Decizia nr. 544/2024

alin. (1) ,

(5)

și

(6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 :

Prin derogare de la prevederile

art. 38 alin. (4)

și

(4^1) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2022, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcție/salariilor de funcție/indemnizațiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2021 în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții. (...)

(5)

În anul 2022, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2021, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

(6)

Prin derogare de la prevederile

art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 , cu modificările și completările ulterioare, în anul 2022, valoarea lunară a indemnizației de hrană se menține la nivelul din anul 2021.

27.

Dispozițiile legale criticate nu mai sunt în prezent în vigoare întrucât au avut aplicabilitate limitată în timp, respectiv cele din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020

doar pentru anul 2021, iar cele din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 , având un conținut normativ similar, doar pentru anul 2022. Cu toate acestea, în considerarea

Deciziei Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, instanța de contencios constituțional se va pronunța asupra constituționalității acestora în redactarea care continuă, și după ieșirea lor din vigoare, să producă efecte juridice în cauzele în care excepțiile au fost invocate.

28.

Textele din

Constituție

invocate în motivarea excepției de neconstituționalitate sunt cele ale

art. 1 alin. (5)

referitoare la principiul legalității,

art. 4 alin. (2)

și

art. 16 alin. (1)

și

cu privire la principiul nediscriminării și egalitatea în drepturi,

art. 44 alin. (1)

și

(2)

privind protecția dreptului de proprietate,

art. 47

- Nivelul de trai și

art. 53

- Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, din motivarea criticii se deduce în mod rezonabil invocarea

art. 115 alin. (4)

și

(6) din Legea fundamentală , cu privire la condițiile în care pot fi adoptate ordonanțele de urgență ale Guvernului.

29.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în jurisprudența sa recentă, respectiv prin

Decizia nr. 388 din 17 septembrie 2024 *), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunțării prezentei decizii, a constatat constituționalitatea dispozițiilor

art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020

față de critici identice formulate de același autor ca în prezenta cauză, respectiv Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în numele și pentru unii membri de sindicat. *)

Decizia nr. 388/2024

a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1247 din 11 decembrie 2024.

30.

Față de obiectul excepției soluționate prin decizia mai sus amintită, autorul prezentei excepții invocă și prevederile

art. I alin. (3)-(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020

și ale

art. I alin. (1) ,

(5)

și

(6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 , fără a suplimenta sau a adapta, însă, și argumentele de neconstituționalitate prezentate față de cele examinate deja de Curtea Constituțională.

31.

Analizând conținutul normativ al dispozițiilor legale criticate, Curtea observă că acestea conțin, în esență, soluții juridice identice, și anume măsuri de prorogare a unor creșteri salariale, prorogare stabilită anual de Guvern prin acte normative proprii succesive, astfel: pentru anul 2021, prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020

și, respectiv, pentru anul 2022, prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 . Cu respectarea acestei particularități, Curtea reține următoarea similitudine de conținut juridic al normelor legale criticate: între

art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020

și

art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 ; între

art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020

și

art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 ; și, respectiv, între

art. I alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020

și

art. I alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 .

32.

Astfel, autorul excepției este nemulțumit de soluțiile legislative prevăzute de textele legale criticate care dispun, practic, menținerea pentru anul 2021 (prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 ) și pentru anul 2022 (prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 ) a aceluiași nivel salarial cu cel aferent lunii decembrie 2020 [respectiv la nivelul lunii ianuarie 2019, în cazul actualizării compensației bănești/alocației valorice pentru drepturile de hrană, prevăzute la

art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 ], în toate componentele sale (sporuri, indemnizații, compensații, prime, indemnizația de hrană și alte componente ale sistemului de salarizare) în măsura în care personalul bugetar ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții. În opinia autorului excepției, intervențiile legislative echivalează cu eliminarea succesivă, timp de 2 ani consecutivi, a creșterilor salariale prevăzute pentru anul 2021 și anul 2022 de

Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017.

33.

Prin

Decizia nr. 388 din 17 septembrie 2024 , precitată, Curtea a examinat expunerea de motive ce însoțește

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020

și a observat că acest act normativ instituie unele măsuri fiscal-bugetare, adoptate în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 și al pandemiei de COVID-19, măsuri care urmăresc, în esență, reducerea unor cheltuieli publice, pe de o parte, și, pe de altă parte, utilizarea unor resurse financiare în scopuri impuse în mod special de acest context pandemic globalizat. Curtea a reținut că ordonanța de urgență anterior menționată a fost adoptată într-o situație extraordinară, a cărei reglementare nu putea fi amânată fără riscul producerii unor consecințe deosebit de grave și insurmontabile la nivelul întregii societăți, cerințele impuse de

art. 115 alin. (4) din Constituție

fiind astfel respectate. Faptul că autorul excepției de neconstituționalitate apreciază că motivele invocate de Guvern în preambulul ordonanței de urgență criticate nu sunt suficiente pentru a justifica derogarea de la regulile salarizării stabilite de

Legea-cadru nr. 153/2017

reprezintă o simplă considerație de ordin subiectiv, ce nu poate avea valențele unei reale demonstrații de neconstituționalitate (paragraful 31).

