Decizia nr. 176/2023

Articolul 32

alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 : „Controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare este de competența exclusivă a instanței prevăzute la alin. (1).“ [potrivit alin. (1) al art. 32, la care face trimitere reglementarea criticată, „Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.“];

–

Articolul 118

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 : „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta.“

13.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, aceste dispoziții contravin normelor constituționale ale

art. 16

privind egalitatea în drepturi, ale

art. 21 alin. (1) și (2)

privind accesul liber la justiție, precum și celor ale

art. 26

privind viața intimă, familială și privată.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile criticate în speță au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare și prin raportare la aceleași norme din Legea fundamentală invocate în prezenta cauză, în acest sens fiind, cu titlu exemplificativ,

Decizia nr. 175 din 26 mai 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 30 iulie 2020,

Decizia nr. 822 din 10 noiembrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 8 martie 2021, sau

Decizia nr. 727 din 2 noiembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 5 iulie 2022, decizii prin care Curtea a respins excepția de neconstituționalitate.

15.

Astfel, referitor la dispozițiile

art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , în jurisprudența amintită (a se vedea

Decizia nr. 822 din 10 noiembrie 2020 , paragrafele 20 și 21), Curtea a reținut că textul de lege criticat nu îngrădește dreptul părților la un proces echitabil, ci instituie norme de procedură privind soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, și anume instanța competentă să soluționeze plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă însă opțiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu dispozițiile

art. 126 alin. (2) din Constituție , care reglementează competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată.

16.

Curtea a statuat, astfel, că

art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

nu îngrădește accesul liber la justiție al persoanelor interesate, ci, dimpotrivă, reglementarea competenței teritoriale a instanțelor judecătorești în cauzele având ca obiect plângeri împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravenției este menită să dea expresie normei constituționale mai sus menționate, prin asigurarea administrării cu celeritate a probelor strânse de lucrătorii poliției rutiere. Totodată, Curtea a statuat că stabilirea competenței teritoriale unice a instanței de judecată pentru soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei/unor contravenții la circulația pe drumurile publice are în vedere aplicarea unui criteriu general și obiectiv, și anume cel al locului unde a fost săvârșită și constatată contravenția, ceea ce este pe deplin justificat și rezonabil în considerarea specificului acestei categorii de contravenții, și anume mobilitatea sau starea de tranzit în care se află persoanele care circulă pe drumurile publice și care trebuie să respecte aceleași reguli de circulație prevăzute de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 .

17.

De asemenea, Curtea a reținut că, potrivit

art. 109 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , prevederile acestui act normativ se completează cu cele ale

Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 , care, la

art. 47 , face trimitere, la rândul său, la prevederile

Codului penal

ori la cele ale

Codului de procedură civilă , după caz. Or, dispozițiile

art. 183 alin. (1)

și ale

art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă

prevăd, pe lângă posibilitatea îndeplinirii prin poștă a actelor de procedură, și o serie de garanții ale drepturilor reclamantului, căruia, de pildă, i se vor comunica în scris lipsurile cererii de chemare în judecată, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Așadar, chiar dacă

art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

instituie competența teritorială exclusivă a instanței de judecată de la locul săvârșirii și constatării faptei contravenționale, acest lucru nu îl obligă, în sine, pe reclamant la cheltuieli suplimentare cauzate de deplasarea în acea localitate pentru a fi prezent la fiecare termen de judecată sau pentru a depune diverse acte procedurale necesare la dosar și nici nu poate conduce la încălcarea dreptului de soluționare a cauzei într-un termen rezonabil. Tocmai în considerarea unor astfel de situații, legiuitorul a reglementat modalități alternative care să garanteze exercitarea efectivă și deplină a drepturilor materiale și procesuale ale oricărei persoane ce dorește să se adreseze justiției pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime.

18.

Referitor la

art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , prin

Decizia nr. 175 din 26 mai 2020 , mai sus menționată, paragrafele 19 și 20, Curtea a statuat că dispozițiile criticate din

Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , care instituie norme de procedură privind soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, și anume instanța competentă să soluționeze plângerea, nu încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, întrucât, prin reglementarea criticată, legiuitorul nu a înțeles să limiteze controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, ci să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a acestor drepturi constituționale, prin asigurarea administrării cu celeritate a probelor strânse de lucrătorii poliției rutiere.

19.

