Decizia nr. 15/2002
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. IV din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, modificată prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 15/2000
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- OUG nr. 179/1999 11 noiembrie 1999 (prevederi anume) privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească
- Decizia nr. 93/2001 27 martie 2001 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. IV alin. 3 din Ordon…
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Nicolae Popa - președinte
Costica Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Șerban Viorel Stanoiu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Ioan Vida - judecător
Gabriela Ghita - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. IV din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 179/1999
privind modificarea și completarea
pentru organizarea judecătorească, modificată prin
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 15/2000 , excepție ridicată de Mihai Toncea în Dosarul nr. 2.469/2001 al Tribunalului Galați - Secția civilă.
La apelul nominal răspunde autorul excepției, lipsind cealaltă parte, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Autorul excepției susține ca prevederile
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 179/1999
sunt neconstituționale, deoarece îl lipsesc de exercitarea caii de atac a apelului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, întrucât Curtea s-a mai pronunțat asupra constituționalității
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 , statuand ca aceasta cuprinde norme procedurale, de aplicare imediata, care nu contravin principiului neretroactivitatii legii și nici celui al accesului liber la justiție.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 20 august 2001, pronunțată în Dosarul nr. 2.469/2001, Tribunalul Galați - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. IV din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 179/1999
privind modificarea și completarea
pentru organizarea judecătorească, modificată prin
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 15/2000 , excepție ridicată de Mihai Toncea într-un dosar având ca obiect judecarea contestației în anulare formulate de autorul excepției împotriva Deciziei nr. 685/R/2001 pronunțată de Tribunalul Galați - Secția civilă.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esenta, ca
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 179/1999
contravine dispozițiilor art. 125 alin. (3) și ale art. 128 din Constituție, deoarece din interpretarea textelor legale criticate rezultă ca până la înființarea noilor complete cu asistenți judiciari hotărârile pronunțate în prima instanța sunt supuse atât caii de atac a apelului, cat și a recursului. Or, în cazul de fața, "când completul format numai dintr-un judecător a pronunțat recurs pe care Tribunalul Galați l-a judecat ca recurs, am fost lipsit de calea de atac a apelului".
Tribunalul Galați - Secția civilă, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția ridicată nu este intemeiata, deoarece autorul acesteia "în realitate nu a invocat neconstituționalitatea legilor criticate ci, de fapt, a criticat aplicarea acestor dispoziții referitoare la compunerea instanței și la căile de atac în cauza sa".
Președintele Camerei Deputaților, în punctul sau de vedere, considera ca excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale criticate este neîntemeiată, întrucât criticile formulate exced controlului exercitat de Curtea Constituțională, fiind în competența exclusiva a instanțelor judecătorești să se pronunțe asupra aplicării corecte a legii. Totodată se arata ca dispozițiile
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 179/1999
nu contravin prevederilor art. 123 alin. (3) și ale art. 128 din Constituție, în condițiile în care competența de soluționare și procedura de judecată a conflictelor de muncă au fost stabilite prin lege.
Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 179/1999
și ale
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 15/2000
este neîntemeiată, deoarece, potrivit prevederilor
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituției. În acest sens sunt menționate deciziile Curții Constituționale nr. 265/2000 și nr. 88/2001.
Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul judecătorului-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie
art. IV din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 179/1999
privind modificarea și completarea
pentru organizarea judecătorească, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 17 noiembrie 1999, aprobată prin
Legea nr. 118/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 30 martie 2001. Dispozițiile acestui articol au în vedere modificarea competentei instanțelor judecătorești în materia litigiilor de muncă. Aplicarea acestor dispoziții presupune o perioadă de tranzitie, a carei reglementare este data de art. IX alin. (1) din ordonanța. Textele avute în vedere de autorul excepției au următorul cuprins:
- Art. IV: "Cauzele care au ca obiect judecarea în fond a unor litigii de muncă, aflate pe rolul judecătoriilor, vor fi trecute la completele care judeca conflictele de muncă și litigiile de muncă din cadrul judecătoriei respective, imediat după înființarea acestora.
Apelurile declarate până la data infiintarii noilor instanțe, precum și cele aflate în curs de judecată vor fi soluționate de instanțele legal sesizate.
Recursurile declarate sau aflate în curs de judecată vor fi trecute la secțiile care judeca conflicte de muncă și litigii de muncă din cadrul tribunalelor.";
- Art. IX: "(1) Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor pct. 6 al art. I, care se aplică de la data numirii asistentilor judiciari prin ordin al ministrului justiției, dar nu mai târziu de 30 iunie 2000."
Totodată este criticat și articolul unic din
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 15/2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 14 martie 2000, al cărui conținut este următorul:
"Articol unic. - Alineatul (1) al articolului IX din
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 179/1999
privind modificarea și completarea
pentru organizarea judecătorească, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 17 noiembrie 1999, se modifica și va avea următorul cuprins:
«Art. IX. - (1) Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor pct. 6 al art. I, care se aplică de la data numirii asistentilor judiciari prin ordin al ministrului justiției, dar nu mai târziu de 30 iunie 2000.»"
Autorul excepției considera ca aceste dispoziții legale contravin următoarelor norme constituționale:
- Art. 125 alin. (3): "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege.";
- Art. 128: "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constata ca prin Decizia nr. 93 din 27 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 15 mai 2001, s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor
art. IV din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 , retinand, în esenta, ca este neîntemeiată susținerea potrivit căreia dispozițiile legale criticate ar aduce atingere sau ingradire prevederilor constituționale ale art. 128, deoarece reglementarea competentei și a căilor de atac intră în atributia exclusiva a legiuitorului, care poate institui reguli deosebite în considerarea unor situații deosebite, cu condiția de a nu se aduce atingere unor norme sau principii constituționale.
În legătură cu critica adusă dispozițiilor din ordonanța privind încălcarea art. 125 alin. (3) din Constituție, Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 133 din 26 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 15 iunie 2001, prilej cu care s-a statuat ca aceasta nu poate fi primită, deoarece în speta legea prevede că soluționarea recursurilor se face de către tribunale, desigur nu de aceiași judecători care au soluționat apelul.
Considerentele pe care s-au întemeiat soluțiile anterioare ale Curții Constituționale sunt valabile și în cauza de fața, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenței Curții.
În sfârșit, în motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca "din interpretarea logica și legală, a textelor criticate" rezultă ca până la înființarea noilor instanțe hotărârile pronunțate de judecătorii sunt supuse și apelului, iar nu numai recursului, ceea ce nu s-a făcut și în cazul dat de hotărârea instanței de fond din 28 februarie 2000, când completul format numai dintr-un judecător a pronunțat sentinta cu recurs pe care l-a judecat Tribunalul Galați, ceea ce, în opinia autorului, l-a privat de calea de atac a apelului. Curtea constata ca aceste aspecte, privind o eventuala greseala în interpretarea și aplicarea legii și, ca o consecința, lipsirea autorului excepției de accesul la calea de atac a apelului, exced atributiei Curții Constituționale, prevăzută la
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată. În acest sens este și jurisprudenta Curții, care a statuat prin Decizia nr. 265/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 28 martie 2001, în sensul că interpretarea legii este atributul suveran al instanței de judecată în opera de infaptuire a justiției.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. IV din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 179/1999
privind modificarea și completarea
pentru organizarea judecătorească, modificată prin
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 15/2000 , excepție ridicată de Mihai Toncea în Dosarul nr. 2.469/2001 al Tribunalului Galați - Secția civilă.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 ianuarie 2002.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.