Decizia nr. 701/2024

Articolul 20

alin. (2)

și

(3):

(2)

Locurile de muncă din domeniul silvicultură, care presupun desfășurarea a cel puțin uneia dintre următoarele activități: paza fondului forestier, a fondurilor cinegetice și piscicole și a ariilor naturale protejate; control silvic și cinegetic; exploatări forestiere; construcții forestiere; lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier și împăduriri, reprezintă locuri de muncă în condiții speciale, conform reglementărilor legale.

(3)

Perioadele în care personalul silvic a desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții speciale conform prezentei ordonanțe de urgență reprezintă stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de muncă, determină reducerea vârstei standard de pensionare cu 1 an pentru fiecare 5 ani în care și-a exercitat profesia în locurile de muncă prevăzute la alin. (2), precum și majorarea punctajelor lunare de pensie.

21.

Curtea observă că dispozițiile

art. 20 alin. (2)

și

(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000

au fost legiferate cu ocazia modificărilor operate asupra

art. 20

din același act normativ prin

art. I pct. 15 din Legea nr. 234/2019

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2000

privind Statutul personalului silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1004 din 13 decembrie 2019, și au format obiectul unei dezlegări de drept, concretizat prin

Decizia nr. 36 din 15 mai 2023 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

22.

Prin

Decizia nr. 36 din 15 mai 2023 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 20 alin. (2)

și

(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 427/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 23 iulie 2001, astfel cum a fost modificată și completată prin

Legea nr. 234/2019 , și, în consecință, s-a stabilit că: (i) locurile de muncă din domeniul silvicultură, în care se desfășoară activitățile menționate la

art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 , se încadrează ope legis în condiții speciale; (ii) personalul silvic care a desfășurat activitățile indicate la

art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 , anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 234/2019 , beneficiază de încadrarea locului de muncă în condiții speciale și de drepturile prevăzute la

art. 20 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 ; (iii) obținerea beneficiilor prevăzute de

art. 20 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000

la data deschiderii drepturilor de pensie nu este condiționată de plata contribuțiilor de asigurări sociale, iar dovada acestora nu trebuie să rezulte din declarația nominală de asigurare pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001.

23.

În acest context, este de precizat că

art. 167 din Legea nr. 360/2023

privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1089 din 4 decembrie 2023, dispune că această lege intră în vigoare la data de 1 septembrie 2024, iar

art. 168 alin. (1) lit. e)

din aceeași lege prevede că la data intrării sale în vigoare se abrogă dispozițiile

art. 20 alin. (2) –

(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 427/2001 , cu modificările și completările ulterioare. Având în vedere

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale în redactarea criticată.

24.

În susținerea neconstituționalității dispozițiilor legale criticate sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 15 alin. (2)

referitor la principiul neretroactivității legii civile, ale

art. 16 alin. (1)

și

(2)

privind egalitatea în drepturi și ale

art. 21 alin. (3)

privind dreptul la un proces echitabil.

25.

De asemenea, în susținerea excepției de neconstituționalitate sunt menționate, în esență, următoarele acte normative [prin raportare la și în coroborare cu care autoarea acesteia își fundamentează motivarea neconstituționalității dispozițiilor

art. 20 alin. (2)

și

(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 ]: (i)

Legea nr. 263/2010 , cu modificările și completările ulterioare [în prezent abrogată prin

art. 168 alin. (1) lit. a) din titlul VI capitolul II din Legea nr. 360/2023 ]:

art. 7 alin. (1)

cu referire la obligația subiecților prevăzuți de lege de a întocmi și de a depune, la organul fiscal central, declarația nominală de asigurare;

art. 10 alin. (1)

referitor la informațiile care constituie elementele pe baza cărora se stabilesc stagiul de cotizare în sistemul public de pensii și punctajul anual pentru asigurații sistemului public de pensii pentru perioadele de după 31 martie 2001;

art. 27

privind stabilirea ariei contribuabililor sistemului public de pensii și indicarea cotelor de contribuții de asigurări sociale, care sunt prevăzute în

Codul fiscal ;

art. 30 alin. (1)

cu privire la aria locurilor de muncă în condiții speciale, în sensul

Legii nr. 263/2010 ;

art. 100

referitor la beneficiul de majorare a punctajelor lunare realizate de persoanele care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupele I și a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, și de cele care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite sau condiții speciale; (ii)

Legea nr. 571/2003

(în prezent abrogată):

art. 296^2-296^20 din titlul IX^2: Contribuții sociale obligatorii, capitolul I din Legea nr. 571/2003 ; (iii)

Legea nr. 227/2015 , cu modificările și completările ulterioare:

art. 136 : Contribuabilii/Plătitorii de venit la sistemul public de pensii;

art. 137 : Categorii de venituri supuse contribuțiilor de asigurări sociale;

art. 138 : Cotele de contribuții de asigurări sociale;

art. 146 alin. (1) ,

(3) ,

(9):

Stabilirea și plata contribuțiilor de asigurări sociale;

art. 147 alin. (1)

și

(17):

Depunerea Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate.

