Normativ din 10 ianuarie 2003

ANEXĂ *)

N O R M A T I V T E H N I C

privind DEPOZITAREA DEȘEURILOR –

CONSTRUIREA, EXPLOATAREA, MONITORIZAREA ȘI ÎNCHIDEREA DEPOZITELOR DE DEȘEURI

1.

Preambul

Normativul tehnic privind depozitarea deșeurilor – construirea, exploatarea, monitorizarea și închiderea depozitelor de deșeuri este elaborat în baza prevederilor art. 7, alin. (2), din Hotărârea Guvernului nr.162/2002 privind depozitarea deșeurilor.

Prezentul normativ tehnic va fi revizuit periodic, în funcție de modificarea cerințelor legislative naționale și europene și a condițiilor tehnico-economice.

Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor prezentului normativ tehnic depozitele de deșeuri nepericuloase existente, care deservesc localitățile izolate.

In conformitate cu prevederile Directivei 1999/31/CEE, o

localitate izolată

se definește ca fiind:

-

o așezare cu un număr total de maximum 500 de locuitori sau cu maximum 5 locuitori / km 2 ;

-

o așezare aflată la o distanță de cel puțin 50 km față de cea mai apropiată localitate cu minimum 250 de locuitori / km 2 ;

-

o așezare cu acces dificil până la cea mai apropiată aglomerare urbană, determinat de condiții meteorologice aspre pe o perioadă semnificativă din cursul unui an.

In aceste cazuri, depozitele cu capacitate suficientă vor fi utilizate în continuare, în condițiile existente, iar cele cu capacitate epuizată vor fi închise. In cea de-a doua situație autoritățile administrației publice locale și pentru protecția mediului vor stabili metoda cea mai eficientă pentru eliminarea deșeurilor nepericuloase generate.

Depozitele de deșeuri, exclusiv depozitele de deșeuri inerte, care primesc mai mult de 10 tone de deșeuri pe zi sau cu o capacitate totală mai mare de 25.000 tone, se supun procedurii de autorizare integrată privind prevenirea, reducerea și controlul integrat al poluării, conform legislației naționale armonizate cu legislația europeană.

*) Anexa este reprodusă în facsimil.

2.

Proiectarea depozitelor de deșeuri

In cadrul activității de proiectare a unui depozit de deșeuri trebuie ținut cont de o serie de factori cheie, dintre care cei mai importanți sunt:

-

cantitatea și natura deșeurilor

ce urmează a fi depozitate – se evaluează în funcție de prognozele de dezvoltare a localităților;

-

caracteristicile amplasamentului

– în raport cu eficiența economică (dimensiuni, durată de funcționare, distanță de transport al deșeurilor) și eficiența ecologică (cerințe legate de protecția factorilor de mediu și a sănătății umane) necesar a fi realizate;

-

posibilitățile de reabilitare și utilizare ulterioară a terenului

– se evaluează în funcție de natura deșeurilor depozitate, comportarea acestora pe perioada depozitării, planurile de dezvoltare pe termen lung etc.

2.1.

Alegerea amplasamentului in funcție de tipul depozitului – studii necesare

Alegerea amplasamentului pentru un depozit de deșeuri se face pe baza prevederilor planurilor urbanistice, în conformitate cu cerințele și criteriile stipulate în Hotărârea Guvernului nr. 162/2002.

Alegerea amplasamentului optim dintre mai multe variante posibile se face pe baza unei analize pluricriteriale care cuprinde:

-

criterii geologice, pedologice și hidrogeologice : caracteristicile și modul de dispunere a straturilor geologice; structura, adâncimea și direcția de curgere a apei subterane; distanța față de cursurile de apă și alte ape de suprafață; starea de inundabilitate a zonei; folosința terenului; clasa de seismicitate; criterii legate de pericole de alunecare, tasare;

-

criterii climatice : direcția dominantă a vânturilor față de așezările umane sau alte obiective; regimul precipitațiilor;

-

criterii economice : capacitatea depozitului și durata de exploatare (minimum 10 ani); distanța medie de transport al deșeurilor; necesitatea unor amenajări secundare (drumuri de acces, utilități etc.);

-

criterii suplimentare : vizibilitatea amplasamentului și modul de încadrare în peisaj; accesul la amplasament; existența unor arii protejate de orice natură; existența în zonă a unor aeroporturi, linii de înaltă tensiune sau obiective militare.

2.2.

Recomandări privind conținutul proiectului

Proiectul unui depozit de deșeuri, indiferent de clasa din care face parte (depozit pentru deșeuri inerte, depozit pentru deșeuri nepericuloase, depozit pentru deșeuri periculoase), trebuie să conțină toate datele și informațiile necesare referitoare la fiecare etapă componentă a ciclului de viață al depozitului.

Ca

date generale , proiectul trebuie să cuprindă informații referitoare la:

-

natura și proveniența deșeurilor ce urmează a fi depozitate;

-

cantitățile de deșeuri - corelat cu durata de funcționare și capacitatea maximă a depozitului;

-

tehnologiile de tratare a deșeurilor înainte de depozitare și / sau în incinta depozitului, dacă este cazul.

Pentru faza de

construcție

proiectul trebuie să cuprindă informații referitoare la:

-

infrastructura depozitului, echipamentele și instalațiile componente, amplasarea acestora în cadrul incintei, precum și căile de acces;

-

asigurarea utilităților;

-

modul de realizare a bazei și a pereților laterali ai depozitului – materiale folosite și caracteristici tehnice ale acestora, incluzând stratul de impermeabilizare natural (grosime, coeficient de permeabilitate, mod de realizare), straturile geosintetice (geomembrane, geotextile), sistemul de drenare a levigatului;

-

realizarea sistemului de colectare, tratare și eliminare a levigatului;

-

realizarea sistemului de colectare și evacuare (eventual recuperare) a gazului de depozit.

Pentru faza de

exploatare

proiectul trebuie să cuprindă informații referitoare la:

-

procedura de acceptare a deșeurilor la depozitare;

-

modul de operare – cuprinzând metoda de depozitare utilizată, nivelarea și compactarea, acoperirea zilnică, delimitarea zonelor de lucru, colectarea, tratarea și eliminarea levigatului, colectarea și evacuarea gazului de depozit, necesarul de echipamente mobile și spațiile destinate întreținerii acestora, instrucțiuni privind depozitarea anumitor tipuri specifice de deșeuri (materiale pulverulente, obiecte voluminoase, deșeuri foarte ușoare, respectiv urât mirositoare);

-

automonitorizarea tehnologică;

-

automonitorizarea emisiilor și controlul calității factorilor de mediu în zona de influență a depozitului;

-

măsuri de siguranță pentru prevenirea incendiilor și a exploziilor, inclusiv planul de intervenție în caz de accidente sau avarii;

-

măsuri de protecție a muncii și pentru asigurarea condițiilor igienico-sanitare;

-

sistemul de pază și supraveghere.

Pentru faza de

închidere și monitorizare postînchidere

proiectul trebuie să cuprindă informații referitoare la:

-

cota finală de depozitare;

-

modul de realizare a acoperirii finale – materiale și caracteristici tehnice ale acestora, inclusiv modul de evacuare a gazului de depozit;

-

automonitorizarea emisiilor și controlul calității factorilor de mediu în zona de influență a depozitului;

-

măsuri de siguranță pentru prevenirea incendiilor și a exploziilor, inclusiv planul de intervenție în caz de accidente sau avarii;

-

date privind posibilitățile de reabilitare și utilizare ulterioară a terenului.

2.3.

Studiul de evaluare a impactului asupra mediului și obținerea acordului de mediu

Conform prevederilor art. 8, alin.(3) din Legea protecției mediului, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2002, obținerea acordului de mediu este necesară pentru orice proiect public sau privat referitor la o investiție nouă sau la modificarea unei activități / instalații existente cu impact semnificativ asupra mediului. Acordul de mediu se eliberează în paralel cu celelalte acte de reglementare emise de

autoritățile competente și el este valabil pe toată durata execuției proiectului, cu condiția ca începerea lucrărilor să se realizeze în maximum 2 ani de la data emiterii.

Condiție :

Autoritatea competentă pentru protecția mediului nu va emite acord de mediu pentru un nou

proiect de depozit de deșeuri de același tip si deservind aceeași zonă de interes, aflat in arealul (teritoriul) din jurisdicția sa, până când vechiul depozit nu va fi pregătit pentru închidere sub formă de calotă, care să permită apoi aplicarea straturilor de acoperire.

2.3.1.

Schema procedurii de emitere a acordului de mediu pentru depozitele de deșeuri

Procedura de emitere a acordului de mediu pentru depozitele de deșeuri se conformează procedurii cadru de evaluare a impactului asupra mediului, aplicată în scopul emiterii acordului de mediu, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr.918/2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului și pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse procedurii și a Ordinului ministrului apelor și protecției mediului nr. 860/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului asupra mediului și de emitere a acordului de mediu.

2.3.2.

Identificarea proiectelor care necesită evaluarea impactului asupra mediului

In conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.918/2002, proiectele referitoare la depozitele de deșeuri se clasifică după cum urmează:

-

proiecte referitoare la

depozitele de deșeuri periculoase

– sunt cuprinse în Lista proiectelor supuse evaluării impactului asupra mediului (anexa nr.1 la actul normativ menționat mai sus, pct. 9.7);

-

proiecte referitoare la depozitele de deșeuri nepericuloase și inerte – sunt cuprinse în Lista proiectelor pentru care trebuie stabilită necesitatea efectuării evaluării impactului asupra mediului [anexa nr. 2 la actul normativ menționat mai sus, pct. 11, lit. b)].

Criteriile pentru stabilirea necesității efectuării evaluării impactului asupra mediului sunt prezentate în anexa nr. 3 la actul normativ menționat mai sus și cuprind:

-

caracteristicile

proiectului

(mărime,

complexitate,

emisii

poluante,

risc potențial);

-

localizarea proiectului (folosința terenului, calitatea și cantitatea resurselor naturale din zonă, caracteristici specifice pentru anumite zone speciale);

-

impactul potențial (aria de extindere, intensitatea și complexitatea, durata, frecvența și reversibilitatea).

Tinând cont de faptul că Planul național de gestiune a deșeurilor cuprinde proiecte de

depozite zonale pentru deșeuri nepericuloase

– proiecte care vor deservi un număr mare de locuitori (50.000 – 100.000 sau chiar mai mulți) pentru o perioadă de minimum 10 ani, este probabil ca toate aceste proiecte să necesite evaluarea impactului asupra mediului.

In cazul proiectelor referitoare la

depozitele de deșeuri inerte , autoritatea competentă pentru protecția mediului va stabili necesitatea evaluării impactului pentru fiecare caz.

2.3.3.

Conținutul specific al memoriului de prezentare a proiectului de depozit de deșeuri

Pentru obținerea acordului de mediu, titularul proiectului de depozit de deșeuri trebuie să depună la autoritatea competentă pentru protecția mediului:

-

cerere pentru emiterea acordului de mediu;

-

memoriul de prezentare a proiectului de depozit de deșeuri;

-

dovada depunerii unei garanții bancare de bună execuție, conform legislației în vigoare.

O dată cu depunerea cererii și a celorlalte documente necesare titularul proiectului de depozit de deseuri va achita și taxa/tariful pentru emiterea acordului de mediu, în conformitate cu legislația în vigoare.

Memoriul de prezentare a proiectului de depozit de deșeuri va cuprinde:



date generale:

-

denumirea obiectivului propus;

-

amplasarea;

-

proiectantul;

-

beneficiarul – titularul proiectului;

-

proprietarul depozitului;

-

operatorul depozitului;

-

valoarea estimativă a lucrărilor;

-

perioada de execuție propusă.



date specifice unui depozit de deșeuri:

-

aspecte privind încadrarea proiectului propus în Planul național de gestiune a deșeurilor;

-

clasa din care face parte depozitul – pentru deșeuri inerte, pentru deșeuri nepericuloase, pentru deșeuri periculoase;

-

numărul de locuitori deserviți (inclusiv localitățile) - în cazul depozitelor de deșeuri nepericuloase;

-

suprafața ocupată și capacitatea maximă;

-

durata de funcționare estimată (corelat cu prognozele de generare a deșeurilor pe următorii 15 ani);

-

lista deșeurilor pe care le acceptă la depozitare;

-

procedura de acceptare a deșeurilor la depozitare (inclusiv modul de înregistrare a datelor);

-

aspecte

privind

modul

de

constituire

a

Fondului

pentru

închiderea depozitului de deșeuri și urmărirea acestuia postînchidere, inclusiv pentru acoperirea parțială (a unei celule cu capacitatea epuizată), în cazul în care proiectul prevede acest lucru;

-

infrastructura depozitului și alte elemente componente, în cazul în care proiectul prevede și realizarea altor activități în plus față de depozitare (inclusiv tehnologii și instalații pentru tratarea deșeurilor, dacă este cazul);

-

sistemul de impermeabilizare a cuvetei depozitului;

-

sistemul de colectare, tratare și eliminare a levigatului (inclusiv descrierea tehnologiei și instalației de tratare propuse, în cazul în care aceasta se realizează pe amplasament);

-

sistemul de colectare și evacuare a gazului de depozit (inclusiv modalitatea de tratare propusă – ardere controlată, utilizare etc.);

-

sistemul de automonitorizare tehnologică;

-

sistemul de automonitorizare a emisiilor și a calității factorilor de mediu în zona de influență (în conformitate cu prevederile legale în vigoare);

-

aspecte privind protecția muncii și paza contra incendiilor;

-

aspecte referitoare la planul de intervenție pentru cazuri accidentale și / sau de urgență;

-

sistemul de închidere și monitorizare postînchidere;

-

modul de înregistrare și raportare a datelor de monitorizare în timpul exploatării și postînchidere;

-

modalități de reabilitare și utilizare ulterioară a terenului.

2.3.4.

Conținutul specific al îndrumarului pe baza căruia se realizează evaluarea impactului asupra mediului

Pe baza informațiilor conținute în memoriul de prezentare a proiectului de depozit de deșeuri, autoritatea competentă pentru protecția mediului stabilește domeniile ce trebuie abordate în cadrul evaluării impactului asupra mediului și transmite titularului de proiect un îndrumar pe baza căruia urmează să se realizeze evaluarea impactului conform Ordinului ministrului apelor si protectiei mediului nr.863/2002.

In cazul proiectelor de depozite de deșeuri îndrumarul va conține în mod specific:



evaluarea amplasamentului propus, în corelație cu condițiile naturale existente și cu tipul de depozit propus prin proiect - se va ține cont de criteriile stabilite prin Hotărârea Guvernului nr.162/2002:

-

caracteristicile straturilor geologice, adâncimea și direcția de curgere a apei subterane, distanța față de apa de suprafață, direcția dominantă a vânturilor și regimul precipitațiilor, distanța față de zone protejate;

-

capacitatea propusă și durata estimată de funcționare, distanța de transport al deșeurilor, necesitatea unor amenajări secundare;

-

alte criterii considerate importante;



sursele de emisii în mediu (levigat, gaz de depozit, zgomote, vibrații, mirosuri) - corelat cu datele prezentate în proiect referitoare la modalitățile de reținere a emisiilor:

-

sistemul de colectare, tratare și evacuare a levigatului;

-

sistemul de colectare, evacuare și tratare a gazului de depozit;

-

modul de exploatare propus;



sistemul de monitorizare a emisiilor și a calității factorilor de mediu în zona de influență:

-

indicatorii caracteristici levigatului – tip, frecvență de analiză, valori maxime admise în conformitate cu legislația în vigoare;

-

indicatorii caracteristici gazului de depozit – tip, frecvență de analiză, valori maxime admise în conformitate cu legislația în vigoare;

-

calitatea aerului, apei de suprafață, apei subterane și a solului în zona de influență – indicatori, frecvență de analiză, valori maxime admise în conformitate cu legislația în vigoare;



alte informații considerate importante.

2.3.5.

Conținutul specific al raportului privind studiul de evaluare a impactului asupra mediului

Rezultatele studiului de evaluare a impactului asupra mediului se prezintă sub forma unui raport care are forma si conținutul cuprins în anexa nr.2 1a Ordinul ministrului apelor si protecției mediului nr.863/2002, iar în cazul proiectelor de depozite de deșeuri, trebuie să cuprindă:



date generale

-

denumirea și amplasarea obiectivului;

-

proprietarul și operatorul depozitului;

-

clasa de depozit în care se încadrează obiectivul propus;

-

suprafața ocupată, capacitatea maximă și durata de funcționare estimată;

-

lista de deșeuri pe care le acceptă la depozitare;



date privind evaluarea amplasamentului propus – conform cerințelor din îndrumarul elaborat de autoritatea competentă pentru protecția mediului;



sursele de emisii în mediu și instalațiile proiectate pentru reținerea și / sau denocivizarea acestora;



concluzii și recomandări;

-

concluzii privind impactul asupra mediului determinat de proiectul propus;

-

recomandări de îmbunătățire a proiectului sau de renunțare la obiectivul propus.

2.3.6.

Conținutul specific al acordului de mediu pentru depozitele de deșeuri

In plus față de condițiile generale prevăzute într-un astfel de document în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului apelor și protecției mediului nr.860/2002, acordul de mediu pentru un depozit de deșeuri trebuie să conțină:

-

specificarea clasei de depozit în care se încadrează proiectul;

-

lista de deșeuri acceptate la depozitare și procedura de acceptare a deșeurilor pe cele trei clase de depozite, conform prevederilor Ordinului ministrului apelor și protecției mediului nr. 867/2002 privind definirea criteriilor care trebuie îndeplinite de deșeuri pentru a se regăsi pe lista specifică unui depozit și pe lista națională de deșeuri acceptate în fiecare clasă de depozit de deșeuri;

-

obligativitatea constituirii Fondului pentru închiderea depozitului de deșeuri și urmărirea acestuia postînchidere;

-

masuri privind planul de închidere și monitorizare postînchidere a depozitului.

3.

CONSTRUIREA DEPOZITELOR DE DESEURI

3.1.

Prescripții generale

Un depozit de deșeuri are în componență următoarele instalații și echipamente fixe principale:

-

poartă de acces și sistem de pază și supraveghere;

-

echipament de cântărire și echipament de recepție pentru cantități mici de deșeuri;

-

facilități pentru verificarea deșeurilor și laborator;

-

drumuri interioare;

-

zone pentru depozitarea deșeurilor;

-

instalații pentru tratarea levigatului, respectiv pentru colectarea și evacuarea gazului de depozit;

-

garaje, ateliere și spații de parcare pentru utilaje;

-

echipament pentru curățarea roților vehiculelor;

-

birouri administrative și construcții sociale.

Aceste facilități trebuie amplasate, în funcție de rolul pe care îl au și de caracteristicile specifice fiecărui depozit (mărimea și tipul, perioada de operare stabilită, cantitatea de deșeuri, frecvența de transport, cerințele legale și cele ale autorității competente), astfel încât să asigure o exploatare optimă. Un exemplu posibil de amplasare este prezentat în figura 3.1.

3.1.1.

Calea de acces și sistemul de pază și supraveghere

Proiectarea și construirea porții și a drumului principal de acces se realizează în funcție de o serie de factori, cum ar fi: numărul vehiculelor de transport de deșeuri și frecvența cu care acestea intră în depozit, mărimea și tipul vehiculelor, caracteristicile drumului public din care se face accesul la depozit.

Intrarea în depozit trebuie să fie bine semnalizată și amplasată la o distanță suficient de mare de drumul public, astfel încât să permită staționarea vehiculelor de transport fără a aduce prejudicii siguranței circulației. Drumul principal de acces va fi construit în conformitate cu standardele pentru drumuri publice, fiind prevăzut cu acoperire din beton, borduri și sistem de scurgere a apei.

Pentru ca aspectul exterior al depozitului să aibă un impact estetic cât mai redus, se recomandă amplasarea în frontul cu vizibilitate din drumul public a construcțiilor social- administrative, precum și dublarea gardului depozitului cu o perdea vegetală formată din mai multe etaje de arbori și arbuști cu creștere rapidă.

Sistemul de pază și supraveghere este destinat să împiedice pătrunderea în depozit a persoanelor neautorizate. Componentele sistemului de securitate se stabilesc pentru condițiile specifice ale fiecărui amplasament, astfel încât în depozit să nu poată pătrunde copii, persoane care descarcă deșeurile pe cont propriu, hoți, persoane care răscolesc și caută prin gunoaie, animale. Măsurile de securitate trebuie luate pentru protecția atât a depozitului, cât și a eventualilor intruși care ar putea suferi vătămări – caz în care operatorul depozitului este considerat răspunzător.

Sistemul de pază și supraveghere poate cuprinde:

-

porți și garduri confecționate din materiale corespunzătoare, prevăzute cu mecanisme sigure de închidere și menținute în stare bună de funcționare; se recomandă o înălțime minimă a gardului de 2 m și o supraînălțare din sârmă ghimpată; împrejmuirea perimetrală va fi inspectată periodic de către o persoană desemnată;

-

sistem video cu camere de supraveghere;

-

sistem de pază și securitate asigurat de persoane competente, special instruite în acest scop;

-

sistem de alarmare sonoră și luminoasă în caz de pătrunderi neautorizate.

3.1.2.

Echipamentul de cântărire

Depozitul trebuie să fie prevăzut cu echipament de cântărire atât pentru vehiculele încărcate care intră în depozit, cât și pentru cele descărcate care părăsesc depozitul. Acest lucru se poate realiza cu ajutorul unui singur echipament de tipul platformă de cântărire sau cu două echipamente montate în paralel, pe sensul de intrare, respectiv pe cel de ieșire.

Platforma de cântărire trebuie să aibă o capacitate acoperitoare pentru toate tipurile

de vehicule care pot fi utilizate pentru transportul deșeurilor (50 tone greutate brută). Se pot utiliza fie platforme de cântărire la nivelul solului, încastrate în șosea, fie platforme supraînălțate la circa 35 cm față de nivelul solului, fixe sau mobile, acestea din urmă având avantajul că pot fi mutate dacă este nevoie.

In imediata vecinătate a platformei de cântărire se amplasează cabina operatorului care efectuează recepția deșeurilor; acesta trebuie să aibă posibilitatea de supraveghere a vehiculelor care sunt cântărite, de comunicare cu șoferii acestora și, de asemenea, de dirijare a accesului la platforma de cântărire în cazul în care se apropie mai multe vehicule în același timp. Este important ca sistemul de securitate al depozitului să cuprindă atât cabina operatorului cât și echipamentul de cântărire.

Platformele de cântărire moderne pot fi racordate la un sistem computerizat de înregistrare a caracteristicilor cantitative și calitative ale încărcăturii de deșeuri.

Pentru primirea unor cantități mai mici de deșeuri se utilizează alte tipuri de echipamente specifice.

3.1.3.

Facilități pentru verificarea deșeurilor și laborator

In unele cazuri simpla inspectare vizuală a deșeurilor, care se face dacă este posibil (vehicul deschis) la platforma de cântărire, poate să nu fie suficientă pentru acceptarea deșeurilor la depozitare. De aceea sunt necesare și alte facilități pentru verificarea deșeurilor, care includ o zonă special destinată inspecției și prelevării de probe și un laborator pentru analize. Aceste zone din cadrul unui depozit sunt prevăzute cu echipamente specifice pentru prelevarea probelor din vehiculele de transport, cu spațiu pentru depozitarea probelor și cu o zonă de securitate în care pot fi reținute, pentru o perioadă limitată de timp, transporturile de deșeuri care nu corespund condițiilor prevăzute de autorizația de mediu.

3.1.4.

Drumurile interioare

Drumurile interioare care fac legătura între poarta de acces și zonele de depozitare sunt de mai multe tipuri.

Drumurile interioare principale au caracter semipermanent. Deoarece caracteristicile lor trebuie să îndeplinească anumite standarde, construirea lor va fi bine planificată, astfel încât să poată fi utilizate timp cât mai îndelungat, iar costurile necesare pentru noi investiții să fie cât mai reduse.

Drumurile interioare temporare au o durată scurtă de utilizare, ele făcând legătura între drumurile interioare principale și zona de depozitare. In general aceste drumuri sunt construite din deșeuri de materiale de construcții aduse pentru depozitare pe amplasamentul respectiv. Deoarece în aceste zone apar probleme de compactare și tasare diferențiată, drumurile temporare vor fi desființate înainte de depunerea altor deșeuri pe zonele respective.

3.1.5.

Zonele pentru depozitarea deșeurilor

Zonele pentru depozitarea deșeurilor vor fi stabilite încă din faza de proiectare, iar modul lor de organizare va respecta planurile și practicile de construcție stabilite.

Amenajarea inițială a zonelor pentru depozitarea deșeurilor cuprinde două operații de bază:

-

impermeabilizarea bazei și a marginilor depozitului;

-

realizarea sistemului de drenare și evacuare a levigatului.

Modul de impermeabilizare a cuvetei depozitului este prezentat în detaliu la pct. 3.2.

Zonele pentru depozitarea deșeurilor vor fi împrejmuite cu șanțuri de gardă pentru colectarea apelor meteorice; acestea vor fi epurate și / sau eliminate de pe amplasament împreună cu levigatul.

3.1.6.

Instalațiile pentru tratarea levigatului și instalațiile pentru colectarea și evacuarea gazului de depozit

Instalațiile pentru tratarea levigatului

au rolul de a aduce valorile indicatorilor caracteristici acestuia în limite admisibile pentru evacuarea în sisteme de canalizare sau în ape de suprafață. Autorizația de mediu a depozitului de deșeuri, emisă de autoritatea pentru protecția mediului, va stipula limitele maxime admise pentru indicatorii susceptibili a fi regăsiți în fiecare caz (pH, materii în suspensie, conținut de substanțe organice, anioni, metale etc.), în funcție de normele legislative în vigoare.

Caracteristicile cantitative și calitative ale levigatului variază în timp și în funcție de natura și de cantitatea deșeurilor depozitate, iar proiectarea și construirea instalațiilor pentru tratare trebuie să țină cont de aceste aspecte.

Fiecare caz necesită o evaluare proprie, alegerea variantei optime de tratare a levigatului făcându-se în funcție de:

-

cerințele legale referitoare la deversarea levigatului, inclusiv cele impuse de autoritatea competentă pentru protectia mediului;

-

caracteristicile cantitative și calitative ale levigatului;

-

alte aspecte tehnico-economice: costurile construirii unei instalații de tratare proprii, posibilitatea evacuării levigatului în influentul unei stații de epurare orășenești, costul aplicării diferitelor metode de tratare etc.

In general este necesară aplicarea unor metode de tratare pentru îndepărtarea următorilor impurificatori:

-

compuși organici biodegradabili și nebiodegradabili;

-

compuși toxici organici sau anorganici;

-

amoniac și ioni nitrat;

-

sulfuri;

-

compuși volatili urât mirositori;

-

materii solide în suspensie.

Pot fi utilizate următoarele tehnici de tratare:

-

tratare biologică: anaerobă, aerobă, aerobă prelungită pentru eliminarea azotului (nitrificare / denitrificare); un sistem eficient și puțin costisitor care poate servi ca fază de pretratare înaintea deversării în influentul unei stații de epurare orășenești este lagunarea;

-

tratare prin procedee fizico-chimice: coagulare-floculare, flotație-precipitare, ultrafiltrare, evaporare.

In anumite cazuri, în funcție de scopul urmărit, pot fi aplicate și alte procedee fizico- chimice:

-

stripare cu aer pentru eliminarea amoniacului;

-

adsorbție pe cărbune activ pentru îndepărtarea urmelor de compuși organici;

-

osmoză inversă pentru eliminarea particulelor în suspensie sau coloidale, a azotului amoniacal, a metalelor grele și a materiilor dizolvate.

In funcție de condițiile locale specifice și de caracteristicile levigatului (dacă acestea se încadrează sau nu în limitele stabilite de normele legislative în vigoare), acesta poate fi deversat direct sau colectat local și apoi transportat în influentul unei stații de epurare orășenești.

Instalațiile pentru evacuarea gazului de depozit

au rolul de a asigura colectarea controlată a gazului de fermentare care se formează, pentru o perioadă lungă, în toate depozitele ce conțin deșeuri biodegradabile.

In urma descompunerii anaerobe a deșeurilor se formează gazul de depozit (gaz de fermentare) cu o putere calorică de 5.000 – 6.000 kcal/m 3

și o compoziție în care predomină CH 4

(54 %) și CO 2

(45 %) și la care se adaugă mici cantități de hidrogen sulfurat, monoxid de carbon, mercaptani, aldehide, esteri, urme de compuși organici.

Cantitățile de gaz de depozit pot varia semnificativ atât în cazul aceluiași depozit, în timp, în funcție de o serie de parametri (vârsta depozitului, tipul deșeurilor depozitate, modul de operare etc.), cât și de la un depozit la altul.

Procesul de migrare a gazului din masa de deșeuri este influențat de: concentrația gazelor din sol, distribuția gradienților de presiune, proprietățile fizico-chimice ale straturilor de deșeuri, ale materialului de acoperire și ale solului.

In cazul în care gazul format nu este evacuat controlat din depozit, migrarea și acumularea acestuia pot prezenta o serie de riscuri, printre care: pericol de incendiu prin autoaprindere; degajare de mirosuri neplăcute și de compuși toxici (hidrogen sulfurat, compuși organofosforici, alte substanțe organice nesaturate); afectarea componentei biologice a solului, prin reducerea concentrației de oxigen; pericol de explozie, prin posibila apariție a acumulărilor de gaz în vecinătatea zonelor rezidențiale; creșterea acumulărilor de gaze ce contribuie la efectul de seră.

Evacuarea controlată a gazului de depozit este necesară atât pentru evitarea apariției riscurilor mai sus menționate, cât și pentru valorificarea metanului, în cazul în care aceasta este rentabilă.

Modul de evacuare a gazului de fermentare depinde de condițiile specifice fiecărui depozit și de scopul urmărit (arderea controlată a gazului sau utilizarea acestuia). De obicei se utilizează tehnici de ventilație pasivă – puțuri de gaz, drenuri de gaz, tranșee de ventilație, bazate pe migrarea gazului către punctele cu presiune scăzută (figura 3.4). Ventilația activă se realizează prin pomparea gazului colectat prin puțuri sau drenuri; aceste tehnici sunt recomandate în cazul depozitelor mari, în care înălțimea depunerilor depășește 8 m.

Gazul colectat este supus unui proces de ardere controlată sau este tratat până la diferite stadii de puritate, în funcție de cerințele utilizării ulterioare.

3.1.7.

Garajele, atelierele și spațiile de parcare pentru utilaje

Aceste dotări sunt necesare pentru a asigura buna funcționare a echipamentelor mobile utilizate pentru operarea depozitului de deșeuri.

Echipamentele mobile cuprind în general:

-

buldozere – pot fi dotate cu diferite tipuri de lame și șenile profilate pentru deplasarea, omogenizarea și compactarea deșeurilor; sunt utilizate atât pentru depozitarea efectivă a deșeurilor, cât și pentru alte activități de menținere a bunei funcționări a depozitului;

-

încărcătoare – au avantajul că pot circula și pe alte drumuri în afara celor din incinta depozitului și sunt utilizate în general în depozite mici, în care predomină deșeurile din construcții;

-

compactoare cu role – sunt utilizate pentru mărunțirea și omogenizarea deșeurilor, reducerea spațiilor libere dintre acestea și realizarea unei suprafețe relativ netede și stabile;

-

screpere – sunt utilizate pentru excavarea și transportul materialului de acoperire;

-

excavatoare hidraulice – sunt utilizate în principal la amenajarea depozitului, dar

și în cursul exploatării, pentru amenajarea noilor zone de descărcare a deșeurilor;

-

shreder – utilizat pentru maruntirea deseurilor in vederea depozitarii.

Echipamentul auxiliar cuprinde: tractoare, remorci, basculante, instalații pentru distribuția apei și a combustibililor, perii pentru curățarea drumurilor, instalații de pompe și conducte.

In cazul depozitelor de dimensiuni mari, reparațiile utilajelor și echipamentelor se realizează în ateliere proprii. Acestea trebuie să fie proiectate și construite astfel încât să se asigure:

-

iluminare, încălzire, ventilație și alimentare cu apă corespunzătoare;

-

suficient spațiu pentru manevrarea utilajelor pe orizontală și verticală;

-

bancuri de lucru și spații pentru depozitarea uneltelor;

-

spații de stocare amenajate în conformitate cu normele legale pentru buteliile de gaz și alte substanțe toxice și periculoase;

-

facilități de protecție împotriva incendiilor;

-

sistem de securitate pentru împiedicarea accesului neautorizat.

