Decizia nr. 390/2025

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Raluca-Alexandra Buterez-Fășie

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10^1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002

privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, excepție ridicată de Judecătoria Sectorului 3 București - Secția civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 15.411/301/2020 și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 670D/2021.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Arată că dispozițiile criticate stabilesc competența instanței judecătorești de a soluționa anumite cauze și nu intră în categoria normelor care reglementează organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, nefiind incidente dispozițiile constituționale ale

art. 73 alin. (3) lit. l) . Având în vedere că nu s-a constatat încălcarea dispozițiilor

art. 73 alin. (3) lit. l) , reprezentantul Ministerului Public apreciază că celelalte critici de neconstituționalitate referitoare la principiul legalității și la dreptul la un proces echitabil sunt lipsite de obiect.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 22 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 15.411/301/2020, Judecătoria Sectorului 3 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională

cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10^1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002

privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Judecătoria Sectorului 3 București - Secția civilă, din oficiu, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de constatare a contravenției prin care a fost aplicată o amendă contravențională.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că textul criticat încalcă prevederile constituționale ale

art. 73 alin. (3) lit. l)

întrucât reglementează aspecte ce vizează organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești și era necesar ca reglementarea acestora să se realizeze prin lege organică. În continuare, se arată că dispozițiile unei legi organice trebuiau să fie dezbătute și aprobate de Camera Deputaților, ca primă Cameră sesizată, și că Parlamentul nu putea adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care fac obiectul legilor organice, fiind încălcate astfel prevederile constituționale ale

art. 75 alin. (1)

și ale

art. 115 alin. (1) . Referitor la încălcarea dispozițiilor

art. 1 alin. (3)

și

(5)

și ale

art. 133 alin. (1) din Constituție , se reține că era obligatorie cel puțin solicitarea avizului Consiliului Superior al Magistraturii, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză. Nu în ultimul rând, cu privire la încălcarea dispozițiilor

art. 21 alin. (3)

și ale

art. 126 alin. (2) din Constituție , se invocă faptul că reglementarea competenței instanțelor judecătorești și a procedurii de judecată numai prin lege, conform

art. 126 alin. (2) din Constituție , trebuie să respecte standardul minim impus de

art. 6 paragraful 1 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în privința instanței „instituite de lege“. În susținerea acestor aspecte, autoarea excepției invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la

art. 6 paragraful 1 din Convenție , precum și

Decizia Curții Constituționale nr. 1.096 din 8 septembrie 2009 .

6.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

7.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

8.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

9.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 10^1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002

privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, având următorul cuprins: „Prin derogare de la dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare, în cazul contravenienților cu domiciliul sau sediul în România, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se introduce la judecătoria pe raza teritorială a căreia contravenientul domiciliază sau își are sediul.“

10.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 1 alin. (3)

privind statul de drept, ale

art. 1 alin. (5)

privind obligația respectării

Constituției , a supremației sale și a legilor, ale

art. 21 alin. (3)

privind dreptul la un proces echitabil, ale

art. 73 alin. (3) lit. l)

potrivit cărora organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi se reglementează prin lege organică, ale

art. 75 alin. (1)

privind sesizarea Camerelor, ale

art. 115 alin. (1)

privind delegarea legislativă, ale

art. 126 alin. (2)

privind instanțele judecătorești și ale

art. 133 alin. (1)

privind rolul Consiliului Superior al Magistraturii.

11.

Cu titlu prealabil analizei criticilor de neconstituționalitate, Curtea observă că textul criticat a fost introdus în cuprinsul

Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 , la data de 15 februarie 2013, prin

art. III din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, și avea următorul conținut: „Prin derogare de la dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.“ La data de 28 aprilie 2015, textul criticat a fost modificat prin

art. III pct. 32 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2015

pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 28 aprilie 2015, având conținutul normativ de la data sesizării Curții.

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că una dintre principalele critici de neconstituționalitate vizează faptul că textul criticat a fost adoptat de către Guvern printr-o ordonanță, și nu printr-o lege organică, ceea ce contravine dispozițiilor

art. 73 alin. (3) lit. l)

și ale

art. 75 alin. (1) din Constituție , întrucât modificarea are ca obiect aspecte ce țin de organizarea și funcționarea instanțelor, care ar trebui reglementate prin lege organică. În plus, autoarea excepției subliniază că, prin legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe, nu putea fi prevăzută posibilitatea Guvernului de a reglementa în domeniul legilor organice.

13.

Raportat la aceste critici, instanța de contencios constituțional a reținut în jurisprudența sa (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 371 din 29 iunie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 25 septembrie 2023, paragraful 18) că delegarea legislativă, consacrată expres de Legea fundamentală, presupune o excepție de la principiul constituțional al separației puterilor în stat și o derogare de la prevederile

art. 61 alin. (1) din Constituție . Dispozițiile

art. 115 din Constituție

atribuie Guvernului, autoritate constitutivă a puterii executive, dreptul de a legifera alături de Parlamentul României. Însă prevederile constituționale stabilesc cadrul și limitele exercitării acestui drept, condiționând legitimitatea și deci constituționalitatea ordonanțelor Guvernului de îndeplinirea unor cerințe exprese, calificate în jurisprudența Curții Constituționale drept criterii de constituționalitate. Astfel, mandatul atribuit Guvernului, în temeiul

art. 115 , trebuie să fie dublat de un mandat legal - legea specială de abilitare, adoptată de Parlament -, în cazul ordonanțelor simple, sau izvorăște direct din Constituție - în cazuri extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată - în cazul ordonanțelor de urgență.