34.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a exigențelor ce derivă din

art. 1 alin. (5) din Constituție , referitoare la previzibilitatea normelor juridice și protecția așteptărilor legitime ale cetățenilor, Curtea a constatat că aceste critici nu pot fi reținute, deoarece nu se poate susține că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020

și, implicit,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021

sunt „nelegale“ în raport cu

Legea-cadru nr. 153/2017 . Legiuitorul delegat are competența constituțională să uzeze de astfel de instrumente normative și procedee de reglementare - de derogare de la legea menționată, în cazul de față -, în temeiul dispozițiilor cuprinse în

art. 115 alin. (4)-(6) din Legea fundamentală . Prin esența ei, ordonanța de urgență reflectă modalitatea constituțională excepțională de legiferare, prin care puterea executivă - reprezentată de Guvern - este abilitată să intervină rapid, cu măsuri ferme și de aplicabilitate imediată, pentru îndepărtarea anumitor consecințe negative sau riscuri generate de o situație neobișnuită, cu caracter extraordinar, astfel că, în acest context, este improprie invocarea așteptărilor legitime ce decurg prin raportare la legile-cadru într-o materie sau alta, menite, de regulă, să implementeze pe termen mediu și/sau lung politica legislativă în respectivul domeniu, în condiții obișnuite, de normalitate (paragraful 30).

35.

Curtea nu a putut reține nici criticile referitoare la pretinsa încălcare a principiului nediscriminării și al egalității, ocrotit prin

art. 16 alin. (1)

și

(2) din Constituție , generată atât prin stabilirea unor excepții în cuprinsul

Legii-cadru nr. 153/2017 , cât și prin instituirea, prin

Legea nr. 205/2020

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 18 septembrie 2020, a unui drept salarial nou în favoarea altei categorii socioprofesionale, concomitent cu înghețarea salariilor polițiștilor. În acest sens, Curtea a reținut, în paragraful 34 al

Deciziei nr. 388 din 17 septembrie 2024 , că nu poate examina criticile ce vizează instituirea unor excepții de la regulile salarizării, întrucât nu

Legea-cadru nr. 153/2017

constituie obiectul controlului de constituționalitate în cauză, ci

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 . În plus, Curtea a subliniat constant în jurisprudența sa competența suverană a legiuitorului în stabilirea politicii fiscal-bugetare a statului, deci inclusiv în materie de salarizare, acesta având, desigur, obligația respectării exigențelor impuse de Constituție, astfel încât un tratament juridic diferit să fie justificat prin condiții în mod obiectiv și rezonabil diferite (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 707 din 29 noiembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 17 februarie 2017,

Decizia nr. 291 din 22 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 iunie 2014, și

Decizia nr. 31 din 5 februarie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013).

36.

Cât privește invocarea unui nou drept salarial reglementat prin

Legea nr. 205/2020 , Curtea a reținut că însăși

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 , a dispus, în

art. VII , prorogarea pentru luna ianuarie 2022 a termenului pentru aplicarea acestui nou drept salarial, astfel că, în realitate, acesta nu a fost acordat, susținerile autorului excepției neavând suport real (paragrafele 35 și 36). Curtea a conchis că măsura restrictivă de menținere a veniturilor salariale din anul 2021 la nivelul celor acordate pentru luna decembrie 2020 se aplică întregului personal plătit din fonduri publice, a cărui salarizare este reglementată de

Legea-cadru nr. 153/2017 , fără niciun fel de discriminare, astfel că pretinsa încălcare a

art. 16 alin. (1)

și

(2) din Constituție

nu a fost reținută (paragraful 37).

37.

Prin aceeași decizie de referință, la paragrafele 40-42, Curtea a constatat că și criticile de neconstituționalitate formulate din perspectiva încălcării dreptului de proprietate, protejat de

art. 44 alin. (1)

și

(2) din Legea fundamentală , sunt neîntemeiate. Curtea a arătat în mod constant în jurisprudența sa că noțiunea de „bun“, consacrată de

art. 1 din Primul Protocol

la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale și analizată în accepțiunea conferită acesteia de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nu este aplicabilă salariului care urmează a fi plătit în viitor, în virtutea distincției dintre dreptul persoanei de a continua să primească, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul cuvenit pentru perioada în care munca a fost prestată ( Decizia Curții Constituționale nr. 31 din 5 februarie 2013 , precitată; Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, paragraful 94). Curtea a reamintit, în acest context, dreptul autorității legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reținând, în această privință, că statul este cel în măsură să stabilească valoarea sumelor care urmează să fie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de sume prin modificări legislative corespunzătoare (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23) întrucât statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în acest domeniu (spre exemplu, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57).

38.

