Decizia nr. 16/2002

Nicolae Popa - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Vlad Mihai Cercel - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. 2 din anexa nr. 2 (Regulamentul-cadru al asociațiilor de proprietari) la

Legea locuinței nr. 114/1996 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 2 alin. (3), ale art. 11 alin. (1) și ale

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Filofteia Ciobanu în Dosarul nr. 434/R/2001 al Curții de Apel Brașov - Secția civilă.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 15 ianuarie 2002, în prezenta autorului excepției și a reprezentantului Ministerului Public, și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, când Curtea a amânat pronunțarea, în vederea depunerii de concluzii scrise de către autorul excepției, pentru data de 22 ianuarie 2002.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 12 iulie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 434/R/2001, Curtea de Apel Brașov - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. 2 din anexa nr. 2 (Regulamentul-cadru al asociațiilor de proprietari) la

Legea locuinței nr. 114/1996 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 2 alin. (3), art. 11 alin. (1) și ale

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Filofteia Ciobanu în cadrul unui recurs împotriva hotărârii prin care autorul excepției a fost obligat față de Asociația de proprietari de apartamente nr. 55 Brașov la plata cotei-părți din cheltuielile comune de întreținere neachitate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca dispozițiile art. 31 alin. 2 din anexa nr. 2 la

Legea nr. 114/1996 , republicată, sunt neconstituționale în măsura în care îl declara vinovat pe proprietarul pe care chiar statul, prin organele sale, l-a lipsit de venituri, fiind pus astfel într-o imposibilitate materială obiectivă de a-și executa obligația de plată a cotei-părți din cheltuielile comune de întreținere. Textul de lege criticat contravine prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituție, privind garantarea demnității omului și a dreptatii ca valori supreme, ale art. 43, ce instituie obligația statului de a proteja social persoana lipsită de mijloace de existenta, precum și ale art. 25 alin. (1) din Declarația Universala a Drepturilor Omului. Autorul excepției se considera "victima abuzului de stat", fiind înlăturat ilegal din funcție și din profesie în anul 1993 și nefiind repus în drepturi nici până în prezent.

În ceea ce privește dispozițiile art. 2 alin. (3) și ale

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 , autorul excepției susține ca acestea contravin prevederilor art. 1 alin. (3) și ale art. 16 din Constituție, precum și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, obligația plății taxei de timbru către stat este neconstitutionala în cazul unei persoane care a ajuns în imposibilitate de plată datorită instituțiilor statului. Pe de altă parte, principiul constituțional al egalității în fața legii este încălcat în condițiile în care asociația de proprietari este scutită de plată taxei de timbru în cazul introducerii unei acțiuni împotriva unei persoane aflate în imposibilitate de plată, în timp ce aceasta persoana nu este scutită de taxa de timbru în cazul exercitării căilor de atac.

Dispozițiile

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 , care prevăd sancțiunea anulării acțiunii sau cererii în cazul neplatii taxei de timbru, sunt considerate neconstituționale în raport cu prevederile art. 1 alin. (3), ale art. 24 și 128 din Constituție și cu prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Autorul excepției susține ca aceasta sancțiune, care are ca efect împiedicarea judecării cererii sale și a exercitării pe aceasta cale a dreptului la apărare, este neconstitutionala în condițiile în care nu el, ci statul este vinovat de situația în care se afla.

Curtea de Apel Brașov - Secția civilă, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția de neconstituționalitate ridicată în ceea ce privește art. 31 alin. 2 din anexa nr. 2 la

Legea nr. 114/1996 , republicată, este neîntemeiată, întrucât nu este admisibil ca o persoană sa nu achite cheltuielile de întreținere a locuinței, iar acestea să fie suportate de alte persoane. Asociația de proprietari este reprezentanta tuturor proprietarilor, având în aceasta calitate dreptul de a formula cereri de chemare în judecata pentru neplata cheltuielilor comune de întreținere, iar acest drept nu contravine Constituției.

În ceea ce privește dispozițiile art. 2 alin. (3), ale art. 11 alin. (1) și ale

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

instanța de judecată opineaza ca "acestea exced cadrului procesual".

În concluzie, instanța apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este nefondata. Dispozițiile art. 31 alin. 2 din anexa nr. 2 la

Legea nr. 114/1996 , republicată, sunt conforme cu prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție, obligația de plată a cheltuielilor comune de întreținere și dreptul asociației de proprietari de a chema în judecata proprietarul vinovat de neplata cheltuielilor comune neincalcand principiile consacrate de prevederea constituțională. De asemenea, textele criticate nu contravin nici prevederilor art. 43 din Constituție, întrucât asociația de proprietari, fiind o persoană juridică privată, îi reprezintă pe toți membrii ei și este indreptatita, în aceasta calitate, sa introducă acțiuni în justiție pentru neplata cheltuielilor comune.