3.1.8.

Echipamentul pentru curățarea roților vehiculelor

Una dintre facilitățile importante cu care trebuie să fie prevăzut un depozit de deșeuri este echipamentul pentru curățarea roților vehiculelor de transport deșeuri, atunci când acestea părăsesc amplasamentul și intră pe drumul public. Metodele de curățare a roților pot fi uscate sau cu apă, alegerea variantei optime făcându-se în funcție de caracteristicile specifice fiecărui amplasament.

Apele uzate rezultate de la spălarea roților, precum și cele de la atelierele de întreținere vor fi epurate sau preepurate înainte de evacuarea în emisar sau în sistemul de canalizare, pentru îndepărtarea materiilor în suspensie și a produselor petroliere. Acest lucru se realizează în instalații locale, cu circuit separat față de sistemul de colectare și tratare a levigatului.

3.1.9.

Construcțiile sociale

Birourile administrative și construcțiile sociale vor fi amplasate la distanță față de zona de acces și descărcare a vehiculelor ce transportă deșeuri.

Construcțiile sociale trebuie să cuprindă:

-

vestiare;

-

toalete, spălătoare și dușuri;

-

sală de mese;

-

bucătărie pentru prepararea hranei (în cazul depozitelor cu număr mare de angajați);

-

cabinet de prim ajutor.

3.2.

Realizarea impermeabilizării și a sistemului de drenare a levigatului

3.2.1.

Impermeabilizarea depozitelor de deșeuri

In conformitate cu prevederile legale, soluția tehnologică pentru impermeabilizarea bazei și pereților laterali ai depozitului este aleasă de proiectant, acestuia revenindu-i în consecință și răspunderea în legătură cu riscurile pentru factorii de mediu.

Alegerea sistemului optim de impermeabilizare se face, pentru fiecare caz, ținându- se seama de o serie de factori, printre care cei mai importanți sunt:

-

natura deșeurilor ce urmează a fi depozitate;

-

condițiile hidrogeologice;

-

natura suprafeței amplasamentului;

-

solicitările ce pot apărea în timpul exploatării;

-

natura și caracteristicile materialului utilizat.

Sistemul de impermeabilizare trebuie să asigure atât etanșeitatea întregului depozit,

cât și:

-

stabilitate chimică și termică față de deșeurile depozitate și față de solul de dedesubt (inclusiv fața de umezeală și activitatea microorganismelor);

-

rezistență mecanică la eforturile care apar în timpul construcției și în timpul exploatării;

-

rezistență la fenomenele meteorologice (inlcusiv la îngheț, la temperaturi ridicate

și la raze ultraviolete);

-

stabilitate dimensională la variațiile de temperatură;

-

rezistență la îmbătrânire;

-

elasticitate suficientă și rezistență la rupere.

Soluția de impermeabilizare stabilită de proiectant trebuie să țină seama de caracteristicile naturale ale amplasamentului ales și, în mod special, de condițiile geologice și hidrogeologice care formează

bariera geologică . Se consideră că bariera geologică îndeplinește

condițiile

necesare

pentru

impermeabilizare

dacă

ea

are

următoarele caracteristici:

-

grosime ≥ 1 m, coeficient de permeabilitate (k) ≤ 10 -7

m/s – pentru depozitele de deșeuri inerte;

-

grosime ≥ 1 m, k ≤ 10 -9

m/s – pentru depozitele de deșeuri nepericuloase;

-

grosime ≥ 5 m, k ≤ 10 -9

m/s – pentru depozitele de deșeuri periculoase.

In cazul în care aceste condiții nu sunt îndeplinite în mod natural, bariera geologică va fi completată cu un strat de argilă sau alt material natural cu proprietăți echivalente.

Stratul natural de impermeabilizare va fi completat cu un strat polimeric format din geomembrană, geotextile și straturi de drenare, astfel încât impermeabilizarea cuvetei depozitului va avea o structură de tipul celei prezentate în figura 3.2.

Geosinteticele

utilizate ca strat principal de etanșare se clasifică în:

-

geomembrane din polietilenă de înaltă densitate (PEHD), fabricate prin extrudere la grosimi de 2 – 4 mm;

-

geocompozite realizate din geomembrana suport (PEHD) pe care se aplică aderent praf de bentonită.

Alegerea tipului și a grosimii optime a geomembranei se face pentru fiecare caz,

ținându-se seama de cerințele de rezistență și stabilitate specifice.

Geotextilele

se utilizează de obicei ca straturi de protecție a geomembranelor și se pot clasifica după cum urmează:

-

geotextile nețesute;

-

geotextile țesute;

-

geotextile tricotate;

-

geotextile rețea (geogrile).

In funcție de natura deșeurilor ce urmează a fi depozitate, implicit de gradul de etanșare dorit, impermeabilizarea se poate realiza prin (figura 3.3):

-

etanșare simplă prin geocompozit cu strat mineral etanș si material argilos;

-

etanșare combinată cu geomembrană și material argilos;

-

etanșare dublă cu geomembrană si material argilos;

-

etanșare combinată, dublă sau triplă, cu geomembrană și material argilos.

La partea superioară a taluzului geomembrana trebuie să fie ancorată în mod corespunzător, pentru a face față solicitărilor mecanice și pentru a împiedica alunecarea acesteia (figura 3.4).

Geomembranele de etanșare se montează prin

îmbinări sudate , sudurile putând fi de tipul: sudură dublă cu canal de verificare; sudură cu adaos de material. Procedeele de sudare utilizate diferă atât ca principiu, cât și ca mod de realizare și ca geometrie a îmbinării. Alegerea procedeului, respectiv a parametrilor de sudură (temperatură, viteză, forță) se face în funcție de caracteristicile geomembranei și de condițiile de mediu, calitatea lucrării fiind influențată în mod direct de acești factori.

Indiferent de tipul materialului și de procedeul de sudură folosit, există câteva cerințe general valabile în ceea ce privește condițiile de mediu din timpul lucrului, și anume:

-

temperatură cuprinsă între 5 0 C și 30 0 C;

-

umiditate atmosferică < 80 %;

-

absența ploii și a vântului puternic.

In plus, se va ține cont de instrucțiunile specifice ale producătorului și de alte prevederi ale proiectului.

3.2.2.

Realizarea sistemului de drenare și evacuare a levigatului

Sistemul de drenare și evacuare a levigatului este format din:

-

strat de pietriș Φ = 16–32 mm, cu grosime minimă de 0,5 m; dimensionarea stratului drenant se face pe baza unui calcul hidraulic riguros care ține cont de curba granulometrică a stratului mineral, debitul ce urmează a fi drenat și coeficientul de permeabilitate care trebuie asigurat (k > 10 -2

m/s);

-

sistem

de

drenuri

absorbante

și

colectoare:

drenurile

absorbante

sunt confecționate din tuburi PEHD prevăzute cu fante și rezistente la o presiune nominală de 10 bar, cu Φ recomandat 110–180 mm; drenurile colectoare sunt confecționate din tuburi PEHD fără fante, Φ = 300–500 mm, rezistente la o presiune nominală de 10 bar.

Stratul de drenare este separat de stratul de impermeabilizare prin geotextile cu greutatea minimă de 800 g/m 2 .

Caracteristicile sistemului de drenare a levigatului (pantă, distanță între conducte etc.) vor fi stabilite de proiectant în fiecare caz, în funcție de condițiile specifice fiecărui amplasament (relief, regimul precipitațiilor, tipul deșeurilor depozitate).

3.3.

Teste de verificare a calității materialelor și lucrărilor executate

(cu caracter de informație pentru autoritățile competente pentru protecția mediului)

Materialele geosintetice (geomembrane și geotextile) utilizate pentru amenajarea depozitelor de deșeuri trebuie să aibă anumite caracteristici de bază prin care să se asigure îndeplinirea anumitor exigențe specifice:

-

exigențe funcționale – legate de îndeplinirea funcțiilor pentru care sunt utilizate;

-

exigențe constructive – legate de operațiile de construcție și de amplasare în teren, care trebuie să nu afecteze caracteristicile funcționale;

-

exigențe de durabilitate – legate de faptul că materialul trebuie să-și păstreze caracteristicile funcționale pe toată durata de exploatare a depozitului.

Titularul obiectivului are obligația să prezinte rezultatele testelor prevăzute in tabelul de mai jos autorității competente pentru protecția mediului. Aceste teste vor fi executate numai de laboratoare acreditate.

In tabel sunt prezentate principalele

caracteristici

pe care trebuie să le aibă materialele geosintetice, corelat cu funcțiile pe care le îndeplinesc în cadrul depozitelor de deșeuri.

Tipul de material

Funcția

Exigențe funcționale

Exigențe

constructive

Exigențe de

durabilitate

Geomembrane

Impermeabilizare

Geotextile

Filtrare

Armare

- Rezistența la degradare chimică

-

Grosime pentru o presiune definită;

-

Permeabilitate fața de apă;

-

Permeabilitate față de produse chimice;

-

Permeabilitate față de gaz;

-

Comportarea la tracțiune;

-

Comportarea la tracțiune a îmbinărilor sudate;

-

Frecare;

-

Rezistența la ancorare.

-

Rezistența la degradare chimică (inclusiv a îmbinărilor sudate);

-

Comportarea la tracțiune;

-

Comportarea la poansonare statică;

-

Rezistența la fisurare sub sarcină;

-

Conținut de negru de fum.

-

Comportarea la tracțiune;

-

Comportarea la îndoire la temperaturi scăzute;

-

Comportarea la temperaturi ridicate;

-

Comportarea la poansonare dinamică.

-

Diametrul porilor;

-

Permeabilitate;

-

Transmisivitate;

-

Grosime pentru o presiune definită;

-

Elasticitate.

-

Rezistența la tracțiune;

-

Comportarea la perforare dinamică;

-

Comportarea la tracțiune a îmbinărilor sudate.

-

Variația în timp a caracteristicilor filtrante;

-

Rezistența la poansonare statică;

-

Rezistența la degradare chimică.

-

Rezistența la tracțiune;

-

Rezistența la forfecare directă;

-

Frecare;

-

Comportarea la tracțiune a îmbinărilor;

-

Comportarea la fluaj sub

-

Comportarea la tracțiune;

-

Rezistența la perforare dinamică.

tracțiune;

Drenare

- Rezistența la tracțiune.

Protecție

- Comportarea la poansonare statică.

-

Comportarea la tracțiune în sol;

-

Comportarea la fluaj în sol.

-

Capacitatea de drenare;

-

Grosime pentru o presiune definită;

-

Permeabilitate;

-

Transmisivitate;

-

Comportarea la fluaj sub compresiune.

-

Rezistența la colmatare biologică;

-

Rezistența la degradare chimică.

-

Rezistența la perforare dinamică;

-

Rezistența la tracțiune.

-

Rezistența la poansonare de lungă durată;

-

Rezistența la degradare chimică.

Caracteristicile determinate prin testele enumerate anterior se vor compara cu valorile prevăzute de standardele și normele legislative în vigoare sau cu cerințele impuse prin proiectare în fiecare caz.

Verificarea calității sudurilor

se face prin:

-

metode distructive de verificare in situ sau în laborator: determinarea caracteristicilor la tracțiune, forfecare, jupuire;

-

metode nedistructive: metoda cu aer sub presiune (pentru sudura termică de contact), metoda clopotelor de control (pentru sudura cu adaos de material extrus), metoda de control dielectric.

4.

OBTINEREA AUTORIZATIEI DE MEDIU

Până la finalizarea actelor normative stipulate în baza Legii nr. 137/1995, republicată, astfel cum a fost modificată și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.91/2002, emiterea autorizației de mediu se face în baza actelor legislative în vigoare.

Autorizarea funcționării depozitelor de deșeuri se va realiza după o procedură-cadru elaborată și aprobată de autoritatea centrală pentru protecția mediului, completată cu prezentele cerințe specifice, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 162/2002.

Cerințele specifice pentru autorizarea depozitelor de deșeuri se conformează prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2002 privind prevenirea, reducerea și controlul integrat al poluării, aprobată și modificată prin Legea nr. 645/2002.

Printre cerințele specifice de autorizare pentru un depozit de deșeuri, se numără:

-

conformarea construcției și exploatării depozitului cu proiectul inițial pentru care a fost emis acordul de mediu;

-

constituirea Fondului pentru închiderea depozitului de deșeuri și urmărirea acestuia post-închidere în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

-

conducerea depozitului de către o persoană fizică instruită și competentă pentru a face față cerințelor postului;

-

asigurarea unei instruiri corespunzătoare pentru tot personalul care deservește depozitul;

-

prevederile referitoare la raportarea datelor conform legislației în vigoare;

-

măsurile prevazute în planul de închidere și monitorizare postînchidere.

5.

EXPLOATAREA DEPOZITELOR DE DEȘEURI

Toate documentele și informațiile referitoare la activitatea desfășurată în cadrul unui depozit de deșeuri (de la faza de proiectare și până la reconstrucția ecologică) vor fi sistematizate în cadrul unui document denumit

Registrul depozitului . Acesta trebuie să cuprindă:

-

modul global de abordare a activității de depozitare pe amplasamentul respectiv;

-

detalii de proiectare și construcție;

-

procedura de acceptare a deșeurilor de depozitare, respectiv cea aplicată în caz de neconformare;

-

autorizația de mediu, însoțită de documente doveditoare;

-

informații referitoare la transportatorii de deșeuri, amplasamentele de depozitare, dezvoltarea activității pe zone și etape;

-

detalii referitoare la colectarea și evacuarea levigatului și a gazului de depozit;

-

programul de monitorizare al calității factorilor de mediu în zona de influență, inclusiv date rezultate din măsurători și analize pentru levigat, gaz, zgomot, mirosuri, praf;

-

schema detaliată de reconstrucție ecologică și monitorizare postînchidere;

-

înregistrarea reclamațiilor, a neconformărilor și a măsurilor de remediere;

-

supravegherea eficienței, inclusiv rapoarte de audit intern și extern.

Prin intermediul informațiilor conținute în Registrul depozitului se asigură o comunicare rapidă și eficientă între toți factorii implicați în proiectarea, construcția, exploatarea, închiderea și reconstrucția ecologică a zonei. In acest scop se recomandă ca informațiile din Registrul depozitului să fie disponibile și în format electronic.

5.1.

Procedura de acceptare a deșeurilor la depozitare

Procedura de acceptare a deșeurilor la depozitare reprezintă un mecanism complex, constituit din mai multe etape, ilustrate în figura 5.1.

Deșeurile care se pot depozita pe un anumit amplasament trebuie să se regăsească în autorizația de mediu a depozitului (a se vedea Ordinul ministrului apelor și protecției mediului nr. 867/2002).

Deșeurile

periculoase

stabilizate

vor

fi

acceptate

pe

depozitele

de

deșeuri nepericuloase, în celule separate față de deșeurile biodegradabile, numai dacă îndeplinesc criteriile specifice prevăzute de normele legislative în vigoare. Lista posibilelor operații de tratare a deșeurilor periculoase în vederea stabilizării/ denocivizării este prezentată în anexa nr.1.

Operatorul depozitului trebuie să se asigure că deșeurile pe care le primește la depozitare se încadrează în condițiile impuse de autorizația de mediu și respectă cerințele legate de protecția mediului și a sănătății umane.

Deșeurile primite trebuie să fie:

-

clasificate în funcție de natură și de sursa de proveniență;

-

aduse de transportatori autorizați;

-

însoțite de documente doveditoare, în conformitate cu normele legale sau cu cele impuse de operatorul depozitului;

-

cântărite;

-

verificate pentru stabilirea conformării cu documentele însoțitoare.

La primirea unui transport de deșeuri se vor face o serie de verificări – inspecție vizuală, prelevare de probe și analizare la fața locului, verificarea analizelor furnizate, eventual prin comparare cu rezultate anterioare – în funcție de natura deșeurilor, modul de transport etc. In funcție de rezultatele acestor verificări preliminare, operatorul de la platforma de cântărire va direcționa transportul către zona de depozitare sau către o zonă destinată unei verificări mai detaliate.

Operatorul de la recepția deșeurilor trebuie să fie instruit astfel încât să aibă competența necesară pentru verificarea transporturilor de deșeuri și a documentelor însoțitoare și pentru a sesiza neconformările.

Neconformările pot apărea din mai multe motive, printre care:

-

documentele însoțitoare sunt incorecte, insuficiente sau necorespunzătoare;

-

deșeurile transportate nu corespund cu cele descrise în documentele însoțitoare sau nu se încadrează în condițiile impuse de autorizația de mediu ori de normele legislative în vigoare.

In caz de neconformare operatorul trebuie să aplice procedurile stabilite, vehiculul de transport fiind direcționat către o zonă special amenajată, unde va rămâne până când autoritatea competentă ia o decizie în ceea ce privește deșeurile pe care le transportă. In cazul în care deșeurile au fost deja descărcate, acestea vor fi izolate pe cât posibil, iar vehiculul de transport va rămâne în depozit până la luarea unei decizii.

In

Registrul depozitului

vor fi consemnate toate neconformările înregistrate, împreună cu date referitoare la acțiunile întreprinse, cine a luat deciziile și dacă au fost înregistrate daune.

Indiferent dacă datele privind transportul de deșeuri se înregistrează manual sau automat (platforma de cântărire este racordată la un sistem computerizat), se va completa, în două exemplare (unul pentru transportatorul de deșeuri, altul pentru operatorul depozitului), un formular de tipul celui prezentat în figura 5.2.

Operatorul depozitului va realiza înregistrarea datelor referitoare la: cantitatea și caracteristicile deșeurilor primite, sursa, data livrării, alte informații considerate relevante. In cazul depozitelor zonale pentru deșeuri nepericuloase, aceste informații vor fi disponibile și în format electronic.

5.2.

Modul de exploatare a unui depozit de deșeuri

Modul specific de exploatare utilizat de către operatorul depozitului depinde de natura deșeurilor acceptate și de specificațiile autorizației de mediu, ținându-se cont de:

-

starea fizică a deșeurilor;

-

condițiile meteo din momentul depozitării;

-

cerințele speciale pentru evitarea riscurilor.

5.2.1.

Metode de depozitare / descărcare

Cele mai utilizate metode de depozitare / descărcare a deșeurilor municipale sunt:

-

depozitarea pe suprafață - prin descărcarea și compactarea deșeurilor se formează o platformă relativ orizontală a cărei înălțime maximă (care de obicei nu depășește 2,5 m) este stabilită prin autorizația de mediu;

-

depozitare prin înaintarea frontului de lucru - este similară depozitării pe suprafață, diferența fiind că deșeurile sunt descărcate și compactate pe o suprafață înclinată care se deplasează pe măsura depozitării.

Activitatea de descărcare propriu-zisă a deșeurilor se supune unor reguli stricte pe care trebuie să le cunoască toți lucrătorii depozitului, precum și conducătorii vehiculelor de transport. Printre acestea se numără:

-

restricționarea numărului de vehicule în zona de descărcare;

-

necesitatea ca lucrătorii din zona de descărcare să poarte uniforme de protecție, în culori vizibile și ușor de identificat;

-

interdicția de a fuma în zona de descărcare;

-

necesitatea de a urma proceduri specifice în cazul vehiculelor supraîncărcate sau care pot deveni instabile atunci când părți componente ale lor se pun în mișcare.

Descărcarea unui transport de deșeuri este supravegheată și controlată de o persoană instruită în acest scop. In cazul în care apar îndoieli cu privire la caracteristicile deșeurilor și acceptabilitatea acestora la depozitare, va fi informată imediat conducerea depozitului, astfel încât să poată fi luate măsurile necesare.

5.2.2.

Nivelarea și compactarea

Deșeurile descărcate vor fi imediat nivelate și compactate, această practică având mai multe avantaje:

-

creează posibilitatea depozitării unei cantități mai mari de deșeuri în unitatea de volum;

-

reduce impactul determinat de împrăștierea gunoaielor pe diferite suprafețe, proliferarea insectelor, a animalelor și păsărilor și apariția incendiilor;

-

minimizează fenomenele de tasare pe termen scurt.

Pentru compactare se utilizează pe scară largă utilaje de tip compactoare cu role din

oțel.

In cazul depozitării deșeurilor cu potențial biodegradabil ridicat se va calcula un grad de compactare optim, astfel încât densitatea stratului de deșeuri să nu împiedice procesele de formare și evacuare a levigatului și a gazului de depozit. Datele de literatură sugerează că o valoare a densității deșeurilor compactate de 0,8 t/m 3

este optimă pentru desfășurarea normală a proceselor de biodegradare în deșeurile menajere. In cazul în care autorizația de mediu a depozitului prevede condiții de stabilizare accelerată, gradul de compactare va fi foarte redus, aplicându-se alte metode pentru minimizarea proliferării dăunătorilor și a împrăștierii deșeurilor.

5.2.3.

Acoperirea zilnică

Acoperirea zilnică a deșeurilor descărcate și compactate se realizează pentru a

preveni apariția mirosurilor neplăcute, împrăștierea de către vânt a deșeurilor ușoare, proliferarea insectelor, a păsărilor, precum și pentru a conferi depozitului un aspect relativ estetic. Acoperirea zilnică trebuie să se realizeze mai ales în perioadele cu temperatură și umiditate ridicate, aceste condiții favorizând degajarea de mirosuri neplăcute și proliferarea dăunătorilor.

Materialul folosit pentru acoperire poate fi sol obișnuit (eventual de la excavările efectuate pentru amenajarea depozitului) sau deșeuri inerte de materiale de construcție. Există și alte variante de materiale de acoperire, cum ar fi:

-

folii groase de plastic;

-

filme de plastic nerecuperabile;

-

țesături din fibre, geotextile;

-

spume;

-

pastă de hârtie;

-

deșeuri de grădină mărunțite.

Utilizarea unui material de acoperire alternativ se poate stabili numai prin studii pentru fiecare caz concret, evaluându-se atât aspectele economice (costurile implicate), cât și cele referitoare la apariția unor fenomene secundare nedorite.

Autorizația de mediu trebuie să conțină prevederi referitoare la natura și grosimea stratului de acoperire, aceasta din urmă fiind stabilită în funcție de o serie de criterii, printre care:

-

necesitatea ca stratul de acoperire să poată fi străbătut de fluxul de levigat, respectiv de cel de gaz de fermentare;

-

necesitatea ca stratul de acoperire să nu ocupe un volum prea mare din depozit, ceea ce ar reduce volumul util al acestuia.

5.2.4.

Delimitarea zonelor de lucru

Delimitarea zonelor de lucru se face în conformitate cu autorizația de mediu, ținând cont de:

-

securitatea muncii;

-

prevenirea efectelor dezagreabile (mirosuri, insecte, păsări, impact vizual);

-

suprafața necesară pentru buna exploatare a depozitului;

-

tipul și dimensiunea vehiculelor de transport deșeuri;

-

forma celulelor de depozitare;

-

modul de eliminare a gazului și a levigatului;

-

stabilitatea depozitului.

Delimitarea zonelor de lucru se poate face în două moduri:

-

prin celule de descărcare: se realizează pereți despărțitori între care sunt depozitate deșeuri; are dezavantajul că necesită material inert suplimentar pentru construirea pereților, iar aceștia pot împiedica circulația normală a gazului și a levigatului;

-

prin marcaje temporare: metoda este foarte simplu de aplicat, dar necesită un control strict, pentru a evita amplasarea incorectă a marcajelor și deci descărcarea deșeurilor în afara zonei de lucru.

5.2.5.

Echipamente mobile pentru exploatarea depozitelor

Exploatarea depozitului se realizează cu ajutorul echipamentelor mobile de tipul: compactoare, buldozere, încărcătoare, excavatoare, screpere.

Alegerea echipamentului necesar se face ținându-se cont de:

-

amplasarea și modul de operare ale depozitului;

-

cantitatea deșeurilor descărcate;

-

tipul deșeurilor depozitate;

-

densitatea ce trebuie obținută în urma compactării deșeurilor;

-

tipul de acoperire și materialul utilizat;

-

cerințe tehnico-economice (în locul unui echipament aflat temporar în stare de nefuncționare să poată fi utilizat un altul, cu aceleași rezultate);

-

cerințe referitoare la securitatea muncii operatorilor.

5.3.

Automonitorizarea tehnologică

Monitorizarea tehnologica realizata pe toată perioada de exploatare a depozitului este esențiala pentru buna funcționare a acestuia, având ca scop reducerea riscurilor de accidente, de distrugere a stratului de impermeabilizare și de colmatare a sistemelor de drenaj.

Automonitorizarea tehnologică constă în

verificarea permanentă a stării de funcționare a tuturor componentelor

unui depozit de deșeuri: drumul de acces și drumurile din incintă, impermeabilizarea, sistemele de colectare și evacuare a levigatului și a gazului de depozit, alte dotări existente (sortare, compostare, incinerare). De asemenea, se vor urmări gradul de tasare, precum și stabilitatea depozitului. Scopul acestor activități este asigurarea funcționării în condițiile proiectate a tuturor echipamentelor și instalațiilor, având ca rezultat reducerea riscurilor de accidente pentru mediu și sănătatea umană.

Un alt aspect important al activității de automonitorizare tehnologica îl constituie

controlul intrărilor de deșeuri . Documentele ce însoțesc transporturile de deșeuri trebuie să fie verificate în scopul stabilirii încadrării în condițiile prevăzute de autorizația de mediu. In funcție de tipul de deșeuri și / sau dacă există îndoieli cu privire la caracteristicile deșeurilor, vor fi efectuate prelevări de probe și analize fizico-chimice și biologice pentru verificarea conformității cu prevederile autorizației de mediu și / sau cu documentele însoțitoare.

In caz de neconformare vor fi aplicate procedurile stabilite prevăzute de autorizația de mediu. Toate rezultatele verificărilor și ale eventualelor neconformări vor fi înregistrate sistematic și arhivate într-un mod accesibil.

Asigurarea stabilității depozitului

atât în perioada de exploatare, cât și după închidere reprezintă un factor esențial. Corpul propriu-zis al depozitului trebuie construit într-un asemenea mod încât să asigure stabilitatea mecanică a straturilor de deșeuri unele față de altele și în relație cu zonele învecinate. Aceste aspecte trebuie abordate încă din faza de proiectare, pe baza analizei caracteristicilor mecanice ale solului pe amplasamentul vizat și în funcție de tipurile de deșeuri depozitate. Calculele de stabilitate trebuie revizuite periodic și, dacă este cazul, ele vor fi refăcute, aplicându-se corecțiile necesare.

Condițiile pentru o tasare uniformă sunt de obicei realizate prin nivelarea și compactarea deșeurilor și prin așezarea corectă a straturilor de acoperire. Totuși proiectantul depozitului trebuie să țină cont de posibilitatea apariției unor tasări diferențiate și să stabilească măsuri de prevenire, cum ar fi: grosimi suplimentare de material de acoperire pentru anularea tasării diferențiate sau pentru a permite îndepărtarea de material de acoperire dacă tasarea nu atinge cotele prognozate.

5.4.

Automonitorizarea emisiilor și controlul calității factorilor de mediu în zona de influență

Automonitorizarea emisiilor în faza de exploatare a unui depozit de deșeuri are ca scop verificarea conformării cu condițiile impuse de autoritățile competente (autorizația de mediu, autorizația de gospodărire a apelor etc.).

Emisiile de ape uzate sunt formate din:

-

levigat;

-

ape uzate de la ateliere, spălarea și întreținerea utilajelor, spălarea roților vehiculelor, dacă este cazul – sunt epurate / preepurate în instalații locale;

-

ape uzate de tip menajer de la construcțiile sociale – pot fi deversate într-o rețea de canalizare orășenească sau pot fi colectate într-o fosă septică.

Frecvența de analiză și indicatorii urmăriți pentru caracterizarea

levigatului

evacuat din instalația de tratare sunt prezentați în tabelul următor.

Indicator

Frecvența de analiză

Volum

lunar, dacă nu se specifică altfel în autorizația de mediu

PH

Trimestrial, dacă nu se specifică altfel în autorizația de mediu

CCO-Cr (mg/l)

Trimestrial, dacă nu se specifică altfel în autorizația de mediu

CBO 5

(mg/l)

Trimestrial, dacă nu se specifică altfel în autorizația de mediu

Azot amoniacal (mg/l)

Trimestrial, dacă nu se specifică altfel în autorizația de mediu

Nitrați (mg/l)

Trimestrial, dacă nu se specifică altfel în autorizația de mediu

Sulfuri (mg/l)

Trimestrial, dacă nu se specifică altfel în autorizația de mediu

Cloruri (mg/l)

Trimestrial, dacă nu se specifică altfel în autorizația de mediu

Metale (mg/l)

Trimestrial, dacă nu se specifică altfel în autorizația de mediu

Alți indicatori * )

Trimestrial, dacă nu se specifică altfel în autorizația de mediu

* )

Indicatori specifici, prevăzuți în autorizația de mediu, în funcție de caracteristicile deșeurilor depozitate

Valorile determinate în urma analizării probelor vor fi comparate cu cele impuse în autorizația de mediu sau în alte acte de reglementare, în conformitate cu normele legale în vigoare.

Metodele de analiză standardizate pentru determinarea caracteristicilor levigatului, respectiv a apelor de suprafață și subterane conform cărora se efectuează determinarea indicatorilor specifici sunt prezentate in anexa nr.2.

Urmărirea cantității și calității

gazului de depozit

se efectuează pe secțiuni reprezentative ale depozitului. Indicatorii determinați pentru gazul de depozit sunt prezentați în tabelul următor.

Indicator

Frecvența de analiză

CH 4

(mg/m 3 )

Trimestrial, dacă nu se specifică altfel în autorizația de mediu

CO 2

(mg/m 3 )

Trimestrial, dacă nu se specifică altfel în autorizația de mediu

H 2 S (mg/m 3 )

Trimestrial, dacă nu se specifică altfel în autorizația de mediu

Compuși organici

volatili (mg/m 3 )

Trimestrial, dacă nu se specifică altfel în autorizația de mediu

Valorile obținute în urma măsurătorilor vor fi comparate cu cele prevăzute de

normele legislative în vigoare.

Metodele de analiză standardizate pentru caracterizarea emisiilor atmosferice conform cărora se efectuează determinarea indicatorilor specifici emisiilor atmosferice sunt prezentate în anexa nr.2.

Controlul

calității factorilor de mediu

în zona de influență a depozitului se realizează prin:

-

înregistrarea datelor meteorologice – pentru stabilirea cantității de precipitații, a domeniului de temperatură și a direcției dominante a vântului;

-

analiza principalilor indicatori de calitate a apelor de suprafață – se vor preleva probe din puncte situate în amonte, respectiv în aval de depozit, pe direcția de curgere a apei;

-

analiza principalilor indicatori caracteristici apelor subterane – se vor preleva probe din foraje de monitorizare situate în amonte (1 foraj), respectiv în aval de depozit (2 foraje);

-

determinarea concentrațiilor indicatorilor specifici în aerul ambiental din zona de influență a depozitului;

-

determinarea concentrațiilor specifice de poluanți în sol, în zona de influență a depozitului.

Valorile obținute pentru fiecare factor de mediu vor fi comparate cu cele prevăzute de normele legislative în vigoare.

Analizele și determinările necesare pentru automonitorizarea emisiilor și controlul calității factorilor de mediu vor fi realizate de către laboratoare acreditate, iar rezultatele vor fi înregistrate pe toată perioada de monitorizare.

Operatorul depozitului de deșeuri este obligat să raporteze semestrial către autoritatea teritorială pentru protecția mediului rezultatele activității de automonitorizare. Orice efect negativ înregistrat prin programul de automonitorizare va fi raportat către autoritatea teritorială pentru protecția mediului în maximum 12 ore.

5.5.

Aspecte privind protecția muncii și paza contra incendiilor

Toate activitățile legate de exploatarea unui depozit de deșeuri se vor desfășura în conformitate cu prevederile legale referitoare la normele de protecția muncii și paza contra incendiilor.

Vor fi angajate ca operatori în cadrul unui depozit de deșeuri numai persoane cu calificare corespunzătoare. Instructajul pentru protecția muncii care se face la angajare va cuprinde aspecte referitoare la:

-

drepturile, obligațiile și responsabilitățile personalului angajat pentru fiecare loc de muncă;

-

cerințele de protecția muncii și pază contra incendiilor de-a lungul tuturor etapelor de exploatare zilnică a depozitului, atât pentru funcționarea normală, cât și pentru cazuri accidentale sau de urgență;

-

echipamentul de protecție necesar a fi utilizat;

-

localizarea mijloacelor de luptă contra incendiilor, precum și a celor de primajutor;

-

alte cerințe specifice anumitor locuri de muncă.

