prin

Legea-cadru nr. 330/2009

statul român a instituit o reglementare salarială unitară a personalului bugetar din România. Astfel, așa cum rezultă din titlul

anexei nr. IV

la această lege, salarizarea personalului încadrat în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională s-a realizat în mod unitar începând cu această lege.

37.

La rândul ei,

Legea-cadru nr. 330/2009

a fost abrogată de

Legea-cadru nr. 284/2010 , dar, din nou, sporul s-a menținut [potrivit

art. 14 alin. (1) din cuprinsul anexei nr. VII - „Familia ocupațională de funcții bugetare «Apărare, ordine publică și siguranță național㻓 la Legea-cadru nr. 284/2010 , „Pentru munca cu grad ridicat de risc sau, după caz, în condiții de pericol deosebit, desfășurată în exercitarea atribuțiilor funcționale, stabilite potrivit domeniilor de responsabilitate ale unității, personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor de operații speciale, misiunilor operative de protecție a demnitarilor, a acțiunilor de gardare, protecție și control antiterorist, supraveghere operativă, a procedurilor speciale și activităților de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare și asistență medicală și psihologică pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecție în România, culegere, prelucrare, centralizare, verificare și valorificare a informațiilor sau datelor/situațiilor/documentelor/ actelor, investigații, acțiuni și intervenție beneficiază de o compensație de risc/pericol deosebit de până la 30%, calculată la solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază.“]. Curtea a reținut că denumirea sporului a fost înlocuită cu noțiunea de compensație de risc/pericol deosebit, denumită în continuare compensația, fără a fi însă afectată natura acestui drept salarial sau fără a fi afectat, în mod esențial, conținutul reglementării.

38.

În sfârșit,

Legea-cadru nr. 284/2010

a fost abrogată, începând cu 30 iunie 2017, prin

Legea-cadru nr. 153/2017 . Dar, o dată în plus, sporul/compensația a fost păstrat/păstrată în această lege, în vigoare și în prezent,

art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 , criticat și acesta în prezenta cauză, păstrând, în esență, conținutul reglementării din

art. 21 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 .

39.

Curtea a reținut, deci, că prevederile

art. 21 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003

și ale

art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017

fac parte dintr-o succesiune de acte normative prin care, începând cu 1 ianuarie 2004 și până în prezent, s-a acordat unor categorii de beneficiari un drept de natură salarială, denumit spor sau, după caz, compensație, prevăzându-se condițiile de acordare.

40.

Complementar acestor norme substanțiale, legiuitorul a adoptat și o serie de norme de implementare, în sensul că acestea servesc la punerea efectivă în aplicare a normelor constitutive de drepturi salariale. Astfel, fiecare dintre cele 4 norme juridice de instituire a sporului/compensației a fost însoțită de câte o normă de implementare care, în esență, a avut același conținut, după cum urmează: (i)

art. 21 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003

- „Unitățile, categoriile de personal și cuantumul sporului se stabilesc prin ordin al ministrului de interne.“; (ii)

art. 16 alin. (4) din anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 330/2009

- „Unitățile, categoriile de personal, condițiile, criteriile și procentul de acordare a sporului se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.“; (iii)

art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010

- „Unitățile, categoriile de personal, condițiile, criteriile și mărimea compensației se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.“; și (iv)

art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017

- „Unitățile, categoriile de personal, condițiile, criteriile și mărimea compensației se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.“

41.

În prezenta cauză, desigur, având în vedere că dintre normele care instituie sporul/compensația sunt criticate exclusiv prevederile

art. 21 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003

și ale

art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 , sunt criticate exclusiv normele de implementare a acestor două articole, respectiv

art. 21 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003

și

art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 .

42.

Cu referire, mai întâi, la excepția de neconstituționalitate a

art. 21 alin. (1)

și

(2) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 , Curtea apreciază că instanțele judecătorești au sesizat-o în mod greșit cu aceasta. Sesizarea este eronată deoarece s-a făcut cu încălcarea

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , potrivit căruia „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia“.

43.

Astfel, toate acțiunile judecătorești formulate de autorii prezentelor excepții de neconstituționalitate vizează, într-adevăr, acordarea sporului prevăzut de succesiunea de acte normative anterior indicată, deci inclusiv de prevederile

art. 21 alin. (1)

și

(2) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 . Cu toate acestea, în obiectul acestor acțiuni autorii prezentelor excepții au solicitat acordarea sporului începând cu momente ulterioare intervalului în care prevederile

art. 21 alin. (1)

și

(2) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003

erau aplicabile. Ca atare, așa cum a statuat deja Curtea prin

Decizia nr. 429 din 29 septembrie 2022 , paragraful 52, aspectul că unele soluții legislative au fost preluate succesiv în legislația ulterioară nu determină aplicarea actului normativ primar și nici calificarea acestuia ca fiind în vigoare, fapt relevat prin prisma jurisprudenței Curții Constituționale. În fapt, este vorba despre o serie de acte normative succesive prin care legiuitorul și-a manifestat voința față de o anumită soluție legislativă. Însă numai actul normativ aplicabil litigiului și care continuă să producă efecte juridice în cauză poate fi supus controlului de constituționalitate. În aceste condiții, în mod similar cu soluția Curții Constituționale din

deciziile nr. 294 din 17 mai 2022

și

nr. 429 din 29 septembrie 2022 , excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 21 alin. (1)

și

(2) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003

este inadmisibilă, întrucât acestea nu au legătură cu cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești în care excepția a fost ridicată.

