Decizia nr. 145/2000

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Vasile Oaches Anghelescu în Dosarul nr. 7.389/1999 al Judecătoriei Focsani, județul Vrancea.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11 mai 2000 și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 6 iunie 2000, apoi la 13 iunie 2000, la 15 iunie 2000, la 27 iunie 2000, la 6 iulie 2000 și, în final, la 14 iulie 2000.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 18 noiembrie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 7.389/1999, Judecătoria Focsani a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de inculpatul Vasile Oaches Anghelescu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arata ca dispozițiile art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, întrucât încalcă dreptul la apărare prevăzut la art. 24 din Constituție, precum și dispozițiile art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii. Referindu-se la situația sa, autorul excepției arata ca, fiind bolnav, nu se poate prezenta în instanța, iar avocatul pe care l-a angajat nu îl poate reprezenta, deoarece pentru infracțiunea de fals intelectual pentru care a fost trimis în judecata legea prevede pedeapsa cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar conform art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, reprezentarea nu este posibila. Autorul mai menționează că, potrivit alineatului ultim al art. 174 din Codul de procedură penală, celelalte părți din procesul penal pot fi întotdeauna reprezentate, ceea ce constituie, în opinia autorului excepției, un tratament discriminatoriu pentru inculpat.

Judecătoria Focsani, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția ridicată este neîntemeiată, deoarece imposibilitatea aparatorului de a-l reprezenta pe inculpat nu rezultă din neconstituționalitatea art. 174 din Codul de procedură penală. Aceste dispoziții trebuie să fie interpretate ca o garanție procesuala de care beneficiază inculpatul, reprezentarea sa în fața primei instanțe fiind permisă numai în cazul infracțiunilor mai puțin grave, fără consecințe deosebite pentru inculpat. Prevederile art. 174 din Codul de procedură penală nu contravin art. 24 din Constituție, referitor la dreptul la apărare, ci constituie o garanție a acestui drept fundamental, fiind firesc ca inculpatul sa participe personal la judecata în prima instanța.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, susține ca prezenta inculpatului la termenele la care se soluționează cauza constituie o garanție procesuala, iar nu o atingere a dreptului la apărare consacrat de art. 24 din Constituție. Condițiile de publicitate, oralitate și contradictorialitate în care are loc ședința de judecată, pe de o parte, oferă inculpatului posibilitatea realizării unei apărări adecvate, iar pe de altă parte, oferă instanței posibilitatea de a-și forma o convingere despre personalitatea inculpatului, fapt ce va contribui la individualizarea pedepsei de către instanța. Totodată nu se poate susține nici ideea ca prevederile art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție. Reprezentarea inculpatului de către avocat sau de către o altă persoană în ședința de judecată este permisă în cauzele în care fapta dedusă judecații prezintă un pericol social mai redus, pedeapsa prevăzută de lege fiind amenda sau închisoarea de cel mult un an, când soluționarea cauzei se poate face și în lipsa acestuia. Se mai arata ca și Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 484 din 2 decembrie 1997, precum și prin Decizia nr. 34 din 4 martie 1999, s-a pronunțat în sensul că "textul legal atacat constituie o garanție a acestor drepturi fundamentale, întrucât inculpatul nu este împiedicat să fie asistat de un apărător, dar prezenta sa personală este socotită necesară și utila pentru lămurirea tuturor aspectelor în raport cu care instanța se poate pronunța". În consecința, se arata ca dispozițiile art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală nu contravin nici dispozițiilor art. 16 alin. (1) și nici celor ale art. 24 din Constituție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, susținerile autorului excepției, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Excepția de neconstituționalitate are ca obiect dispozițiile art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: "În cursul judecații inculpatul poate fi reprezentat:

a) la judecarea cauzei în prima instanța ori la rejudecarea ei după desființarea hotărârii în apel sau după casare de către instanța de recurs, numai dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta supusă judecații este amenda sau închisoarea de cel mult un an;".

Autorul excepției considera ca aceste dispoziții legale care îi interzic dreptul de a fi reprezentat în instanța de către apărătorul ales, în condițiile în care, din cauza sănătății, nu se poate prezenta personal la proces, sunt contrare prevederilor art. 24 din Constituție, referitoare la dreptul la apărare, precum și prevederilor art. 16 din Constituție, referitoare la egalitatea în drepturi.

Textele constituționale considerate ca fiind incalcate prin dispozițiile legale criticate sunt următoarele:

- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări."