26.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile

art. 20 alin. (2)

și

(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000

fac parte din

capitolul IV

- Drepturi și îndatoriri, iar

art. 20 , în ansamblul său, stabilește că: (i) personalul silvic are drepturile și obligațiile prevăzute de legislația în vigoare, precum și pe cele stabilite prin contractele individuale și/sau colective de muncă și contractele de mandat încheiate în condițiile legii; (ii) locurile de muncă din domeniul silvicultură, care presupun desfășurarea a cel puțin uneia dintre următoarele activități: paza fondului forestier, a fondurilor cinegetice și piscicole și a ariilor naturale protejate; control silvic și cinegetic; exploatări forestiere; construcții forestiere; lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier și împăduriri, reprezintă locuri de muncă în condiții speciale, conform reglementărilor legale; (iii) perioadele în care personalul silvic a desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții speciale conform ordonanței de urgență analizate reprezintă stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de muncă, determină reducerea vârstei standard de pensionare cu 1 an pentru fiecare 5 ani în care și-a exercitat profesia în locurile de muncă prevăzute la

alin. (2) , precum și majorarea punctajelor lunare de pensie; (iv) perioada de vechime în muncă realizată în condiții speciale de muncă se înregistrează de către angajator, iar dovada se face cu adeverințe eliberate de către angajatori sau de către deținătorii legali de arhive.

27.

Față de acest context legislativ și jurisprudențial, autoarea excepției de neconstituționalitate este nemulțumită de faptul că, în procesul de interpretare și aplicare a legii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind sesizată de către instanțele judecătorești în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 20 alin. (2)

și

(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 , a pronunțat

Decizia nr. 36 din 15 mai 2023 , ocazie cu care și-ar fi depășit atribuțiile, încălcând prevederile constituționale ale

art. 15 alin. (2) , ale

art. 16 alin. (1)

și

(2)

și ale

art. 21 alin. (3) , întrucât nu a ținut seama de normele legale care instituie, pentru fiecare contribuabil, obligația unor contribuții de asigurări sociale, respectiv de cadrul legislativ în materie de pensii - reprezentat de

Legea nr. 263/2010 , cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data respectivă, coroborat cu cel în materie fiscală - reprezentat de

Legea nr. 571/2003

și de

Legea nr. 227/2015 , cu modificările și completările ulterioare.

28.

În acest context, Curtea are în vedere faptul că sistemul de drept și normele sale sunt într-o permanentă dinamică, datorită evoluției societății, iar dreptul, ca operă a legiuitorului, nu poate fi exhaustiv, astfel că, pe baza principiilor aplicabile sistemului de drept, acesta lasă posibilitatea persoanelor îndrituite într-un anumit domeniu să interpreteze legea și recunoaște judecătorului competența de a tranșa ceea ce a scăpat atenției legiuitorului, printr-o interpretare judiciară, cauzală a normei. Sensul legii nu este dat pentru totdeauna în momentul adoptării ei, ci trebuie să se admită că adaptarea conținutului legii se face pe cale de interpretare - ca etapă a aplicării normei juridice în cazul concret. Astfel, interpretarea autentică, legală poate constitui o premisă a bunei aplicări a normei juridice, prin faptul că dă o explicație corectă înțelesului, scopului și finalității acesteia. În mod concret, orice normă juridică ce va fi aplicată pentru rezolvarea unui caz concret urmează să fie interpretată de subiecții de drept dintr-o anumită materie, precum și de instanțele judecătorești din punct de vedere judiciar și cazual, pentru a emite un act de aplicare legal ( Decizia nr. 489 din 30 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 29 august 2016, paragraful 62). Totodată, prin

Decizia nr. 393 din 18 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 25 august 2020, paragraful 25, instanța de contencios constituțional a reținut că interpretarea legilor este o operațiune rațională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării și respectării legii, având ca scop clarificarea înțelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanțele judecătorești interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii.

29.

În ceea ce privește interpretarea și aplicarea legii, cu referire la conținutul și întinderea celor două noțiuni cuprinzătoare, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a reținut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea

Decizia nr. 838 din 27 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). Așadar, aplicarea și interpretarea legii sunt chestiuni ce țin de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale

art. 126 alin. (1)

și

(3) din Constituție , potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale.