Personalul angajat va fi instruit periodic în următoarele domenii:

-

gestiunea deșeurilor;

-

organizarea activităților în cadrul depozitului, astfel încât să se asigure protecția fiecărui factor de mediu;

-

obligațiile și responsabilitățile ce revin fiecărui angajat pentru asigurarea condițiilor de protecția mediului;

-

modul de acțiune în situații accidentale și de urgență.

Construcțiile și instalațiile, în special cele în cadrul cărora sunt stocate sau / și utilizate materiale inflamabile sau combustibile, vor fi realizate și exploatate în conformitate cu normele legislative și standardele tehnice pentru paza contra incendiilor.

In funcție de natura deșeurilor acceptate și de dimensiunile depozitului, precum și în conformitate cu prevederile legale, operatorul depozitului poate asigura funcționarea în cadrul acestuia a unei unități PSI.

6.

INCHIDEREA DEPOZITELOR DE DESEURI

Proiectul inițial al depozitului trebuie să cuprindă și procedurile de închidere și postmonitorizare, în scopul redării terenului în circuitul natural sau economic. De asemenea, planul de închidere se regăsește in documentatia care se inainteaza autoritatii competente pentru protectia mediului in vederea obtinerii acordului de mediu si se preia integral la documentatia pentru obtinerea autorizatiei de mediu.

Inchiderea

depozitului

de

deșeuri

se

realizează

utilizându-se

Fondul

pentru închiderea depozitului de deșeuri și urmărirea acestuia postînchidere. Fondul constituit până la un anumit moment din durata de funcționare a depozitului poate fi utilizat pentru închiderea parțială (a unei celule cu capacitatea epuizată). Consumul acestuia se va face pe bază de situații de lucrări, ce vor fi întocmite o dată cu realizarea lucrărilor de închidere.

Pentru realizarea cerințelor de protecția mediului se impune:

-

acoperirea finală a depozitelor în condiții de siguranță, ținându-se cont de utilizarea ulterioară a terenurilor și de încadrarea în peisaj;

-

monitorizarea emisiilor în mediu după închiderea depozitului pe o durată de minimum 30 de ani, până la stabilizarea completă a deșeurilor.

Tinându-se cont de faptul că, în mod obișnuit, exploatarea unui depozit de deșeuri se face pe compartimente (celule), care au o durată de utilizare de circa 2–2,5 ani, proiectul va conține și prevederi specifice referitoare la închiderea și refacerea celulelor pe măsura epuizării capacității lor. Acoperirea unei celule poate fi temporară sau finală, în funcție de tehnologia de depozitare aplicată și de eficiența tehnico-economică a procedeului ales.

6.1

Obiective urmărite

Straturile sistemului de acoperire trebuie să asigure:

-

reținerea deșeurilor;

-

gestionarea producerii levigatului (prin controlarea intrării apelor pluviale);

-

prevenirea scăpărilor necontrolate de gaz de depozit sau a pătrunderii aerului în masa de deșeuri;

-

utilizarea ulterioară a terenului.

In funcție de natura deșeurilor depozitate, complexitatea sistemului de acoperire variază de la un strat de sol vegetal – în cazul deșeurilor inerte – până la mai multe straturi care includ și materiale sintetice și ale căror caracteristici diferă în funcție de obiectivele urmărite și de gradul necesar de reducere a riscurilor – în cazul deșeurilor bioreactive.

Sistemul de acoperire trebuie să realizeze o izolare a masei deșeurilor față de apele pluviale și, în același timp, în cazul deșeurilor biodegradabile, să asigure o umiditate optimă în interiorul masei de deșeuri, care să favorizeze descompunerea materiei organice.

In ceea ce privește gazul de depozit, sistemul de acoperire trebuie să asigure atât prevenirea pătrunderii aerului în masa de deșeuri, cât și evacuarea controlată a gazului de fermentare printr-un sistem de conducte și puțuri.

Modul de utilizare ulterioară a amplasamentului afectat de un depozit de deșeuri trebuie să fie stabilit încă din faza de proiectare, în funcție de o serie de factori, printre care:

-

starea inițială, respectiv de cea finală a peisajului;

-

stabilitatea terenului;

-

natura deșeurilor depozitate;

-

nivelul de risc pentru factorii de mediu și sănătatea umană pe care îl prezintă depozitul închis.

In acest context proiectul inițial trebuie să realizeze o analiză a cerințelor specifice de refacere a peisajului și de folosință ulterioară a terenului, fără a compromite eficiența straturilor de acoperire și profilul final. Spre exemplu:

-

dimensiunile și realizarea fazelor de refacere trebuie stabilite astfel încât să corespundă folosinței propuse;

-

stocarea solului excavat sau a celui adus de pe alte amplasamente trebuie să fie făcută separat față de alte materiale de acoperire, în scopul conservării calității sale;

-

nu se vor folosi mai multe tipuri de sol pentru aceeași fază de refacere;

-

amplasarea conductelor de evacuare a gazului, a punctelor de monitorizare, precum și a drumurilor de acces în aceste scopuri va fi stabilită astfel încât să nu aducă prejudicii folosirii ulterioare a terenului.

6.2.

Componentele și caracteristicile sistemului de acoperire

Proiectarea sistemului de acoperire a unui depozit de deșeuri trebuie să țină seama de o serie de factori, printre care:

-

disponibilitatea materialelor necesare;

-

caracteristicile materialelor (permeabilitatea față de apă și gaze, rezistența mecanică și fața de condițiile meteo);

-

modul de amplasare a conductelor de evacuare a gazului de fermentare, respectiv a celor de colectare a levigatului;

-

asigurarea stabilității, în corelație și cu necesitățile de încadrare în peisaj și de utilizarea ulterioară a terenului.

Sistemul de acoperire a unui depozit de deșeuri (figura 6.1) este format din:

-

strat pentru acoperirea deșeurilor (geotextil);

-

strat pentru colectarea și evacuarea gazului de depozit;

-

strat de impermeabilizare (argilă – geomembrană);

-

strat pentru colectarea și evacuarea apelor pluviale;

-

strat de sol vegetal.

Caracteristicile materialelor din care este realizat stratul de acoperire se stabilesc în funcție de: natura și cantitatea deșeurilor depozitate pe amplasament, condițiile de mediu natural, gradul necesar de reducere a riscurilor pentru toți factorii de mediu, utilizarea ulterioară a terenului.

In plus, pentru asigurarea tuturor condițiilor in vederea menținerii stabilității și integrității stratului de acoperire, se va ține cont și de următoarele aspecte:

-

posibilitatea apariției tasărilor diferențiate a deșeurilor la limitele dintre celule sau la contactul cu pereții depozitului, în special în cazul depozitării deșeurilor municipale biodegradabile – se va proiecta realizarea de grosimi suplimentare de material de acoperire sau de margini neregulate pentru compensarea tasărilor prognozate;

-

necesitatea ca profilul final al depozitului să respecte anumite condiții referitoare la panta suprafețelor (în corelație și cu natura deșeurilor depozitate) și la încadrarea în peisaj.

La baza taluzului, geomembrana trebuie să fie ancorată în mod corect, pentru a face față la solicitările mecanice și pentru a realiza o izolare corespunzătoare a masei de deșeuri (figura 6.2).

7.

MONITORIZAREA POSTÎNCHIDERE ȘI RECONSTRUCȚIA ECOLOGICĂ

A

ZONEI

AFECTATE

DE

DEPOZITAREA DEȘEURILOR

Conform prevederilor legale, operatorul depozitului este obligat să efectueze monitorizarea postînchidere, pe o perioadă stabilită de către autoritatea de mediu competentă (minimum 30 de ani). Această perioadă poate fi prelungită dacă în cursul derulării programului de monitorizare se constată că depozitul nu este încă stabil și poate prezenta riscuri pentru factorii de mediu și sănătatea umană.

Rezultatele activității de monitorizare post-închidere vor fi păstrate în

Registrul depozitului

pe toată durata programului și după încheierea acestuia, conform prevederilor autorizației de mediu.

Sistemul de monitorizare postînchidere cuprinde:

-

determinarea caracteristicilor cantitative și calitative ale levigatului;

-

determinarea caracteristicilor cantitative și calitative ale gazului de depozit;

-

înregistrarea datelor meteorologice – pentru stabilirea cantității de precipitații, a domeniului de temperatură și a direcției dominante a vântului;

-

analiza principalilor indicatori de calitate a apelor de suprafață – dacă depozitul este amplasat în vecinătatea unei ape de suprafață și autorizația de mediu conține prevederi în acest sens, vor fi prelevate probe din foraje de monitorizare situate în amonte, respectiv în aval de depozit;

-

analiza principalilor indicatori caracteristici apelor subterane – se vor preleva probe din puncte situate in amonte, respectiv in aval de depozit, pe direcția de curgere a apei subterane;

-

determinarea concentrațiilor indicatorilor specifici în aerul ambiental din zona de influență a depozitului;

-

determinarea concentrațiilor specifice de poluanți în sol, în zona de influență a depozitului;

-

urmărirea topografiei depozitului.

Numărul de puncte de recoltare, precum și frecvența de analiză, variază în funcție de natura deșeurilor depozitate și de condițiile specifice amplasamentului. In cele ce urmează sunt recomandate câteva valori orientative, rezultate din practica internațională.

-

pentru levigat

Suprafața depozitului (ha)

Numărul de puncte de recoltare a

levigatului

0 – 5

3

5 – 10

4

10 – 25

6

25 – 50

9

50 – 75

11

75 – 100

13

-

pentru apa de suprafață: 2 puncte de recoltare, 1 in amonte și 1 in aval de depozit

-

pentru apa subterană: 3 puncte de recoltare, 1 in amonte și 2 in aval de depozit, pe directia de curgere a apei freatice;

-

pentru gazul de fermentare: 2 coșuri / ha, minimum 4 coșuri / întregul depozit

-

pentru tasări: 4 borne / ha.

In tabelele 7.1 – 7.4 sunt prezentați principalii indicatori ce trebuie urmăriți în cadrul activității de monitorizare postînchidere (conform prevederilor Hotararii Guvernului nr. 162/2002).

Tabelul 7.1

Parametrii urmăriți pentru caracterizarea levigatului, a apelor de suprafață și a gazului de depozit

Parametrii urmăriți

Frecvența de analiză

Volumul levigatului

o dată la 6 luni

Compoziția levigatului

(*)

o dată la 6 luni

Volumul și compoziția apei de suprafață

(*)

o dată la 6 luni

Volumul și compoziția gazului de depozit (CH 4 , CO 2 ,

H 2 S, H 2

etc.)

o dată la 6 luni

(*)

– Indicatorii de analizat se stabilesc în conformitate cu prevederile autorizației de mediu

Tabelul 7.2

Parametrii urmăriți pentru caracterizarea apelor subterane

Parametrii urmăriți

Frecvența de analiză

Nivelul apei subterane

o dată la 6 luni

Compoziția apei subterane

se stabilește în funcție de

viteza de curgere

Tabelul 7.3

Datele meteorologice necesare pentru întocmirea balanței apei

Parametrii urmăriți

Frecvența de analiză

Cantitatea de precipitații

zilnic + valori medii lunare

Temperatura min. și max. la ora 15 00

valori medii lunare

Direcția dominantă și viteza vântului

-

Evapotranspirația

valori medii lunare

Umiditatea atmosferică la ora 15 00

valori medii lunare

Tabelul 7.4

Parametrii necesari pentru urmărirea topografiei depozitului

Parametrii urmăriți

Frecvența de analiză

Structura depozitului (suprafața ocupată de deșeuri, volumul și compoziția deșeurilor, metodele de depozitare

utilizate, vârsta depozitului)

-

Comportarea la tasare și urmărirea nivelului depozitului

anual

Incheierea procesului de reconstrucție ecologică a unui depozit de deșeuri se stabilește pe baza unor criterii de evaluare, printre care:

-

criterii referitoare la calitatea levigatului: aspecte privind distanța depozitului față de ape subterane și de suprafață, condițiile de calitate stabilite pentru acestea, atenuarea potențialului poluant al levigatului prin parcurgerea unor roci nesaturate sau prin diluarea în apele subterane ori de suprafață;

-

criterii referitoare la producția de gaz;

-

criterii referitoare la tasare: aspecte privind tasarea deșeurilor sub propria lor greutate și ca rezultat al transformărilor chimice și fizice suferite în depozit, precum și stabilitatea pe termen scurt și lung (stabilirea factorului de siguranță la rupturi sau alunecări).

La încheierea procesului de reconstrucție ecologică a unui teren afectat de depozitarea deșeurilor se va completa un raport care va conține informații referitoare la:

-

planul de situație și dimensiunile terenului afectat;

-

date hidrogeologice, hidrologice și meteorologice caracteristice zonei;

-

starea terenului înainte de depozitarea deșeurilor;

-

lucrările inginerești realizate în timpul construcției sau pe durata exploatării;

-

istoricul depozitării deșeurilor (cantități anuale și tipuri de deșeuri depozitate, zone unde s-au depus deșeuri spitalicești, cu azbest etc., dacă este cazul, alte elemente considerate de interes);

-

măsurile de control al poluării, inclusiv modul de eliminare a levigatului și a gazului de depozit;

-

sistemul de acoperire și de reconstrucție ecologică;

-

sistemul de monitorizare postînchidere (localizarea punctelor de supraveghere și indicatorii analizați pentru levigat și gaz, amplasarea bornelor de control al tasării etc.);

-

date reprezentative și criterii de urmărire a evoluției și încheierii procesului de stabilizare;

-

posibilități de utilizare ulterioară a terenului reconstruit ecologic.

Utilizarea ulterioară a amplasamentului se va face ținându-se seama de condițiile și de restricțiile specifice impuse de existența depozitului acoperit, în funcție de stabilitatea terenului și de gradul de risc pe care acesta îl poate prezenta pentru mediu și sănătatea umană.

Anexa nr.1

Lista posibilelor operații de tratare a deșeurilor periculoase în vederea stabilizării/ denocivizării 1

(cu caracter de informare pentru autoritatea competenta pentru protectia mediului)

A.

Inertizarea (fixarea chimică)

Procedeul se aplică pentru nămoluri cu conținut de ioni metalici, nămoluri de fosfatare, zguri și cenuși metalurgice [de exemplu: tipuri de deșeuri periculoase din cadrul categoriilor

2

11 si 12].

Inertizarea se realizează prin stabilizarea și solidificarea materialelor cu potențial toxic. Stabilizarea constă în imobilizarea componenților toxici prin mecanisme chimice (reacții cu formare de compuși insolubili) sau fizice (încastrarea într-o rețea cristalină sau într-o matrice polimerică). Tehnologiile de tratare utilizează de obicei ambele tipuri de mecanisme, conducând la obținerea unei mase impermeabile care izolează fizic constituenții toxici față de acțiunea solubilizantă a apelor meteorice sau subterane. Faza a doua, de solidificare, constă în producerea unei mase solide, monolitice, cu o structură suficient de rigidă și de compactă pentru a putea fi evacuată prin lopătare.

Fazele principale ale procesului de tratare în vederea inertizării sunt:

-

omogenizarea nămolului / nămolurilor;

-

adăugarea reactivilor și obținerea unui fluid păstos, capabil să se întărească suficient de lent pentru a obține un material lopătabil;

-

transportul produsului inertizat la locul de depozitare; această operație trebuie făcută atunci când materialul este încă fluid (păstos), permițând pomparea sa sau încărcarea într-o cisternă.

Produsul inertizat trebuie să aibă anumite caracteristici, printre care cele mai importante sunt:

-

comportament adecvat la contactul cu apa (compactitate, stabilitate dimensională ridicată, permeabilitate scăzută, pierderi neglijabile la eroziune);

-

rezistență mare la compresiune;

-

stabilitate mare la acțiunea agenților atmosferici și biologici;

-

caracteristici organoleptice satisfăcătoare (miros, culoare);

-

caracter neinflamabil;

-

să nu favorizeze proliferarea insectelor și rozătoarelor.

Deși tehnologiile de inertizare disponibile în prezent – înglobarea în matrice termoplastică, încapsularea, vitrifierea – presupun costuri ridicate pentru energie, aparatură și personal specializat, pentru nămolurile cu conținut de ioni metalici (și cu conținut de substanțe organice mai mic de 10%) sunt aplicabile tehnologii mai simple, cu costuri accesibile. Din această categorie fac parte procedeele de înglobare în ciment și solidificare prin adăugare de var și alte materiale asemănătoare, respectiv de înglobare în materiale de construcție.

1

A se vedea și Programul DIADEME, realizat in colaborare cu ADEME Franța, și care va fi pus la dispoziția autorităților teritoriale pentru protecția mediului.

2

Conform Hotărârii Guvernului nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase.

Inglobarea în ciment și solidificarea prin adăugare de var utilizează ca reactivi ciment, var hidratat, silicat de sodiu lichid. Fazele procesului tehnologic, aplicat pentru nămolurile îngroșate din decantoarele stațiilor de epurare aferente atelierelor de acoperiri metalice, sunt:

-

creșterea alcalinității nămolului până la pH = 9 (prin adăugare de var hidratat) în vederea precipitării complete a metalelor grele din apa de nămol;

-

evacuarea nămolului îngroșat din decantor și adăugare de ciment (PA – 35) și silicat de sodiu (densitate 1,54 kg/m 3 );

-

uscarea naturală a materialului timp de 24 de ore până la stadiul de “păstos” și de 7 zile până la stadiul de “lopătabil”;

-

depozitarea sau utilizarea ca material de umplutură a nămolului inertizat.

Eficiența procesului de solidificare se stabilește prin teste de levigare – agitarea timp de 4 ore a unei probe de material solidificat, în apă distilată (pH = 6) sau soluție tampon (pH

= 5), la un raport solid / lichid = 1 / 10 și analizarea metalelor grele posibil a fi solubilizate.

Consumurile specifice și parametrii tehnologici se stabilesc pentru fiecare caz, în funcție de compoziția inițială a nămolului.

Inglobarea în materiale de construcție se realizează prin înlocuirea apei de hidratare din rețeta anumitor tipuri de betoane (B 200 pentru fundații de drum și B 100 pentru borduri) cu nămol îngroșat rezultat la epurarea apelor uzate de la atelierele de acoperiri metalice. Testarea materialelor obținute a arătat că acestea au o rezistență mecanică la compresiune comparabilă sau chiar mai mare față de cea a betoanelor clasice, iar procesul de solubilizare în apă a metalelor grele conținute este practic neglijabil.

B.

Tratarea termică

Procedeul se aplică pentru nisipurile de turnătorie cu conținut de rășini fenolice și furanice generate la turnarea pieselor feroase și neferoase și pentru deșeurile cu conținut de cianuri (de exemplu: tipuri de deșeuri periculoase din cadrul categoriei 10).

Prin tratare termică la 650 – 850

o C, în prezența oxigenului în exces, se distruge complet pelicula de materie organică aderentă la particulele de nisip.

Deșeurile cu conținut ridicat de cianuri pot fi tratate termic la circa 800 o C, obținându-se o cenușă cu un conținut de cianuri mai mic de 1 mg/kg s.u. Procesul are o eficiență de circa 99 % după o ardere de doua ore în curent de aer. Pentru purificarea gazelor de ardere, acestea sunt barbotate printr-o soluție alcalină (10 g NaOH/l) în care acidul cianhidric eventual eliberat este reținut și transformat în cianură de sodiu.

C.

Neutralizarea / precipitarea

Procedeul se aplică pentru soluții acide reziduale, soluții alcaline reziduale, deșeuri de săruri și soluțiile lor, soluții de decapare acide (de exemplu: tipuri de deșeuri periculoase din cadrul categoriilor 06 si 11).

In funcție de pH-ul soluției și de conținutul în ioni ai metalelor grele, aceste soluții se pot neutraliza reciproc după cum urmează:

-

până la pH = 7, în cazul în care nu conțin ioni ai metalelor grele;

-

până la pH = 8,5 – 9, în cazul în care conțin ioni ai metalelor grele, mai puțin cadmiu;

-

până la pH = 10,5, în cazul în care conțin ioni de cadmiu.

In cazul în care soluțiile reziduale nu conțin ioni ai metalelor grele, prin neutralizare se obțin soluții cu conținut ridicat de săruri solubile, care, după diluare corespunzătoare (astfel încât parametrii caracteristici să se încadreze în limitele maxime admise de normele în vigoare), pot fi evacuate în rețelele de canalizare sau în receptorul natural.

In cazul în care soluțiile reziduale conțin și ioni ai metalelor grele, nămolul separat în urma precipitării va fi denocivizat în vederea depozitării printr-o metodă corespunzătoare (solidificare).

D.

Vitrifierea

Procedeul se aplică pentru deșeurile cu conținut de metale grele și deșeurile cu conținut de azbest (de exemplu: tipuri de deșeuri periculoase din cadrul categoriilor 11 si 12).

Vitrifierea reprezintă procedeul de fixare a compușilor periculoși (metale grele, respectiv azbest) într-o rețea vitroasă cu stabilitate chimică foarte mare.

Tratamentul termic se realizează de obicei prin topire la circa 1.400 0 C, urmată de înghețarea bruscă a topiturii. Prin înglobarea diferitelor săruri ale metalelor grele în rețeaua vitroasă se pot obține sticle decorative, a căror culoare este în funcție de natura și concentrația ionului metalic, precum și de condițiile de lucru.

E.

Denocivizarea deșeurilor cu conținut de substanțe explozibile

Procedeul se aplică în cazul deșeurilor de muniție și al altor deșeuri de explozivi (de exemplu: tipuri de deșeuri periculoase din cadrul categoriei 16).

Oricare dintre componentele sau elementele cu caracter explozibil, militare ori civile sunt denocivizate prin operații specifice executate de personal autorizat.

Tehnologiile, tehnicile și procedurile folosite pentru neutralizarea deșeurilor de muniție și explozivi cuprind:

-

demontarea în subansambluri sau componente principale (dacă este posibil) - focos, detonator, încărcătură etc. – care pot fi apoi neutralizate în locuri sau amplasamente special destinate acestui scop;

-

detonarea pe locul unde se află munițiile (câmp, poligon etc.);

-

arderea în cantități mici și controlate a explozibililor din munițiile demontate;

-

descărcarea de exploziv prin dizolvarea acestuia cu ajutorul aburului sau al apei calde;

-

recuperarea explozibililor sau a componentelor pirotehnice prin mijloace mecanice ori chimice (neutralizarea sau transformarea în compuși chimici nepericuloși la manipulare).

F.

Denocivizarea deșeurilor spitalicești

Exemplu: tipuri de deșeuri periculoase din cadrul categoriei 18. Denocivizarea deșeurilor spitalicești se poate realiza prin:

-

incinerare;

-

dezinfecție cu substanțe chimice;

-

tratare termică pe cale umedă;

-

iradiere cu microunde;

-

inertizare (nu se aplică pentru deșeurile infecțioase, ci numai pentru cele metalice și farmaceutice).

Incinerarea

deșeurilor spitalicești se realizează la temperaturi de 900 – 1.200

0 C; pot fi utilizate 3 tipuri de instalații:

-

incineratoare pirolitice cu cameră dublă de ardere;

-

incineratoare cu o singură cameră de ardere, cu grătar static;

-

cuptoare rotative care funcționează la temperaturi foarte înalte și în cadrul cărora pot fi descompuse substanțele genotoxice și substanțele chimice termorezistente.

Pentru ca procesul de incinerare să fie eficient, deșeurile trebuie să aibă anumite caracteristici, printre care cele mai importante sunt:

-

putere calorică inferioară – peste 2.000 kcal/kg pentru incineratoarele cu o singură cameră de ardere, respectiv peste 3.500 kcal/kg pentru incineratoarele pirolitice cu cameră dublă de ardere;

-

conținut de materiale combustibile – peste 60 %;

-

conținut de solide necombustibile – sub 5 %;

-

conținut total de fracțiuni necombustibile – sub 20 %;

-

umiditate – sub 30 %.

Dacă este cazul, se poate utiliza combustibil suplimentar. Deșeurile spitalicești supuse incinerării nu trebuie să conțină:

-

butelii de gaz sub presiune;

-

cantități mari de deșeuri chimice reactive;

-

săruri de argint și deșeuri fotografice sau radiografice;

-

materiale plastice halogenate;

-

materiale cu conținut ridicat de mercur sau cadmiu (termometre sparte sau baterii uzate).

Gazele evacuate de la incinerare conțin atât cenuși zburătoare (cu metale grele, dioxine, furani, compuși organici termorezistenți), cât și compuși în stare gazoasă (oxizi de azot, oxizi de sulf, oxizi de carbon, acizi halogenați, compuși organici termorezistenți). De aceea este necesară aplicarea a cel puțin două metode pentru purificarea gazelor, și anume:

-

desprăfuire (reține cenușile zburătoare);

-

spălare (reține acizii halogenați și oxizii de sulf, cu ajutorul substanțelor alcaline).

Emisiile rezultate de la incinerare, după purificarea gazelor, trebuie să respecte prevederile normelor legislative în vigoare.

Apele uzate provenite de la spălarea gazelor și de la răcirea cenușii trebuie epurate mecanic și chimic, iar nămolurile vor fi tratate în vederea denocivizării, fie în instalații specializate, fie pe amplasament, prin deshidratare urmată de încapsulare în cilindri umpluți cu mortar de ciment. Nămolurile denocivizate, împreună cu cenușa de vatră, vor fi depozitate în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Dezinfecția cu substanțe chimice care distrug sau neutralizează agenții patogeni prezenți în deșeuri se poate realiza numai în incinta instituțiilor medicale și numai pentru anumite tipuri de deșeuri lichide (sânge, urină, fecale, ape uzate fecaloid-menajere). Pentru deșeurile solide foarte periculoase (culturi de agenți patogeni, obiecte ascuțite etc.), metoda impune anumite restricții și cerințe speciale.

Tratarea termică pe cale umedă

se bazează pe acțiunea aburului supraîncălzit, proces similar celui de sterilizare în autoclavă. Dacă temperatura (minimum 121

0 C pentru anumite tipuri de bacterii) și timpul de contact sunt suficient de mari, majoritatea tipurilor de microorganisme sunt distruse.

Procedeul nu se indică pentru tratarea deșeurilor anatomice și a carcaselor de animale.

Deșeurile dezinfectate, ambalate în saci de plastic, pot fi depozitate împreună cu deșeurile nepericuloase.

Iradierea cu microunde

(2.450 MHz – 12,24 cm, timp de circa 20 de minute) este aplicabilă pentru distrugerea majorității microorganismelor. Eficiența procesului trebuie verificată prin teste bacteriologice și virusologice uzuale.

Deșeurile dezinfectate prin iradiere pot fi compactate și depozitate împreună cu deșeurile nepericuloase.

Inertizarea

se aplică pentru deșeurile de substanțe farmaceutice și pentru cenușile cu conținut ridicat de metale și constă în amestecarea deșeurilor cu ciment și eventual cu alte materiale.

Anexa nr.2

Metode de analiză standardizate pentru determinarea caracteristicilor levigatului,

respectiv a apelor de suprafață și subterane

SR ISO 5667 (1-18)

Calitatea apei. Prelevarea probelor SR ISO 10523-97

Calitatea apei. Determinarea pH-ului

STAS 6953-81

Ape de suprafață și ape uzate. Determinarea conținutului de materii în suspensie, a pierderii la calcinare și a reziduului la calcinare

SR ISO 5815-98

Calitatea apei. Determinarea consumului biochimic de oxigen după n zile (CBOn). Metoda prin diluție și însămânțare

SR ISO 6060-96

Calitatea apei. Determinarea consumului chimic de oxigen STAS 8683-70

Ape de suprafață și ape uzate. Determinarea azotului amoniacal STAS 8900/1-71

Ape de suprafață și ape uzate. Determinarea azotaților

SR ISO 7890/1-98

Calitatea apei. Determinarea azotaților. Partea 1 – Metoda spectrometrică cu 2,6 dimetilfenol

STAS 8900/2-71

Ape de suprafață și ape uzate. Determinarea azotiților

SR ISO 6777-96

Calitatea apei. Determinarea conținutului de nitriți. Metoda prin spectrometrie de absorbție moleculară

SR ISO 10530-97

Calitatea apei. Determinarea sulfurilor dizolvate. Metoda fotometrică, cu albastru de metilen

STAS 8601-70

Ape de suprafață și ape uzate. Determinarea sulfaților STAS 7167-92

Ape de suprafață și ape uzate. Determinarea conținutului de

compuși fenolici

SR 7587-96

Calitatea apei. Determinarea substanțelor extractibile cu solvenți.

Metoda gravimetrică

STAS 7685-79

Ape de suprafață și ape uzate. Determinarea cianurilor

SR ISO 6703/1-98

Calitatea apei. Determinarea cianurilor. Partea 1 – Determinarea cianurilor totale

STAS 8663-70

Ape de suprafață și ape uzate. Determinarea clorurilor STAS 8910-71

Ape de suprafață și ape uzate. Determinarea fluorului SR ISO 6595-97

Calitatea apei. Determinarea arsenului total. Metoda

spectrofotometrică cu dietilditiocarbamat de argint STAS 3662-90

Apă potabilă. Determinarea conținutului de calciu

SR ISO 7980-97

Calitatea apei. Determinarea conținutului de calciu și magneziu.

Metoda prin spectrometrie de absorbție atomică

STAS 7852-80

Ape de suprafață și ape uzate. Determinarea cadmiului

SR ISO 5961-93

Calitatea apei. Determinarea cadmiului. Metode prin spectrometrie de absorbție atomică în flacără

STAS 8288-69

Ape de suprafață și ape uzate. Determinarea cobaltului

STAS 7884-91

Ape de suprafață și ape uzate. Determinarea conținutului de crom SR ISO 9174-98

Calitatea apei. Determinarea cromului. Metoda spectrometrică de

absorbție atomică

SR ISO 11083-98

Calitatea apei. Determinarea cromului (VI). Metoda spectrometrică cu difenilcarbazidă

STAS 7795-80

Ape de suprafață și ape uzate. Determinarea cuprului

SR ISO 6332-96

Calitatea apei. Determinarea conținutului de fier. Metoda spectrometrică cu 1, 10 - fenantrolină

STAS 6674-77

Apă potabilă. Determinarea magneziului

STAS 8662/1-96

Calitatea apei. Determinarea conținutului de mangan. Metoda

spectrometrică cu oxidare a manganului la ionul permanganic SR ISO 6333-96

Calitatea apei. Determinarea conținutului de mangan. Metoda

spectrometrică cu formaldoximă

STAS 8045-79

Ape de suprafață și ape uzate. Determinarea mercurului STAS 11422-84

Ape de suprafață și ape uzate. Determinarea molibdenului STAS 7987-67

Ape de suprafață și ape uzate. Determinarea nichelului STAS 12663-88

Apă potabilă. Determinarea conținutului de seleniu

STAS 8314-87

Ape de suprafață și ape uzate. Determinarea conținutului de zinc

Metode de analiză standardizate pentru caracterizarea emisiilor atmosferice

1)

STAS 10814-76

Puritatea aerului. Determinarea hidrogenului sulfurat STAS 10812-76

Puritatea aerului. Determinarea amoniacului

STAS 10813-76

Puritatea aerului. Determinarea pulberilor în suspensie

1)

Lista va fi completată pe măsura apariției standardelor de analiză pentru alți indicatori.