1. Examinând aceste sustineri, Curtea Constituțională retine ca s-a pronunțat în mai multe randuri asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, respingând de fiecare data aceste excepții, fie ca fiind inadmisibile, fie ca fiind neintemeiate. Astfel, prin Decizia nr. 484 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998, Curtea a respins ca fiind inadmisibila, în temeiul

art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de apărătorul din oficiu al inculpatului, care, nefiind reprezentantul acestuia, nu avea calitatea de parte. Prin Decizia nr. 34 din 4 martie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 2 iulie 1999, Curtea a respins, de asemenea, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a acelorași dispoziții, ridicată de apărătorul inculpatului în lipsa acestuia, decizia fiind adoptată însă, de această dată, cu opinia separată a 4 judecători, care au considerat ca excepția de neconstituționalitate ridicată de apărătorul inculpatului, chiar în cazul în care acesta, potrivit legii, nu poate fi reprezentat, trebuia să fie examinata în fond, iar nu să fie respinsă de plano, ca fiind inadmisibila. În fine, prin Decizia nr. 16 din 27 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 20 iunie 2000, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, însă nu ca fiind inadmisibila, precum în deciziile anterioare, ci ca fiind neîntemeiată, deci după examinarea ei în fond. Soluția Curții s-a întemeiat, în principal, pe argumentul ca interzicerea reprezentării inculpatului la judecarea cauzei în prima instanța ori la rejudecarea ei după desființarea hotărârii de către instanța de apel sau de recurs, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, nu numai că nu constituie o ingradire a dreptului constituțional al inculpatului la apărare, dar reprezintă chiar o garanție pentru realizarea acestui drept, întrucât îi creează inculpatului posibilitatea de a da explicații instanței și de a-și dovedi nevinovatia. A fost înlăturată, de asemenea, obiecția privind încălcarea principiului egalității în drepturi, cu argumentul ca limitarea dreptului inculpatului de a fi reprezentat în cazurile prevăzute de lege privește pe toți destinatarii legii aflați în situațiile respective, fără discriminări. În esenta, prin decizia sa Curtea Constituțională a soluționat conflictul dintre obligația inculpatului de a fi prezent personal în instanța și dreptul acestuia la apărare în favoarea celei dintâi.

2. În cauza de fața inculpatul, autor al excepției, arata ca, fiind internat în spital și deci în imposibilitate de a se prezenta în instanța, a angajat un apărător, însă acesta nu îl poate reprezenta, deoarece, el fiind trimis în judecata, între altele, pentru infracțiunea de fals intelectual, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, potrivit dispozițiilor art. 174 alin. 1 lit. a) teza finala din Codul de procedură penală, reprezentarea inculpatului nu este permisă. Ridicand excepția de neconstituționalitate, el susține ca dispoziția legală criticata este contrară prevederilor art. 24 din Constituție, referitoare la dreptul la apărare, precum și ale art. 16 din Constituție, privitoare la egalitatea în drepturi.

Curtea retine ca, spre deosebire de excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală soluționate anterior, în cauza de fața autorul excepției invoca, în motivarea acesteia, imposibilitatea obiectivă a inculpatului de a se prezenta la judecarea cauzei, tragand concluzia ca interzicerea reprezentării inculpatului apare ca o restrangere nejustificată a dreptului constituțional la apărare. Fața de aceasta situație, argumentul folosit anterior pentru respingerea excepției de neconstituționalitate, în sensul că dispoziția legală, care interzice reprezentarea inculpatului în instanța, constituie o garanție a dreptului la apărare al acestuia, apare ca discutabil. Inculpatul nu poate fi determinat să se prezinte la judecarea cauzei sale prin instituirea unei obligații pe care el nu o poate îndeplini, iar interzicerea reprezentării lui în instanța n-ar putea sa nu fie privită ca o încălcare a prevederilor art. 24 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat [...]".

Pe de altă parte, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, vizând dreptul constituțional la apărare, iar acesta având corespondent în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care, în lumina prevederilor constituționale ale art. 11 și 20, face parte din dreptul intern, se impune examinarea excepției de neconstituționalitate și în lumina practicii jurisdicționale a Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea convenției.

Astfel, cu privire la reprezentarea inculpatului în procesul penal Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat prin mai multe hotărâri, între care figurează cele referitoare la cazurile: "Poitrimol împotriva Frantei" (1993), "Lala împotriva Olandei" (1994) și "Pelladoah împotriva Olandei" (1994). În toate aceste cazuri Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis ca interzicerea dreptului inculpatului de a fi reprezentat de apărătorul sau la judecarea cauzei sale în căile de atac constituie o violare a prevederilor art. 6 pct. 1 și pct. 3 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în termenii cărora: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil [...] de către un tribunal [...] care va hotărî [...] asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa [...].