Curtea a constatat, de asemenea, că reglementarea, prin

art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , a competenței teritoriale a instanțelor judecătorești în cauzele având ca obiect plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenție reprezintă o aplicare a principiului specialia generalibus derogant, în sensul competenței atribuite legiuitorului de

art. 126 alin. (2) din Constituție , care poate institui, pentru situații deosebite, reguli speciale în ceea ce privește stabilirea competenței instanțelor de judecată și a procedurii de judecată.

20.

În acest sens, Curtea apreciază ca fiind neîntemeiate susținerile autorului excepției potrivit cărora, având în vedere posibilitatea legală de alegere a competenței stabilită de

Legea nr. 554/2004 , dispozițiile

art. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

și cele ale

art. 118 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

aduc atingere principiului constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor, întrucât limitează competența pentru un litigiu contencios/administrativ la instanța în a cărei rază de competență a fost constatată fapta. Aceasta întrucât, potrivit paragrafului 20 din

Decizia nr. 510 din 13 iulie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 3 martie 2022, „controlul judecătoresc al proceselor-verbale de stabilire și sancționare a contravențiilor nu se face pe calea contenciosului administrativ, ci, potrivit prevederilor

art. 31-36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , printr-o procedură specifică materiei contravenționale“.

21.

Totodată, prin

Decizia nr. 175 din 26 mai 2020 , precitată, paragraful 21, Curtea a constatat că prin normele constituționale ale

art. 52 alin. (1) și (2)

se conferă persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim de o autoritate publică, printr-un act administrativ, dreptul de a se adresa instanței pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, însă în condițiile și în limitele stabilite prin lege organică. Or, în speță, este criticată o ordonanță a Guvernului ce reglementează regimul juridic al contravențiilor, procedura aplicabilă fiind una specială, derogatorie de la normele dreptului comun, și nu procedura contenciosului administrativ. De altfel, domeniul contravențional, spre deosebire de contenciosul administrativ, nu se regăsește printre cele strict și limitativ prevăzute de

art. 73 alin. (3) din Constituție , în privința cărora legiferarea are loc numai prin lege organică. În același context, prin

Decizia nr. 726 din 24 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 16 iulie 2008, în ceea ce privește susținerea potrivit căreia dispozițiile legale criticate creează o discriminare nejustificată, deoarece plângerile împotriva anumitor acte administrative se soluționează potrivit

Legii nr. 554/2004 , iar cele formulate împotriva proceselor-verbale contravenționale, tot acte administrative, se soluționează potrivit

Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 , Curtea a constatat că persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției nu este pusă în fața unui verdict definitiv de vinovăție și de răspundere, ci doar în fața unui act administrativ de constatare, ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. S-a mai reținut cu același prilej că, din punctul de vedere al agentului constatator, această persoană este vinovată și responsabilă, iar procesul-verbal întocmit are, până la rămânerea lui definitivă, caracterul unui act administrativ de constatare. Or, aceasta nu poate duce la concluzia că soluționarea cauzelor privind contestarea unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții ar trebui să urmeze regulile procedurale specifice contenciosului administrativ, reglementate prin

Legea nr. 554/2004 .

22.

În fine, referitor la susținerile potrivit cărora reglementarea criticată contravine dispozițiilor

art. 116 din Codul de procedură civilă , care dau posibilitatea reclamantului să aleagă între mai multe instanțe, deopotrivă competente, deoarece limitează competența, în mod injust, la o singură instanță, respectiv judecătoria în raza căreia s-a produs fapta, Curtea învederează că, așa cum a reținut în jurisprudența sa, examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu normele constituționale, iar nu compararea dispozițiilor mai multor legi între ele.

23.

În jurisprudența sa în materie contravențională, Curtea a constatat că reglementarea competenței teritoriale a instanțelor judecătorești în cauzele având ca obiect plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenție este menită să dea expresie dreptului la un proces echitabil prin asigurarea administrării, cu celeritate, a probelor.

24.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

25.

În ceea ce privește invocarea dispozițiilor constituționale ale

art. 26

privind viața intimă, familială și privată, Curtea reține că acestea nu au relevanță în cauză.

26.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Viorel Coman în Dosarul nr. 8.859/256/2018 al Judecătoriei Medgidia și constată că dispozițiile

art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor și ale

art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Medgidia și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 4 aprilie 2023.