Decizia nr. 409/2003

Nicolae Popa - președinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 35 din Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică și ale Deciziei nr. VI din 27 septembrie 1999 a Secțiilor Unite ale Curții Supreme de Justiție, excepție ridicată de Elena Păduraru și Stana Berejovschi în Dosarul nr. 1.922/2001 al Curții Supreme de Justiție - Secția civilă.

La apelul nominal răspund autoarele excepției prin avocat, precum și partea Ileana Rodica Stănescu, de asemenea prin avocat, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul autoarelor excepției susține retroactivitatea dispozițiilor

art. 35 din Legea nr. 33/1994 , care, potrivit Deciziei nr. VI/1999, pronunțată de Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, se aplică și în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea de bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a legii criticate. Se apreciază că exproprierea în baza

Decretului nr. 545/1958

este declarată retroactiv nevalabilă,

Legea nr. 33/1994

aplicându-se unor situații legal constituite pe baza unei legi anterioare, ceea ce contravine principiului constituțional prevăzut de art. 15 alin. (2).

Partea Ileana Rodica Stănescu, prin avocat, arată că textul de lege criticat nu aduce atingere principiului neretroactivității, întrucât instanța chemată să se pronunțe într-o astfel de cauză constată doar efectele nefinalizate ale unor acte normative anterioare, respectiv neîndeplinirea condițiilor pentru care a operat exproprierea, iar nu valabilitatea actelor de expropriere emise în temeiul acelor acte normative. În ceea ce privește controlul de constituționalitate a Deciziei nr. VI/1999 a Secțiilor Unite ale Curții Supreme de Justiție, se apreciază că acesta excedează cadrului de competență a Curții Constituționale, excepția fiind inadmisibilă.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate a

art. 35 din Legea nr. 33/1994

ca fiind neîntemeiată, arătând că acest text de lege se aplică raporturilor juridice născute după intrarea sa în vigoare, precum și celor născute anterior, ale căror efecte nu au fost finalizate, ceea ce nu este de natură a contraveni principiului neretroactivității legii civile. Referitor la Decizia nr. VI/1999 a Secțiilor Unite ale Curții Supreme de Justiție, se arată că o hotărâre judecătorească nu poate face obiectul controlului de constituționalitate și, prin urmare, critica este inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 8 aprilie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 1.922/2001, Curtea Supremă de Justiție - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiile

art. 35 din Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică și ale Deciziei nr. VI din 27 septembrie 1999 a Secțiilor Unite ale Curții Supreme de Justiție, excepție ridicată de Elena Păduraru și Stana Berejovschi.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarele arată că, deși, în conformitate cu dispozițiile art. 144 lit. c) din Constituție, Curtea Constituțională poate hotărî doar asupra excepțiilor de neconstituționalitate ale legilor și ordonanțelor, Decizia nr. VI din 27 septembrie 1999, pronunțată de Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii poate fi supusă controlului Curții, în virtutea dispozițiilor art. 329 din Codul de procedură civilă care stabilesc că aceste decizii sunt obligatorii pentru instanță. Prin urmare, sunt considerate neconstituționale dispozițiile

art. 35 din Legea nr. 33/1994

și ale deciziei mai sus menționate, întrucât încalcă principiul neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, atunci când reglementarea potrivit căreia foștii proprietari pot să ceară retrocedarea bunurilor imobile expropriate, care nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate, se poate răsfrânge și asupra unor situații legal constituite pe baza unei legi anterioare, respectiv

Decretul nr. 545/1958 . Se susține că unui act de autoritate săvârșit în anul 1964, potrivit normelor în vigoare la acea dată, nu i se pot aplica dispozițiile unei legi ulterioare, cu atât mai mult cu cât imobilul a cărui retrocedare se solicită a fost expropriat contra plată prin

Decretul nr. 648/1964

coroborat cu

Decretul nr. 545/1958 , care la art. 5 prevedea că "Pentru asigurarea terenurilor necesare construcțiilor sau pentru efectuarea altor lucrări sau acțiuni de interes de stat, pot fi expropriate, contra plată, terenuri cu sau fără construcții".

Curtea Supremă de Justiție - Secția civilă apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că

art. 35 din Legea nr. 33/1994

nu încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (2), art. 20, 41, 54 și art. 135 alin. (1) și (6). În ceea ce privește Decizia nr. VI din 27 septembrie 1999, prin care Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție au admis recursul în interesul legii cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor

art. 35 din Legea nr. 33/1994

în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea de bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii, se arată că, potrivit

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, iar, conform art. 329 din Codul de procedură civilă, soluțiile prin care Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție se pronunță în interesul legii nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul reține că

art. 35 din Legea nr. 33/1994

conține norme de procedură care sunt de imediată aplicare, referindu-se atât la raporturile juridice apărute după intrarea în vigoare a legii, cât și la situațiile juridice existente la data intrării ei în vigoare. Textul de lege criticat are în vedere efecte nefinalizate după emiterea actului de expropriere întemeiat pe legile anterioare, care urmează a fi guvernate de dispozițiile legii noi, interpretarea contrară conducând la soluționarea în mod diferit a unor situații juridice identice.