Anexa nr.3

NORME LEGISLATIVE CARE REGLEMENTEAZĂ ACTIVITĂȚILE LEGATE DE DEPOZITAREA DEȘEURILOR

2



Legea protecției mediului nr.137/1995, republicată, modificată și completată prin Ordonanța de urgență nr.91/2002;



Legea apelor nr.107/1996;



Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 243/2000 privind protecția atmosferei, aprobată prin Legea nr.655/2001;



Ordonanța de urgență a Guvernului nr.78/2000 privind regimul deșeurilor, modificată și aprobată prin Legea nr.426/2001;



Ordonanța de urgență a Guvernului nr.34/2002 privind prevenirea, reducerea și controlul integrat al poluării aprobata prin Legea nr. 645/2002;



Ordonanța Guvernului nr.87/2001 privind serviciile publice de salubrizare a localităților, aprobată prin Legea nr.139/2002;



Ordonanța Guvernului nr.21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale;



Hotărârea Guvernului nr.162/2002 privind depozitarea deșeurilor;



Hotărârea Guvernului nr.128/2002 privind incinerarea deșeurilor;



Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase;



Hotărârea Guvernului nr.173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea și controlul bifenililor policlorurați și ale altor compuși similari;



Hotărârea Guvernului nr. 662/2001 privind gestionarea uleiurilor uzate;



Hotărârea Guvernului nr.1057/2001 privind regimul bateriilor și acumulatorilor care conțin substanțe periculoase;



Hotărârea Guvernului nr.349/2002 privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje;



Hotărârea

Guvernului

nr.918/2002

privind

stabilirea

procedurii-cadru

de evaluare a impactului asupra mediului și pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei proceduri;



Hotărârea Guvernului nr.188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condițiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate;



Legea nr.98/1994 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele legale de igienă și sănătate publică;



Ordinul ministrului sănătății nr.536/1997, pentru aprobarea Normelor de igienă și a recomandărilor privind mediul de viață al populației;



Ordinul ministrului apelor si protectiei mediului nr.867/2002 privind definirea criteriilor care trebuie indeplinite de deseuri pentru a se regasi pe lista specifica unui depozit si lista nationala de deseuri acceptate in fiecare clasa de depozit de deseuri;



Ordinul ministrului apelor si protectiei mediului nr. 860/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului asupra mediului si de emitere a acordului de mediu;

2)

Lista va fi completată și revizuită pe măsura apariției de noi acte normative.



Ordinul ministrului apelor si protectiei mediului nr. 863/2002 pentru aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii cadru de evaluare a impactului asupra mediului;



Ordinul ministrului apelor si protectiei mediului nr. 125/1996 pentru aprobarea procedurii de reglementare a activitatilor social-economice cu impact asupra mediului.

Strat geologic de bază

Verificarea

documentelor prin

comparație

cu prevederile

autorizației

de mediu

Direcționarea tnmspmtului

către

facilitățile pentm

verificarea

deșeurilor

Efectuarea de teste

vizuale

,

de

contaminare

,

miros ,

pH ,

inflamabilitate

Sosirea transportului de deșeuri

Direcționarea

vehiculului

>--"T'I

către

zona de reținere

și

reținerea documentației

Cântărire și verificare vizuală ,

dacă este posibilă

Se

ia legătura cu directorul depozitului

(sau adjunctul)

NU

Se decide

o acțill11e

corespunzătoare

Descărcare la locul de depozitare

Inspecția deșeurilor după descărcare

NU

Izolarea deșeurilor

-..:..;:.;;:;--1i--,:

necorespunzătoa,·e

DA

Reținerea

vehiculului

Depozitare finală

NU

Prelevare de probe de deșeuri în

confon11itate

cu programul

stabilit

Directoml depozitului

(sau

adjunctul)

ia legătura

cu

producătorul

și / sau ,

după

caz ,

cu

autoritățile competente

Se

îmegistrează

nec onfonnarea

Figura 5.1

Schema procedurii de

acceptare a deșeurilor

la depozitare

MINISTERUL

APELOR

ȘI

PROTECȚIEI

MEDIULUI

O

R

D

I

N

pentru

aprobarea

Normativului

tehnic

privind

incinerarea

deșeurilor*)

În

conformitate

cu

prevederile

art.

54

pct.

2

lit.

a)

din

Ordonanța

de

urgență

a

Guvernului

nr.

78/2000

privind

regimul

deșeurilor,

aprobată

cu

modificări

și

completări

prin

Legea

nr.

426/2001,

și

ale

art.

5

alin.

(1)

din

Hotărârea

Guvernului

nr.

128/2002

privind

incinerarea

deșeurilor,

în

baza

prevederilor

Hotărârii

Guvernului

nr.

17/2001

privind

organizarea

și

funcționarea

Ministerului

Apelor

și

Protecției

Mediului,

cu

modificările

și

completările

ulterioare,

ministrul

apelor

și

protecției

mediului

emite

prezentul

ordin.

Art.

1.

-

Se

aprobă

Normativul

tehnic

privind

incinera-

rea

deșeurilor,

prevăzut

în

anexa

care

face

parte

integrantă

din

prezentul

ordin.

Art.

2.

-

Cerințele

cuprinse

în

normativul

tehnic

menționat

la

art.

1

privind

procedura

de

emitere

a

acordului

de

mediu

și

a

autorizației

de

mediu

pentru

activitatea

de

incinerare

a

deșeurilor

completează

în

mod

specific

proce-

durile-cadru

de

emitere

a

acordului/autorizației

de

mediu

pentru

activitățile

cu

impact

asupra

mediului.

Art.

3.

-

(1)

Normativul

tehnic

privind

incinerarea

deșeurilor

va

fi

revizuit

periodic

în

funcție

de

modificările

cerințelor

legislative

naționale

și

ale

condițiilor

tehnico-

economice.

(2)

Normativul

tehnic

privind

incinerarea

deșeurilor

este

public

și

poate

fi

consultat

la

sediul

instituțiilor

autorității

centrale

și

teritoriale

pentru

protecția

mediului.

Art.

4.

-

Direcția

generală

de

deșeuri

și

substanțe

chi-

mice

periculoase

din

cadrul

autorității

centrale

pentru

pro-

tecția

mediului

și

autoritățile

teritoriale

pentru

protecția

mediului

duc

la

îndeplinire

prezentul

ordin.

Art.

5.

-

Prezentul

ordin

se

publică

în

Monitorul

Oficial

al

României,

Partea

I,

și

intră

în

vigoare

la

90

de

zile

de

la

publicare.

Ministrul

apelor

și

protecției

mediului,

Petru

Lificiu

București,

10

ianuarie

2003.

Nr.

1.215.

*)

Ordinul

nr.

1.215/2003

a

fost

publicat

în

Monitorul

Oficial

al

României,

Partea

I,

nr.

150

din

7

martie

2003,

și

este

reprodus

și

în

acest

număr

bis.

ANEXĂ")

*)

Anexa

este

reprodusă

în

facsimil.

Depozit

- un depozit poate fi un buncar, container, sac sau o suprafata pentru depozitarea deseurilor solide, lichide sau pastoase înainte de tratare.

lncinerator de deseuri periculoase

- instalatii pentru eliminarea prin tratare termica, in principal a deseurilor periculoase.

Combustie

- tratarea deseurilor prin oxidare termica in exces de aer.

Gazeificare

-

conversia deseului cu compusi carbonici

in

bioxid de carbon, monoxid de carbon si hidrogen folosind un mediu de gazeificare (aer, oxigen, abur).

Excesul de aer

- cantitatea de aer pentru combustie suplimentara

fata de cea

necesara teoretic pentru combusti - e.

· Raportul de aer

-

raportul intre cantitatea de aer de combustie folosita practic si cea stabilita teoretic.

Gaze reziduale

-

gaze de ardere

- amestecuri gazoase cu componenti solizi, lichizi si gazosi formate prin arderea deseurilor, tratate in

instalatiile

de epurare a gazelor. Gazele reziduale pot fi caracterizate aditional prin definirea provenientei lor de exemplu, tratarea gazelor reziduale de dupa boiler, gazele reziduale la evacuarea din cosul de dispersie etc.

Pirolizalgazeificare

.;.. descompunerea termica a substantelor organice la temperaturi ridicate, in mare masura in absenta oxigenului.

Reziduuri din stafia de epurare

a

apelor

- reziduurile din statia de epurare a apelor includ reziduuri de la desnisipatoare si separatoare de grasimi, site si reziduuri de la curatarea conductelor si drenurilor.

Zgura I Cenusa

- termen folosit pentru reziduuri de combustie topite sau sinterizate rezultate din ardere.

1.

Tehnologia

1.1.

Scopul general al incinerarii deseurilor

ln figura nr. 1 se prezinta sistemul de management integrat al deseurilor din doua puncte de vedere si anume:

-

bilant de materiale - energie - poluare

-

intrari - deseuri, energie, etc;

-

emisii in atmosfera, in apa, materiale

inerte

reciclabile;

-

produse finale - materiale se{;undare, compost, energie refolosibila;

-

costuri si venituri.

Dupa cum se observa procesele de tratare termica a deseurilor reprezinta o optiune fezabila dupa variantele de valorificare (colectare, sortare, reciclare) si înaintea depozitarii controlate.

Scopul general al incinerarii deseurilor este:

-

reducerea la maxim posibil a potentialului de risc si poluare;

-

reducerea cantitatii si volumului;

-

conversia substantelor ramase într-o forma care sa permita recuperarea sau depozitarea;

-

exploatarea energiei produse.

•

Oxidarea la temperaturi inalte transforma componentii organici in oxizi gazosi specifici, care sunt mai ales bioxidul de carbon si apa. c · omponentii anorganici sunt mineralizati si transformati in cenusa.

La incinerarea deseurilor muncipale, reziduurile ramase dupa recuperarea materiala sunt tratate termic.

ln sistemul integrat de depozitare, incinerarea deseurilor periculoase este luata in considerare alaturi de depozitarea lor controlata si tratarea chimica/fizica/biologica a acestora ca metoda de eliminare a deseurilor combustibile care nu mai sunt proprii pentru recuperarea

materiala si care datorita tipurilor, proprietatilor si cantitatilor sunt in mod special periculoase pentru sanatate, atmosfera si apa, sunt explozive sau inflamabile, contin sau pot genera germeni patogeni de boli transmisibile. Acestea sunt predominant tipuri de deseuri contiriand compusi organici

in

cantitati mari sau avand un mare potential de risc.

Deseurile industriale combustibile care nu necesita supraveghere speciala pot fi de· asemenea furnizate incineratoarelor de deseuri periculoase .

1.2.

Tipuri de deseuri

1.2.1.

Deseuri municipale

Deseurile municipale sunt formate, in general, dintr-un amestec de deseuri menajere, deseuri comerciale similare celor menajere, deseuri din piete, parcuri si gradini, deseuri stradale, deseuri din demolari, namol municipal, materii fecale si namol fecal, reziduuri de la incineratoare etc.

Caracterizarea deseurilor municipale se poate face, in principal, prin:

-

greutatea specifica [kg/m 3

]

-

umiditate [%]

-

puterea calorica [kJ/ kg sau kcal/kg]

-

raportul carbon / azot [CIN] Greutatea specifica a deseurilor

Prin greutatea specifica a deseurilor se intelege greutatea unitatii de volum, in starea in care se gasesc acestea depuse.

Datorita formelor multiple in care se gasesc, se determina greutatile specifice diferite, si

anume: greutatea specifica in recipient, in depozit cu sau fara tasare etc.

Greutatea specifica de referinta, de exemplu in cazul deseurilor menajere, are în general o tendinta de scadere, datorita cresterii continue a procentului deseurilor cu greutate specifica mica (hartie, cartoane, ambalaje diverse, plastice etc.) si scaderea procentajului de materiale inerte (zgura, cenusa, pamint, moloz etc.) ca urmare a imbunatatirii gradului de confort a locuintelor.

Deseurile menajere au greutatea specifica relativ mare, in special datorita procentului ridicat de deseuri fermentabile (ve etale si animale), cat si a umiditatii ridicate a acestora. Aceasta variaza intre 300 - 350 kg/m .

Greutatea specifica medie a componentelor deseurilor menaiere

Nr. crt.

Componentii deseurilor Menajere

Greutatea specifica (kg/m )

Uscate

Umede

1

Resturi alimentare

350

800

2

Hartie, cartoane

750

3

Textile

200

650

4

Piele

300

450

5

Materiale plastice

50

50

6

Deseuri de lemn (talas)

200

900

7

Cauciuc

3500

3500

8

Oase

400

450

9

Metale

2500

2800

10

Sticlarie

600

750

11

Ceramice

500

650

12

Cenusa

400

700

13

Zgura

600

700

14

Pamant

400

700

•

100

Umiditatea deseunlor

Pe linga influenta pe care o are asupra greutatii specifice a deseurilor menajere, umiditatea are influenta directa si asupra puterii calorice si a proceselor de fermentare, cind acestea sunt destinate formarii compostului.

Umiditatea totala a deseurilor se exprima matematic prin formula:

w =

w

+

wh

-(100-

wJ

[%l

t

r

100

in care:

Wt - umiditatea totala a deseurilor[ %1 Wr - umiditatea relativa[ %1

Wh - umiditatea higroscopica [ %1

Umiditatea relativa este reprezentata de continutul de apa care se- poate indeparta prin evaporarea in aer liber- la temperatura de 16 - 20 ° C si cu o umiditate relativa a aerului de circa 50 %.

Umiditatea higroscopica sau absoluta reprezinta continutul de apa din deseuri care nu poate fi indepartata decat prin uscarea in etuva de laborator la temperatura de 105°C.

De exemplu, umiditatea totala a deseurilor menajere variaza in general intre 25 - 60%, fiind mai mare vara datorita procentului mare de vegetale.

Ca tendinta generala se remarca o scadere in timp a umiditatii deseurilor menajere in medie cu cca 0,25% pe an.

Umiditatea deseurilor romanesti menajere este in jur de 55 - 60%, fata de 25 - 30% cat se inregistreaza pentru tarile din vestul Europei.

Puterea calorica a deseurilor

Prin puterea calorica a deseurilor menajere se intelege cantitatea de caldura degajata prin arderea greutatii de deseuri brute exprimate in kJ/kg sau kcal/kg.

Ca orice alt combustibil, deseurile au o putere calorica superioara (Hs) si o putere calorica inferioara (Hi).

Puterea calorica superioara presupune ca vaporii de apa au fost condensati si au restituit caldura de evaporare. Deoarece la incinerare, vaporii de apa formati sunt evacuati la cos impreuna cu gazele de ardere, fara a restitui caldura respectiva de evaporare, rezulta ca ceea ce caracterizeaza, de fapt, deseurile menajere este puterea calorica inferioara (Hi).

Aceasta putere calorica este destul de greu de determinat, deoarece deseurile menajere au o compozitie foarte eterogena si variaza in mod cu totul aleatoriu in functie de numerosi factori.

Pentru determinarea unei valori medii cat mai apropiate de realitate, se folosesc mai multe metode, care conduc la rezultate acceptabile.

Metodele cele mai folosite pentru determinarea puterii calorice sunt urmatoarele:

a)

Masurarea directa a puterii calorice cu ajutorul calorimetrului.

Din proba de laborator pregatita pentru analize chimice se ia 1kg si se arde in bomba calorimetrica, prin care se obtine puterea calorica superioara (Hs).

Puterea calorica inferioara (Hi) se obtine printr-un coeficient de corectie, calculat conform relatiei:

in care:

Hi - puterea calorica inferioara Hs - puterea calorica superioara

W - procenb.JI de apa in greutate a materialului prelevat pentru proba.

Procentul

de

apa in greutate a materialului prelevat pentru proba se determina astfel:

W = · Wt + 9 3

H [%]

unde: Wt - umiditatea totala (procentul masic al apei din combustibil) H - procenb.JI masic in hidrogen a combustibilului.

In practica se utilizeaza formula aproximativa:

Hi = [Hs - 6 3

(Wt + 9 3

H )l- 4,18 [kJ/kgl

Aceasta metoda precisa de determinare a puterii calorice inferioare are dezavantajul de a fi facuta pe esantioane mici.

b)

Calculul puterii calorice medii pe baza puterii calorice a componentelor deseurilor.

Aceasta metoda permite calcularea rapida a puterii calorice prin efectuarea mediei tuturor componentilor, <;ie exemplu a deseurilor menajere si perrculoase care aduc aport caloric. Cunoscind procentajele p1 ,pz ,..., pn ale componentilor deseurilor (p1 - resturi alimentare, pz - hartie, p3 - sticla etc.) si puterile calorice inferioare h1 , hz , ..., hn ale acestora, se stabileste puterea calorica a deseurilor menajere, astfel:

H·

=-

1 --(pl

·h1

+pz ·h2 +

+p

·h

)-

wt

·600-418[kJ/kg]

1

100

n

n

100

'

Aceasta metoda, destul de rapida si care permite un calcul usor, ce poate fi folosita si pentru deseurile periculoase, are dezavantajul unei aproximari mari datorita variatiei compozitiei si a puterii calorice inferioare.

Puterea calorica inferioara a componentilor deseurilor menajere

Nr. crt.

componentI

HI lkJ/kg)

1

Resturi alimentare

15000-20500

2

Hartie, cartoane

16000-18000

3

Textile

16000-19800

4

Deseuri de lemn

18000-20600

5

Plastice

29200-37600

6

Oase

16000

7

Policlorura de vinil

40500

8

Polietilena

45000

c)

Metode indirecte de determinare a puterii calorice a deseurilor menajere si periculoase

Astfel de determinari se realizeaza in instalatiile de incinerare, pe baza calciurii recuperate si a pierderilor in instalatie.

Formula de calcul este urmatoarea:

in care:

Hi - puterea calorica inferioara [in kJ/kg]

Or - cantitatea de caldura recuperata [in kJ]

Qp - cantitatea de caldura pierduta prin instalatii [kcal] si cuprinde:

-

caldura pierduta prin gazele de ardere evacuate la cos

-

caldura pierduta in zgura si cenusa

-

caldura inmagazinata de materialele care nu ard (metale, etc.)

M - masa deseurilor incinerate in perioada de determinare a puterii calorice lkg1.

Aceasta metoda are avantajul de a se aplica pe instalatiile existente si de a fi foarte aproape de conditiile de exploatare industriala. ln schimb, are dezavantajul ca necesita masuratori foarte complexe.

Puterea calorica a deseurilor menajere romanesti este situata in jurul valorii de 2650- 3000 kJ/kg (615-700 kcal/kg) fata de cca 8000 kJ/kg cat este puterea calorica a deseurilor menajere in tari ca Franta sau Germania.

Raportul carbon/azot

(C/N)

Determinarea acestui raport este foarte necesara in special pentru deseurile menajere, pentru cunoasterea stadiului de fermentare a deseului menajer si transformarea acestuia in compost.

ln deseul menajer exista germeni de microorganisme termofile, de ordinul miliardelor pe gram, care intra rapid ir, fermentatie si care, prin mentinerea la- o temperatura de 60 - 70°C, au ca efect distrugerea germenilor patogeni. Raportul C/N se determina in laborator pe probe luate din diferite puncte ale deseului menajer supus fermentarii.

Pentru dozarea carbonului organic exista mai multe metode, cum ar fi metoda Pierre- Henry Pall.

Din analizele efectuate a rezultat ca raportul C/N se situeaza intre urmatoarele limite:

-

deseu menajer proaspat

C/N = 20 - 35

-

compost

C/N

=

1 O -

25

-

un bun compost

C/N = 15 - 18

-

un bun sol de cultura

C/N = 1 O .

Metale grele

O importanta deosebita in tratarea deseurilor o constituie continutul de-metale grele care sunt deosebit de poluante, in special in cenusi sau composturi. Este interesanta repartitia acestor metale in diferitele componente ale deseurilor menajere.

Tinind cont de compozitia deseurilor menajere din Romania, continutul in metale grele este mult diminuat, avind o medie de aproximativ 30-35% din continutul de metale grele corespunzator statelor puternic industrializate. Compozitia in metale grele a deseurilor menajere romanesti este estimata in tabelul de mai jos:

Continutul in metale grele a deseurilor menajere

t:.lement

Cantitate (mg/Kg)

Zn

250

-

Pb

150

Cu

120

Cr

40

Ni

35

As

1,4

Cd

3

Hg

0,7

Principalele surse de metale grele, din deseurile menajere, sunt:

a)

baterii si acumulatori care aduc in deseurile menajere din totalul de metale grele 90% din Hg, 45% din Zn si 20% din Ni.

b)

metalele - care aduc in deseurile menajere din totalul de metale grele 40% din Pb, 30% din Cu si 10% din Cr.

c)

deseurile marunte (<20mm) care sunt purtatori importanti de Cu, Pb, Ni si Zn.

d)

hartia si cartonul care aduc in deseurile menajere din totalul de metale grele 20% din Pb si 10% din Cr.

Proiectarea

incineratoarelor pentru

deseurile

municipale

trebuie

facuta

luand

in considerare un domeniu de variatie a puterii calorice de 7 pana la 12,5 Mj/kg, un continut de apa de 20 pana la 50% si un continut de cenusa de 20 pana la 40%.

1. 2.2.

Deseuri periculoase

Deseurile periculoase sunt deseuri care necesita o supraveghere speciala, ex. produse rezultate din fabricarea uleiurilor minerale, uleiuri uzate, bituum, uleiuri grele contaminate, grasimi si deseuri contaminate cu produse de tipul celor de mai sus, ex. soluri poluate cu uleiuri sau reziduuri pastoase si lichide de la unitati de cracare a emulsiilor, la fel ca si deseuri sau reziduuri provenind de la produse comerciale, cum sunt: vopselele, solventii, gudroanele, plasticele si deseurile farmaceutice.

Consistenta (starea fizica)

acestor deseuri poate fi solida, pastoasa sau lichida. Deseurile sunt, in mod uzual, amestecuri ale caror proprietati chimice ·si fizice pot varia in domenii foarte largi.

Deseurile periculoase pot include orice tip de containere, ambalaje sau alte materiale care pot fi contaminate cu substantele mentionate. Aditional, la aceste deseuri datorate produsilor organici, materialele care sunt user contaminate dar care nu pot fi tratate prin metode conventionale fizico-chimice sunt, de asemenea, incinerate ca deseuri periculoase.

Deseurile periculoase specifice productiei apar in anumite sectoare industriale si, in special, in industria chimica. Compozitia acestor deseuri depinde, in principal, de domeniul particular (specific) de productie si poate cantine concentratii mari de elemente la granita moleculara, precum clor, fluor, brom, iod, fosfor, azot sau sulf. Aceste elemente specifice pot impune tehnologii de incinerare speciale sau utilitati tehnice speciale care trebuie adaptate la conditiile particulare ale instalatiei de incinerare.

1.2.3. Namoluri municipale

ln acest paragraf se analizeaza numai incinerarea namolurilor rezultate din statiile de epurare orasenesti, care, prin definitie, sunt considerate "deseuri municipale".

Namolul municipal este alcatuit, in principal, din apa uzata si suspensii organice si anorganice. Namolul municipal este namolul rezultat din tratarea apelor uzate orasenesti sau echivalent din statiile de epurare industriale, chiar daca a fost deshidratat, uscat sau tratat anterior.

ln prezentul normativ prin "namol municipal" se intelege namolul rezultat din statiile de tratare a apelor uzate aflate in administrarea autoritatilor locale sau similare avand incarcari mici in poluanti. Apele uzate industriale sunt epurate, frecvent, in statii de epurare special proiectate din care rezulta "namol industrial" care este tratat termic in incineratoare.

Caracteristicile namolurilor municipale variaza mult si depind de sursa si/sau procesele de epurare folosite in statia de epurare.

Factorii care influenteaza caracteristicile namolurilor municipale sunt:

-

sursa si caracteristicile apelor uzate (municipale si/sau industriale);

-

indepartarea namolului ca namol primar, secundar si tertiar;

-

stabilizarea aerobica sau anaerobica;

-

existenta sau nu a unor instalatii de deshidratare;

-

adaugarea sau nu de aditivi de deshidratare ( var, polielectroliti).

Namolurile municipale deshidratate (25 pana la 40% substanta uscata) sau uscate (peste 85% substanta uscata) sunt incinerate in incineratoare de deseuri municipale, in instalatiile de incinerare a namolurilor municipale sau coincinerate in cuptoarele din fabricile de ciment, in centralele termice care functioneaza cu lignit sau in instalatiile de coincinerare a centralelor termice.

Namolurile municipale deshidratate mecanic au un continut de substanta uscata de 18 pana la 45%, in functie de tehnologia de deshidratare, folosirea sau nu de aditivi si caracteristicile initiale.

Namolurile municipale uscate pot avea un continut de substanta uscata de pana la 95%, in functie de procesul de uscare folosit. ln general se poate considera ca un namol municipal cu un continut de peste 85% substanta uscata este un namol bine uscat.

Descrierea. in continuare, a modului de depozitare, manipulare si a proprietatilor pe durata incinerarii namolurilor municipale este dependenta de caracteristicile acestora. ln mod normal se face distinctie intre namolurile deshidratate si cele uscate. Uscarea namolurilor se poate face combinat cu statia de epurare sau instalatiile de tratare termica, pentru fiecare caz in parte fiind specifice transportul, aprovizionarea si manipularea in cadrul instalatiilor de tratare termica.

1.3.

Predarea deseurilor

1.3.1.

Predarea deseurilor municipale

Agentii economici care predau deseuri pentru eliminare prin incinerare sau coincinerare vor specifica codul fiecarui tip de deseu conform HG 856/2002 privind evidenta deseurilor.

Masuri tehnice si organizatorice trebuie luate in avans pentru a minimiza sau elimina prdbleme legate de materiale, substante inerte si, in special, deseurile voluminoase din deseurile destinate tratarii termice.

Functie de procesul folosit pentru tratarea tP-rmica, deseurile ramase trebuie reduse ca dimensiuni si/sau omogenizate.

Deseurile municipale se transporta in autogunoiere compactoare, autotransportoare cu containere, autocamioane cu obloane, autobasculante, tractoare cu una sau doua (emorci si alte tipuri de autovehicule.

Deseurile voluminoase se transporta in vehicule speciale, unele prevazute cu instalatii de macinare si compactare sau in containere fara ecipamente de macinare si compactare. ln acest ultim caz, in statie deseurile voluminoase sunt macinate in instalatii speciale si apoi depozitate in aceleasi buncare cu deseurile municipale.

Namolurile municipale se transporta prin conducte, autovidanje si containere de transport, depozitate in rezervoare dupa pretratarea corespunzatoare sau transferate direct in buncarul de depozitare a deseurilor.

Deseurile muncipale, la intrarea in statia de incinerare, sunt verificate de personalul firmei de eliminare.

Deseurile transportate sunt verificate si trecute intr-un registru care trebuie sa cuprinda urmatoarele informatii minime:

-

cantitatea de deseuri si modul de determinare;

-

stabilirea tipurilor de deseuri (codul deseurilor);

-

rezultatele inspectiei vizuale.

Daca sunt tratate, de asemenea, deseuri industriale/comerciale sau fractiuni speciale este necesara analizarea unei probe de control care sa stabileasca urmatorii parametrii: puterea calorifica si continutul de cenusa, ca si continutul in clor, sulf, solventi si ulei.

In cazul deseurilor industriale/comerciale este necesara o verificare sau o verificare simplificata a metodei de eliminar .

ln cazul deseurilor periculoase, probele trebuie luate in concordanta cu specificatiile pentru controlul identificarii si analizarii caracteristicilor fizico-chimice.

Laboratorul trebuie sa aiba personalul si aparatura necesara nu numai pentru a permite verificarea deseurilor transportate si livrate, dar sa poata obtine si informatiile care sunt

necesare pentru

stabilirea modului de depozitare (compatibilitatea diferitelor deseuri periculoase,

nivelul

de coroziune) si pregatirea programului de incinerare.

1.3.2.

Predarea deseurilor periculoase

Deseurile periculoase sunt transportate pe sosea sau/si cale ferata in containere speciale, containere navale, ambalaje, butoaie si autocisterne. Se depoziteaza temporar in buncare, rezervoare si butoaie.

Deseurile periculoase sunt transportate in urma obtinerii acceptului autoritatii teritoriale pentru protectia mediului. Este necesara cunoasterea cu exactitate a originii, caracteristicilor si cantitatilor de deseuri periculoase destinate eliminarii pentru a se putea stabili capacitatea de eliminare a incineratorului de deseuri periculoase in ceea ce priveste tipul instalatiei si reglementarile legale. Este necesara respectarea prevederilor din Ordonai:,ta privind Aprobarea transportului si verfficar.ea recuperarii si eliminarii si, de asemenea, din HG 128/2002.

Formalitatile de predare descrise in continuare trebuie verificate daca sunt îndeplinite.

1.3.2.1.

Descrierea deseurilor periculoase

ln sectiunea "Declaratie pe propria raspundere" a procesului de verificare a elîminarii, producatorul de deseuri sau proprietarul intreaba operatorul incineratorului daca incineratorul pe care ii exploateaza este, in principiu, capabil sa trateze si sa elimine deseul. Formularul cantine urmatoarele elemente:

-

descrierea deseurilor periculoase sub aspectul sursei, cantitatii, frecventei de generare, necesitatile in ceea ce priveste protectia mediului si a sanatatii populatiei;

-

compozitia fizica si, daca este posibila, chimica a deseurilor si toate detaliile necesare pentru a stabili daca corespund procesului de incinerare avut in vedere;

-

o declaratie continand toate caracteristicile necesare:

-

codul deseurilor in concordanta cu H.G. nr. 856/2002;

-

aspect, consistenta, miros;

-

punctele de fierbere, topire si puterea calorica inferioara;

-

continutul de apa;

-

continutul de sulf, azot si anumite metale grele;

-

continutul de compusi halogeni (clor, fluor, brom, iod);

-

continutul de substante stabile termic (PCB);

-

reactivitatea proprie a fiecarui deseu in parte si reactivitatea cu alte deseuri;

-

aspectele periculoase ale deseurilor, substantele cu care nu trebuie amestecate si masuri de siguranta care trebuie luate la manipularea deseurilor.

ln functie de proprietatile care se prevad, domeniul analizelor necesare pentru pregatirea declaratiei se poate largi.

Declaratia pe propria raspundere a generatorului de deseuri sau a proprietarului, dupa caz, dupa ce va fi aprobata de operatorul incineratorului va fi transmisa la autoritatea teritoriala pentru protectia mediului.

1.3.2.2 Oeclaratia de acceptare

a

operatorului incineratorului

Operatorul incineratorului examineaza descrierea deseurilor din punct de vedere a preconditiilor pentru eliminare sub aspectul reglementarilor legale si a procesului de tratare termica specific incineratorului. ln "Declaratia de acceptare" operatorul stabileste modul de livrare (tipul ambalajului, containerului, autocisternei), cantitatea maxima livrata, excluderea sau limitarea unor anumiti componenti, etc.

Dupa aceasta se face acordul pentru livrare cu specificarea datei de livrare.

1.3.2.3. Predarea

si

receptia deseurilor periculoase

ln general. deseurile sunt predate si receptionate urmand urmatoarele etape:

-

verifcarea documentelor. insotitoare (copie a verificarii eliminarii, documentul deseului);

-

determinarea cantitatii de deseuri;

-

identificarea deseurilor predate;

-

inspectie

vizuala;

-

prelevarea de probe;

-

analiza de verificare la fata locului pentru a se putea verifica cu analiza din declaratie;

-

prelevarea unei probe si pastrarea ca dovada pentru orice actionare ulterioara in justitie; proba se pastreaza cel putin o luna dupa prelevare;

-

aprobarea manipularii deseurilor;

-

repartizarea zonei de depozitare, descarcarea deseurilor;

-

verificarea terminarii descarcarii deseurilor, curatarea vehiculului daca este necesar.

1.3.3.

Namolurile municipale

lncineratoarele pentru namolurile municipale (ca unica sursa) pot fi construite in zone descentralizate sau in vecinatatea statiilor de epurare a apelor uzate. O instalatie de incinerare a namolurilor deshidratate sau uscate care sa serveasca un numar de statii mici de epurare poate fi o solutie practica.

Autoritatile teritoriale cu una sau cu un numar mic de statii de epurare elimina in mod frecvent namolul neprelucrat in amplasamentul propriu sau in cel al unei alte statii de epurare .

La incineratoarele pentru namol neprelucrat, densitatea namolului aprovizionat trebuie sa fie cu o consistenta uniforma. Puterea calorica inferioara la namolurile netratate (nefermentate) poate fi de cca. 22.000 kJ/kg1L (IL - pierderea la ardere), în relatie cu continutul in substanta organica din substanta uscata. Autosustinerea combustiei pentru namolul netratat se realizeaza de la o putere calorica inferioara mai mare de 4.800 kJ/kg.

ln ultimul timp, namolurile municipale pre-deshidratate provenind din diferite statii descentralizate de epurare a apelor uzate este colectat intr-un buncar amplasat înainte de incinerator si depozitat temporar. Namolul este introdus in instalatiile de deshidratare cu echipamente mecanice de amestecare.

1.4.

Organizarea si functionarea incineratoarelor de deseuri

1.4.1.

