Decizia nr. 280/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 202 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 97/2000

privind organizațiile cooperatiste de credit, excepție ridicată de Cooperativa de credit - Banca populara Darasti în Dosarul nr. 2.734/2001 al Curții Supreme de Justiție - Secția de contencios administrativ.

La apelul nominal răspunde avocat Iosif Friedmann Nicolescu, pentru autorul excepției, și Casa Centrala "Creditcoop" din București, reprezentată prin consilier juridic Mircea Claudiu Preda, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Autorul excepției, prin reprezentant, solicita admiterea acesteia și constatarea ca prevederile

art. 202 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 97/2000

sunt contrare dispozițiilor art. 21 alin. (2), art. 123 alin. (1), art. 125, 126, 128 și 20 din Constituție, cu referire la art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Reprezentantul Casei Centrale "Creditcoop" din București arata ca este de acord cu punctul de vedere al autorului excepției, pe care și-l însușește.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției de neconstituționalitate, ca fiind neîntemeiată, considerând ca textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor constituționale invocate de autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 20 martie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 2.734/2001, Curtea Suprema de Justiție - Secția de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 202 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 97/2000

privind organizațiile cooperatiste de credit, excepție invocată de Cooperativa de credit - Banca populara Darasti.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca prin prevederile

art. 202 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 97/2000

se aduce atingere principiilor consacrate de art. 123 alin. (1) și de art. 125 din Constituție, deoarece, pe de o parte, "hotărârea pronunțată de Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României nu a fost pronunțată în numele legii", iar pe de altă parte, "membrii Consiliului de administrație nu fac parte din autoritatea judecătorească". De asemenea, autorul excepției invoca și neconstituționalitatea dispozițiilor art. 202 din ordonanța de urgență în raport cu prevederile art. 126 din Legea fundamentală, întrucât ședința Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României nu a fost publică. Arătând ca ordonanța de urgență "încalcă Constituția, dar și multe din principiile procedurii civile" și ca "hotărârea pronunțată este sub toate aspectele neconstitutionala", autorul excepției invoca și încălcarea dispozițiilor art. 128 din Legea fundamentală. De asemenea, susține ca textul de lege criticat este contrar prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Curtea Suprema de Justiție - Secția de contencios administrativ considera ca dispozițiile

art. 202 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 97/2000

nu sunt contrare dispozițiilor constituționale invocate, deoarece este prevăzut "accesul la justiție prin posibilitatea de sesizare a instanței de judecată, după regulile de competența și de procedura stabilite de legiuitor". Apreciind ca excepția este neîntemeiată, instanța mai arata ca susținerea privitoare la neconstituționalitatea art. 202 din ordonanța de urgență, prin raportare la prevederile art. 20 alin. (2) din Constituție, cu referire la art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, "urmează a fi interpretată ca vizând, în realitate, art. 6 alin. (1) din Convenție, privind dreptul la un proces echitabil".

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Se arata ca susținerea autorului excepției privind încălcarea prin textul de lege criticat a dispozițiilor constituționale ale art. 123 alin. (1) și ale art. 125 nu poate fi reținută, deoarece, pe de o parte, "hotărârea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României reprezintă un act administrativ-jurisdicțional, legiuitorul optand în acest caz pentru instituirea unei jurisdicții administrative, prealabile celei judecătorești", iar pe de altă parte, "posibilitatea atacarii la Curtea Suprema de Justiție a hotărârii Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României constituie o materializare a principiului accesului liber la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție". Referitor la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 202 din ordonanța de urgență, prin raportare la prevederile art. 126 din Legea fundamentală, se arata ca "trebuie observat ca principiul publicității are în vedere ședința de judecată și nu procedura administrativ-jurisdicțională specială reglementată de textul criticat". Se considera că nu poate fi reținută nici susținerea autorului excepției privind încălcarea art. 128 din Constituție, deoarece "hotărârea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României este supusă controlului judiciar, prin posibilitatea atacarii acesteia la Curtea Suprema de Justiție".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 202 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 97/2000

privind organizațiile cooperatiste de credit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 14 iulie 2000, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 200/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 8 mai 2002. Textul criticat are următorul conținut: "Actele emise în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență pot fi contestate în termen de 15 zile de la comunicarea acestora la Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României, care se pronunța prin hotărâre în termen de 30 de zile de la data sesizării.