Cu privire la

art. 47 din Constituție , Curtea a reiterat jurisprudența sa în materie, prin care a statuat că obligația statului de a asigura un nivel de trai decent nu are un conținut determinat, ci trebuie apreciată concret, în funcție de împrejurările social-economice în care se manifestă acest rol al statului (a se vedea

Decizia nr. 366 din 22 martie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 4 iulie 2011). Stabilirea acelui standard al nivelului de trai care poate fi considerat decent trebuie apreciată de la caz la caz, în funcție de o serie de factori conjuncturali. Situația economică a țării, resursele de care dispune statul în vederea atingerii acestui obiectiv, dar și nivelul de dezvoltare al societății la un anumit moment și modul de organizare a societății reprezintă deopotrivă coordonate care trebuie luate în considerare atunci când se evaluează nivelul „decent“ al vieții, nefiind posibilă stabilirea unui standard fix, imuabil (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011). În același timp, obligația statului de a asigura un trai decent trebuie adusă la îndeplinire în mod egal, față de toți cetățenii săi, indiferent de ipostaza juridică în care se află aceștia ( Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, paragraful 44). În considerarea acestor statuări de principiu, Curtea a conchis, la paragraful 44 al

Deciziei nr. 388 din 17 septembrie 2024 , că măsura restrictivă criticată se integrează ansamblului de acțiuni ale statului de adaptare la resursele financiare existente în raport cu necesitățile existente la momentul adoptării

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 226/2020

și nu contravine obligației statului de a institui, conform

art. 41 alin. (2) din Constituție , un salariu minim pe țară, astfel că nu s-a putut reține o afectare a nivelului de trai decent.

39.

În ceea ce privește

art. 53 din Constituție , Curtea a reținut că acest text nu poate fi incident, în cauză fiind criticate dispozițiile unei ordonanțe de urgență a Guvernului, și nu ale unei legi, aplicabile fiind, sub aspectul interzicerii afectării drepturilor și libertăților fundamentale printr-o ordonanță de urgență, prevederile

art. 115 alin. (6) din Constituție . Față de considerentele conform cărora sunt neîntemeiate criticile de neconstituționalitate raportate la dispozițiile

art. 16 ,

44

și

47 din Constituție , Curtea a constatat că nu poate fi reținută nici nerespectarea normelor cuprinse în

art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală

(paragraful 45).

40.

Având în vedere similitudinea soluțiilor legislative cuprinse în textele de lege criticate ale celor două ordonanțe de urgență ale Guvernului, precizată anterior, și în raport cu identitatea criticilor de neconstituționalitate formulate atât în prezenta cauză, cât și în cea soluționată de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 388 din 17 septembrie 2024 , considerentele care au fundamentat soluția acolo pronunțată, de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 , își mențin valabilitatea, mutatis mutandis, și în această cauză.

41.

În ceea ce privește faptul că măsurile restrictive stabilite pentru anul 2021 prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020

au fost prelungite, sub aspect temporal, și pentru anul 2022, prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 , Curtea reține, din analiza notei de fundamentare ce însoțește acest din urmă act normativ, că limitarea creșterii cheltuielilor bugetare permanente (cu salarizarea personalului plătit din fonduri publice) a fost absolut necesară, alături de alte măsuri, pentru evitarea vulnerabilizării și producerii unor consecințe negative asupra bugetului de stat aferent anului 2022, cum ar fi un deficit al bugetului general consolidat de 6,2% din produsul intern brut, reducerea veniturilor bugetare în anul 2022 cu 0,5% din produsul intern brut sau fonduri insuficiente în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, în contextul menținerii crizei sanitare determinate de situația epidemiologică din România generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2. Curtea consideră că împrejurările expuse au caracter obiectiv, cuantificabil și se constituie în situații extraordinare, care au impus urgent măsuri cu caracter excepțional, temporar și derogatoriu de la legea generală a salarizării, astfel că nu poate fi reținută susținerea autorului excepției, în opinia căruia motivele invocate la adoptarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 130/2021

nu sunt justificate din perspectiva exigențelor impuse de

art. 115 alin. (4) din Constituție .

42.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în numele și pentru unii membri de sindicat (Geanina Pojală și alții), în dosarele nr. 26.858/3/2021, nr. 1.320/112/2021, nr. 4.925/117/2021, nr. 32.737/3/2021, nr. 92/103/2022, nr. 6.642/99/2021, nr. 30.838/3/2021, nr. 35.131/3/2021, nr. 29.821/3/2021, nr. 31.557/3/2021, nr. 28.098/3/2021, nr. 32.738/3/2021, nr. 4.923/117/2021, nr. 35.241/3/2021, nr. 30.381/3/2021, nr. 35.123/3/2021, nr. 30.389/3/2021, nr. 765/85/2022, nr. 1.916/100/2022, nr. 3.950/118/2022, nr. 2.618/62/2022, nr. 1.319/112/2021 și nr. 25.083/3/2022 ale Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ale Curții de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ale Curții de Apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și ale Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. I alin. (1) ,

,

și

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020

privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, precum și ale

art. I alin. (1) ,

(5)

și

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021

privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Curții de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, Curții de Apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 octombrie 2024.