30.

Dând eficiență dispozițiilor constituționale antereferite, legiuitorul, prin

Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

( titlul III : Dispoziții privind asigurarea unei practici judiciare unitare,

capitolul II : Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept,

art. 519 și următoarele ), a recunoscut posibilitatea instanțelor de a solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe hotărâri prin care să dea rezolvări de principiu chestiunilor de drept de a căror clarificare depinde soluționarea pe fond a cauzelor și cu privire la care judecătorii, în cursul judecății, consideră că este necesar să solicite concursul instanței supreme pentru a tranșa cu titlu definitiv problema în discuție. Această competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost reglementată în scopul prevenirii apariției jurisprudenței neunitare la nivelul instanțelor naționale, prin oferirea de soluții care se impun cu forță obligatorie atât instanței care a solicitat pronunțarea unei astfel de hotărâri prealabile, cât și celorlalte instanțe confruntate cu probleme de drept similare, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție având, în toate cazurile, efecte doar pentru viitor. Analiza Înaltei Curți de Casație și Justiție poartă exclusiv asupra problemei punctuale indicate de judecătorul cauzei, care, anticipând dificultatea chestiunii și riscul ca aceasta să genereze interpretări diferite în momentul în care diverse instanțe ar ajunge să examineze respectiva chestiune de drept, solicită instanței supreme să statueze într-o manieră care să clarifice și să fixeze o optică unitară, generalizată la nivelul tuturor instanțelor din țară. Funcția preventivă și unificatoare a acestei proceduri este benefică actului de justiție, asigurând realizarea premiselor pentru întrunirea caracteristicilor unui proces echitabil, ca exigență a statului de drept izvorâtă din prevederile

art. 21 din Legea fundamentală , dar și din cele ale

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale . Aceasta, deoarece se evită interpretările diferite pe care diverse instanțe le-ar putea da aceleiași problematici, iar părțile din proces beneficiază de certitudinea previzibilității dispozițiilor legale aplicabile situației de fapt conflictuale în care se află. Totodată, prin această procedură se asigură și respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților publice, procesele urmând să fie soluționate în baza unor prevederi legale interpretate unitar, astfel încât persoanele implicate în litigii aflate pe rolul unor instanțe diferite vor beneficia de un tratament juridic egal (pentru identitate de rațiune, a se vedea

Decizia nr. 541 din 26 septembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 27 ianuarie 2020, paragrafele 14-16).

31.

Prin urmare, în virtutea dispozițiilor

art. 126 alin. (3) din Constituție , obiectivul privind asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii se realizează atât prin intermediul pronunțării unor hotărâri prealabile, cât și prin intermediul recursului în interesul legii. Spre deosebire însă de acesta din urmă, hotărârile prealabile nu intervin după soluționarea definitivă a cauzelor, ci înainte de soluționarea acestora, astfel încât procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine apariția unei practici neunitare în aplicarea și interpretarea legii de către instanțele judecătorești ( Decizia nr. 393 din 28 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, paragraful 22 și următoarele).

32.

Referitor la controlul de constituționalitate al unei dispoziții dintr-o lege interpretată printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a arătat că

Legea fundamentală

reprezintă cadrul și măsura în care legiuitorul și celelalte autorități pot acționa, astfel că și interpretările care se pot aduce normei juridice trebuie să țină cont de această exigență de ordin constituțional cuprinsă chiar în

art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală , potrivit căruia, în România, respectarea

Constituției

și a supremației sale este obligatorie ( Decizia nr. 854 din 23 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 21 septembrie 2011). Din perspectiva raportării la prevederile

Constituției , Curtea Constituțională verifică constituționalitatea textelor legale aplicabile în interpretarea consacrată prin recursurile în interesul legii (sau prin dezlegări ale unor chestiuni de drept), putând fi identificate două situații distincte, în funcție de obiectul criticii de neconstituționalitate, respectiv: aceea în care autorul excepției critică însăși decizia pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii și ipoteza în care autorul critică textul de lege în interpretarea obligatorie conferită de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia care soluționează recursul în interesul legii ( Decizia nr. 96 din 16 martie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 7 august 2023, paragraful 26).

33.