Principii organizatorice de baza

Organizarea incineratoarelor de deseuri depinde de tipul, cantitatea de deseuri si forma în care deseurile sunt livrate.

ln cazul incineratoarelor pentru deseuri municipale, arderea pe gratare este folosita aproape in mod exclusiv. Pentru anumite deseuri periculoase, cum sunt ape uzate, namol sau deseuri rezultate din activitati de ocrotire a sanatatii poluate cu substante organice, se folosesc instalatii cu tehnologii speciale. Cea

mai mare cantitate de deseuri periculoase este tratata termic in cuptoare rotative. Aceasta instalatie tehnologica permite incinerarea simultana a deseurilor solide, lichide si pastoase si are echipamente pentru incarcarea deseurilor solide si, in special, a deseurilor ambalate, la sfarsitul peretelui cuptorului, ca si pentru incarcarea deseurilor care sunt pompabile la nivelul arzatoarelor.

Un incinerator de deseuri este alcatuit din:

-

aparate de masura si control a cantitatilor de deseuri aduse pentru incinerare;

-

statii de receptie si depozite temporare pentru deseuri;

-

echipamente de incarcare;

-

instalatia de incinerare (unitatea de incinerare);

-

echipamente de recuperare a energiei;

-

instalatii de tratare a apelor uzate si a gazelor uzate;

-

depozite temporare si statii de receptie pentru reziduuri;

-

alte utilitati (ex. rezervoa_re de inmagazinare a apei de stins incendii).

Deseurile

sunt

primite in zona de receptie a incineratorului.

Dupa inspectia vizuala, vehiculele sunt directionate catre statiile de manipulare, unde deseurile sunt descarcate in depozite temporare locale.

□ eseurile sunt incarcate in incinerator

cu instalatii de incarcare in conformitate cu programul de incinerare. Pentru sistemul cu gratare, instalatia

de incinerare este alcatuita, in principal, din gratare, cuptor si camera de postcombustie; in cazul cuptoarelor rotative, instalatia de incinerare este alcatuita din cuptorul rotativ si camera

de

postcombustie.

Dupa instalatia de incinerare este amplasat un generator de aburi, in care energia din gazele uzate este convertita in energie recuperata. Dupa racire, gazele _uzate sunt trecute in instalatii de epurare. Oiferite procese sunt folosite pentru a separa pulberile si componentii gazosi din gazele uzate. ln procesul folosit, in mod predominant de spalare a gazelor uzate, apa uzata generata este de asemenea recirculata in curent fierbinte de gaze reziduale si evaporata (evaporare directa) sau post epurata in instalatii speciale (evaporare indirecta sau epurare).

Reziduurile obtinute in timpul procesului de incinerare, cum sunt pulberile, cenusile, pulperile de pe filtre si reziduurile din gazele uzate si cele rezultate din epurarea apelor uzate, sunt livrate ca materiale recuperabile sau eliminate.

Ca o regula generala, trebuie spus ca un incinerator pentru tratarea termica a diferitelor fractiuni de deseuri trebuie proiectat precis, astfel incat sa asigure functionarea fara probleme in conformitate cu legea. O importanta majora pentru stabilitatea si siguranta functionarii o are omogenitatea deseurilor introduse in incinerator si schimbarea maxima a parametrilor deseurilor in unitatea de timp. lnstalatiile moderne sunt proiectate pentru un spectru larg de puteri calorifice inferioare si de compozitii ale deseurilor. Chiar crestarea puterii calorice inferioare datorate unor anumite fractiuni ale deseurilor este luata in considerare la etapa de proiectare a incineratorului. Totusi, numai scurte fluctuatii in producerea de energie si poluanti pot fi contracarate in proiectarea instalatiilor de incinerare.

Ca urmare, omogenizarea deseurilor pentru incinerare (amestecarea in buncar) este de o mare importanta in functionarea incineratorului.

Factorul decisiv pentru proiectarea din punct de vedere termic a unui incinerator este cantitatea de caldura produsa in mod• continuu la functionarea la capacitate maxima (capacitatea termica proiectata). Chiar daca aceasta productie termica suplimentara este depasita numai pe scurta durata, are loc schimbarea profilelor temperaturilor in diferite puncte ale instalatiei la valori mai mari, ceea ce are ca efect producerea de pagube ireversibile materialelor de constructie folosite.

Daca sunt incinerate in unul si acelasi incinerator deseuri cu diferente majore ale valorilor puterii calorifice inferioare, aceasta impune o variatie larga corespunzatoare a capacitatii termice a incineratorului. lncarcarea termica minima nu trebuie sa fie mai mica de 60% din incarcarea raportata. Folosind sisteme moderne, cu gratare posibil racite, sisteme de aer controlabile primare si secundare si un control efectiv a capacitatii termice este posibil sa se respecte cerintele de functionare si legale.

Tinta fundamentala trebuie sa fie dimensionarea cat mai exacta a incineratorului pentru folosirea actuala anticipata si asigurarea ca deseurile sunt in totalitate omogenizate inainte de incinerare.

Cand se proiecteaza incineratorul pentru un cuptor cu densitati de debit de mare caldura o importanta speciala trebuie acordata nu numai dimensionarii incineratorului si alegerii unor parametrii de proces corespunzatori, dar si alegerii cu atentie a materialelor cuptorului care vin in contact cu gazele uzate.

O perioada mai lunga de serviciu a fost obtinuta in cazul cuptoarelor captusite cu carbid siliconic si a conductelor din boiler protejate interior cu aliaj pe baza de nichel.

1.4.2.

Cerinte care trebuie respectate in functionare

Cerintele care trebuie respectate in functionarea incineratoarelor de deseuri sunt cele prevazute in Hotararea de Guvern nr. 128/2002. ln afara acesteia se respecta toate actele normative care reglementeaza activitatea de protectie a mediului.

1.4.2.1.

Stafii de predare a deseurilor

La cele mai multe dintre statiile de incinerare a deseurilor municipale in functiune, deseurile sunt, in general, descarcate direct in buncarul de deseuri.

Unele dintre statii sunt prevazute cu utilitati suplimentare, ale caror scop este sa se realizeze reciclarea materialelor si sa se omogenizeze deseurile reziduale cat mai mult posibil inainte de a fi incarcate la incinerator.

La statiile pentru incinerarea deseurilor periculoase, numarul si modul de proiectare a utilitatilor suplimentare depind de forma in care deseurile sunt livrate la incinerator si de caracteristicile de manipulare.

.

Urmatoarele deseuri periculoase nu sunt stocate într-un loc corespunzator de stocare sau transportate naval fara tratare prealabila.

-

deseuri miscibile si pompabile;

-

deseuri solide si pastoase nepompabile;

-

deseuri nemiscibile in containere sau alte ambalaje mari;

-

deseuri in ambalaje daca ambalajele si continutul acestora trebuie livrate la incinerator impr-euna (aceasta deoarece ambalajele nu pot fi deschise datorita continutului si/sau continutul nu poate fi transferat într-un alt depozit datorita naturii substantei ambalate);

Tratarea la statiile de predare poate fi necesara în anumite situatii pentru:

-

deseurile solide, deseurile pompabile nu pot fi separate, de exemplu prin sitare;

-

ambalajele deschise pot fi golite prin pompare sau rasturnare;

-

deseuri transferabile prin pompare pot fi pretratate prin preincalzire.

1.4.2.2.

Depozitarea deseurilor municipale

Deseurile municipale se depoziteaza in buncare. Proiectarea buncarului trebuie realizata de societati de proiectare specializate si trebuie sa indeplineasca diverse cerinte, dintre care unele rezulta din modul de functionare stabilit si altele din conditii de siguranta. O atentie speciala trebuie acordata pazei contra incendiilor.

Structura

de

rezistenta

a

buncarului trebuie proiectata si construita folosind materiale impermeabile si respectand conditiile de calitate ale betoanelor conform standardelor in vigoare.

Capacitatea proiectata a buncarului trebuie sa ia in considerare stocarea deseurilor pe perioade fara livrare (la sfarsit de saptamana, sarbatori legale), asigarandu-se astfel o functionare continua a incineratorului.

Capacitatea proiectata a buncarului trebuie sa ia in considerare volume libere de deseuri la intervale relativ scurte de timp in baza regulii generale de a preveni sau limita reactii specifice (procese de fermentare, formarea de biogaz (gaz de fermentare), aprinderea spontana) si a usura întoarcerea si omogenizarea deseurilor. Aceasta presupune ca buncarul sa fie pastrat, in mod normal, in stare de incarcare partiala.

Pentru a reduce marimea fractiilor de deseuri voluminoase, buncarul trebuie echipat cu instalatii de taiere, in special daca se face aprovizionarea cu fractiuni de deseuri industriale, comerciale si speciale.

ln timpul aprovizionarii, depozitarii si incarcarii deseurilor, nivelul emisiilor de praf, zgomot si miros din zona aprovizionarii trebuie redus la maxim. Aceasta se poate realrza prin extragerea aerului din buncar, si suplimentar, pentru a se reduce emisiile de zgomot si praf, prin magazii de incarcare inclinate.

Aerul evacuat din buncar poate fi introdus in cuptor, iar cand cuptorul nu functioneaza in cosul de evacuare a gazelor sau in filtre. Daca nivelul mirosului nu se reduce se pot lua si alte masuri suplimentare (ex. acoperirea deseurilor, golirea buncarului).

1.4.2.3.

Depozitarea deseurilor periculoase pastoase nepompabile

Deseurile periculoase solide si deseurile periculoase nepompabile care nu emit gaze si la o scara mare nici mirosuri puternice pot fi depozitate temporar in buncare. ln buncar zonele de depozitare si de amestecare trebuie sa fie separate, ceea ce se poate realiza, de exemplu, prin construirea mai multor compartimente. Deseurile solide si - pastoase• sunt amestecate si incarcate, mai ales, cu ·ajutorul instalatiilor de ridicare (macarale).

Daca deseurile solide si cele pastoase nepompabile sunt amestecate in instalatii exterioare, containerele de transport pot fi folosite atat pentru transportul cat si pentru depozitarea acestor amestecuri de deseuri. Containerele sunt stocate într-o zona speciala langa zona de incarcare a incineratorului si descarcate direct in camera de alimentare cu un sistem mekat.

Nivelul emisiilor pe perioada depozitarii poate fi redus prin depozitarea in unitati mici a amestecurilor de deseuri si in containere închise. Buncarul/containerele de depozitare sunt închise, mai putin in cazul in care acest sistem vine in conflict cu cerintele legate de siguranta si sanatatea personalului (riscuri de foc si explozie).

ln cazul unor accidente datorate greselilor de exploatare, buncarul sau containerul de depozitare poate deveni o sursa de incendiu si ca urmare trebuie luate masuri de protectie corespunzatoare (ex. instalarea de sisteme de alarmare si stingere a incendiilor).

1.4.2.4.

Depozitarea deseurilor periculoase pompabile

Deseurile lichide si pastoase pompabile din care suspensiile au fost separate pentru a preintimpina blocarea in instalatiile de incarcare sunt depozitate temporar in rezervoare. Rezervoarele trebuie sa fie in numar si volum suficient, astfel incat lichidele incompatibile sa poata fi depozitate separat.

Rezervoarele si conductele trebuie sa fie corespunzatoare caracteristicilor deseurilor in ceea ce priveste proiectarea, alegerea materialelor de constructie si echipamentelor. Trebuie sa fie rezistente la coroziune si echipate cu mijloace pentru curatare si prelevarea de probe. Rezervoarele trebuie echipate cu instalatii de masurare daca deseurile acide si alcaline trebuie neutralizate. Rezervoarele orizontale pot fi folosite numai pentru depozitarea de volume mari, deoarece favorizeaza sedimentarea suspensiilor.

Continutul rezervoarelor se omogenizeaza la nivelul solicitat prin folosirea de agitatoare mecanice sau hidraulice. lndepartarea sau repararea trebuie facuta cat mai rapid, de exemplu prin prevederea de spatiu vertical pentru introducerea de agitatoare verticale. Rezervoarele pot fi incalzite si izolate in functie de caracteristicile deseurilor. Rezervoarele se aseaza intr-o cuva captusita cu un material rezistent la caracteristicile mediului de depozitare. Volumul cuvei nu trebuie sa fie mai mic decat cel al celui mai mare rezervor.

1.4.2.5.

Depozitarea ambalajelor si a containerelor

Depozitul pentru ambalaje si containere este, in general, acoperit si foarte bine ventilat. Containerele pentru deseuri cu continut nemiscibil sunt depozitate intr-o zona acoperita, de depozitare temporara pentru a fi in legatura directa cu instalatiile de incarcare in incinerator.

1. 4. 2. 6. Depozitarea deseurilor medicale

Daca

se

incinereaza

deseuri

medicale

infectioase

acestea

trebuie

colectate

si transportate in ambalaje speciale de eliminare, ambalaje testate pentru fiecare tip de deseu in parte. Deseurile medicale sunt depozitate separat, in camere frigorifice, care asigura un timp de depozitare de 48 de ore la o temperatura de maxim -10°C. Perioada maxima de depozitare depinde de temperatura din camera frigorifica si timpul maxim de ambalare garantat de producatorul ambalajului.

Modul de

lucru

pentru descarcare si suprafetele de depozitare a deseurilor medicale sunt astfel proiectate

ca

sa permita in orice moment aplicarea dezinfectantilor si a metodelor de dezinfectare optime.

Daca se folosesc pentru transport si livrare mijloace de transport de acelasi tip, trebuie prevazute echipamente de dezinfectie a acestora in cadrul utilitatilor statiei de incinerare. Apa uzata rezultata

de

la dezinfectie trebuie colectata si tratata, astfel incat sa indeplineasca cerintele de dimensionare conform legislatiei in vigoare.

1.4.2.

7.

Depozitarea namolurilor

Logistica interioara - depozitarea si manipularea - in amplasamentul statiei de epurare si a incineratorului trebuie deosebite de logistica exterioara - transportul intre statia de epurare a apelor uzate si incinerator. Echipamentele folosite depind de densitatea deseului (namol lichid, pastos, compact sau solid).

Echipamentele pentru logistica interioara a namolului sunt alcatuite din:

-

echipamente

de

manipulare,

cum

sunt: pompe,

transportatoare elicoidale,

racleti, transportatoare cu banda, elevatoare cu cupe si trasportatoare pneumatice;

-

constructii pentru depozitare, cum sunt: buncare, silozuri si suprafete de depozitare.

De la statia de epurare a apelor uzate la incinerator, namolul este transportat prin conducte sau cu autocisterne sau autobasculante cu rezervoare inchise, pe cale ferata sau naval.

Namolurile sunt depozitate in containere sau in buncare. ln vecinatatea instalatiilor de

depozitare sunt amplasate mecanismele de transfer, cum sunt: turbosuflante, transportoare elicoidale, racleti si transportoare cu discuri.

Containerele si buncarele mobile sunt folosite pentru depozitare si transport. ln unele cazuri, namolul deshidratat si uscat este depozitat in zone de depozitare si transportat cu autovehicule.

Echipamentele pentru depozitare trebuie sa asigure urmatoarele functionalitati: primirea namolului aprovizionat pentru tratare;

-

depozitarea namolului pentru indepartarea prin procesele de tratare;

-

eliminarea inconvenientelor datorate prafului si mirosului in zonele invecinate.

1.4.3.

lntalatiile de incarcare

1.4.3.1.

lnstalatii de incarcare pentru deseuri municipale

Deseurile din buncarul de stocare sunt transferate cu un pod rulant la buncarul de alimentare. Podul rulant este, in mod normal, .echipat cu un cantar care face posibila identificarea separata si inregistarea volumelor de deseuri ce alimenteaza fiecare linie individuala tehnologica. Prin aceasta se asigura functionarea liniilor incineratorului cu volumele de deseuri pentru care incineratorul a fost proiectat. Suplimentar, este posibil sa se calculeze puterea calorica a deseurilor prin cantarirea volumelor de deseuri de catre cantarul macaralei si parametrii de functionare masurati.

Trebuie acordata atentie, astfel incat capacitatile macaralei si a greiferului sa fie dimensionate pentnJ a asigura o continua alimentare a tuturor unitatilor incineratorului.

Scopul instalatiilor de incarcare este sa contorizeze deseurile de la buncarul de incarcare pana la cuptor si, in acelasi timp, sa formeze o bariera, astfel incat sa previna o miscare in sens invers a deseurilor din cuptor în buncarul de alimentare. Materialele folosite pentru construirea buncarului de alimentare trebuie astfel alese, incat sa reziste la toata gama de temperaturi la care buncarul de alimentare poate fi expus.

Viteza de alimentare a incineratorului poate fi controlata prin instalatiile de incarcare.

Buncarul de alimentare este proiectat astfel incat volumele de deseuri sa nu ramana pe gratare si poate fi inchis cu o clapa sau usa glisanta.

Daca se incinereaza si namolul rezultat din statia de epurare oraseneasca, incarcarea poate fi facuta in mai multe moduri:

-

namolul uscat sau- deshidratat este aprovizionat la buncar cu sau fara o amestecare speciala;

-

namolul pompabil este amestecat cu deseurile într-o moara (incinerarea pe gratare);

-

namolul pompabil este injectat în cuptor. Viteza de alimentare este controlata in relatie directa cu temperatura din camera;

-

.namolul deshidratat este imprastiat in stratul de combustibil cu banda transportoare;

-

namolul uscat este ars cu arzatoare cu combustibil pulverizat in cuptor deasupra gratarului.

1.4.3.2.

lnstalatii

de

incarcare pentru deseuri periculoase

Deseurile pastoase si lichide este preferabil sa fie alimentate continuu prin arzatoare si duze. Deseurile sunt pulverizate cu un mediu auxiliar, ca: aerul, aburul sau azotul. De asemenea, pot fi folosite discurile rotative si pulverizatoarele. -

lnstalatiile de incarcare pentru lichide pot fi controlate in limite destul de largi, într-un ecart destul de mare si sunt usor de curatat.

Substantele pastoase sunt alimentate prin peretele din spate al cuptorului rotativ.

Deseurile lichide pot fi incarcate prin peretele din spate sau direct in camera de combustie. Instalatiile de incarcare pentru deseurile pompabile includ conducte de transfer si dispozitive de incarcare, cum sunt pompele si dispozitivele pentru alimentarea deseurilor prin transferarea cu un gaz inert (azot).

Deseurile din buncare sunt transferate cu un pod rulant la buncarul de alimentare si, de aici, introduse in camera incineratorului printr-un jgheab înclinat si un sistem de descarcare tip palnie.

Trebuie acordata atentia necesara, astfel incat capacitati\e macaralei si ale greiferului sa

fie dimensionate pentru a asigura o continua alimentare a tuturor unitatilor incineratorului.

Sistemul de descarcare tip palnie cantine clapete sau usi glisante pentru a forma o bariera, care sa previna o miscare in sens invers a deseurilor din cuptor in buncarul de alimentare.

Pentru incarcarea ambalajelor se folosesc sisteme de închidere ermetice, o parte dintre acestea sunt prevazute cu dispozitive de deschidere, cum ar fi tamburul rotativ de alimentare

Aerul de combustie este alimentat prin conducte de aer conectate direct la cuptorul rotativ si camera de postcombustie si prin sisteme pentru fiecare arzator.

Fluxurile de aer pot fi reglate individual prin clapete sau ventilatoare.

Numarul si tipul instalatiilor de incarcare permit un control automat limitat al procesului de ardere. Deseurile care nu ard uniform, datorita incarcarii discontinue sau varietatii proprietatilor, cauzeaza fluctuatii importante in volumul masei de abur, temperatura gazelor arse si concentratia oxigenului. Ca urmare, cantitatea de combustibil si debitul de aer volumetric nu pot fi definite cu suficienta acuratete pentru controlul automatizat. Mai mult, daca punctele de

incarcare sunt exploatate in paralel, nu este posibila o atribuire clara a cauzei si a efectului. Raporturi fixe de deseuri pentru ardere sunt specificate in avans, in mod normal pentru sistemul de incarcare continua a deseurilor. Pentru sistemul de incarcare discontinua a deseurilor, debitul volumetric de aer de combustie este constant. Fluxul cantitatii de deseuri este, in acest caz, reglat ulterior, in functie de concentratia de oxigen si temperatura. Aceasta parte a procesului de incinerare poate fi automatizata.

1.4.3.3.

lnstalatii

de

incarcare pentru namolurile municipale

Modul in care cuptorul incineratorului este aprovizionat cu namol depinde de o varietate de factori. Scopul principal trebuie sa fie pastrarea unor distante de transport cat mai scurte posibil.

Pentru namolurile cu un continut mai mare de 22% substanta uscata pot fi folosite pompe axiale. Pentru namoluri cu un continut de pana la 55% substanta uscata sunt necesare pompe cu piston cu prerefulare. Pentru a reduce presiunea, trebuie folosite conducte cu diametru nominal de cel putin Dn 180-200 mm. Pentru distantele de transport rectilinii pot fi instalate transportoare cu racleti, iar pe distante scurte pot fi folosite transportoare elicoidale.

ln cazul cuptoarelor cu pat fluidizat, incarcarea namolului trebuie sa se faca uniform. Acest lucru poate fi realizat incarcand cuptoarele cu benzi incarcatoare din mai multe puncte. Trebuie avuta grija ca namolul sa fie introdus direct in cuptorul cu pat fluidizat.

1.4.4.

Componentele incineratorului

1.4.4.1.

Unitatea de incinerare pentru deseuri municipale

Pe durata incinerarii, in urma unor procese fizico-chimice, deseurile isi reduc volumul si mare parte din continut devine inert. Sistemul general include urmatoarele componente principale: sistemul de ardere, sistemul de recuperare al caldurii, tratarea gazelor reziduale si a reziduurilor rezultate din

incinerare.

Cu o geometrie corespunzatoare a cuptorului si un control al procesului de ardere este posibila influentarea proceselor de conversie si a debitului de substante, astfel incat sa se minimizeze emisia de poluanti in aer (incluzand substante organice, CO, NOx) in sistemul general al incineratorului. Deseurile sunt, de asemenea, mineralizate intr-o proportie mare si reduse la stare inerta. ln ciuda optimizarii calitatii zgurei, ca urmare a controlului procesului de ardere creste incarcatura in poluanti in gazul neepurat (gaz rezidual dupa ardere). Aceasta este irelevant in ce'ea ce priveste emisia de gaze reziduale, atata timp cat sistemul de epurare a gazelor reziduale implicat este proiectat corespunzator.

1.4.4.1.1.

Cuptor cu focar cu gratar

lncineratoarele pentru deseurile municipale folosesc aproape in exclusivitate sistemul de incinerare avand focar cu gratar. Acest sistem este alcatuit, in principal, din urmatoarele componente: instalatii de incarcare, incinerator cu gratar, sistem de extragere a cenusei, sistem de combustie a aerului, cuptor, zona de post-ardere si arzator auxiliar.

Aceste componente sunt proiectate pentru o compatibilitate reciproca.

li,,,,

î

Extractor de cenusa

.

Aer de ar

l

Alimentarea deseurilor Evacuare gaze arse menajere

l

'

\

\/

Evacuare cenusa

Scopul gratarelor incineratorului este sa transporte deseurile prin cuptor, sa intretina focul si sa alimenteze aerul de combustie, al carui sens este din partea inferioara prin spatii in gratar la stratul de combustibil, sa transporte cenusa la sistemul de extractie al cenusii si sa previna caderea materiei prin gratare.

Principalele caracteristici ale gratarelor incineratorului pentru deseurile municipale sunt:

-

avand in vedere debitul masic total de aer, aerul primar este reglabil in mai multe zone independente una de alta cu scopul de a permite adaptarea distributiei aerului la procesul de combustie;

procentul de alimentare al gratarelor este reglabil independent in diferitele sectiuni (ex. zona de aprindere, zona de combustie, zona de post-combustie), astfel incat dimensiunea peliculei de combustibil si pozitia zonei principale de combustie poate fi controlata;

miscarea gratarelor are un efect bun in ceea ce priveste intretinerea focului si transferul deseurilor, ceea ce este esential pentru o buna ardere;

-

fantele si orificiile pentru aer din invelisul gratarelor asigura o distributie uniforma de aer chiar sub incarcari mecanice si termice mai mici fata de cele proiectate;

-

aerul de combustie alimentat prin gratare este folosit simultan si pentru racirea acestuia, cu o alegere corespunzatoare a materialelor si a circuitului aerului. Cerinta de aer de racire nu depaseste in nici o situatie de functionare cerinta de aer primara. ln sistemele proiectate special, gratarele pot fi racite cu apa, fiind astfel posibila eliminarea dependentei intre cerinta de aer de racire si cerinta de aer primar.

Aceste caracteristici sunt impartite prin diferite metode de proiectare a gratarelor. O distinctie poate fi facuta intre principiile de alimentare continua (gratare fixe, gratare mobile) si discontinua (gratare supraincarcate).

1.4.4.1.2.

Sistemul de alimentare cu aer de combustie

Masurarea debitului de aer de combustie este adaptat la procesul de combustie in timp si spatiu. Deoarece compozitia deseurilor variaza. in limite largi si amestecarea inainte de incinerare nu asigura omogenizarea totala a deseurilor, miscarea gratarelor si masurarea aerului de combustie este mereu adaptata la situatia de functionare a cuptorului. Aceasta situatie este stabilita prin analizarea gazelor reziduale (CO, 02) si masurarea temperaturii.

Excesul de aer este mai mare decat cel pentru combustibili omogeni (carbuni).

Debitul volumetric al aerului de combustie este reglat pentru a optimiza continutul de monoxid de carbon din gazele reziduale si temperatura cuptorului. ln acest scop, trebuie sa fie

posibila reglarea debitului volumetric de aer primar in diferite zone, folosind elemente de control corespunzatoare; reglarile pot fi inlesnite folosind senzori pentru curentii de aer.

Sistemele de aer dupa combustie si de aer secundar sunt folosite suplimentar pentru alimentarea cu aer. ln acest fel, aerul pentru oxidarea suplimentara este aprovizionat in zonele unde gazele reziduale rezultate din arderea combustibilului nu au ars suficient.

Suplimentar, sistemele de aer secundar pot asigura, prin efectele lor de amestecare, arderea completa a gazelor reziduale.

Aerul secundar, este in mod normal, injectat prin duze cu o viteza mare de iesire. Se poate renunta la aprovizionarea cu aer secundar numai daca eficienta de ardere a gazului este asigurat cu alte mijloace (ex. introducerea de abur, recircularea gazelor reziduale etc.)

Datorita complexitatii acestor procese este recomandabila instalarea unui sistem de control automatizat al arderii. Prin valorile masurate ale debitului de gaze reziduale, temperaturii gazelor reziduale, continutului de oxigen si CO din gazele reziduale si debitului masic de abur este posibila stabilirea unui procent optim al distributiei si proportiei debitului aerului de combustie si stabilirea functionarii gratarelor cu un sistem integrat de control.

1.4.4.1.3.

Cuptorul

Geometria cuptorului afecteaza traiectoria urmata de gazele reziduale si, prin aceasta, perioada de stationare a gazelor reziduale si a curentilor partiali de gaze reziduale in campul de temperatura. Trebuie facuta o distinctie intre sistemele in echicurent, incruc . isat si contracurent, termenii depinzand de debitul de gaze reziduale in relatie cu directia de alimentare cu deseuri.

Sistemele de curent paralel prezinta avantajul ca o parte din gazele reziduale din zona de ardere au un timp de stationare mai lung si trebuie sa treaca prin zona de temperatura maxima. Poate fi necesar si fol9sirea de aer primar preincalzit pentru înlesnirea arderii daca deseurile au o valoare a puterii calorice scazuta.

ln sistemul în contracurent arderea deseurilor cu valori mici ale puterii calorifice inferioare se realizeaza efectiv datorita faptului ca uscarea si arderea deseurilor este imbunatatita de gazele reziduale fierbinti, care circula, in zona de ardere, în sens invers circuitului deseurilor.

O atentie speciala trebuie acordata, astfel incat odata cu evacuarea gazelor reziduale sa nu fie evacuati si curenti continand fragmente de deseuri nearse.

ln general, sistemele

in

contracurent necesita un aport suplimentar de aer secundar.

Sistemul de curent incrucisat repre inta un compromis pentru un domeniu larg de valori calorice.

Aici de asemenea este important ca toate fractiunile de curenti de gaze reziduale sa fie bine amestecate cu ajutorul de profile generatoare de turbulenta sau/si introducerea de aer secundar.

Campul de temperatura din cuptor poate fi modificat prin proiectarea peretilor cuptorului. Exista structuri ale peretilor cu sau fara racire. Materialele folosite trebuie sa fie refractare la aderarea zgurii pe suprafata lor si suficient de rezistente la eroziune, iar daca este posibil sa previna difuzia compusilor sublimabili din gazele reziduale.

Racirea peretilor cuptorului este redusa într-o asemenea masura, incat sa previna formarea turtelor de zgura, cu scopul de a permite temperaturi ridicate ca mijloc de a optimiza arderea.

1.4.4.1.4.

Zona de post-combustie

Cuptorul este unit cu zona de post-combustie. Pentru a asigura la maxim arderea completa a gazelor reziduale cu amestecarea uniforma a gazelor de combustie cu aerul de combustie, trebuie mentinute o temperatura minima adecvata, un timp de stationare si o

concentratie in oxigen in conformitate cu prevederile din H.G. nr. 128/2002, capitolul 2, paragrafele 2.1. si

2.2.

1.4.4.1.5.

lnstalatia de extractie

a

cenusii

Scopul instalatiei de extractie a cenusii este de a indeparta si raci reziduurile solide rezultate de la instalatia de incinerare si de a asigura o închidere ermetica pentru gratare si cuptor.

ln mod obisnuit, sunt folosite instalatii cu extragerea umeda a cenusii (screpere si pompe de apa cu piston).

lnstalatia trebuie sa fie corespunzatoare pentru alimentarea cu cenusa fin granulata, la fel ca si cu obiectele voluminoase. De asemenea, sa asigure suficient aer pentru cuptor, o racire si amestecare a cenusii si o separare adecvata a apei folosite pentru racire de cenusa din materialul extras.

Vaporii de apa rezultati sunt reintrodusi în cuptor sau in boiler.

1.4.4.1.6.

Arzatoare auxiliare

Pentru a asigura o temperatura suficient de înalta, chiar in conditiile extreme de combustibili si incarcare, trebuie instalate arzatoare suplimentare.

Este important ca acestea sa functioneze cu un nivel redus de emisii. Arzatoarele auxiliare trebuie sa fie puse în functiune, daca aceasta reprezinta singura posibilitate de mentinere a temperaturii minime impuse. Aceasta in cazul in care cantitatea de caldura introdusa (cantitatea de deseu multiplicata cu valoarea calorica inferioara) coboara sub limita minima proiectata.

La pornirea instalatiei de incinerare, arzatoarele auxiliare sunt folosite pentru a crea o zona fierbinte cu temperatura minima prescrisa, prin care gazele reziduale trec din zona furnalului in zona post-ardere.

Pentru proiectarea arzatorului, aceasta este starea de functionare critica. Urmatorii factori sunt foarte importanti pentru calcularea productiei de caldura a arzatorului:

-

absorbtia de caldura a peretilor cuptorului;

-

absorbtia de caldura a boilerului;

-

pierderea de radiatie;

-

procentul debitului de aer de pornire;

La închidere, arzatoarele intra in functiune in momentul in care limita minima proiectata pentru aprindere coboara rapid, cauzand scaderea valorii temperaturii sub temperatura minima prescrisa. Arzatoarele raman in functiune pana cand nu mai sunt deseuri in cuptor.

1.4.4.2.

Unitatea de incinerare pentru deseuri periculoase

Pentru incinerarea deseurilor periculoase pot fi folosite diferite sisteme de incinerare (vezi sectiunea 1.5.). Densitatea si compozitia deseurilor sunt factori determinanti in alegerea sistemului de incinerare.

Cuptorul rotativ este cel mai corespunzator sistem pentru marea majoritate a deseurilor periculoase, deoarece pot fi incinerate deseuri solide, pastoase si solide. ln instalatiile cu cuptor rotativ, echipamentul unitatii de incinerare cuprinde un cuptor

rotativ si o camera de post-combustie. Din punct de vedere al combustiei trebuie facuta distinctia intre trei zone:

-

camera de incinerare;

-

zona de amestecare/camera de combustie;

-

zona post-combustie.

ln camera de incinerare sunt, de asemenea, incinerate deseuri formate din bucati mari, inerte. Daca deseurile sunt incarcate în mod discontinuu si caldura degajata este neuniforma,

deseurile nu sunt arse complet. Pentru o ardere completa, acestea trec in zona de post­ combustie. ln zona premergatoare camerei de post-combustie, zona de amestecare/camera de combustie, conditiile de reactie sunt imbunatatite prin amestecarea curentilor de gaz rezidual, ridicarea continutului in oxigen si, daca este necesar, ridicarea temperaturii.