44.

În continuare, cu referire la excepția de neconstituționalitate a

art. 38 alin. (2)

și

(3) din Legea-cadru nr. 153/2017 , Curtea a observat, prin

Decizia nr. 294 din 17 mai 2022 , precitată, că, în realitate, autorii excepției erau nemulțumiți de omisiunea legiuitorului de a-i include în enumerare și pe funcționarii cu statut special din Ministerul Afacerilor Interne. Dar, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, legiuitorul este cel care își asumă politica salarială cu privire la personalul plătit din fonduri publice, prin aceasta înțelegându-se atât stabilirea sistemului de salarizare, cât și a drepturilor salariale suplimentare. Curtea nu are nici rolul și nici competența de a stabili ea însăși elementele acestei politici, ci de a verifica respectarea exigențelor constituționale inerente actelor normative adoptate de legiuitor în acest domeniu, și nu oportunitatea unei măsuri de politică salarială. Prin urmare, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 38 alin. (2)

și

(3) din Legea-cadru nr. 153/2017 , soluție care se impune și în prezenta cauză.

45.

Cu referire la criticile aduse

art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 , prin aceeași decizie [ Decizia nr. 294 din 17 mai 2022 , precitată], Curtea a observat, pe de o parte, că aceste dispoziții legale sunt clare, și, pe de altă parte, că aduc în discuție simple modalități de interpretare și aplicare a lor. Așa cum în mod repetat a subliniat Curtea Constituțională, dacă în privința normei de referință, și anume

Constituția , Curtea este unica autoritate jurisdicțională care are competența de a o interpreta, interpretarea normelor supuse controlului de constituționalitate este realizată de instanțele judecătorești, conform

art. 126 alin. (1) din Constituție .

46.

Mai departe, tot prin

Decizia nr. 294 din 17 mai 2022 , precitată, cu referire la constituționalitatea

art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 , Curtea a reiterat jurisprudența sa potrivit căreia sistemul de salarizare, indiferent de categoria profesională vizată, nu se regăsește printre domeniile strict și limitativ prevăzute, care, conform

art. 73 alin. (3) din Constituție , constituie obiectul de reglementare al legii organice. În plus, se observă că, prin constatarea neconstituționalității

art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 , criticile aduse acestor soluții își pierd relevanța, rămânând, în esență, fără obiect. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017

este neîntemeiată, Curtea respingând prin

Decizia nr. 294 din 17 mai 2022 , ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 .

47.

Cu referire la constituționalitatea

art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 , prin

Decizia nr. 294 din 17 mai 2022 , Curtea Constituțională a reținut că, prin

Decizia nr. 318 din 21 mai 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 23 iulie 2019, a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 , care, în esență, aveau același conținut cu dispozițiile

art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 .

48.

Curtea a conchis că dispozițiile

art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010

generează incertitudine și neclaritate în privința aplicării dispozițiilor

alin. (1)

și

(2)

ale aceluiași articol de lege, categoriile de personal cuprinse în ipoteza normei neputând anticipa natura criteriilor și condițiilor ce vor fi stabilite de ordonatorul de credite (a se vedea paragraful 21 al

Deciziei nr. 318 din 21 mai 2019 ).

49.

Curtea a reținut că libertatea ordonatorului de credite de a stabili în mod concret cuantumul compensației în marja prevăzută de lege nu se poate raporta decât la criteriile și condițiile stabilite de lege, așa cum de altfel statuează și

art. 3 lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010 , potrivit căruia „drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forța legii“. Pentru intervalul 1 ianuarie 2011-30 iunie 2017, Curtea a constatat neconstituționalitatea normei de implementare a normei de instituire a compensației. De asemenea, a reținut că normele de implementare a normelor de instituire a compensației începând cu 1 iulie 2017 și până în prezent au, în esență, un conținut identic cu cel al normelor constatate ca fiind contrare

Constituției . Ca atare, prevederile

art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017

au fost declarate neconstituționale.

50.

În plus, prevederile

art. 147 alin. (4) din Constituție , potrivit căruia „Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.“, nu au permis Curții Constituționale să ofere o soluție diferită în acea cauză, având în vedere că

art. 14 alin. (4) din Legea-cadru nr. 284/2010

și

art. 14 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017

au un conținut identic, singura diferență vizând intervalul de aplicare a aceleiași soluții normative. Astfel, dacă nu ar fi fost constatată neconstituționalitatea și a normelor de implementare a soluțiilor legislative de acordare a sporului/compensației începând cu 1 iulie 2017 și până în prezent, beneficiarii îndreptățiți la primirea compensației pentru activitățile desfășurate în acest interval ar fi fost în mod evident discriminați față de beneficiarii care și-au desfășurat activitatea în intervalul 1 ianuarie 2011-30 iunie 2017.