3. Orice acuzat are, în special, dreptul [...] c) să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el [...]." Asa cum se subliniaza în hotărârea pronunțată în cazul "Pelladoah împotriva Olandei", "prezenta inculpatului în instanța are o importanța capitala în interesul unui proces penal echitabil și just. În mod general, acest lucru este valabil și pentru judecarea unui apel. Dar este, de asemenea, de importanța cruciala pentru echitatea sistemului penal ca acuzatul să fie aparat în mod adecvat atât în prima instanța, cat și în apel". Se mai arata, de asemenea, ca "În opinia Curții, acest din urma interes prevalează. În consecința, faptul ca acuzatul, deși legal citat, nu se prezintă, n-ar putea justifica, chiar în lipsa oricărei scuze, soluția ca el să fie privat de dreptul la asistența unui apărător, drept pe care i-l recunoaște articolul 6 pct. 3 din Convenție". Răspunzând argumentului ca inculpatul nu se poate plange de încălcarea acestui drept, atâta vreme cat apărătorul sau n-a cerut Curții de apel încuviințarea de a-l apara, Curtea Europeană a Drepturilor Omului arata ca "Orice acuzat are dreptul la asistența unui apărător. Pentru ca acest drept să aibă un caracter practic și efectiv, iar nu pur teoretic, exercitarea sa nu trebuie să fie subordonata îndeplinirii unor condiții excesiv de formaliste: revine organelor de justiție sarcina de a asigura caracterul echitabil al unui proces și, în consecința, de a veghea ca un avocat care, în mod evident, participa la proces pentru a apara pe clientul sau, în lipsa acestuia, sa i se dea posibilitatea sa o facă".

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, în lumina acestei practici a Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea constata ca soluția adoptată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a reținut ca exista încălcarea prevederilor art. 6 pct. 1 și pct. 3 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în cazul interzicerii reprezentării inculpatului în căile de atac, este valabilă și în privinta dispozițiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, care nu permit reprezentarea inculpatului la judecarea cauzei în prima instanța ori la rejudecarea acesteia după desființarea hotărârii în căile de atac, în cazul infracțiunilor pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de un an. Este evident ca, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, și dispozițiile legale care fac obiectul excepției în cauza de fața sunt contrare prevederilor art. 6 pct. 1 și pct. 3 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Asa cum s-a subliniat în jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul la apărare fiind unul dintre elementele fundamentale ale unui proces echitabil, inculpatul nu poate pierde beneficiul dreptului de a fi asistat de un apărător numai prin faptul ca este absent de la dezbateri. De aceea sancționarea sa prin privarea de dreptul la apărare în fața instanței nu poate fi justificată în nici un mod (cazul "Poitrimol împotriva Frantei", 1993).

Fața de aceasta interpretare și aplicare a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului Curtea Constituțională constata ca în lumina prevederilor constituționale ale art. 11 și 20 este necesară o reconsiderare a jurisprudenței sale cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, în sensul că dispozițiile legale menționate, care interzic dreptul inculpatului de a fi reprezentat la judecarea cauzei în prima instanța, nu constituie o garanție, ci, dimpotriva, o restrangere nejustificată a dreptului sau la apărare. Prezenta inculpatului la judecata este, într-adevăr, necesară atât în interesul general al infaptuirii justiției, cat și în interesul individual al inculpatului care își poate exercita în mod nemijlocit dreptul la apărare. Dacă însă inculpatul nu se poate prezenta în instanța, interzicerea dreptului sau de a fi reprezentat de un avocat constituie o încălcare a dreptului la apărare. În consecința, dispoziția "[...] numai dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta supusă judecații este amenda sau închisoarea de cel mult un an" din cuprinsul art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală este neconstitutionala, fiind contrară prevederilor art. 24 din Constituție.

În același timp, întrucât inculpatul este singurul dintre părțile din proces care, potrivit dispoziției menționate, nu poate fi reprezentat, celelalte părți putând fi întotdeauna reprezentate, dispoziția criticata vine în contradictie și cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție referitoare la egalitatea în drepturi. Aceeași inegalitate în drepturi apare și între inculpați, în funcție de gravitatea pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, având în vedere ca legea admite reprezentarea inculpatului numai dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta supusă judecații este amenda sau închisoarea de cel mult un an, interzicând-o în celelalte cazuri.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Vasile Oaches Anghelescu în Dosarul nr. 7.389/1999 al Judecătoriei Focsani, județul Vrancea, și constata ca dispoziția "numai dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta supusă judecații este amenda sau închisoarea de cel mult un an", prevăzută la art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, este neconstitutionala.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 iulie 2000.