1.4.4.2.1.

Camera de incinerare

ln camera cuptorului rotativ, compusii organici ai deseurilor alimentati prin peretele din spate sunt oxidati la temperaturi de cca. 150° C. Timpul de stationare pentru deseuri periculoase solide si pentru zgura rezultata este determinat de catre pasul si viteza de rotatie a cuptorului rotativ. Timpul de stationare, in mod normal, depaseste 30 de minute.

Zgura se scurge in stare uscata topita, functie de compozitie si temperaturile de lucru. Temperaturile in camera de incinerare, in mod normal, variaza de la 850 la 1200° C.

Valoarea temperaturii influenteaza arderea completa a gazelor reziduale si zgurii. Din punctul de vedere al gazelor reziduale, procesele din camera de incinerare trebuie sa fie considerate cuplate cu cele din zona de post-combustie. ln camera de incinerare, temperaturi de functionare sub 850° C si fluctuatii marcabile ale temperaturii pot fi permise daca sunt mentinute conditiile de ardere completa in zona de post-combustie.

Pentru cuptoare rotative echipate cu instalatii de incarcare, asa cum sunt descrise in sectiunea 1.4.3.2., au dovedit siguranta in exploatare urmatorii parametri de proiectare:

-

diametrul interior 3-4 m;

-

lungimea 10-12 m;

-

incarcarea volumica< 1.0 GJ (m 3

x h} incarcarea pe suprafata < 1.0 GJ (m x h)d

-

temperatura de incinerare - pana la 1300 C;

-

camasa de otel cu protectie refractara 250-500 mm.

1.4.4.2.2.

Zona de amestec/camera de combustie

lnaintea zonei de post-combustie este o zona de amestecare, in care curentii de gaze reziduale din camera de incinerare sunt dispersati si, daca este necesar, se mareste continutui de oxigen. Aceasta se poate realiza prin adaugarea de aer secundar, prin punerea in functiune a arzatoarelor si prin folosirea de elemente constructive care sa influenteze curentul.

Continutul de oxigen poate fi marit prin

introducerea

de aer secundar. Temperatura gazelor reziduale poate fi ridicata suplimentar folosind arzatoarele. Zona de amestecare este apoi denumita o camera de combustie. Arzatoarele pot

tunctiona

cu deseuri gazoase, lichide si pulverizate si/sau combustibili suplimentari. Cand deseurile sunt introduse in camera de combustie, conditiile de functionare impuse in camera de post-combustie variaza tinand cont de tipul deseurilor incinerate.

Fiecare camera de combustie este echipata cu arzatoare amplasate tangential sau poligonal unele fata de altele.

1.4.4.2.3.

Sistemul de extragere al zgurii

.

Scopul sistemului de extragere al zgurii este sa indeparteze si sa raceasca reziduurile solide rezultate in cuptorul rotativ. De asemenea, si de a asigura o inchidere ermetica pentru cuptorul rotativ si camera de incinerare.

ln mod obisnuit sunt folosite instalatii cu extragerea umeda a cenusii (screpere si pompe de apa cu piston).

lnstalatia trebuie sa fie corespunzatoare pentru alimentarea cu zgura fin granulata,

aglomerari de bulgari de zgura, la fel ca si cu obiectele voluminoase. De asemenea, sa asigure

suficient aer pentru camera de incinerare, o racire si amestecare a zgurei si o separare adecvata a apei folosite pentru racirea zgurei din materialul extras.

1.4.4.2.4.

Zona

de

post-combustie

Zona de post-combustie începe dupa ultimul punct de introducere a aerului secundar sau dupa ultimul arzator.

Timpul de stationare al gazelor reziduale in zona de post-combustie este de cel putin 2 secunde, depinzand de alte conditii de post-combustie, la temperaturi in domeniul 180-1100° C. Pentru a mentine temperatura impusa, zona de post-combustie este prevazuta cu captuseala izolanta.

Daca se incinereaza deseuri periculoase cu un continut de peste 1% substante organice halogenate, exprimate ca clor, temperatura trebuie sa fie de minim 1100° C.

Zonele post-combustie pot avea sectiunea transversala circulara sau rectangulara. O sectiune transversala circulara poate intari protectia din caramida refractara.

1. 4.4.3. Unitatea de incinerare pentru namolurile municipale

Pentru incinerarea numai a namolurilor de canalizare sunt folosite urmatoarele sisteme de .incinerare: cuptoare cu pat fluidizat, cuptoare in trepte, cuptoare in trepte cu pat fluidizat.

Cuptoare cu pat fluidizat

Cuptoarele in pat fluidizat sunt alcatuite, in principal, dintr-o placa de distributie a aerului ovala cu combustie cilindrica sau o camera cu strat fluidizat deasupra cu o camera de post­ combustie dedesubt. Patul fluidizat este alcatuit dintr-un strat de nisip cu inaltimea de aproximativ 1 m (marimea granulelor 0,5-3 mm).

Pentru functionare, in anumite situatii, aerul de combustie preincalzit este introdus prin placa de distributie a aerului in camera de combustie sau camera de pat fluidizat prin fluidizarea stratului de nisip si crearea stratului fluidizat adecvat.

Namolul de canalizare deshidratat este introdus la partea superioara a cuptorului sî, în mod normal, distribuit peste sectiunea transversala a camerei de combustie Namolul de canalizare este intai uscat si apoi degazeifLcat si gazeificat, iar in final oxidat si ars.

Gazele reziduale rezultate, continand produsi din degazeificare si gazeificare, ajung in camera de post-combustie, unde acesti componenti volatili sunt arsi. Temperatura in stratul fluidizat este de cca. 750° C si chiar mai mare. ln camera de post- combustie, temperatura trebuie sa depaseasca 850° C, iar timpul de stationare pentru gazele reziduale trebuie sa fie de cel putin 2 secunde.

Arderea are loc sub punctul de topire a cenusii. Schimbul de caldura si substante in stratul fluidizat este aproape ideal si se obtine o buna ardere completa.

Caldura gazelor reziduale poate fi folosita pentru generarea de abur in boilere. Caldura gazelor reziduale poate fi folosita pentru generarea de abur in boilere conventionale si, ulterior, pentru generarea de electricitate sau agent termic.

Partea necombustibila din namolul de canalizare - cenusa- este indepartata cu gazele reziduale si separata, in final,

in

unitati de filtrare.

ln conditii favorabile (nereducerea valorii calorifice datorate fermentarii, o buna preincalzire a aerului), o autosustinere a incinerarii namolului de canalizare este posibila fara combustibili suplimentari. Altfel, trebuie adaugati combustibili suplimentari (motorina sau gaze naturale).

Oricum, este de asemenea posibila, pentru uscarea partiala a namolului, a aburului

Gaze de ardere epurate

tl-=---'--•

Intrare apa scruber

Scruber

Nisip

Combustibi _ l auxiliar

I

•

•

I.

i .....

=.=.:: .;:=:;:

..

:::::=:i,4----

.Jl),C===)l/)ii

Deseuri menajere

Combustibil

Aer

generat prin recuperarea caldurii din gazele reziduale si continuarea autosustinerii incinerarii cu acest namol preuscat.

Cuptoare in trepte

Cuptoarele in trepte se clasifica conform directiilor relative de deplasare a gazelor reziduale si a namolului de canalizare (contracurent sau paralel).

Cuptorul in trepte in contracurent

este alcatuit dintr-un cilindru de otel vertical cu protectie refractara, care este compartimentat in mai multe trepte cu captuseala refractara.

Namolul circula din partea superioara spre partea inferioara si este transferat de la o treapta la urmatoarea cu ajutorul unor palete circulare. Aerul introdus in cuptor poate fi returnat

in sistem ca aer de combustie preincalzit. Namolurile de canalizare sunt uscate in treptele superioare si incinerate la cca. 800° C in treptele intermediare si descarcate la baza cuptorului ca cenusa. Aerul

de

combustie este alimentat prin arzatoarele si treptele de la baza cuptorului si este suplimentar preincalzit de cenusa fierbinte. Daca valoarea calorica a namolului este insuficienta pentru uscare si autosustinerea combustiei, aceasta situatie poate fi compensata cu arderea auxiliara de motorina sau gaze naturale sau prin amestecarea cu substante avand valori calorice superioare (praf de carbune).

ln cazul

cuptoarelor in trepte in curent parafei,

gazele reziduale din diferitele parti ale zonei de combustie sunt evacuate in afara cuptorului, in treapta superioara si introduse direct in zona de uscare.

Zonele de combustie si uscare sunt separate cu sisteme de blocare, ceea ce înseamna ca namolul uscat poate fi optional scos pentru alte folosinte.

Cuptor in trepte cu pat fluidizat

Cuptorul in trepte cu pat fluidizat este o combinatie intre un uscator in trepte montat intr­ un cuptor in pat fluidizat, in scopul combinarii avantajelor ambelor sisteme. ln acest cuptor combinat, o parte din gazele de combustie fierbinti din cuptorul in pat fluidizat sunt transferate in uscator, evaporand astfel apa continuta in namolul alimentat. Vaporii rezultati sunt introdusi in zona de combustie impreuna cu aerul de combustie incalzit in timpul racirii arborelui tubular si astfel dezodorizat. Dupa ce sunt evacuate din cuptor, gazele reziduale incarcate cu cenusa la temperatura de 900° C sunt introduse intr-o camera de post-ardere, iar apoi intr-un schimbator de caldura putand fi refolosite.

Ca urmare a preuscarii namolului in cuptorul in trepte in pat fluidizat, suprafata stratului fluidizat si cea a sectiunii transversale a cuptorului poate fi mai mica decat cea a cuptorului conventional cu pat fluidizat.

1.4.5.

Principii fundamentale

Maximul arderii complete trebuie sa fie realizat in unitatea de incinerare. Continutul de oxigen, temperatura si timpul de stationare in zona de post-combustie sunt folosite ca parametrii de referinta pentru calitatea gazelor reziduale arse complet. De asemenea, amestecarea este un parametru nu mai putin important. Parcametrii sunt stabiliti in camera de incinerare si camera de combustie in functie de excesul de aer si nu pot fi reglati independent unul de celalalt. La o anumita capacitate termica, volumul mare de aer in exces produce un continut mare de oxigen la o temperatura mica a gazelor reziduale. Volume mici de aer reduc debitul volumetric de gaze reziduale si continutul in oxigen si mareste temperatura gazelor reziduale.

1.4.6.

Evacuari de siguranta

Un cos de urgenta, valva de control a presiunii sau o linie de by-pass poate servi ca o evacuare de siguranta pentru a preveni pagubele in statie in cazul unui accident datorat greselior de exploatare. Cosurile de urgenta sunt in general intalnite numai in statiile care incinereaza deseuri periculoase.

Un cos de urgenta amplasat deasupra zonei de post-ardere raspunde cu intarziere in caz de accident datorat varfurilor de presiune, dar permite descarcarea controlata a gazelor reziduale, separarea boilerului de zona de post-ardere in caz de accident.

Valvele de control a presiunii elimina rapid varfurile de presiune. ln functie de rezistenta curentului din sistemele de curatare a gazelor reziduale si tipul de curatare a șazelor reziduale (in particular sisteme catalitice cu temperaturi de functionare mai mari de 300 C), liniile de by­ pass pot fi necesare pentru parti ale sistemului de curatare a gazelor reziduale, pentru a preveni

arderea inversa

la

punctul de incarcare a combustibilului, acumularea de fum in camera boilerului si reactii nedorite pe perioada epurarii gazelor reziduale.

Luand treptat masuri tehnice si organizatorice este posibila asigurarea deschiderii evacuarilor de siguranta numai in caz de urgenta (pericol pentru angajati si risc de daune serioase statiei) si ca timpii de deschidere a sistemelor in cazul unui accident vor fi redusi cat mai mult posibil.

Zona de post-ardere si generatorul de ardere trebuie proiectati in asemenea mod incat o scurta crestere a presiunii datorate incarcarii de materiale cu valori calorice foarte mari (ex. ambalaje) sa nu solicite ca evacuarea de siguranta sa intre in functiune.

Cand cosul de urgenta este deschis, incarcarea cu deseuri a incineratorului este intrerupta automat.

Evacuarile de siguranta sunt proiectate astfel incat sa asigure evacuarea in siguranta a gazelor reziduale. lnsts:1latiile de siguranta pentru deschiderea· automata a cosului de urgenta trebuie sa fie alimentate cu energie electrica care poate fi din retea sau dintr-un generator de energie.

Deschiderea evacuarilor de siguranta si perioadele de deschidere a acestora sunt automat detectate si înregistrate.

1.4.7.

Racirea gazelor reziduale si recuperarea ca/durii

Deseurile fac parte din resursele energetice secundare combustibile. Resursele energetice secundare (r.e.s.) reprezinta cantitatile de energie sub toate formele (inclusiv sub forma de deseuri combustibile), care contin inca un potential energetic ce poate fi utilizat in trei directii: termica, electroenergetica si combinata.

Recuperarea in directie termica are loc prin utilizarea aburului sau a apei calde

obtinute in instalatiile recuperatoare de caldura, pentru alimentarea cu caldura a proceselor: tehnologice, de incalzire, ventilatie, climatizare, frig a unor consumatori industriali, cat si alimentarea cu apa calda menajera a consumatorilor urbani.

Cantitatea de energie recuperata este data de produsul dintre masa deseurilor tratate (M), puterea calorifica inferioara a acestora (PCI) si randamentul termic al ansamblului cuptor incinerare-cazan recuperator

('lCR):

Q

=

M. PCI.

llcR

[kwh]

unde

11cR

poate lua valori in intervalul 0,5 - 0,75 in functie de puterea calorifica a deseurilor.

Cantitatea de abur produsa in cazanul recuperator se determina cu relatia:

M

ab

=

PCI·

11

CR

[kg abur/kg deseuri menajere]

M

unde: PCI reprezinta puterea calorifica inferioara a deseurilor, in kJ/kg

11cR -

randamentul termic al ansamblului cuptor incinerator-cazan recuperator

.6.1 - diferenta intre entalpia aburului produs in cazan si entalpia apei de alimentare, in

kJ/kg.

ln figura urmatoare se prezinta schema generala a utilizarii caldurii gazelor de ardere

rezultate din incinerarea deseurilor pentru alimentarea cu caldura atat a consumatorilor industriali, cat si urbani.

---l-----

su praîncâlzitor

economizor

schimbător abur-apă

gene.rator de abu.r

degazor

f------l

t-------l[Af

+-1

rețea de abur (soluția l)

rețea de apă fierbinte (soluția

2.)

a_1:iă tratată chimic:

apă de retur

pompă de alimenta1e

rezer..-or de condensat

Utilizarea caldurii gazelor de ardere pentru alimentarea cu caldura.

Schema de alimentare cu caldura cu principalele sale elemente componente este realizata in doua variante, din punct de vedere al naturii agentului termic primar din reteaua de distributie:

•

agentul termic primar este aburul cu parametrii cuprinsi in domeniul presiunii de 1O - 32 bar cu o supraincalzire de 1O - 30°C

•

agentul termic din reteaua de distributie este apa fierbinte cu temperaturi de 130 - 180°C .

Aceasta este produsa fie direct intr-un cazan de apa fierbinte, fie intr-un schimbator de caldura abur-apa fierbinte.

Pentru alegerea sistemului de proiectare a generatorului de abur sau apa calda (boiler), urmatoarele criterii sunt importante:

-

o fiabilitate ridicata cu o uzura redusa;

-

o buna posibilitate de curatire pe durata exploatarii si intretinerii;

o admisie redusa de aer nejustificat in exploatare prin sistemul de evacuare a zgurii si cenusii si ferestrele de inspectie;

-

functionare sigura pe perioada fluctuatiilor în alimentarea cu caldura.

Boilerele din incineratoarele de deseuri au sisteme de racire a gazelor reziduale sub temperatura de topire a cenusii (schimbatoare de caldura), si scaderea temperaturii la nivelul tuburilor schimbatoarelor sub 400 °C reduce nivelul de coroziune datorat clorului. Racirea corespunzatoare a gazelor reziduale este absolut esentiala pentru eliminarea pericolului de coroziune si a nivelului acestuia.

Aburul este generat, in principal, cu sisteme de circulatie naturala, dar se pot folosi si sisteme cu circulatie fortata. Caldura poate fi folosita in cadrul statiei de incinerare, furnizata ca atare in exterior sau folosita pentru producerea de energie electrica.

1.4.8.

Epurarea gazelor reziduale

Dupa arderea completa, epurarea gazelor de ardere este cea mai importanta posibilitate de a controla nivelul emisiilor evacuate din incinerator (vezi paragraful 2.4.).

Pentru separarea substantelor din gazele reziduale evacuate din camerele de ardere a incineratorului sau de la boiler pot fi folosite mai multe procedee pentru alegerea si proiectarea carora trebuie luate in considerare urmatoarele elemente:

-

substantele reziduale specifice din gazele reziduale;

-

tipul, volumul si schimbarile continutului gazelor reziduale;

-

concentratiile maxime admisibile ale poluantilor in gazele epurate;

-

evitarea, minimizarea si epurarea apelor uzate evacuate din instalatii;

-

perspective in functionare (coroziune, uzura, imbacsire instalatiilor);

-

temperatura gazelor la evacuarea din cosul de dispersie;

-

evitarea, recuperarea si depozitarea reziduurilor;

-

disponibilitati

de

suprafete pentru depozitarea reziduurilor.

1,4.9. Aparatura

de

urmarire

a

insta/atiilor

Aparatura de urmarire este necesara pentru monitorizarea exploatarii corecte a arderii, producerii de

abur

si nivelului de epurare a gazelor reziduale si pentru prevenirea aparitiei de situatii neprevazute in functionare.

Nivelul de monitorizare si urmarire a acesteia depinde de tipul de deseu incinerat si de cerintele legale (confo m HG 128/2002).

Dupa alegerea aparaturii si a punctelor de amplasare a acestei aparaturi trebuie acordata atentie reproductibilitati adecvate si fiabilitatii functionale necesare a aparaturii.

1.5.

Alte tehnologii

.

Suplimentar incinerarii in cuptoare cu gratare sau rotative se cunosc sau se folosesc si alte tehnologii pentru tratarea termica a deseurilor solide.

Alegerea procesului pentru tratarea termica a deseurilor solide depinde de tipul deseului, compatibilitatea cu protectia mediului si eficienta economica. Procesele pot fi folosite pentru tratarea unui anumit tip de deseu sau pentru tratarea anumitor substante .

Conditiile specifice impuse unui anumit proces ales depind de tipul de tratare solicitat:

-

eliminare;

-

recuperarea energiei;

-

recuperarea materialelor reciclabile.

Desi tehnologia de incinerare cu cuptor rotativ, testata si dovedita ca eficienta la scara industriala, continua sa fie folosita pentru eliminarea unei game largi de deseuri industriale si procesele de combustie termica s-au dovedit, in principiu, corespunzatoare anumite procesee speciale sunt folosite pentru recuperarea deseurilor refolosibile sau/si pentru eliminarea unor anumite substante. ln acest context, se observa, pe plan mondial, o tendinta spre cresterea folosirii in statiile de producere a energiei si in statiile de incinerare de deseuri, in special ,

cu puteri calorice relativ ridicate (Figura nr. 2, Figura nr. 3).

1.5.1.

Clasificarea proceselor

Diferitele procese termice pot fi clasificate, in functie de actiunea de oxidare specifica, in urmatoarele grupuri:

-

procese de incinerare in care compusii organici sunt oxidati in totalitate in carbon organic si apa; procese de piroliza si gazeificare care au loc din punct de vedere spatia! si simultan intr-o singura camera de combustie;

-

procese de degazeificare/piroliza in care este necesara adaugarea de caldura si eliminarea oxigenului, astfel incat compusi cu structura moleculara complexa sunt redusi la compusi cu structuri simple; produsii obtinuti urmeaza sa fie tratati in continuare;

Deseu

Co +H2+

Post combustie

sau

uscare

Valorificare gaze

Q

piroliza

racirea cenusii

Reziduu

Gaz de piroliza

Piroliza de joasa temperatura

-

procese de gazeificare in care volume controlate de gaze continand oxigen sunt adaugate pentru oxidarea partiala a matricei organice a deseului.

ln general, procesele sunt combinate, procesele de piroliza si gazeificare avand loc în cadrul unui proces de incinerare in contracurent (Figura nr. 2).

Procesele de hidrogenare reprezinta o varianta de tratare termica speciala, in cadrul carora se adauga hidrogen la temperaturi înalte pentru a se produce reactia. Oricum, ceea ce au

_ în comun toate procesele mentionate este necesitatea epurarii gazelor rezultate si a gazelor de ardere.

1.5.2.

Alte tehnologii

Alte tehnologii sunt prezentate in Tabelul nr. 1, pentru fiecare caz in parte impreuna cu diferitele nivele de dezvoltare si de aplicare în prezent.

1.6

Tratarea termica a deseurilor prin coincinerare

De cand deseurile si combustibilii alternativi sau combustibilii secundari produsi din acestea au fost acceptati ca surse de energie ,

sunt folositi tot mai mult ca substituenti ai combustibililor traditionali în procesele industriale, in principal, in centralele electrice, fabricile de ciment si otelarii.

Deseurile municipale nu sunt, de regula, considerate materie prima pentru sistemele industriale de ardere si sunt folosite numai in calitate de combustibili alternativi.

Datorita densitatii lor precum si proprietatilor fizice si chimice, un mare numar de deseuri de productie sunt folosite, în special, în sistemele de ardere industriala. Uneori, datorita proprietatilor fizice si chimice, justifica investitii pentru facilitarea folosirii lor in arderea industriala. O substanta des utilizata de centralele electrice si in fabricile de ciment este namolul municipal.

Folosirea deseurilor in sistemele de ardere industriala (coincinerare) tine cont de faptul ca acestea din urma nu sunt, in mod normal, proiectate pentru a asigura si controlului emisiilor de metale grele volatile (in special Hg). Ca urmare,

folosirea deseurilor in procesul de coincinerare trebuie analizata de la caz la caz.

1.6.1.

Centrale electrice

Centralele electrice ca uzine producatoare de electricitate sunt proiectate pentru folosirea eficienta a combustibililor conventionali. Chiar si acestea sunt problematice in multe cazuri si pe durata procesului cauzeaza degradare si corodare, care tind a fi accentuate apoi prin utilizarea combustibililor alternativi.

Folosirea deseurilor si a combustibililor înlocuitori derivati din deseuri este limitata de urmatoarele elemente:

-

posibilitatile de depozitare ale centralelor electrice;

-

cerintele de pretratare a deseurilor pentru a le aduce într-o forma utilizabila sistemelor de ardere particulare in instalatiile de ardere folosite;

-

comportarea deseurilor pe durata procesului de combustie, respectiv reducerea procesului de combustie prin depunerea pe peretii cuptorului, aparitia coroziunii si influentarea sistemelor de epurare a gazelor uzate;

-

efectele

la

nivelul emisiilor de poluanti in ceea ce priveste reziduurile din procesul de combustie si reziduurile din sistemele de epurare a gazelor reziduale.

Depozitarea deseurilor

Deseurile si combustibilii înlocuitori folositi de centralele electrice trebuie depozitati într-un mod corespunzator atat pentru o buna functionare a centralelor, cat si pentru protectia mediului. Dificultatile reprezentate de depozitarea deseurilor pot fi evitate prin planificarea aprovizionarii, dar chiar si asa uneori trebuie sa existe silozuri, rezervoare si zone speciale de stocare.

Pretratarea deseurilor

Manevrarea deseurilor lichide poate crea uneorL probleme si din aceasta cauza din motive de securitate (risc de explozie), namolul municipal trebuie sa fie de regula complet fermentat.

Combustibilii sub forma de pulbere pot fi incarcati direct in arzatorul principal si necesita un arzator special pentru solide. Combustibilii inlocuitori formati din bucati mari trebuie sa fie taiati sau/si macinati, in functie de sistemul de ardere.

Gazeificarea este considerata ca o metoda potrivita de pretratare a deseurilor inainte de coincinerare. Degradarea termica a compusilor de carbon implica din punct de vedere tehnic o reactie de gazare si o reactie de oxidare, reactii care împreuna determina combustia.

Reactoarele folosite astazi sunt, in principal, tubul cilindric rotativ si patul fluidizat.

Gazeificarea face posibila separarea poluantilor si a impuritatilor înaintea reactiei de oxidare. Din aceasta cauza, metalele sunt prezente de obicei sub forma aliajelor, in timp ce produsii organici reziduali pot fi returnati in reactor pentru o degradare completa.

Gazele eliberate de poluanti si impuritati se pot înmagazina in cantitati mai mari, însa limitat si pot fi folosite drept combustibil.

Efectele asupra arderii

Din punct de vedere teoretic, capacitatea de topire a carbunelui reprezinta un factor important pentru alegerea si functionarea sistemelor de ardere.

ln camera de topire a sistemului de ardere, schimbarile in capacitate a carbunelui pot provoca blocaje in dispozitivele de descarcare ale cuptorului si pot produce daune datorate topirii captuselii refractare daca vascozitatea este redusa.

Capacitatea de topire poate mari riscul de degradare al statiei, datorita aderarii particulelor de cenusa provenite din gaze pe suprafete din camera de topire si din sistemele de ardere uscata. Datorita acestor depuneri, functionarea sistemului de ardere cu pat fluidizat poate fi afectata.

ln timpul incinerarii, componentele volatile anorganice sunt eliberate in mediul gazos. Continutul unor asemenea componente - în principal saruri - este de obicei semnificativ mai mare, datorita deseurilor decat datorita combusibililor conventionali. Cand aceste componente se condenseaza

pe

suprafete incalzite, produc de multe ori coroziune si degradare puternica, datorita tendintei lor de a adera la cavitati si pori.

Efectele asupra sistemelor de epurare ale gazelor reziduale

Tipurile compusilor clorinati din deseuri sunt mai multe si mai diversificate decat cele din combustibilii conventionali. Acesti compusi pot fi separati prin instalatii de desulfurare a gazelor reziduale, dar numai pentru valori ale concentratiilor nu foarte ridicate.

Sistemele de epurare a gazelor reziduale în centralele electrice au o eficienta ridicata în ce priveste substantele necarbonice si neuleioase de tip asociat. Aceasta înseamna ca emisiile de poluanti ce le depașesc pe cele din combustia combustibililor standard · sunt greu detectabile, datorita proportiei mici comparativ cu cantitatea totala a gazelor reziduale. Totusi, deoarece sistemele de separare-epurare a gazelor reziduale din centralele electrice nu sunt destinate deseurilor, exista inevitabil substante ce necesita o atentie speciala. Acestea includ mercurul, a carui concentratie in combustibilii secundari (deseuri) putand conditiona coincinerarea acestora în centralele electrice. Pe de alta parte, PCDDs/Fs nu ridica probleme deoarece principalul combustibil cantine de regula o cantitate suficienta de sulfura pentru a preveni reactii

ale compusilor aromatici slab clorinati.

Principalii poluanti din sistemul de apa uzata sunt componentii solubili (saruri) prezenti în cantitati si concentrati mari.

Efectele asupra cenusii

Cenusa din sistemele de ardere a carbunelui este reutilizata la scara larga. Este improbabila impunerea de restrictii in folosirea cenusii rezultate din arderea deseurilor, datorita poluarii ce rezulta din coincinerarea deseurilor. ln prezent cenusa este folosita, in principal, in producerea de beton si in industria de ciment; ca urmare cenusa trebuie sa indeplineasca conditiile de calitate solicitate, de aceea cenusa este verificata individual la fiecare statie de incinerare. Obtinerea autorizarii pentru folosirea cenusii in procesele de coincinerare este de aceea foarte importanta, dat fiind marile cantitati de cenusa implicate.

1.6.2.

Fabrici de ciment

Un

_ aspect esential in fabricarea cimentului ii repre2.inta producerea clincherului in cuptorul rotativ. Materia prima pentru producerea clincherului din ciment este uscata si incalzita la cca

1450°

C si, datorita reactiilor chimice ce au loc, se formeaza clincherul de ciment.

Cuptoarele rotative folosite se bazeaza pe procedeul uscat cu cicloane preincalzitoare. Productia de clincher poate fi realizata, in anumite cazuri, folosind procedeul semiumed Indiferent de metoda de fabricare, obtinerea clincherului este, de fapt, un proces de conversie in care materialele folosite (combustibili si materii prime) sunt consumate sau integrate in produsul final.

Datorita temperaturile înalte din cuptorul de ciment, continutul organic al deseurilor folosite ca si combustibi alternativi este distrus in totalitate. Caracteristicile tehnice ale procesului de fabricare a clincherului, in cazul folosirii combustibililor secundari,

sunt urmatoarele:

-

timp de stationare al gazelor reziduale in cuptorul rotativ de cca 8 secunde la temperaturi de peste

1200°c;

-

timp de stationare a gazelor reziduale in al doilea focar de ardere (in cazul cuptoarelor cu precalcinator) de minim 2 secunde la o temperatura de peste 850°C;

-

absorbtia componentilor gazosi, cum ar fi HF, HCI si SO 2

in materia prima alcalina si o puternica fixare a particulelor de metale grele;

-

cenusa rezultata in urma combustiei totale este inglobata ca parte componenta a clincherului format, rezultand simultan o recuperare atat materiala cat si energetica a deseurilor

-

fixarea din punct de vedere chimic si mineralogic in clincher a elementelor aflate in concentratii foarte mici (urme);

Caracteristicile combustibililor secundari folositi in producerea clincherului trebuie sa fie cat mai precis dozate , la fel ca si cele ale materiilor prime si combustibililor conventionali. ln anumite cazuri, aceasta necesita o etapa de procesare premergatoare procesului de producere a cimentului.

Scopurile etapei de procesare premergatoare procesului de producere a cimentului sunt:

-

indepartarea impuritatilor, cum ar fi metale, sticla, ceramica si alte substante minerale care pot dauna echipamentelor· de

producere a cimentului; in acelasi timp se obtine o reducere a poluarii;

-

imbunatatirea manevrabilitatii: transport, manevrare materiale,dozare

-

marirea omogenizarii;

-

adaptarea la cerintele particulare ale procesului de incinerare, de exemplu prin cresterea valorii calorifice sau a reactivitatii.

Efectele incinerarii deseurilor asupra emisiilor de gaze poluante

Incinerarea deseurilor nu are efect asupra emisiilor de praf

in

timpul procesului de producere a clincherului. Emisiile de metale grele pe durata productiei de clincher depind de comportamentul diferitelor metale grele in cuptorul rotativ, gradul de incarcare si eficienta separarii sistemului de desprafuire.

ln practica, utilizarea deseurilor poate

duce la o crestere

sau micsorare a cantitatii anumitor elemente introduse in cuptor. Datorita puternicei tendinte a schimbatorului de caldura, precum si a sistemului de epurare a gazelor reziduale, de a retine si ingloba particulele de metale grele, efectele folosirii deseurilor asupra emisiilor de metale grele sunt nesemnificative. Mercurul indepartat prin instalatiile de desprafuire este prezent sub forma de particule sau vapori in functie de temperatura gazelor reziduale. Pentru limitarea emisiilor de mercur prin gazele reziduale ar putea fi necesara limitarea cantitatii de mercur din deseurile introduse in instalatiile cuptorului.

Compusii anorganici din gazele reziduale - NOx, HCI si HF - nu depind de alegerea tipurilor de combustibili

utilizati si, din informatiile actuale, nu sunt semnificativ afectati de utilizarea deseurilor. Acelasi lucru este valabil si pentru alte elementele componente ale emisiilor, ex. SO2, CO si TOC, daca deseul este incinerat in scopul producerii de energie. Incinerarea in cuptorul rotativ asigura concentratie scazuta de dioxine si furani in emisiile de gaze reziduale. Deseurile ce pot cantine impuritati relevante de substante organice persistente, ex. uleiuri uzate continand PCB, sunt introduse in focarul principal de ardere.