În privinta dispozițiilor

Legii nr. 146/1997

Guvernul invoca jurisprudenta constanta a Curții Constituționale, prin care au fost respinse excepțiile de neconstituționalitate privind dispoziții din această lege.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere exprimat de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , republicată, retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 31 alin. 2 din anexa nr. 2 (Regulamentul-cadru al asociațiilor de proprietari) la

Legea locuinței nr. 114/1996 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 2 alin. (3), ale art. 11 alin. (1) și ale

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții legale care la data pronunțării încheierii de sesizare a Curții Constituționale aveau următorul cuprins:

- art. 31 alin. 2 din anexa nr. 2 (Regulamentul-cadru al asociațiilor de proprietari) la

Legea locuinței nr. 114/1996 , republicată, cu modificările și completările ulterioare: "Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune, inclusiv a celor neprevăzute, timp de mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.";

-

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare: "Valoarea la care se calculează taxa de timbru este cea declarata în acțiune sau în cerere. Dacă aceasta valoare este contestată sau apreciată de instanța ca derizorie, evaluarea se va face potrivit normelor metodologice prevăzute la art. 28 alin. (2) din prezenta lege.";

-

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare: "Cererile pentru exercitarea căilor ordinare de atac împotriva hotărârilor judecătorești se taxeaza cu 50% din:

- taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabila în bani, soluționată de prima instanța;

- taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani.";

-

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare: "Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii."

Ulterior datei sesizării Curții Constituționale a fost emisă

Ordonanța Guvernului nr. 34/2001

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 28 august 2001. Prin art. I pct. 3 din ordonanța textul

art. 11 din Legea nr. 146/1997

a fost modificat, alin. (1) având în prezent următorul cuprins: "Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxeaza cu 50% din:

- taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabila în bani, soluționată de prima instanța;

- taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani."

Ordonanța Guvernului nr. 34/2001

a intrat în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, 28 august 2001. Curtea Constituțională, prin Decizia Plenului nr. III din 31 octombrie 1995 privind judecarea constituționalității unei dispoziții legale modificate ulterior invocarii excepției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, a statuat ca în cazul modificării unei dispoziții legale atacate până la data soluționării excepției Curtea este competența să se pronunțe dacă textul atacat, în noua sa redactare, menține soluția legislativă de principiu, anterioară modificării, motivele de neconstituționalitate rămânând aceleași. În cazul de fața modificările aduse dispozițiilor

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997

nu vizează substanța reglementării, soluția legislativă de principiu, precum și motivele de neconstituționalitate invocate de autorul excepției rămânând aceleași. În consecința, Curtea urmează să se pronunțe asupra dispozițiilor

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 , în redactarea actuala.

În susținerea excepției autorul acesteia a invocat încălcarea următoarelor prevederi constituționale:

- art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate.";

- art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

- art. 43: "(1) Statul este obligat sa ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natura să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.

(2) Cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistența medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de șomaj și la alte forme de asistența socială prevăzute de lege.";

- art. 128: "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

De asemenea, se invoca și încălcarea următoarelor dispoziții din acte internaționale:

- art. 25 alin. (1) din Declarația Universala a Drepturilor Omului: "Orice persoană are dreptul la un nivel de viața corespunzător asigurării sănătății sale, bunastarii proprii și a familiei, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinta, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare, are dreptul la asigurare în caz de șomaj, de boala, de invaliditate, vaduvie, batranete sau în alte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenta ca urmare a unor împrejurări independente de voința sa.";

- art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședința poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice, ori al securității naționale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanța atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiției.

2. Orice persoană acuzata de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită.

3. Orice acuzat are, în special, dreptul:

a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzatiei aduse împotriva sa;

b) sa dispună de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;

c) să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer;

d) sa intrebe sau să solicite audierea martorilor acuzarii și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzarii;

e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înțelege sau nu vorbește limba folosită la audiere."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constata ca aceasta este nefondata.

În ceea ce privește dispozițiile art. 31 alin. 2 din anexa nr. 2 la

Legea nr. 114/1996 , republicată, Curtea retine ca prin apartenența lor la o asociație de proprietari, fiecare dintre aceștia are obligația de a achită cota ce îi revine din cheltuielile comune, legate de administrarea, întreținerea și reparațiile proprietății comune. Asadar, plata de către membrii asociațiilor de proprietari a cheltuielilor comune nu este o obligație instituită de stat și în folosul statului, ci constituie o obligație civilă, izvorata din acordul de asociere și din relațiile contractuale stabilite între asociație, în numele membrilor, și furnizorii serviciilor de interes comun. Având în vedere natura juridică civilă a acestei obligații, de a contribui la cheltuielile comune de întreținere, și ținând seama de faptul ca nici prevederile art. 1 alin. (3) și ale art. 43 din Constituție și nici cele ale art. 25 alin. (1) din Declarația Universala a Drepturilor Omului nu prevăd obligația statului de a interveni cu măsuri de exonerare de răspundere a unei persoane pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale asumate de aceasta, Curtea constata că nu poate fi primită susținerea autorului excepției ca dispozițiile art. 31 alin. 2 din anexa nr. 2 la

Legea nr. 114/1996 , republicată, prin care este recunoscut dreptul asociației de proprietari de a acționa în justiție pe proprietarii care nu își îndeplinesc aceasta obligație, sunt neconstituționale.