51.

În concluzie, în prezenta cauză, față de datele la care au fost ridicate prezentele excepții de neconstituționalitate, care sunt ulterioare publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a

Deciziei nr. 294 din 17 mai 2022 , și având în vedere soluția de admitere pronunțată prin această decizie, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017

urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, în temeiul

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit căruia nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

52.

Sub acest aspect, se cuvine amintit că, în conformitate cu jurisprudența constantă a Curții, chiar dacă excepția de neconstituționalitate este respinsă ca inadmisibilă, în temeiul

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , decizia anterioară de constatare a neconstituționalității poate reprezenta motiv de revizuire conform

art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă . Calea de atac a revizuirii se formulează în temeiul deciziei de admitere pronunțate de Curtea Constituțională, dar prin mijlocirea deciziei al cărei dispozitiv cuprinde soluția de respingere ca devenită inadmisibilă, pe considerentul procedural al intervenirii ulterioare a cauzei de inadmisibilitate prevăzute de

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 . În această situație, în considerarea dispozițiilor

art. 147 alin. (4) din Constituție , care instituie regula potrivit căreia deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor, revizuirea întemeiată pe acest motiv va putea fi introdusă în termenul de 3 luni prevăzut de

art. 511 alin. (3) din Codul de procedură civilă , care se calculează de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei prin care Curtea Constituțională a respins ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate ridicată anterior constatării neconstituționalității textului de lege incident în cauza soluționată printr-o hotărâre definitivă a cărei revizuire poate fi cerută în aceste condiții.

53.

În ceea ce privește prevederile

art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 , Curtea s-a pronunțat asupra prevederilor art. 1 din această lege prin

Decizia nr. 624 din 7 octombrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 7 februarie 2022, paragrafele 28-31. Referitor la critica de neconstituționalitate formulată cu privire la încălcarea

art. 1 alin. (5) din Constituție , Curtea a reținut, în acord cu jurisprudența sa, că stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului și că stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului. Astfel, Curtea a reținut că dispozițiile legale criticate dau expresie opțiunii legiuitorului în materia salarizării personalului bugetar și că aceste norme juridice clarifică pentru perioade precis determinate situația drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, fiind lipsite de echivoc sub aspectul destinatarilor și al efectelor juridice pe care le produc. Reținând că, raportat la rațiuni ce țin de politica economico-financiară a statului, legiuitorul are libertatea de a reglementa salarizarea în sistemul public, evident cu respectarea prevederilor

Constituției , Curtea constată că, prin dispozițiile legale criticate, legiuitorul a urmărit, în esență, garantarea cuantumului drepturilor salariale și evitarea scăderii drepturilor salariale ale personalului bugetar.

54.

Ca tehnică de reglementare, textele de lege criticate nu au semnificația repunerii în vigoare a unor acte normative abrogate. Așadar, modalitatea de reglementare prevăzută de textele de lege criticate este diferită de cea analizată de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 654 din 17 octombrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 7 martie 2018, prin care au fost supuse controlului dispoziții de lege care făceau trimitere la norme anterior abrogate și prin care s-a statuat că „prin adoptarea unei norme care face trimitere la o dispoziție legală care nu mai este în vigoare se încalcă dispozițiile

art. 1 alin. (5) din Constituție “. Prin urmare, considerentele acestei decizii nu pot fi aplicate în prezenta cauză.

55.

În concluzie, Curtea a constatat că, prin dispozițiile de lege criticate, legiuitorul normează un conținut care întrunește exigențele de claritate, previzibilitate și accesibilitate, fiind astfel respectate prevederile

art. 1 alin. (5) din Constituție

în componentele referitoare la calitatea legii și principiul securității juridice.

56.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1

-

3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrului de sindicat Florin Daniel Niță, în Dosarul nr. 2.062/121/2021* al Tribunalului Brăila - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrului de sindicat Tudor Gheorghe, în Dosarul nr. 17.058/3/2019* al Curții de Apel București - Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrilor de sindicat Elena-Doina Ciulpan și alții, în Dosarul nr. 17.085/3/2019 al Curții de Apel București - Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrului de sindicat Valentin Ceparu, în Dosarul nr. 5.931/2/2022 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrilor de sindicat Ivan Gheorghe și alții, în Dosarul nr. 5.930/2/2022 al Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și ale

art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010

privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

2.

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 21 alin. (1)

și

(2) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003

privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, ale

art. 38 alin. (2)

și

(3) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și ale

art. 14 alin. (5)

și ale

art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 , excepție ridicată de aceleași părți în aceleași dosare ale acelorași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Brăila - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Curții de Apel București - Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal și Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 septembrie 2023.