Efectele incinerarii deseurilor asupra calitatii produsului final

Deseurile folosite in procesul de producere a clincherului pot schimba concentratia anumitor elemente in produsul final, de aceea este necesara o analiza fizico

-

chimica complexa inainte de a fi introduse in cuptor spre coincinerare

1.6.3.

Otelarii

Spre deosebire de cele doua procese enumerate mai sus, combustibilul utilizat in industria otelului are atat functia de producere de caldura, cat si de a lega chimic oxigenul din

minereu de carbonul prezent disponibil, rezultand astfel un efect reducator. De aceea folosirea deseurilor si a combustibililor secundari este considerata atat o utilizare termica cat si materiala. ln otelarii deseul si combustibilul alternativ (de obicei deseuri din plastic) sunt incarcati

impreuna cu uleiul de cocserie.

O parte

din

impuritatile si poluantii continuti de deseuri si combustibilii secundari este inglobata in produsul final (otel) si o alta parte evacuata

in

emisii si reziduuri. Aceste doua elemente definesc limitele utilizarii combustibilului alternativ

.

2.

Masurile de control a emisiilor

2.1.

Generalitati

Conditii favorabile de emisie se obtin prin adaptarea tehnologiilor si a modurilor de operare a instalatiilor la cantitatea si compozitia deseurilor ce trebuie eliminate, prin construirea si operarea optima a instalatiilor in concordanta cu informatiile continute in prezentul normativ.

ln special, pentru deseurile periculoase trebuie elaborat un registru de functionare a instalatiilor de incinerare sau coincinerare in corelare cu tipurile de deseurile ce pot fi eliminate, in scopul prevenirii situatiilor ce pot cauza emisii necontrolabile, ce depasesc limitele admise .

Prin registrul de functionare se specifica ordinea si tipurile de deseuri, pentru ca materialele alimentate in instalatie sa poata fi omogenizate in functie de conditiile de ardere si emisie.

•

ln proiectarea si functionarea optima a sistemelor de control a emisiilor trebuie facuta o distinctie intre urmatoarele activitati:

-

acceptarea si depozitarea deseurilor;

-

arderea si recuperarea caldurii;

-

epurarea gazelor reziduale;

-

tratarea apei uzate - daca este cazul;

-

tratarea reziduurilor- daca este cazul.

2.2.

Controlul emisiilor la receptia si in timpul depozitarii deseurilor

Deseurile livrate pot fi poluante pentru apa, sol si aer. Mai mult, ele pot cantine substante usor inflamabile sau combustibile. Proiectarea si operarea dispozitivelor de receptie si depozitare a deseurilor trebuie sa tina cont de aceste proprietati fizice.

2.2.1.

Stafiile de receptie si descarcare

a

deseurilor

Statiile de receptie trebuie proiectate astfel incat sa asigure prelevarea in conditii de siguranta a probelor care urmeaza a fi analizate in laborator.

Statiile de descarcare trebuie proiectate astfel incat sa asigure depozitarea, pe perioada limitata, a deseurilor in spatii deschise si/sau inchise, care sa corespunda conditiilor impuse de protectia muncii si a mediului inconjurator. ln ambele zone, solul trebuie impermeabilizat cu materiale rezistente la actiunea deseurilor depozitate, sisteme de colectare a lichidelor si evacuare, protectie impotriva ploii.

2.2.2.

Depozitarea deseurilor solide

Marimea depozitelor depinde de tipul si cantitatea deseurilor ce urmeaza a fi incinerate .

ln cazul in care se aprovizioneaza statia de incinerare cu diferite tipuri de deseuri solide, trebuie prevazute spatii pentru depozitare separata si pentru amestecarea deseurilor.

Deseurile uscate si cele care nu contin solventi sunt depozitate temporar in buncare inchise.

Pentru evitarea emisiilor de miros si praf din aceste buncare, trebuie mentinuta o presiune redusa, prin evacuarea periodica a aerului din buncar. Cu acest aer se va alimenta arderea. Cand sistemul de ardere este oprit, emisiile se pot preveni prin redirijarea catre un alt

sistem de ardere sau camera de postcombustie termica, utilizarea de filtre, descarcarea prin cosul de fum sau prevenirea emisiilor din buncar prin aplicarea unei strat de spuma.

Deoarece este imposibila evitarea introducerii solventilor continand lichide si solide împreuna (ex. carpe îmbibate cu produse petroliere), deseurile periculoase sunt înmagazinate in buncare deschise. ln acest caz, ventilatia naturala previne formarea de amestecuri de aer/ gaze explozive. Acest procedeu este utilizat doar daca nu cauzeaza probleme in zonele învecinate.

Trebuie sa se asigura protectie contra incendiilor cu echipamente de stingere a focului (instalatii de stingere cu spuma, hidranti de apa pentru stingere a focului) si contra efectelor apelor meteorice. Unele buncare pentru deseuri sunt prevazute cu sisteme de detectare rapida a focului (termograf cu infrarosu).

La incinerarea deseurilor periculoase, camerele buncarelor sunt construite cu doi pereti (ex. un perete de beton cu strat de otel pentru protectie si unul din material impermeabil).

2.2.3.

Depozitele pentru deseurile pastoase

Deseurile pastoase nepompabile sunt înmagazinate in depozite pentru namol, construite astfel incat din depozite sa nu se scurga materialele lichide.

Deseurile pastoase pompabile sunt înmagazinate in tancuri sau containere închise. Aerul rezidual contaminat trebuie colectat si incinerat sau epurat prin procedee chimice, fizice sau biologice.

Trebuie sa se asigura protectie contra incendiilor cu echipamente de stingere a focului (instalatii de stingere cu spuma, hidranti de apa pentru stingere a focului) si contra efectelor apelor meteorice.

2.2.4.

Depozitarea deseurilor lichide

Deseurile lichide se depoziteaza in containere închise, iar pe durata umplerii, trebuie folosite dispozitive de evacuare a gazelor, iar aerul evacuat este colectat. Statiile deschise de transfer trebuie echipate cu un extractor de aer. Gazele extrase si aerul evacuat sunt alimentate la un sistem de ardere sau la un sistem de epurare a gazelor reziduale.

Cand sistemul de ardere este oprit, deseurile lichide pot fi acceptate doar intr-o statie deschisa de transfer (pentru deseurile livrate in butoaie) sau in rezervoare (pentru deseurile livrate cu autocisterne), daca sunt luate masurile de control al emisiilor (ex. masuri de evacuare a gazelor sau sistem de epurare a gazelor'f"eziduale).

2.2.5.

Rezervoarele pentru deseuri periculoase

Pe langa prevederile din sectiunea 2.2.3, trebuie asigurat echipament de evacuare a gazelor pe durata descarcarii si pentru anumite tipuri de deseuri, echipamente de descarcare a gazului inert in exces.

Din motive de siguranta, pentru prevenirea formarii de amestecuri explozibile, stratul de lichid din rezervoarele de depozitare a solventilor trebuie acoperit cu azot.

2.2.6.

Containerele tanc pentru deseuri periculoase din stafiile de transvazare

Containerele tanc sunt, in general, folosite pentru manevrarea lichidelor nemiscibile. Containerele tanc si statiile de golire trebuie sa fie etanse si prevazute cu sisteme de stingere a incendiilor, sisteme de colectare prin drenare pentru scurgeri de materiale, substante de stingere.

ln functie de tipurile de deseuri, materialele folosite trebuie sa fie din otel si protejate împotriva coroziunii si sa fie prevazuti hidranti si sisteme de golire a containerelor folosind gaze inerte.

2.2.7.

Depozitarea si tratarea ambalajelor pentru deseuri periculoase

Ambalajele pentru deseuri periculoase trebuie sa fie perfect etanse. ln zona de depozitare trebuie prevazute sisteme de stingere a incendiilor, sisteme de colectare prin drenare pentru scurgeri de materiale, substante de stingere.

Daca deseurile lichide sunt mutate prin extragere, gazele rezultate trebuie incinerate sau introduse in sistemele de epurare a gazelor reziduale.

Deseurile trebuie depozitate numai in ambalaje intacte si inchise. Din motive de prevenire a incendiilor si, in functie de echipamentele de stingere a focului folosite, ambalajele trebuie depozitate separat (ex:substante continand PCB-uri sau care reactioneaza

cu apa si alte substante ).

De asemenea, trebuie prevazute toate echipamentele si instalatiile pentru protectia impotriva exploziei.

Daca deseurile solide ambalate nu pot fi introduse direct in cuptorul rotativ impreuna cu ambalajele, acestea trebuie tratate. ln cel mai simplu caz, asta presupune golirea ambalajelor cu ajutorul unui dispozitiv de ridicare de tip excavator si o tratare secundara a ambalajelor goale.

Daca este posibil, ambalajele golite se curata si se reutilizeaza. Daca nu este posibila

rel!tilizarea, trebuie tratate termic impotriva substantelor contaminante ce au aderat pe suprafata interioara. Aceasta impune, in general, o reducere a marimii, mai ales in cazul butoaielor de 200 I (presarea cu presa hidraulica).

Pentru reducerea marimii ambalajelor se foloseste din ce in ce mai mult taierea obisnuita. Pentru butoaiele goale sau pentru cele cu substante greu inflamabile se foloseste sistemul de taiere cu doua role hidraulice ce se rotesc in directii opuse. Bucatile de metal obtinute prin taiere sunt introduse in cuptor cu macarele cu cupa cu ghiare.

Echipamentul special de protectie necesar pentru prevenirea si stingerea incendiilor este parte integranta a acestui sistem de taierea ambalajelor.

2.2.8.

Programul de functionare si organizare

a

incinerarii deseurilor periculoase

ln scopul evitarii situatiilor nedorite, deseurile periculoase pot fi depozitate numai atunci cand se cunosc toate datele relevante despre ele si s-a terminat procedura de identificare.

Daca este necesar, deseurile sunt introduse in incinerator intr-un ritm controlat pentru a obtine o ardere uniforma si o incarcare uniforma a sistemului de epurare a gazelor reziduale. ln acest scop trebuie pregatit, periodic, pe baza datelor existente si tinand cont de limitele de performanta ale sistemului de epurare a gazelor reziduale, un program de functionare a incineratorului; prin acest program se stabilesc materialele care urmeaza a fi incinerate, concentratia poluantilor si amestecul de deseuri periculoase ce urmeaza a fi incinerate etc. Materialele ce urmeaza a fi incinerate pot fi omogenizate printr-o amestecare controlata a diferitelor deseuri periculoase. La stabilirea programului de functionare a incineratorului trebuie sa se tina cont de urmatoarele caracteristici ale deseurilor:

-

puterea calorifica;

-

continutul de apa;

-

continutul de halogeni (F, CI, Br, J);

-

continutul de sulfuri si azot;

-

continutul de metale grele;

-

continutul de compusi organici stabili termic (compusi policlorinati aromatici);

-

continutul de carbon fixat (cantitatea de carbon neevaporabil);

-

miscibilitatea;

-

stabilitate termica.

Atunci cand se incinereaza si anumite tipuri de deseuri municipale aceasta procedura de stabilire a unui program de incinerare este de asemenea obligatorie.

2.3.

Controlul emisiei pe durata arderii si recuperarii ca/durii

2.3.1.

lnstalatii

de

incarcare

Toate instalatiile de incarcare trebuie proiectate astfel incat, pe timpul functionarii; cuptorul sa fie etansat retinand cat mai mult posibil gazele de ardere. lnstalatiile de alimentare trebuie sa permita dozarea deseurilor, astfel incat sa se evite situatiile nefavorabile procesului de combustie, cum ar fi lipsa de oxigen, temperatura sub minimul necesar sau fluctuatii importante de presiune si temperatura. Pentru incarcarea deseurilor periculoase semilichide, sistemul de alimentare a aerului trebuie astfel proiectat, incat sa faciliteze o amestecare intensa a deseurilor cu aerul de combustie. Lichidele si deseurile pastoase trebuie sa fie dispersate in cuptor prin atomizare au amestecare mecanica.

Exista situatii in care deseurile pastoase nu pot fi dispersate sau cand nu este avantajos sa fie dispersate, ca in cazul deseurilor al caror timp de ramanere in camera de incinerare dupa atomizare ar fi prea scurt datorita tendintei de aprindere.

lnstalatiile de incarcare sunt prevazute cu inchizatori de siguranta pentru prevenirea emisiei de gaze de combustie si aparitia combustiei inverse.

2.3.2 Camera de incinerare

Pentru a se realiza o ardere completa, trebuie sa se asigure un contact puternic al deseurilor cu aerul de combustie, temperatura adecvata si un timp de postcombustie corespunzator. Anumite deseuri necesita un surplus mare de aer pentru a arde uniform. Canci carbonul fixat depaseste 150-200 kg/h, carbonul elementar poate fi extras cu zgura. ln cazul unei alimentari discontinue si aprinderii spontane a deseurilor periculoase, marimea camerei de incinerare impune nivelul de alimentare cu deseuri, deoarece in tipul incinerarii cea mai mare parte a oxigenului din camera de ardere este folosit pentru oxidarea deseurilor, mai ales canci sunt incinerate deseuri solide si ambalaje.

Proprietatile zgurei din camera de incinerare depind de conditiile de incinerare. Continutul organic rezidual este hotarator cand se evalueaza eficienta arderii totale a zgurei. ln cazul cuptoarelor rotative, topirea poate fi influentata de timpul de stationare si temperatura, in functie de tipul de deseuri.

2.3.3.

Zona de postcombustie

Camera de postcombustie trebuie construita

si exploatata astfel incat in zona de postcombustie:

-

sa se mentina temperatura impusa prin programul de incinerare si o cantitate suficienta de oxigen;

-

printr-o amestecare puternica sa fie evitata formarea curentilor de gaze la diferite temperaturi;

-

timpul de stationare trebuie sa fie suficient pentru oxidarea completa a substantelor organice.

Timpul necesar de stationare al gazelor reziduale in zona de postcombustie depinde de tipul de deseuri incinerate, de metoda de incarcare, de amestecarea cu aerul de combustie si de temperatura. Trebuie facute eforturi in vederea- asigurarii unei distributii cat mai omogene a gazelor reziduale, precum si a timpului de stationare. Aceasta se poate realiza prin modificarea geometriei zonei de postcombustie, a aerului alimentat etc.

Temperatura minima ceruta in intreaga zona de postcombustie a incineratoarelor pentru deseurile municipale si a materialelor combustibile similare este de 850° C, cu un timp de stationare de 2 secunde si un continut minim de oxigen de 6% la volum. Temperatura minima de incinerare deseurilor periculoase (deseuri ce necesita supraveghere speciala) cu continut de

halogen din substantele organice halogenate avand mai mult de 1% masa, exprimate in cloruri, este de 11 oo 0 c.

ln timpul pornirii si opririi instalatiei, sau cand temperatura scade sub limita minima, pentru controlul proceselor pot fi folosite doar gaze naturale, gaze lichefiate, combustibili lichizi usori sau alti combustibili lichizi al caror continut de substante poluante in gazele reziduale nu difera mult de cel al combustibililor usori.

Continutul de oxigen din zona de postcombustie poate fi controlat prin aerul de combustie al sistemului de ardere suplimentar sau prin alimentare secundara cu aer. Chiar si in cazul in care alimentarea camerei de incinerare cu deseuri este discontinua si de aceea consumul de oxigen este neuniform, concentratia de oxigen nu trebuie sa fie sub 6% 02 (gaz uscat) pe o durata mai mare de 1O minute.

Cand se incinereaza exclusiv deseu lichid, continutul de oxigen trebuie sa fie mentinut la valoarea de 3% (gaz uscat).

Formarea curentilor de gaze la diferite temperaturi in zona de potcombustie este de preferat a fi eliminata folosind o zona premergatoare de amestecare. Amestecul poate fi obtinut prin printr-o aranjare a arzatoarelor pentru deseuri lichide, cu o adaugare potrivita de aer secundar si prin masuri speciale (elemente de inducere de turbulente).

ln cazul abaterii de la conditiile minime cerute in exploatare, autoritatile competente pot permite alte valori minime ale temperaturii, timpului de stationare sau a continutului de oxigen, daca se va dovedi prin masurari, dupa darea in exploatare a statiei, ca emiiile, in special cele de hidrocarburi aromatice policiclice, nu depasesc prevederile legale (H.G. nr. 128/2002, anexele nr. 4, nr. 5, nr. 6).

La incinerarea de hidrocarburi halogenate, care cere o supraveghere speciala, la un continut de halogen din substantele organice halogenate peste 1% masa exprimata sub forma de clor, valoarea adecvata a temperaturii este cuprinsa intre 900°C si 1050°C.

Emisiile, in special de PAHS, PCB, PCDD si PCDF nu sunt mai ridicate la aceste temperaturi mai joase. Masurarile la statiile de incinerare a deseurilor a aratat ca la temperatura de incinerare de numai 800°C, a unui timp de stationare de 0.3 secunde si a unui continut de oxigen mai mic de 3%, eficienta arderii totale in camera de postcombustie satisface conditiile minime ale sistemului de ardere Zona de postcombustie trebuie sa fie foarte etansa, in scopul prevenirii scaparii de gaze reziduale incomplet arse in conditii de presiune excesiva si pentru a preveni intrarea de aer fals, care poate duee la formarea de curenti reci, in conditii de vid.

Daca se asigura o iesire de siguranta deasupra camerei de postcombustie

in incineratorul de deseuri periculoase, alimentarea cu deseuri a incineratorului trebuie oprita automat la deschiderea iesirii de siguranta.

Convectia naturala prin iesirea de siguranta si temperaturile captuselii refractare a camerei de incinerare minimizeaza formarea monoxidului de carbon si a compusilor organici pe durata arderii totale finale a deseurilor solide in tubul rotativ.

ln plus, trebuie luate masuri tehnice pentru ca iesirea de siguranta sa fie deschisa doar in cazuri de urgenta. ln cazul unei caderi de putere, tirajul indus al ventilatorului trebuie sa fie continuu, chiar la capacitate redusa, dintr-o sura de energie suplimentara.

2.3.4. Racirea gazelor reziduale si recuperarea ca/durii

Capacitatea schimbatorului de caldura (ex. generatorul de aburi) trebuie sa fie suficienta pentru a echilibra temperatura si fluctuatiile de presiune din combustie, astfel incat temperatura admisa a gazelor reziduale înainte de intrarea in sistemul de epurare a gazelor reziduale sa fie satisfacatoare.

Echipamentul de curatare a suprafetei schimbatorului de caldura este proiectat astfel

incat temperatura specificata a gazelor reziduale a fie satisfacatoare, iar concentratiile pulberilor

totale aditionale

ale

gazelor reziduale sa poata fi reduse in sistemele de epurare (precipitatoare electrostatice).

2.4.

Controlul emisiei prin epurarea gazelor reziduale

Gazele provenite din cuptor sau din instalatiile de racire a gazelor reziduale contin substante care pot fi clasificate, in functie de proprietatile lor fizice si chimice si de echipamentul folosit in proces pentru separarea lor de gazele reziduale, astfel:

-

pulberi;

-

gaze si vapori;

-

monoxid de carbon si substante organice;

-

acid clorhidric, acid fluorhidric, oxizi de sulf si compusi de mercur;

-

oxizi de azot.

Statiile de epurare a gazelor reziduale pentru controlul emisiilor din incinerarea deseurilor cuprind un sistem de instalatii de reducere a pulberilor totale, vaporilor si substantelor gazoase din gazele reziduale. ln functie de procesele de epurare

folosite (fizice si/ sau chimice), instalatiile de separare folosite in epurarea gazelor reziduale pot fi diferentiate dupa cum urmeaza:

•

reducerea emisiilor de pulberi :

•

separare gravitationala;

separare prin filtrare; precipitare electrostatica; precipitare prin metode umede.

•

reducerea emisiilor de vapori si gaze separare prin adsorbtie;

separare prin absorbtie; separare prin procese catalitice.

ln multe statii de epurare a gazelor reziduale se utilizeaza simultan diferite procese de

separare.

ln incineratoarele de deseuri, instalatiile din statiile de epurare a gazelor reziduale folosite depind de compozitia gazelor reziduale, de valorile extreme estimate ale concentratiilor poluantilor si de fluctuatiile concentratiilor poluantilor din gazele reziduale.

Scopurile recuperarii si eliminarii • deseurilor au o influenta importanta in alegerea proceselor optime de epurare a gazelor reziduale (vezi Figura nr. 4). Statiile de incinerare a deseurilor municipale sunt echipate si cu alte instalatii (vezi paragraful 2.4.1.2.).

2.4.1

Echipamente si procese de control al emisiilor

Echipamentele si procesele pentru controlul emisiilor sunt alcatuite din aparate si dispozitive folosite pentru reducerea individuala a emisiilor. Combinatia proprie de aparate si etapele procesului asigura nedepasirea nivelului prescris al emisiilor.

2.4.1.1

Reducerea emisiilor de particule

Alegerea instalatiilor de precipitare a pulberilor din gazele reziduale se bazeaza, in principal, pe tipul pulberilor, pe distributia diametrelor particulelor, dar mai poate depinde si de posibilitatile de exploatare a instalatiilor de precipitare si de depozitare a reziduurilor.

Concentratiile impuse pentru pulberile din gazele evacuate in atmosfera dupa epurare se pot obtine prin precipitarea electrostatica cu precipitatori electrostatici sau alte diferite sisteme de filtrare.

Precipitatorii electrostatici asigura o foarte buna si constanta separare a particulelor indiferent de marimea lor. Eficienta precipitatorilor electrostatici depinde, insa, in buna masura

de resistenta electrica a pulberilor. Daca rezistenta specifica a stratului de praf creste pana la

-

valori care depasesc 1O 11

1O 12

0cm va fi dificil de obtinut o separare satifacatoare a prafului.

Rezistenta specifica a pulberilor

depinde printre altele de compozitia deseului. Ea se poate schimba rapid, in functie de compozitia deseului incinerat, in special in cazul incinerarii deseurilor periculoase. Sulfura ce se gaseste in deseuri, se transforma prin ardere in SO 2

,

SO 3

si se regaseste in gazele reziduale, ceea ce duce la reducea frecventa a rezistentei stratului de praf si faciliteaza astfel precipitarea in campul electric.

Dispozitivele ce consolideaza actiunea campului electric prin formarea de picaturi in gazele reziduale

(condensare in partea superioara si precipitatori electrostatici uscati, precipitatori electrostatici cu condensare, epurator Venturi, scruber "spray" ionizant etc), ajuta in precipitarea prafului foarte fin si a aerosolilor.

Teoretic, filtrele au un grad de separare constant, indiferent de marimea particulelor. O conditie esentiala pe11tru obtinerea unei concentratii legal admise a gazului rezidual dupa filtrare, o reprezinta alegerea unui filtru echipat cu materiale compatibile cu pulberile separate, proprietatile fizice si chimice ale acestora si conditiile de functionare. Costurile pentru service, energie si intretinere a filtrelor depind atat de rezistenta mecanica si termica, cat si de eficienta metodei de epurarefolosita. La functionarea continua, filtrele pot prezenta - indiferent de eficienta teoretica a epurarii - o scadere ferma a acesteia, datorita particulelor fine ce sunt retinute si se inglobeaza ireversibil in materialul filtrului. Separarea uscata are

doar utilizari limitate in cazul pulberilor care sunt higroscopice si devin lipicioase la temperatura cuprinsa intre 300-600° C.

ln instalatia de separare, aceste pulberi formeaza depuneri ce nu pot curatate prin tehnici de curatare uzuale, pe durata functionarii, ci se pot curata numai cu nisip de sablare. Exemple de astfel de prafuri: praf de poUsaruri sau saruri complexe (din deseuri ce contin fosfor, sulf, silicon).

Separatori umezi compatibili sunt scruberele Venturi sau rotative, cu o singura treapta sau mai multe trepte.

Conform principiului de functionare, incarcatura de deseuri pulverulenta este antrenata intr-un lichid fin dispersat. Pulberile fine, in contact cu picaturile de lichid, se umezesc si se precipita cu lichidul.

Scruberele umede pot functiona eficient doar daca particulele se pot umezi. Scruberele rotative au pierderi relativ scazute de presiune si functioneaza independent de fluctuatiile gazelor reziduale prelucrate in proces.

Scruberele Venturi - in special daca se urmareste obtinea unei eficienta ridicate de separare a pulberilor foarte fine - au pierderi ridicate de presiune si reactioneaza semnificativ la fluctuatii. Se incearca indepartarea acestor dezavantaje printr-o proiectare corespunzatoare. La pierderile inalte de presiune, performanta separarii scruberelor Venturi o poate depasi pe cea a scruberelor rotative. ln separarea particulelor din gazele reziduale trebuie tinut cont de depunerea reziduurilor obtinute. Reziduurile obtinute prin separare uscata, posibil dupa pretratare, trebuie sa fie recuperate sau depozitate la depozitul de deseuri.

Apa uzata rezultata din separarea umeda va fi epurata.

2.4.1.2.

Reducerea emisiilor de HCI, HF

si

SOx

si a

compusi/or de mercur.

Substantele gazoase sunt separate prin adsorbtie pe un material solid sau intr-un mediu lichid. ln general, materialele adsorbante vin in contact cu gazul rezidual si, in functie, de proces, produsii reactiei se obtin sub forma de saruri dizolvate sau saruri uscate. ln procesele de adsorbtie uscata, adsorbantul (hidroxid de calciu, oxid de calciu sau carbonat de calciu) este introdus în reactor sub forma de pulbere. Deoarece, de cele mai multe ori, fluctuatiile mari din compozitia gazului rezidual depind de compozitia deseului si pentru a contracara cresterile

inevitabile de concentratie din gazul rezidual, cantitatea de adsorbant trebuie sa fie mai mare decat cantitatea calculata stoechiometric (de la 2 la 4 ori pentru substantele separate). Astfel, se pot respecta valorile de emisie admise si se obtine o cantitate marita de reziduuri. Particulele

constituente ale gazulu • i rezidual sunt de asemenea adsorbite, daca nu exista o separare

preliminara, dar compozitia reziduurilor uscate face utilizarea sau eliminarea mai dificila. Cand concentratiile de gaz netratat sunt mari nu se poate asigura un nivel de emisie admis. Datorita acestor dificultati, procesul de adsorbtie uscata este folosit in mod exceptional pentru epurarea gazelor reziduale dupa incinerarea deseurilor periculoase.

ln procesul de absorbtie prin pulverizare, absorbantul este injectat intr-un reactor cu pulverizare in suspensie sau in solutie in curentul fierbinte de gaz rezidual. Acest proces foloseste caldura din gazul rezidual pentru a evapora solventul (apa) si ca urmare produce substante de reactie solide, ce trebuie separate, ca si pulberile din gazul rezidual, printr-un proces ulterior de separare. ln aceste procese este necesara supradozarea adsorbantului la factori stoechiometrici

·cuprinsi

intre 1,5-2,5. Problemele mentionate mai sus, sunt aplicabile si aici. Reducerea emisiilor de HCI, HF si SOx prin procesele de epurare umeda a gazului rezidual se face prin absorbtie cu scrubere de diferite tipuri, cum ar fi: scrubere cu jet, scruber rotativ, scruber Venturi sau scruber cu coloana. ln acestea, un grad ridicat de separare a HCI, HF si a S0 3

este obtinut cu apa sub forma de solutie de spalare. Aceasta este puternic acida, datorita acizilor formati pe durata procesului de separare. Separarea dioxidului de sulf este scazuta

in

acest mediu acid. O separare satisfacatoare se poate obtine într-o faza usor alcalina de spalare a gazelor, in care hidroxidul de sodiu sau laptele de var sunt adaugate in lichidul de spalare. Din motive tehnice aceasta separare se face intr-o alta faza de spalare a gazelor de ardere, in care HCI si HF sunt in continuare separate. Produsii din combustie ai unor elemente, precum clorul, bromul, iodul, fosforul, azotul si sulful pot forma aerosoli in gazele reziduc1le. Pentru deseurile cu continut de brom si iod, aceste elemente pot fi separate din curentul de gaze arse, daca deseurile ce contin sulf sunt incinerate simultan. Aceasta produce compusi ce contin sulf, saruri de iod si saruri de brom solubile in apa care pot fi separate prin procese de epurare umeda a gazelor arse ce contin S0 2

.

Separarea bromului si iodului poate fi imbunatatita prin utilizarea, in mod controlat, a

fazelor reductive de spalare a gazelor (solutie de sulfit sau bisulfit). Este important de stiut de la inceput daca deseurile contin iod sau brom. Daca laptele de var este folosit ca agent de neutralizare in epurarea umeda a gazelor, sulfatii (gips, carbonati si fluoride) apar ca deseuri insolubile in apa.

ln mod normal, continutul de saruri din apa uzata se poate reduce cu usurinta prin precipitarea particulelor solidelor. Sarurile insolubile cresc riscul de depunere in procesul de spalare in scruber. Acest risc nu apare daca se foloseste o solutie cu o concentratie mai mare de hidroxid de sodiu si cand produsii reactiei sunt solubili in apa. Scruberele cu hidroxid de sodiu sunt cele recomandate, iar costurile de

intretinere

sunt mai reduse. Daca se utilizeaza NaOH, CaC0 3

se poate forma o solutie cu duritate mare care are ca efect aparitia de depuneri in scrubere. Aceste depuneri trebuie indepartate discontinuu prin corectie de pH (acidificare). Pentru mentinerea performantelor scruberului si prevenirea depunerilor in scrubere o parte din solutia de spalare trebuie indepartata din circuit. Aceasta parte din curentul de solutie trebuie supusa

unui tratament

special

(neutralizare, precipitarea

metalelor

grele),

inainte

de satisfacerea cerintelor pentru evacuare. O atentie deosebita trebuie acordata mercurului. Compusii volatili de mercur, cum sunt H 9 Clz, condenseaza cand gazul rezidual se raceste si se dizolva în apa de spalare, formand in prezenta compusilor de reducere (So/·), mercur elementar. Acest proces poate avea ca efect aparitia fenomenului de coroziune (datorita amestecului format) in circuit si poate periclita sanatatea personalului ce opereaza curatarea si intretinerea scruberului.

Pentru a contracara un atac reductiv, mercurul dizolvat este transformat intr-o solutie slab solubila cu substante chimice adecvate, ca de ex. sulfit sau TMT 15 (trimercaptotriazin),

2.4.1.3.

Reducerea emisiilor de

NOx

Pentru reducerea emisiilor de NOx se iau aceleasi masuri secundare, ca cele folosite in sistemele de ardere a combustibililor conventionali. Acestea sunt reducerea catalitica selectiva si reducerea necatalitica selectiva. Amoniacul sau ureea sunt folositi, in general, ca agenti de reductie. Cu reducerea catalitica selectiva (RCS), catalizatorii pot fi întotdeauna amplasati in diverse sectiuni din sistemul de epurare a gazelor reziduale. Se cer masuri de siguranta adecvate in toate cazurile, pentru protejarea catalizatorilor de reactii necontrolabile ce implica gaze inflamabile. Cand TiO

2

N

2 O 5

-

catalizatori ceramici supradozati sunt folositi dupa sistemul de epurare al gazelor arse, gazul rezidual trebuie reincalzit din temperatura de saturare la 180-

350° C si la 120-170°

9

daca se foloseste drept catalizator caFbunele activ. Se poate combina

procesul de RCS pentru reducerea oxidului de azot cu procesul de pat mobil/cocs activat sau cu catalizator de oxidare pentru reducerea dioxinelor, dar costurile de investitie si suprafetele necesare sunt foarte mari. Sodiul (din scruberele de NaOH), arseniul si alti compusi trebui mentionati ca fiind otravuri pentru catalizatori .

