Decizia nr. 252/2025

Articolul 88

^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 : „(5) Pe durata desfășurării activității în cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, procurorii cu funcții de conducere și execuție beneficiază de drepturile procurorilor detașați, în condițiile legii.“

–

Articolul 13

alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 : „(1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, care sunt detașați sau delegați în altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, pe toată durata delegării sau detașării, de următoarele drepturi: a) diurnă în cuantum de 2% din indemnizația de încadrare brută lunară, dar nu mai puțin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unitățile bugetare.“

29.

Curtea observă faptul că

art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004

a fost abrogat prin

art. 15 lit. a) din Legea nr. 49/2022

privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penală , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 martie 2022. Cu toate acestea, având în vedere cele reținute prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare“, precum și faptul că dispozițiile de lege criticate sunt aplicabile în cauzele în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, Curtea va analiza constituționalitatea textelor de lege cu care a fost sesizată.

30.

Prin

Decizia nr. 13 din 13 martie 2023 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2023, aceasta a statuat că dreptul reglementat de

art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004

are natura juridică a indemnizației de încadrare brute lunare pentru procurorii care și-au desfășurat activitatea în cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, iar garanțiile principiului nediscriminării și ale principiului egalității, prevăzute de

art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, pot fi invocate doar de către magistrații care ocupau o „funcție similară“ cu a acestora, astfel cum este definită la

art. 7 lit. g)

din același act normativ coroborat cu

art. 8 din secțiunea a 2-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 .

31.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 1 alin. (3)

privind statul de drept, ale

art. 1 alin. (4)

privind principiul separației și echilibrului în stat, ale

art. 1 alin. (5)

privind supremația

Constituției , ale

art. 16

- Egalitatea în fața legii, ale

art. 61 alin. (1)

privind rolul și structura Parlamentului, ale

art. 124

- Înfăptuirea justiției, ale

art. 126

- Instanțele judecătorești, ale

art. 142

privind structura Curții Constituționale și ale

art. 147 alin. (1)

și

(4)

privind deciziile Curții Constituționale. Se mai invocă

art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și

Protocolul nr. 12

la aceeași Convenție.

32.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că obiectul acesteia face referire la o decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. De asemenea, instanța de contencios constituțional mai observă că s-a mai pronunțat asupra prevederilor legale criticate, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin raportare la critici similare, constatând că sunt constituționale, prin raportare la critici similare, prin

Decizia nr. 13 din 28 ianuarie 2025 , nepublicată la data pronunțării prezentei decizii.

33.

Cu privire la posibilitatea de a analiza constituționalitatea unor dispoziții legale în interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea Constituțională a reținut, în jurisprudența sa, că toate considerentele de principiu referitoare la verificarea constituționalității textelor de lege aplicabile în interpretarea consacrată prin recursurile în interesul legii sunt valabile mutatis mutandis și în ceea ce privește verificarea constituționalității textelor în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin hotărârile prealabile pronunțate pentru dezlegarea unei chestiuni de drept (a se vedea

Decizia nr. 397 din 15 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 15 iulie 2016, paragraful 25). Astfel, instanța de contencios constituțional a statuat, de principiu, că o decizie pronunțată într-un recurs în interesul legii (respectiv o hotărâre prealabilă pronunțată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept) nu poate constitui eu ipso obiect al excepției de neconstituționalitate, deoarece instanța de contencios constituțional, în acord cu prevederile

art. 146 din Legea fundamentală , nu are competența de a cenzura constituționalitatea hotărârilor judecătorești, indiferent că sunt pronunțate în dezlegarea unor pricini de drept comun ori în vederea interpretării și aplicării unitare a legii ( Decizia nr. 409 din 4 noiembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 27 noiembrie 2003). Însă interpretarea care se poate aduce normei juridice de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin deciziile în care soluționează recursuri în interesul legii, precum și prin hotărârile prealabile pronunțate pentru dezlegarea unei chestiuni de drept trebuie să țină cont de exigența de ordin constituțional cuprinsă în

art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală , potrivit căruia în România respectarea

Constituției

și a supremației sale este obligatorie.

34.

În concluzie, din perspectiva raportării la prevederile

Constituției , Curtea Constituțională este competentă să verifice constituționalitatea textelor legale aplicabile în interpretările consacrate prin recursurile în interesul legii și hotărârile prealabile, astfel că dispozițiile

art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, coroborate cu cele ale

art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006

privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, astfel cum acestea au fost interpretate prin

Decizia nr. 13 din 13 martie 2023 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, urmează să constituie obiectul controlului de constituționalitate în prezenta cauză (a se vedea, ad similis,

Decizia nr. 854 din 23 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 21 septembrie 2011, și

Decizia nr. 8 din 18 ianuarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 17 martie 2011).

35.