Față de această împrejurare, având în vedere argumentația autoarei excepției de neconstituționalitate, mai sus învederată, Curtea constată că aceasta critică, în realitate, însăși

Decizia nr. 36 din 15 mai 2023 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv faptul că în procesul de interpretare a normelor legale cuprinse în

art. 20 alin. (2)

și

(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 , mai exact, în raționamentul și în considerentele acesteia, nu s-a ținut seama și de normele legale în materie de pensii și în materie fiscală menționate în susținerea excepției de neconstituționalitate [spre exemplu,

art. 7 alin. (1) ,

art. 10 alin. (1) ,

art. 27 ,

art. 30 alin. (1) ,

art. 100 din Legea nr. 263/2010 ,

art. 296^2-296^20 din titlul IX^2: Contribuții sociale obligatorii, capitolul I din Legea nr. 571/2003 , coroborate cu

art. 136 ,

art. 137 ,

art. 138 ,

art. 146 alin. (1) ,

(3)

și

(9)

și

art. 147 alin. (1)

și

(17) din Legea nr. 227/2015 ].

34.

Prin urmare, din analiza aspectelor invocate în susținerea excepției rezultă că autoarea acesteia dorește ca instanța constituțională (i) să realizeze un control asupra modului în care Înalta Curte de Casație și Justiție a înțeles să soluționeze problematica privind dezlegarea unor chestiuni de drept cu care a fost sesizată și (ii) să efectueze un control al normelor criticate, în interpretarea dată prin

Decizia nr. 36 din 15 mai 2023 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin raportare la normele legale în materie de pensii și în materie fiscală, antereferite, iar concluzia rezultată din această comparație să o raporteze la normele constituționale menționate în susținerea excepției de neconstituționalitate.

35.

Or, referitor la aceste aspecte, prin

Decizia nr. 397 din 18 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 14 august 2020, paragraful 18, Curtea a reținut că, în cadrul controlului de constituționalitate pe care îl realizează asupra dispozițiilor unei legi sau ordonanțe, potrivit prevederilor

art. 146 lit. d) din Constituție

și ale

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată , poate analiza interpretarea dată unor texte de lege de către instanța supremă în temeiul

art. 514

-

518 , respectiv al

art. 519

-

521 din Codul de procedură civilă , referitoare la recursul în interesul legii și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În cadrul acestui control, instanța de contencios constituțional trebuie să se circumscrie însă aspectelor ce vizează respectarea prevederilor

Legii fundamentale , astfel că poate analiza atât conformitatea constituțională a dispozițiilor de lege, așa cum au fost interpretate de instanța supremă, cât și modul în care Înalta Curte de Casație și Justiție a respectat prevederile constituționale în exercitarea atribuțiilor sale ce vizează asigurarea unei practici judiciare unitare. Însă controlul exercitat de Curtea Constituțională nu se poate extinde - fără să încalce prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (4)

privind separația puterilor în stat și pe cele ale

art. 126 alin. (1) , potrivit cărora „justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege“ - și asupra modului în care Înalta Curte de Casație și Justiție înțelege să aplice unele reguli sau principii de drept, în cadrul sistemului constituțional de referință.

36.

Aplicând aceste considerente de principiu la speța dedusă controlului de constituționalitate și având în vedere că nu se aduc veritabile critici de neconstituționalitate textului în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ci sunt vizate aspecte care țin de modul în care a fost motivată și argumentată

Decizia nr. 36 din 15 mai 2023 , fără ca aceste susțineri să evidențieze un anumit nivel de relevanță constituțională, Curtea reține că, din această perspectivă, în virtutea

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.

37.

Distinct de acestea, chiar dacă instanța constituțională ar efectua un control asupra problematicii supuse controlului de constituționalitate, având în vedere că pretinsa neconstituționalitate a normelor criticate este dedusă din compararea soluțiilor legislative consacrate prin textele de lege la care se face referire și la care se raportează critica de neconstituționalitate, excepția de neconstituționalitate ar urma să fie respinsă ca inadmisibilă. Astfel, așa cum Curtea Constituțională a statuat constant în jurisprudența sa (spre exemplu,

Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013), examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale

Constituției . Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele, aspect ce conduce, din această perspectivă, la inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate ( Decizia nr. 266 din 4 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 6 august 2020, paragraful 18,

Decizia nr. 277 din 23 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 23 iunie 2015, paragraful 20,

Decizia nr. 409 din 3 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 26 august 2014, paragraful 23).

38.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 20 alin. (2)

și

(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000

privind Statutul personalului silvic, în interpretarea dată prin

Decizia nr. 36 din 15 mai 2023 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepție ridicată de Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin în dosarele nr. 456/115/2024, nr. 1.744/115/2023, nr. 332/115/2024, nr. 2.189/115/2023, nr. 93/115/2024, nr. 137/115/2024, nr. 1.357/115/2024, nr. 882/115/2024, nr. 609/115/2024 și nr. 699/115/2024 ale Tribunalului Caraș-Severin - Secția I civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Caraș-Severin - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 19 decembrie 2024.