Avocatul Poporului arată că

Legea nr. 33/1994

stabilește un nou regim juridic aplicabil în cazul exproprierii, art. 35 introducând un termen înăuntrul căruia decizia de expropriere trebuie realizată, fără a cuprinde nici o prevedere din care să rezulte că dispozițiile sale se aplică retroactiv.

Referitor la invocarea de către autoarele excepției a neconstituționalității Deciziei nr. VI din 27 septembrie 1999, pronunțată de Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție, se arată că instanța constituțională nu este abilitată, potrivit

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, să decidă asupra caracterului neconstituțional al unei astfel de decizii și nici nu se poate considera că de această decizie depinde soluționarea cauzei, întrucât, conform art. 329 din Codul de procedură civilă, soluțiile prin care Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție se pronunță în interesul legii "nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate".

Prin urmare, se apreciază că dispozițiile

art. 35 din Legea nr. 33/1994

sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituția României, republicată, ale art. 1 alin. (1),

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

art. 35 din Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică și Decizia nr. VI din 27 septembrie 1999 a Secțiilor Unite ale Curții Supreme de Justiție. Textul de lege criticat are următorul conținut:

- Art. 35: "Dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică."

Decizia nr. VI din 27 septembrie 1999 a Secțiilor Unite ale Curții Supreme de Justiție privind recursul în interesul legii cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor

art. 35 din Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică stabilește că dispozițiile textului de lege menționat sunt aplicabile și în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii.

Autoarele excepției susțin că dispozițiile legale criticate, precum și Decizia Curții Supreme de Justiție încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituția României, care, ulterior sesizării, a fost modificată și completată prin

Legea de revizuire nr. 429/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituție, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o nouă numerotare. Textul constituțional are următorul conținut:

- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile."

1. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că, potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, republicată, este competentă să hotărască asupra "excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele [...]". În aplicarea acestei dispoziții constituționale, conform

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, de care depinde soluționarea cauzei". Prin urmare, atât Constituția, cât și legea de organizare și funcționare a instanței constituționale stabilesc că obiectul excepției de neconstituționalitate îl pot constitui exclusiv dispozițiile cuprinse într-o lege sau o ordonanță. Așa fiind, sesizarea referitoare la Decizia nr. VI/1999 a Secțiilor Unite ale Curții Supreme de Justiție, deci la o hotărâre judecătorească, nu poate face obiectul controlului de constituționalitate, urmând a fi respinsă ca inadmisibilă, în temeiul

art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată.

2. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 35 din Legea nr. 33/1994 , Curtea reține că formula redacțională a textului legal dedus controlului nu oferă temei criticii referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât nu conține în sine nici o dispoziție cu caracter retroactiv, textul urmând a-și găsi aplicarea exclusiv de la data intrării în vigoare a legii. În ceea ce privește determinarea situațiilor juridice care rămân supuse vechii reglementări, precum și a celor care vor fi guvernate de noua reglementare, aceasta nu constituie o problemă de constituționalitate, ci de aplicare a legii în timp, de competența exclusivă a instanțelor judecătorești.

În legătură cu principiul neretroactivității legilor, Curtea constată că, potrivit acestui principiu, o lege devine obligatorie numai după publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, ea rămânând în vigoare până la apariția unei alte legi care o abrogă în mod explicit sau implicit. Prin urmare, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a noii legi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării acestei legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. A decide că prin dispozițiile sale legea nouă ar putea desființa sau modifica situații juridice anterioare, existente ca o consecință a actelor normative care nu mai sunt în vigoare, ar însemna să se încalce principiul constituțional al neretroactivității legii civile. Însă legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi.

Raportând cele arătate cu titlu principial la norma dedusă controlului, Curtea constată că aceasta își limitează incidența exclusiv la situații juridice cu persistență în timp, așadar integrate domeniului său temporal de aplicare legitim, ceea ce impune concluzia că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Neadmiterea unei atare soluții ar determina rezolvarea diferențiată a aceleiași situații juridice, în raport cu data exproprierii, ceea ce ar contraveni principiului egalității în drepturi a cetățenilor, aplicând persoanelor aflate în aceeași situație juridică un tratament discriminatoriu, contrar spiritului legii noi.

Așa fiind, Curtea constată că dispozițiile

art. 35 din Legea nr. 33/1994 , aplicabile și în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea de bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii nu contravin principiului constituțional privind neretroactivitatea legii civile.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), precum și al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate având ca obiect Decizia nr. VI din 27 septembrie 1999 a Secțiilor Unite ale Curții Supreme de Justiție, excepție ridicată de Elena Păduraru și Stana Berejovschi în Dosarul nr. 1.922/2001 al Curții Supreme de Justiție - Secția civilă.

2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 35 din Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, excepție ridicată de aceleași autoare în același dosar.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 noiembrie 2003.