Cu privire la competența Curții Constituționale referitoare la contestarea constituționalității normelor în interpretarea dată acestora prin decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în recursuri în interesul legii sau în hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de aplicare și interpretare a unor prevederi de lege, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a dezvoltat o analiză în două etape, prima vizând respectarea competenței Înaltei Curți de Casație și Justiție prevăzute de

art. 126 alin. (3) din Constituție , iar cea de-a doua referitoare la raportarea conținutului normativ astfel determinat al normei criticate la dispozițiile

Constituției

(a se vedea

Decizia nr. 349 din 17 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 4 august 2014, paragraful 20, și

Decizia nr. 509 din 30 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1077 din 13 noiembrie 2020, paragrafele 15, 16 și 30).

36.

Referitor la competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, care se reflectă în reglementarea infraconstituțională a dezlegării unor chestiuni de drept, aceasta este prevăzută de

art. 126 alin. (3) din Constituție , potrivit căruia „Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale“. Curtea Constituțională a statuat, prin

Decizia nr. 838 din 27 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, că, „în exercitarea atribuției prevăzute de

art. 126 alin. (3) din Constituție , Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de

art. 1 alin. (4) din Constituția României . Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.“ Așadar, competența Înaltei Curți de Casație și Justiție privind soluționarea recursului în interesul legii este dublu circumstanțiată - numai cu privire la „interpretarea și aplicarea unitară a legii“ și numai cu privire la „celelalte instanțe judecătorești“.

37.

În ceea ce privește prima etapă a analizei anterior menționate, Curtea urmează să verifice dacă interpretarea dată dispozițiilor

art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004

coroborate cu cele ale

art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 , astfel cum acestea au fost interpretate

prin

Decizia nr. 13 din 13 martie 2023 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se încadrează în limitele competenței sale stabilite prin

art. 126 alin. (3) din Constituție .

38.

Instanța de contencios constituțional constată că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu a încălcat prevederile

art. 126 alin. (1)

și

(3) din Constituție

întrucât nu modifică, abrogă ori adaugă la lege și nici nu efectuează un control de constituționalitate. Înalta Curte de Casație și Justiție a examinat prevederile

art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară în lumina întrebărilor adresate de instanța de trimitere, respectiv cea referitoare la stabilirea naturii juridice a drepturilor prevăzute de

art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 , coroborate cu cele ale

art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 , și cea dacă, în funcție de această calificare, se aplică în continuare

Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016

a Curții Constituționale, cu referire specifică la respectarea principiului nediscriminării și a principiului egalității în fața legii.

39.

Astfel, Curtea Constituțională observă că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că dreptul reglementat de

art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004

are natura juridică a indemnizației de încadrare brută lunară suplimentară pentru procurorii care și-au desfășurat activitatea în cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, iar garanțiile principiului nediscriminării și ale principiului egalității, prevăzute de

art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, pot fi invocate doar de către magistrații care ocupau o „funcție similară“ cu a acestora, astfel cum este definită la

art. 7 lit. g)

din același act normativ coroborat cu

art. 8 din secțiunea a 2-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 .

40.

Pentru determinarea ipotezei „funcției similare“, instanța supremă a arătat că nu este suficient să se constate că judecătorii și procurorii alcătuiesc magistratura, pentru că o atare concluzie ar conduce la o uniformitate a salarizării tuturor judecătorilor și procurorilor din cadrul autorității judecătorești, indiferent de nivelul instanței sau parchetului, ceea ce este străin de intenția legiuitorului și nesocotește ansamblul principiilor de salarizare în cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare „Justiție“, în acest caz, dar și pe cele ale

Legii nr. 303/2004

și ale

Legii nr. 304/2004

etc.

41.

În privința gradului profesional, Înalta Curte de Casație și Justiție a observat că, pentru a putea participa la concursul de numire în funcția de procuror cu funcție de execuție în cadrul S.I.I.J., legiuitorul a stabilit, la

art. 88^5 alin. (3) lit. b) și c) din Legea nr. 304/2004 , între altele, condițiile de a avea cel puțin gradul de parchet de pe lângă curte de apel și o vechime efectivă de cel puțin 18 ani în funcția de procuror.

42.

În consecință, numai judecătorii (care ocupă o funcție similară în cadrul autorității judecătorești) și procurorii (care ocupă o funcție similară în cadrul aceleiași instituții publice) care, în intervalul de referință 16 octombrie 2018-14 martie 2022, au îndeplinit, în mod cumulativ, cel puțin condițiile legale anterior analizate, respectiv cel puțin gradul de judecător de curte de apel sau procuror de parchet de pe lângă curtea de apel și o vechime efectivă de minimum 18 ani în funcția de judecător sau procuror, ar putea pretinde că aplicarea normei de la

art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004

a creat efecte discriminatorii în privința lor, întrucât legiuitorul s-a abătut de la principiile de la

art. 6 lit. b)

- nediscriminarea - din Le gea-cadru nr. 153/2017 , și, ca atare, să invoce respectarea principiului egalității -

art. 6 lit. c)

din același act normativ, prin acordarea echivalentului indemnizației de încadrare suplimentară recunoscută doar în favoarea procurorilor numiți în cadrul S.I.I.J., pe durata funcționării acestei structuri.