14.

De asemenea, Curtea a reținut în

Decizia nr. 227 din 28 aprilie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 778 din 4 august 2022, paragraful 16, că interdicția reglementării de către Guvern în domeniul legii organice privește numai ordonanțele Guvernului adoptate în baza unei legi speciale de abilitare, această interdicție decurgând direct din textul constituțional. O asemenea limitare nu este prevăzută însă de

alin. (4)

al

art. 115 din Constituție

referitor la ordonanțele de urgență, care nu reprezintă o varietate a ordonanței emise în temeiul unei legi speciale de abilitare, ci reprezintă un act normativ adoptat de Guvern în temeiul unei prevederi constituționale, care îi permite acestuia, sub controlul strict al Parlamentului, să facă față unor situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată.

15.

Aplicând aceste considerente în cauza dedusă controlului de constituționalitate, Curtea constată că introducerea textului criticat prin lege și modificarea sa prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2015

nu contravin exigențelor constituționale ale

art. 73 alin. (1) lit. l) , ale

art. 75 alin. (1)

sau ale

art. 115 alin. (1) .

16.

Cu referire la încălcarea dispozițiilor

art. 21 alin. (3)

și ale

art. 126 alin. (2) din Constituție , din prisma nerespectării naturii actului de reglementare a competenței instanțelor judecătorești și a procedurii de judecată, Curtea observă că ordonanțele de urgență ale Guvernului sunt, în funcție de emitentul lor, acte cu caracter administrativ, însă, ținând cont de materia în care intervin, sunt acte legislative, care au putere de lege și, prin urmare, pot conține norme de reglementare primară (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ,

Decizia nr. 5 din 16 ianuarie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 23 februarie 2001,

Decizia nr. 173 din 23 mai 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 24 august 2001,

Decizia nr. 260 din 25 septembrie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2002,

Decizia nr. 46 din 12 februarie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 1 aprilie 2002,

Decizia nr. 258 din 14 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 17 aprilie 2006). De asemenea, Curtea amintește faptul că, în jurisprudența sa ( Decizia nr. 33 din 16 februarie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 26 mai 2023, paragraful 25), noțiunea de „lege“ din cuprinsul normei constituționale este utilizată în sensul său de act normativ de reglementare primară, care include, pe lângă actul formal adoptat de Parlament, și actele normative cu forță echivalentă legii, respectiv ordonanța simplă și ordonanța de urgență a Guvernului. Semnificația normei constituționale rezidă, astfel, în limitarea posibilității de a stabili impozite, taxe și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat doar în sarcina legiuitorului primar, Parlamentul, sau delegat, Guvernul, și nicidecum în sarcina legiuitorului secundar - administrația publică centrală sau locală -, abilitat să adopte acte normative de reglementare secundară, date în executarea actelor normative de reglementare primară.

17.

Așadar, având în vedere considerentele deciziilor antereferite, Curtea constată că nu poate fi primită critica privind încălcarea prin textul criticat a dispozițiilor constituționale ale

art. 21 alin. (3)

și ale

art. 126 alin. (2) , întrucât modificarea acestuia a fost realizată prin ordonanță de urgență a Guvernului, și nu printr-o lege.

18.

În ceea ce privește critica raportată la

art. 1 alin. (3)

și

(5)

și la

art. 133 alin. (1) din Constituție , din perspectiva obligativității solicitării avizului Consiliului Superior al Magistraturii, Curtea a mai analizat astfel de critici în

Decizia nr. 203 din 9 aprilie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 23 august 2024, și în

Decizia nr. 177 din 21 martie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 9 august 2024, reținând că neregularitățile existente în cadrul de avizare a unui proiect sau a unei propuneri legislative nu pot în sine să determine neconstituționalitatea legii/ordonanței, ci acestea trebuie integrate și invocate în considerarea unei legături cauzale cu încălcarea unui drept sau a unei libertăți fundamentale. Așa fiind, întrucât în cauză nu s-a constatat încălcarea vreunui drept sau vreunei libertăți fundamentale, dispozițiile constituționale invocate nu sunt incidente în cauză.

19.

Referitor la invocarea considerentelor

Deciziei Curții Constituționale nr. 1.096 din 8 septembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, Curtea reține că acestea nu sunt incidente în prezenta cauză, întrucât în cuprinsul lor nu a fost analizată nicio critică referitoare la modificarea legislației contravenționale.

20.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Judecătoria Sectorului 3 București - Secția civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 15.411/301/2020 și constată că dispozițiile

art. 10^1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002

privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 18 septembrie 2025.