În ceea ce privește susținerea autorului excepției ca termenul "vinovat", folosit în art. 31 alin. 2 din anexa nr. 2 la

Legea nr. 114/1996 , republicată, este neconstitutional în măsura în care îl include pe proprietarul care a fost pus în imposibilitate de a-și executa obligația din cauza acțiunii culpabile a organelor statului, Curtea constata ca aceasta privește o problemă de interpretare a legii, care, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, nu intră în competența sa, ci în competența exclusiva a instanțelor judecătorești, acestea urmând sa aprecieze dacă autorului excepției i se poate imputa sau nu vreo culpa în neachitarea cotei-părți din cheltuielile de întreținere.

În ceea ce privește dispozițiile art. 2 alin. (3) și ale

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 , acestea reglementează modul de calcul al taxei de timbru și, respectiv, cuantumul acesteia în cazul exercitării apelului sau recursului. Curtea constata ca aceste dispoziții nu contravin prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituție, întrucât instituirea taxelor de timbru reprezintă o aplicare a principiului consacrat la art. 53 alin. (1) din Constituție, conform căruia cetățenii au obligația să contribuie prin impozite și taxe la cheltuielile publice. Asa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenta Curții Constituționale, este legal și firesc ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de instanțele judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 7 din 2 martie 1993, rămasă definitivă prin Decizia nr. 39 din 7 iulie 1993, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 27 iulie 1993, și Decizia nr. 30 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999.

În același sens Curtea retine ca nici dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu sunt incalcate, întrucât aceste dispoziții nu instituie vreo interdicție cu privire la instituirea taxelor de timbru.

În ceea ce privește susținerea autorului excepției privind încălcarea principiului egalității, consacrat de dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât asociația de proprietari este scutită de taxa de timbru, în timp ce proprietarul nu beneficiază de aceasta scutire, Curtea constata ca și aceasta este nefondata. În jurisprudenta Curții Constituționale s-a stabilit ca "instituirea unor excepții de la regula generală a plății taxelor judiciare de timbru (scutiri de plată taxei) nu constituie o discriminare sau o atingere adusă acestui principiu constituțional. Potrivit art. 138 alin. (1) din Constituție, «Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege», fiind, asadar, la latitudinea legiuitorului sa stabilească scutiri de taxe sau impozite, având în vedere situații diferite, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului egalității în drepturi. Plata unor taxe sau impozite nu reprezintă un drept, ci o obligație constituțională a cetățenilor, prevăzută de art. 53 alin. (1) din Legea fundamentală, în conformitate cu care «Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și taxe, la cheltuielile publice.»" În acest sens este, de exemplu, Decizia nr. 175 din 26 septembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 28 decembrie 2000.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 , care prevăd anularea acțiunii sau cererii în cazul neplatii taxei de timbru, acestea nu contravin, asa cum susține autorul excepției, prevederilor art. 24 din Constituție, referitoare la dreptul la apărare, ale art. 128, referitoare la folosirea căilor de atac, și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât anularea acțiunii sau cererii, în cazul prevăzut de textul menționat, constituie o sancțiune normală pentru neîndeplinirea indatoririi fundamentale de contribuție la cheltuielile publice prin plata taxelor judiciare de timbru.

În sfârșit, în ceea ce privește susținerile autorului excepției ca instanțele de judecată nu ar trebui sa îi aplice aceste texte legale, deoarece situația sa de insolvabilitate se datorează organelor statului, Curtea retine ca examinarea modului de aplicare a legii de către instanțe, în funcție de împrejurări ca cele menționate, nu intră în competența sa. Asemenea împrejurări pot fi relevante în cadrul procedurilor administrative și judiciare de drept comun, în soluționarea de către autoritățile publice competente a eventualelor cereri formulate în vederea acordării de facilități la plata taxelor de timbru, în baza

art. 21 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 .

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. 2 din anexa nr. 2 (Regulamentul-cadru al asociațiilor de proprietari) la

Legea locuinței nr. 114/1996 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a celor ale art. 2 alin. (3), art. 11 alin. (1) și ale

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Filofteia Ciobanu în Dosarul nr. 434/R/2001 al Curții de Apel Brașov - Secția civilă.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 ianuarie 2002.