Hotărârea consiliului de administrație poate fi atacată la Curtea Suprema de Justiție în termen de 15 zile de la comunicare."

Autorul excepției susține ca acest text de lege contravine prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (2), conform cărora nici o lege nu poate îngrădi exercitarea accesului liber la justiție, ale art. 123 alin. (1), privind înfăptuirea justiției, ale art. 125, referitoare la instanțele judecătorești, ale art. 126, care reglementează caracterul public al dezbaterilor, ale art. 128, privind folosirea căilor de atac, și ale art. 20, cu referire la art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând dispoziția legală criticata, prin raportare la prevederile constituționale invocate în motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea retine ca nici una dintre criticile formulate nu este intemeiata.

I. Referitor la prima critica de neconstituționalitate, aceasta este neîntemeiată, deoarece instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicționale nu este contrară principiului prevăzut la art. 21 din Constituție, privind liberul acces la justiție, cat timp decizia organului administrativ de jurisdicție poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești. În acest sens Curtea a statuat prin Decizia nr. 41 din 12 aprilie 1995, rămasă definitivă prin Decizia nr. 97 din 24 octombrie 1995, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 17 ianuarie 1996.

II. Textul de lege criticat, reglementand o modalitate procedurala prealabilă acțiunii la instanțele judecătorești, nu contravine nici art. 123 alin. (1) din Constituție, întrucât nu se constituie o instanța judecătorească în înțelesul acestor prevederi ale Legii fundamentale. Prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea Constituțională a statuat ca un organ cu activitate jurisdicțională nu se poate substitui instanței judecătorești, astfel ca părților nu li se limitează exercitarea unui drept consfintit de Constituție.

III. În ceea ce privește critica formulată de autorul excepției, potrivit căreia dispozițiile

art. 202 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 97/2000

contravin prevederilor art. 125 din Constituție, Curtea constata ca și aceasta este neîntemeiată. Potrivit prevederilor art. 125 alin. (3), "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege". Asa fiind, instituirea unei proceduri derogatorii de la dreptul comun, în care primul grad are caracter administrativ-jurisdicțional, constituie un atribut exclusiv al legiuitorului și în consecința nu contravine prevederilor constituționale.

IV. Curtea nu poate retine nici critica conform căreia dispozițiile

art. 202 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 97/2000

sunt contrare prevederilor art. 126 din Constituție, prin aceea ca ședința Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României nu a fost publică, deoarece publicitatea ședințelor de judecată este unul dintre principiile fundamentale ale infaptuirii justiției, fără incidența asupra procedurilor administrativ-jurisdicționale.

V. De asemenea, Curtea constata ca este neîntemeiată și susținerea autorului excepției privind neconstituționalitatea textului de lege criticat, în sensul că se ingradeste accesul la toate gradele de jurisdicție. Potrivit art. 128 din Constituție, legiuitorul este acela care stabilește atât căile de atac, cat și modalitatea folosirii acestora. Aceasta înseamnă ca existenta unor proceduri speciale poate determina și instituirea unor reglementări corespunzătoare, care să atribuie caracter definitiv unor hotărâri judecătorești ori sa limiteze într-un fel sau altul exercitarea căilor de atac.

VI. În sfârșit, Curtea retine ca existenta unei proceduri prealabile administrativ-jurisdicționale este acceptată și în jurisprudenta Curții Europene a Dreptului Omului, jurisprudenta prin care, în legătură cu aplicarea art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, s-a subliniat ca "Ratiuni de flexibilitate și eficienta, care sunt pe deplin compatibile cu protecția drepturilor omului, pot justifica intervenția anterioară a unor organe administrative sau profesionale [...] ce nu satisfac sub fiecare aspect în parte exigențele mentionatelor prevederi; un asemenea sistem poate fi reclamat de traditia juridică a mai multor state membre ale Consiliului Europei" (cazul "Le Compte, Van Leuven și De Meyere contra Belgiei", 1981). În consecința, nu poate fi primită nici susținerea autorului excepției privind contrarietatea dintre prevederile

art. 202 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 97/2000

și cele ale art. 20 din Constituție, cu referire la art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și (6) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 202 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 97/2000

privind organizațiile cooperatiste de credit, excepție ridicată de Cooperativa de credit - Banca populara Darasti în Dosarul nr. 2.734/2001 al Curții Supreme de Justiție - Secția de contencios administrativ.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 29 octombrie 2002.