43.

Înalta Curte de Casație și Justiție a citat jurisprudența Curții Constituționale, respectiv

Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, reținând că aceasta a fost pronunțată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare, și nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia. Înalta Curte de Casație și Justiție a tras două concluzii: prima vizează împrejurarea că dezlegările instanței de contencios constituțional din cuprinsul

Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016

sunt integrate în prezent de normele de la

art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 , respectiv în conținutul conceptual al principiului nediscriminării (care reclamă eliminarea oricăror forme de discriminare și instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție) și în cel al principiului egalizării cu salariul maxim în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică (în sensul asigurării de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală); cea de-a doua concluzie este că aceste principii funcționează doar în ceea ce privește indemnizația brută lunară de încadrare, iar nu și în privința celorlalte componente ale salariului lunar al personalului din familia ocupațională de funcții bugetare „Justiție“ și Curtea Constituțională, relevante pentru această distincție fiind definițiile legale de la

art. 7 lit. c) ,

e)

și

m) din Legea-cadru nr. 153/2017 .

44.

Așadar, coroborând sistematic prevederile legale incidente din

Legea-cadru nr. 153/2017

și din

Legea nr. 304/2004

și

Legea nr. 303/2004 , în concordanță cu jurisprudența incidentă, a reținut că beneficiarii

art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004

sunt procurorii numiți la S.I.I.J. și că drepturile prevăzute de

art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 , coroborate cu cele ale

art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006

au natura juridică a indemnizației de încadrare brute lunare și că au vocație de a solicita același drept, în temeiul principiului nediscriminării și egalității consacrat expres de

art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 , la fel ca beneficiarii primari (procurorii S.I.I.J.), judecătorii și procurorii care ocupau funcții similare, respectiv având 18 ani vechime și grad de cel puțin curte de apel (condiții specifice de participare la concursul organizat la S.I.I.J.).

45.

Referitor la cea de-a doua treaptă a controlului, prin raportare la care Curtea ar urma să se pronunțe asupra conținutului normativ al textului de lege criticat, în interpretarea dată prin

Decizia nr. 13 din 13 martie 2023 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Curtea va observa că respectivele critici de neconstituționalitate se raportează, de fapt, la pretinsa încălcare a principiului egalității în fața legii.

46.

Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice (a se vedea

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, în ceea ce privește încălcarea egalității în drepturi, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că este admisibilă diferența de tratament juridic pentru situații diferite, când aceasta se justifică în mod rațional și obiectiv (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 168 din 10 decembrie 1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, și

Decizia nr. 231 din 25 mai 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 24 iunie 2004).

47.

În același sens este și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, care, pe baza

art. 14 din Convenție , a statuat că discriminarea înseamnă a trata diferit, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, persoane aflate în situații relevant similare. O diferență de tratament nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă dacă aceasta nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 2 noiembrie 2010, pronunțată în Cauza Șerife Yigit împotriva Turciei, paragrafele 68 și 69).

48.

Prin

Decizia nr. 13 din 13 martie 2023 , Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în aplicare garanțiile principiului nediscriminării și al egalității în ansamblul legislației și evoluției acesteia privind salarizarea personalului bugetar, dar și în cadrul

Legii nr. 303/2004 , și

nr. 304/2004 . Ea realizează o distincție a magistraților cu vocație la dreptul prevăzut de

art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 , folosind criteriile consacrate prin

Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016

a Curții Constituționale a României și încorporate în

art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 .

49.

Faptul că autorii excepției de neconstituționalitate nu se încadrează la categoria magistraților astfel determinată nu conferă textului criticat în interpretarea dată acestuia prin

Decizia nr. 13 din 13 martie 2023 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, caracter neconstituțional. De altfel, Curtea observă că autorii excepției de neconstituționalitate se află într-o situație diferită care justifică un tratament diferit.

50.

În consecință, Curtea constată că prevederile constituționale și convenționale invocate nu au fost încălcate.

51.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Asănică Andra Monica în Dosarul nr. 2.912/105/2022 al Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă, de Nicolescu Luminița în Dosarul nr. 138/90/2022 al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, din oficiu, în Dosarul nr. 10.428/3/2024, de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 3.856/111/2022 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și de Miron Codrin Horațiu, Florența Alex Florin, Martinov Carmen, Șandor Mihai, Zaharia Marinela, Mocan Loredana Felicia, Pecingină Doruța Eliza, Gîtan Diana Nicoleta, Trastău Olimpia Maria, Geanâm Ramon Florentin, Dan Monica, Vrânceanu Carmen și Stamatin Adrian în Dosarul nr. 1.461/107/2023 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția I civilă și constată că prevederile

art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, coroborate cu cele ale

art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006

privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, astfel cum acestea au fost interpretate prin

Decizia nr. 13 din 13 martie 2023 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă, Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și Curții de Apel Alba Iulia - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 mai 2025.