Oricum, conform studiilor asupra incineratoarelor de deseuri periculoase, sodiul este periculos in situatiile in care catalizatorul este impregnat cu saruri solubile in apa, ce contin sodiu. Daca catalizatorul este mentinut uscat, dezactivarea ramane

in

limitele normale ale circuitului de epurare a gazelor. Nivelul inferior de functionare al unui astfel de catalizator in cadrul unitatilor de incinerare a deseurilor periculoase poate atinge un timp de functionare de 1 O.OOO

de ore, fara a se înregistra vreo descrestere semnificativa a activitatii din punct de vedere a eficientei. Producatorii de catalizatori ofera o durata de functionare cuprinsa intre 3-5 ani. Datorita temperaturii ridicate de functionare ceruta, gazele reziduale trebuie sa fie reincalzite dupa spalarea gazelor. Pentru aceasta se folosesc gazele arse, schimbatorii de caldura ai gazelor arse sau preincalzitorii de gaze regenerative. Se foloseste echipament rezistent la coroziune dupa spalarea umeda a gazelor arse, cand limita de temperatura a echipamentului este sub punctul de condensare. Gazul rezidual emis de catalizator constituie sursa de caldura. Pentru mentinerea temperaturii de lucru a catalizatorului se folosesc arzatoare cu gaz natural

La temperaturi scazute ale catalizatorului (sub 250° C) se pot folosi, de asemenea, instalatii de preincalzire cu aburi. Catalizatorii cu temperatura scazuta tind sa devina material suport pentru depozite de saruri si, in acest caz, sarurile trebuie curatate prin incalzire sau spalare. ln procesul de reducere selectiva necatalitica, amoniacul, solutia de amoniac sau alti compusi ce contin azot trivalent se injecteaza in curentul de gaz rezidual, la o temperatura cuprinsa intre 850-900° C. Aceasta metoda impune un sistem special de amplasare al injectoarelor in boiler si un mod special de functionare al unitatii de incinerare. Probleme de siguranta in functionare pot apare in ceea ce priveste înmagazinarea amoniacului necesar pentru reducerea monoxidului de azot. Este bine ca acesta sa fie sub forma de solutie de amoniac, dar sa se tina cont de faptul ca solutia de amoniac se incadreaza in clasa a doua a substantelor periculoase .

Metodele pentru reducerea emisiilor de monoxid de azot descrise mai sus nu sunt alternative sau echivalente si trebuie sa fie stabilite pentru fiecare caz in parte, in functie de conditiile specifice de aplicare (limitele de emisie a substantelor poluante, statie de incinerare noua sau deja existenta, suprafete de teren disponibile, modul de epurare a gazelor reziduale cu sau fara descarcare de apa uzata, depozitarea reziduurilor etc).

2.4.1.4.

Reducerea emisiilor de monoxid de carbon

Eliminarea fortata, geometria cuptorului, aerul secundar alimentat si amestecarea gazului din sistemul de ardere cu gratar au un efect important în reducerea emisiilor de monoxid de carbon. La alimentarea continua cu deseuri a cuptorului, emisiile de monoxid de carbon din incineratoarele de deseuri periculoase sunt scazute si de aceea au o importanta redusa. lncarcarea discontinua a deseurilor cu o valoare calorica ridicata pot cauza cresteri mari de CO. ln functie de temperatura de lucru si reactivitatea materialelor folosite, procesele pentru o epurare completa folosind cocs/carbune activ duc la aparitia de monoxid de carbon suplimentar datorita reactiei cu carbonul de pe straturile filtrului.

2.4.1.5.

Reducerea emisiilor de compusi organici ai carbonului

Compusii organici ai carbonului includ produsi ce apar doar în cantitati neglijabile, dar care solicita, totusi, o atentie speciala datorita toxicitatii si efectelor cancerigene.

Gazele reziduale din incineratoarele de deseuri sunt analizate pentru stabilirea valorilor concentratiilor în:

-

hidrocarburi aromatice polihalogenate;

-

hidrocarburi aromatice policiclice (PAH);

-

benzen, toluen si xilen,

pentru ca anumite substante din aceste grupe, sunt printre altele, cancerigene.

Dibenzodioxinele policlorurate (PCDD) si dibenzofuranii (PCDF) se pot forma din anumiti precursori dupa ardere. Acestia pot fi bifenili policlorurati (PCB), difenilimetani policlorurati (PCDM), clorobenzen si clorofenoli. PCDD si PCDF se formeaza si in reactiile carbonului sau compusilor de carbon cu compusi anorganici clorurati în prezenta oxizilor metalici (de ex. oxid de cupru, nou format sau de novosinteza). Aceste reactii au loc in special la pulberile in suspensie sau filtrele de praf la temperaturi cuprinse intre 200-400° C.

Arderea totala eficienta a gazelor reziduale in statia de incinerare distruge acesti precursori si, ca urmare, se stopeaza formarea de PCDD/PCDF din precursori Din punct de vedere tehnic, eficienta arderii totale depinde de temperatura de combustie, timpul de stationare si turbulenta gazelor reziduale.

Formarea carbonului si a compusilor acestuia din reactiile catalitice poate fi controlata printr-o buna ardere totala a pulberilor in suspensie si prin reducerea lor.

Limita emisiei pentru dioxinele total si furani este de

O, 1ngl-TEQ/m 3

(factor international echivalent

de toxicitate). Pentru atingerea acestei limite se folosesc procesele de adsorbtie (reactoare cu pat fix sau mobil) si catalizatorii de oxidare.

Cateva dintre substantele mentionate mai sus au un dovedit potential cancerigen. Exemple sunt benzopirenul si dibenzoantracenul, a caror concentratie masica în gaze reziduale nu trebuie sa depaseasca

O, 1 ng/m 3

.

Conform informatiilor actuale, în statiile de incinerare a deseurilor valoarea este mult sub aceasta limita. Datorita potentialului de impact, emisiile de componente speciale trebuie întotdeauna minimizate. Emisiile de compusi organici de hidrocarbon pot fi de asemenea reduse nu doar prin procedeele descrise în sectiunea 2.4.2, ci si prin precipitarea prafului si aerosolilor, daca acestia sunt legati de pulberi (PCDD, PCDF, PAH) si printr-o condensare a gazelor reziduale.

2.4.2. Procese secundare de epurare

Procesele secundare de epurare sunt folosite cand valorile limita ale emisiilor pentru doxine, furani si mercur nu pot fi obtinute folosind procesele de control ale emisiei prezentate in sectiunea 2.4.1.

Exista patru procese tehnologice de baza pentru epurarea secundara, toate folosind adsorbtia substantelor poluante pe medii adsorbante:

-

procesul cu strat mobil de cocs activat, respectiv cu strat mobil de zeoliti;

-

procesul cu strat de antrenare (strat filtru) cu cocs sau zeoliti activati;

-

procesul cu strat fluidizat de circulatie cu cocs sau zeoliti activati;

-

catalizatori de oxidare (de NOx).

Prin aceste procese se obtin eficiente de epurare de 93-99%.

2.4.2.1.

Procesul

de

adsorbtie pe strat mobil de zeoliti

Compusii gazelor reziduale avand concentratii extrem de reduse pot fi separati foarte bine prin adsorbtie. Din motive tehnice si economice, cocsul din carbunele brun preparat prin metoda de cocsificare in vatra cuptorului poate fi folosit in procesele de adsorbtie cu strat mobil de zeoliti. Gazele reziduale trecute printr-un pat de cocs de vatra granular (cocs fin cu particule de dimensiuni intre 1,25-5 mm) si actiunea de separare a poluantilor pe cocsul de vatra este bazata pe mecanismul de adsorbtie, chemosorbtie si filtrare. De aceea se pot separa toti compusii poluanti ai gazelor reziduale si, in special, reziduurile prezente sub forma de acid clorhidric, acid fluorhidric, oxid de sulf, metale grele (mercur) in anumite cazuri sub limita de detectie.

O caracteristica esentiala a tehnicii de adsorbtie pe strat mobil este gradul înalt de sig_uranta pasiva in relatie cu toate emisiile datorita masei mari de cocs puternic activate.

Aceasta inseamna ca fluctuatiile legate de functionarea incineratorului inainte de curatarea gazelor reziduale nu poate avea efecte daunatoare.

Functie de gazele arse trecute prin patul de cocs de vatra se poate face o distinctie intre

adsorbere functionand in echicurent si adsorbere functionand in curenti incrucisati.

ln adsorberul functionand in echicurent, gazul evacuat este alimentat in stratul de cocs activat printr-un distribuitor disc echipat cu-doua cosuri si fluxuri prin strat de jos in sus, in timp ce cocsul trece prin adsorber de sus in jos.

ln procesul de adsorbtie functionand in curenti incrucisati, curentul de gaze reziduale trece transveral prin pat, iar materialul adsorbant (cocsul) are o miscare verticala. Stratul de cocs activat, atat la admisia, cat si la evacuarea gazului, trece prin ventilatie. Amenajat cu subdiviziuni verticale, stratul de cocs activat poate fi impartit in mai multe substraturi ce pot fi indepartate separat, in concordanta cu profilul de incarcare.

Avantajele procesului de adsorbtie functionand in echicurent constau in:

-

o distributie aproape ideala a gazelor reziduale prin sectiunea tranversala a adsorberului care produce curent puternic in pat si de aceea diminueaza riscul de aparitie a deficientelor de functionare datorate cresterilor de temperatura;

-

o evacuare redusa a volumului de cocs activat prin utilizarea eficienta a capacitatii de adsorbtie;

o viteza relativa mare de admisie, care permite o incarcare mai mare a materiei prime (gazele reziduale).

Avantajele procesului de adsorbtie functionand in curenti incruciati constau in:

-

subdivizarea stratului de material activat in mai multe substraturi permite prelevarea separata a materialului activat cu diferite grade de incarcare pentru eliminarea separata;

-

descarcarea prafului de cocs activat este diminuata datorita miscarii patului.

Intervalul de timp, scaderea de presiune si concentratiile de SOx si HCI in gazele epurate pot fi folosite ca variabile de referinta pentru controlul evacuarii de cocs. Cocsul activat epuizat este evacuat semicontinuu din absorber si înlocuit cu o cantitate corespunzatoare de cocs proaspat. Cocsul din vatra este un carbon continand material de proces care solicita o evaluare atenta din punct de vedere al sigurantei. Scopul conceptului de siguranta este de a preveni incendiile si exploziile.

Deoarece cocsul de vatra reactioneaza cu oxigenul din gazele reziduale pentru producerea monoxidului si dioxidului de carbon, o emisie suplimentara de CO de aproximativ 2- 5 mg/m 3

este obisnuita la o functionare normala. ln acelasi timp, evolutia concentratiei de CO ajuta la monitorizarea functionarii in conditii de siguranta a absorberului.

2.4.2.2.

Procesul

cu

strat filtrant antrenat in epurare

ln procesul cu strat filtrant antrenat in epurare, un amestec de cocs de vatra (sau carbune activ) si un aditiv (de obicei var hidratat) este injectat in conducta de gaze reziduale si compusii rezultati sunt separati prin filtrare folosind filtre tip saci.

Temperatura gazelor reziduale este in general cuprinsa intre 90-150° C; proportia de cocs activat in amestec este cuprinsa intre 3-30%; performanta procesului de separare depinde în mare masura de formarea turtei de filtrare pe filtrul textil. ln mod normal, factorii importanti care conditioneaza e icienta procesului nu includ doar separarea prafului ci si distributia curentului, distributia adsorbantului si formarea, daca este posibil a unui strat de material filtrant de aceeasi grosime pentru a nu se sparge turta de material retinut.

Recircularea unei volum de absorbant incomplet epuizat reduce cantitatea de reziduuri.

Procesul cu strat filtrant antrenat poate fi utilizat în urmatoarele moduri:

-

in combinatie cu separarea componentelor acide din gazele reziduale (HCI, HF, SOx) pe durata epurarii uscate a gazelor reziduale, dupa boiler;

-

adaugarea in varul hidratat a cocsului epuizat; in statiile existente, in special, cele care utilizeaza epurarea uscata a gazelor reziduale, aceasta masura permite o reducere rapida si ieftina a emisiilor de PCDD/PCDF;

-

utilizarea de cocs activat in procesele de absorbtie-atomizare; cocsul este adaugat sub forma de pudra la laptele de var si atomizat uniform în absorberul atomizat;

-

in cazul procedeelor uscate pentru separarea componentilor acizi de gaze reziduale, procesul este folosit in general ca o faza ulterioara epurarii gazelor reziduale; separarea componentilor acizi cu var hidratat si cocs activat este mai putin importanta in acest caz si dozajul suplimentar este folosit la indepartarea compusilor organici si a mercurului; daca reducerea concentratiilor de NOx este efectuata prin reductie catalitica selectiva, procesul poate fi folosit anterior sau ulterior proceselor de reductie catalitica selectiva.

Masurile de siguranta sunt importante in cadrul acestui proces si este esential sa fie prevenite exploziile prin eliminarea rigurosll a surselor de aprindere. ln anumite cazuri, aceasta poate însemna:

-

eliminarea surselor de aprindere externe;

-

prevenirea depunerilor de praf (aprinderi spontane periculoase);

-

adaugarea de substante inerte (reducerea riscului de foc si prevenirea riscului de explozie).

Rezultatele functionarii la scara comerciala (municipala si incinerarea deseurilor periculoase) arata ca valorile concentratiilor substantelor poluante obtinute, in special pentru dioxine, furani si mercur, prin folosirea acestui proces, sunt sub limita impusa.

2.4.2.3.

Procesul cu strat fluidizat circulant

ln reactor, adsorbantul pulverizat este agitat de un curent ascendent al gazului rezidual. O data cu cresterea vitezei gazelor, stratul fluidizat se extinde pana cand substantele solide sunt distribuite în tot reactorul. Dupa o perioada de timp, substantele solide sunt descarcate in partea de sus a reactorului de obicei, separate într-un fitru tip sac si recirculate catre reactor. Timpul de stationare al substantelor solide in reactor este de maxim 30 minute. Ca si in procesul cu strat filtrant, adsorbantul folosit conventional este un amestec de cocs de vatra cu compusi de calciu, cu un continut substantial mai ridicat de cocs de vatra. Cocsul de vatra separa

dioxinele, furanii si metalele grele, in timp ce compusii de calciu sunt folositi, in principal, cu separarea reziduurilor de HCI si SO 2

din gazele reziduale.

•

O mica

parte

din adsorbantul epuizat este continuu tranferata din proces si inlocuita cu material proaspat Adsorbantul epuizat este transferat in silozul de cocs rezidual si de acolo, in functie de conditiile locale existente, este fie tratat, fie depozitat.

2.4.2.4.

Catalizatorul de oxidare si catalizatorul de

NOx

Catalizatorul de oxidare poate reduce emisiile de dioxine si furani sau de alte substante organice. Compusii organoclorurati si alti compusi organici sunt distrusi prin oxidare simultana cu descresterea

de NOx. Gradul de reducere ce poate fi atins depinde de marimea catalizatorului specific, ca in procesul de reductie catalitica selectiva. Materialul catalizator si temperatura de functionare sunt similare pentru cele doua reactii. ln general, este folosit dioxidul de titan, supradozat

ClJ

tungsten si/sau oxid de vanadiu. Pentru reductia NOx pur temperatura este de 180° C. Pentru reducerea simultana a emisiilor de dioxine si furani temperatura este de 300° C. Daca gazul este liber de SO 2 /SO 3

(ex. dupa spalarea umeda prin tratarea in reactor cu strat filtrant subsecvent) temperaturile pot fi mai scazute, dar numai daca nu se formeaza hidrogen sulfurat si amoniu. Sarurile de amoniu sau sulf pot fi eliminate la temperaturi de 350°

C.

2.4.3. lnstalatii pentru descarcarea in atmosfera

a

gazelor reziduale epurate

Gazele reziduale epurate sunt evacuate din instalatia de tratare

in

atmosfera, folosind un exhaustor, prin conducte de evacuare si cos de fum.

La iesirea din scruberul umed, gazele uzate sunt saturate in vapori de apa. Temperatura de saturatie este de 60-70° C. Atat instalatiile de scrubere, cat si conductele de gaze si cosul de fum trebuie proiectate astfel incat sa reziste la atacul coroziv al gazelor reziduale umede.

Este absolut inutila incalzirea gazelor reziduale dupa spalarea umeda, cat si înainte de descarcarea intr-un cos de fum., Prin alegerea de materiale potrivite si a unei proiectari corepunzatoare este posibila atat controlarea coroziunii produsa de gazele reziduale umede

si cea produsa de formarea si caderea de picaturi de la partea superioara a cosului de fum.

3.

Valorile limita pentru emisii

3.1.

Valorile limita pentru emisii in aer de la instalatiile de incinerare si coincinerare

Valorile limita pentru emisiile in aer sunt cele stabilite prin H.G. nr. 128/2002 privind incinerarea deseurilor, in anexele nr. 4 si nr. 7, iar rezultatele masuratorilor facute pentru

o

verifica conformitatea cu valorile limita de emisie trebuie recalculate in conditiile standard stabilite prin capitolul 7 ale actului normativ mai sus mentionat.

3.2.

Valorile limita pentru emisiile in apa

Valorile limita de emisie pentru poluantii din apele uzate de la spalarea gazelor de ardere la deversarea din instalatiile de incinerare sau coincinerare sunt cele stabilite prin H.G. nr. 128/2002 in anexa nr. 6. Valorile limita pentru indicatorii normati din apele uzate rezultate de la spalarea gazelor de ardere trebuie sa respecte valorile stabilite prin H.G. nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind conditiile de descarcare in mediul acvatic a apelor uzate (Anexa nr. 1 - NTPA 011 si Anexa nr. 3 - NTPA 001).

4.

lnstructiuni pentru masurarea emisiilor in atmosfera

4.1.

Scopul

Masurarea emisiilor trebuie sa asigure urmatoarele cerinte:

-

sa fie reprezentative si comparabile;

-

sa permita o evaluare uniforma;

-

sa permita monitorizarea conformarii nivelului de emisii cu cel impus de legislatia in vigoare si cel prevazut prin proiect.

4.2.

Planificarea masuratorilor

4.2.1.

Definirea scopului masuratori/or

Scopul masuratorilor depinde in mod esential de modul de folosire a rezultatelor si ca urmare parametrii care conditioneaza masuratorile sunt in functie de conditiile de functionare impuse prin autorizatia de mediu, experienta operatorului si a inspectorului de mediu si includ:

-

tipul si modul de functionare a instalatiilor de ardere si de epurare;

-

schimbarea conditiilor de functionare in timp (lucrari de intretinere si modificare a functionarii, lucrari de curatare a suprafetelor cuptorului, procedurile de punere in functiune si oprire, etc); evolutia factorilor

de interferenta

chimici si fizici in procesele

de ardere (temperatura, densitatea si compozitia deseurilor);

forma geometrica a sistemului de evacuare a gazelor reziduale in vecinatatea punctului de masurare, tipul aparaturii de masurare folosit, accesul la punctul de masurare.

ln functie de parametrii mentionati mai sus se iau deciziile privind: numarul de puncte de masurare, amplasarea acestora, durata masurarii;

-

alegerea sistemelor de masurare;

-

modificarea sau nu a functionarii instalatiilor pe perioada masurarii; modul de evaluare a rezultatelor.

4.2.2.

Amplasarea si functionarea punctelor de recoltare

Amplasarea

si functionarea

punctelor

de

recoltare

a

probelor

si de

masurare

a parametrilor proceselor de ardere trebuie sa se faca in concordanta cu prevederile Ordinului nr. 462/1993 al MAPPM -

"Norma tehnica privind determinarea emisiilor de poluanti atmosferici produsi de surse stationare" si suplimentar sa respecte si urmatoarele conditii:

la punctele de recoltare repartitia substantelor poluante, in sectiunea canalului de evacuare, trebuie sa fie cat mai omogena posibil;

masuratorile de calibrare a instrumentelor folosite la masurarea continua a emisiilor trebuie facute in aceeasi sectiune cu cea de recoltare;

-

trebuie evitata aparitia de interferente intre diferitele masuratori simultane;

punctul de recoltare trebuie sa permita un acces sigur si usor, sa indeplineasca conditiile solicitate de protectia muncii si siguranta sanatatii personalului de recoltare a probelor, sa fie protejat la schimbarile de clima daca este amplasat in spatii deschise;

Amplasarea si functionarea instalatiilor de masurare a emisiilor trebuie sa respecte, minim, urmatoarele conditii:

-

temperatura mediului ambiant in care se amplaseaza trebuie sa respecte limitele impuse de fabricant;

-

sa fie protejate la schimbarile de clima;

-

sa fie amplasate in zone lipsite de vibratii si socuri datorate functionarii instalatiilor de incinerare si a utilitatilor;

-

sa fie protejate de actiunea exterioara a gazelor si vaporilor produsi in instalatia de incinerare;

-

sa fie eliminata interferenta campurilor electrice si magnetice asupra instalatiilor de masurare si transmitere a datelor;

-

elementele componente sa fie fabricate din materiale care sa rezite la coroziune si la efectele inteferentei intre materialul de fabricatie si substantele prelevate;

-

conditiile de masurare, analiza si interpretare a rezultatelor sa fie cele prevazute in H.G. nr.

128/2002, H.G. nr. 188/2002 si Ordinul MAPPM nr. 462/1993.

4.3.

Valori de referinta

Valorile de referinta sunt cele stabilite prin H.G. nr. 128/2002, Capitolul 7, pentru incineratoare.

4.4.

Masuratori

in

zona de postcombustie

4.4.1.

Elemente generale

lncineratoarele de deseuri trebuie proiectate, construite si exploatate astfel incat sa asigure o ardere maxima a deseurilor. Conditii de combustie, cum sunt temperatura minima, continutul minim de oxigen si timpul de stationare necesita a fi masurate pentru asigurarea unei postcombustii optime.

4.4.2.

Masuratori pentru verificarea modului de functionare

Operatorul incineratorului trebuie sa monitorizeze:

a)

măsurători continue ale următoarelor substanțe: oxizi de azot (NOx), cu condiția să fie stabilite valorile limită de emisie, monoxid de carbon (CO), pulberi totale, carbon organic total (TOC), acid clorhidric (HCI), acid fluorhidric (HF), bioxid de sulf (SO2);

b)

măsurători continue ale următorilor parametri de proces: temperatura lângă peretele interior al camerei de ardere sau alt punct reprezentativ al camerei de ardere și/sau postardere, aprobat de autoritatea competentă pentru protecția mediului; concentrația de oxigen, presiunea, temperatura și conținutul în vapori de apă în gazele de ardere;

c)

cel puțin două măsurători pe an ale metalelor grele, dioxinelor și furanilor, dar pentru primul an de funcționare măsurătorile se vor face trimestrial. Autoritatea competentă pentru protecția mediului poate stabili perioade de măsurare, acolo unde s-au stabilit valorile limită de emisie, pentru hidrocarburi policiclice aromatice sau pentru alți poluanți.

Timpul de tratare, temperatura minimă și conținutul de oxigen al gazelor de ardere se supun unei verificări adecvate, cel puțin o dată, când instalația de incinerare sau coincinerare este pusă în funcțiune și în cele mai nefavorabile condiții de operare anticipate.

Trebuie mentionat ca in incineratoare conditiile de lucru sunt foarte agresive si ca urmare este necesara folosirea de senzori de masurare foarte rezistenti (termocupluri).

Pentru masurarea continua a valorii temperaturii in camera de postcombustie trebuie amplasate minim doua termocupluri, de preferabil in tavan decat in peretii laterali. Aceasta deoarece presiunea termica si mecanica este mai scazuta si durata de functionare, in conditii de siguranta si exactitate, mai mare. Termocuplurile cu manta ceramica de protectie sunt folosite in mod curent pentru monitorizarea continua a valorilor temperaturii minime, deoarece sunt foarte rezistente la atmosfera de oxidare din camera de postcombustie.

Termocuplurile trebuie schimbate des ca urmare a conditiilor specifice de functionare (temperatura intre 800 °C si 1200 °C) si ca urmare punctele de amplasare trebuie sa fie usor accesibile. Deoarece conditiile de lucru sunt foarte agresive, termocuplurile sunt protejate cu mantale ceramice de protectie si, suplimentar, cu o manta dintr-un material special foarte rezistent (Sicromal 12).

Pentru masurarea continua a continutului minim de oxigen se recomanda amplasarea echipamentelor de masura dupa boiler.

Echipamentele de masura trebuie calibrate la fiecare 3 ani de o firma independenta, iar modul de functionare trebuie verificat anual.

4.4.3.

Verificarea conditiilor de combustie

Verificarea

conditiilor de combustie se face prin masurarea temperaturii minime, continutului minim de oxigen, timpului de stationare si a nivelului de amestecare a gazelor de combustie cu aerul de combustie.

Pentru a se realiza aceste masuratori este necesara stabilirea a doua sectiuni orizontale sau transversale (functie de tipul de incinerator) in camera de postcombustie in care sa se masoare temperatura si sa se stabileasca gradientul de temperatura. Valoarea gradientului de temperatura este necesara pentru calcularea timpului de stationare si pentru stabilirea exacta a sfarsitului zonei de postcombustie (zona in care timpul de stationare este de exact 2 secunde).

Masurarea temperaturii minime si a continutului minim de oxigen se_poate face folosind o retea de masuratori bazata pe luarea in considerare a unui punct de masurare pentru fiecare unitate de suprafata de 2 m 2

.

Sectiunile de masurare se amplaseaza la începutul si sfarsitul camerei de postcombustie, folosind datele oferite de fabricantul incineratorului. Aparatul de masura pentru temperatura minima, recomandat, este pirometrul de suctiune.

Continutul minim de oxigen trebuie sa fie cel putin 3% din volum pentru arderea deseurilor lichide si 6% din volum pentru arderea deseurilor solide. Masurarea trebuie sa fie facuta in aceeasi sectiune in care se masoara temperatura minima.

Timpul de stationare se calculeaza pe baza masurarii volumelor gaze reziduale, stabilirii gradientului temperaturii si formei geometrice a zonei de postcombustie.

4.5.

Masurarea componentilor specifici

4.5.1.

Masurarea componentilor specifici din gazele reziduale

Masuratorile trebuie facute astfel incat rezultatele sa fie comparabile in conditii de functionare comparabile a incineratorului. Masuratorile trebuie realizate pentru stabilirea valorilor concentratiilor substantelor poluante din Anexa nr.4 la H.G. nr. 128/2002, folosind tehnici de masurare conforme cu cele din Anexa nr. 5 la H.G. nr. 128/2002 si comparand rezultatele obtinute cu cele din Anexa nr.7 la H.G. nr. 128/2002. Din analiza situatiei existente la 30.09.2002 rezulta ca pentru substantele poluante nominalizate in Anexa nr. 7 la H.G. nr. 128/2002 metode de analiza standardizate in tara sunt numai pentru cateva, si anume:

-

SR EN 13649/2002 - Emisii la surse fixe - Determinarea concentratiei masice a compusilor organici gazosi individuali - Metoda prin carbon activ si desorbtia solventilor;

-

SR EN 13526/2002 - Emisii la surse fixe - Determinarea concentratiei masice de carbon organic gazos total in efluentii gazosi din procesele care utilizeaza solventi - Metoda continua cu detector de ionizare in flacara;

-

SR EN 113284-1/2002 - Emisii la surse fixe - Determinarea concentratiei masice scazute de pulberi - Partea 1 - Metoda gravimetrica manuala;

-

SR EN 13211/2002 - Emisii la surse fixe - Metoda manuala de determinare a concentratiei de mercur total;

-

SR EN 12619/2002 - Emisii de la surse fixe - Determinarea concentratiei masice de carbon

organic total in concentratii scazute in efluentul gazos - Metoda cu detector continuu de ionizare in flacara;

Pentru analizarea celorlalte substante este necesara folosirea standardelor europene sau/si

internationale. Pe masura preluarii prin andorsare sau traducere completa de alte standarde de prelevare si masurare a substantelor poluante din emisiile gazoase evacuate din instalatiile de incinerare, acestea vor deveni obligatorii atat pentru operatorii instalatiilor, cat si pentru laboratoarele de monitorizare din reteaua MAPM.

4.5.2.

Masurarea componentilor specifici din apele uzate

Masuratorile trebuie facute astfel incat rezultatele sa fie comparabile in conditii de functionare comparabile a incineratoruiui.

Monitorizarea continua se face, in mod curent, pentru componentii:

-

pH - prin electrometrie cu electrod de masura in flux - metoda de analiza fiind SR ISO 10523/1997;

-. temperatura - folosind termometre de contact, termocuple, diode semiconductoare etc;

-

debit - folosind diafragme, tuburi Venturi, deversoare, canale Parshall, debitmetre cu masca, detectoare electromagnetice etc,

iar monitorizarea discontinua pentru ceilalti componenti nominalizati în Anexa nr. 6 la H.G. nr. 128/2002.

Numarul punctelor de prelevare, sectiunile de prelevare, numarul de probe prelevate în

cursul unui an, metodele de prelevare, transport, conservare, analiza si interpretare a rezultatelor se face in conformitate cu prevederile din H.G. nr. 188/2002.

4.6.

Variabilele masurate si date caracteristice

Variabilele care trebuie determinate sunt urmatoarele:

a)

pentru verificarea conditiilor de functionare:

-

·modul in care incineratorul a fost proiectat;

-

modul in care a fost proiectat sistemul de epurare a emisiilor;

-

tipul si cantitatea de deseuri incinerate;

-

temperaturile si presiunile in incinerator si in sistemul de epurare a emisiilor;

-

randamentul sistemului de evacuare a aerului;

b)

pentru verificarea sistemului de masurare a emisiilor în atmosfera:

-

aria sectiunii unde se amplaseaza echipamentul de masurare;

-

viteza debitului de gaze reziduale;

-

temperatura si presiunea gazelor reziduale; presiunea atmosferica;

-

continutul de vapori din gazele reziduale;

-

continutul de oxigen, gaz uscat, in gazele reziduale;

-

concentratia masica a componentilor emisiilor ce trebuie masurati.

Fiecare dintre variabilele prezentate mai sus concura la buna functionare a proceselor de ardere si de monitorizare a emisiilor.

4.7.

Evaluarea rezultatelor masuratori/or

Evaluarea rezultatelor masuratorilor facute pentru verificarea respectarii valorilor limita de emisie trebuie realizata conform paragrafului 7.8, Capitolul 7 din H.G. nr. 128/2002.

4.8.

Raportul masuratorilor efectuate

Raportul masuratorilor efectuate trebuie sa cantina informatii privind modul de pregatire, realizare si evaluare a rezultatelor, si anume:

-

scopul in care au fost efectuate masuratorile;

-

sectiunea de masurare;

-

componentii masurati si limitele impuse prin autorizatia de functionare;

descrierea starii tehnice si a modului de functionare a incineratorului si a instalatiilor de control a emisiilor investigate;

-

detalii ale programului de masurare;

-

punctul de prelevare si echipamentul de masurare;

-

metoda de prelevare;

-

metoda de analiza;

-

conditiile in care au avut loc investigarea si masurarea;

-

eventualele fenomene nenormale din functionarea incineratorului si/sau a echipamentului de masurare pe durata masuratorilor;

-

nivelul de eroare;

-

compararea rezultatelor obtinute cu cele impuse prin autorizatia de functionare;

-

verificarea caracterului plauzibil al rezultatelor.

5.

Eliminarea reziduurilor

5.1.

Elemente generale

Scopul principal al incinerarii este descompunerea termica si mineralizarea deseurilor. Suplimetar, fata de emisiile de pulberi totale si gaze, prin incinerarea deseurilor se elimina urmatoarele tipuri de r ziduuri solide si lichide:

-

cenusa/zgura;

-

praf din sistemul de epurare a gazelor;

-

produsi de reactie din sistemul de epurare a gazelor;

-

materiale adsorbante epuizate;

- _ mase catalitice epuizate;

-

apa uzata;

-

alte reziduuri.

Compozitia si cantitatea reziduurilor variaza foarte mult in functie de tipul deseurilor incinerate. Suplimentar exista o relatie foarte stransa intre masurile tehnice pentru epurarea gazelor, concentratia in poluanti a gazelor epurate si cantitatea de reziduuri rezultata.

Procesul de --epurare a gazelor reziduale trebuie astfel ales incat sa genereze cantitati cat mai mici de reziduuri ale caror caracteristici sa permita recuperarea maxima a materialelor recuperabile, si pe cat posibil o eliminare in conditii de siguranta maxima pentru mediul inconjurator.

Apele din proces trebuie epurate intr-o statie de epurare a apelor industriale iar anumite reziduuri (ex. cenusa, saruri din statia de epurare) trebuie sa fie predispuse la recuperare.

Cantitatile de reziduuri rezultate de la o statie de incinerare a deseurilor municipale in cadrul careia epurarea emisiilor din gazele reziduale se realizeaza prin: precipitatoare electrostatice, scrubere umede, epurare secundara, corectie de pH cu lapte de var, precipitarea metalelor grele si evaporare, reprezinta:

-

zgura/cenusa - 200 - 350 kg/tona de deseu incinerat;

-

praf rezultat de la boiler si de la instalatia de epurare a gazelor reziduale - 25 - 40 kg/tona de deseu incinerat;

-

saruri din procesul de evaporare a apei - 30 - 50 kg/tona de deseu incinerat.

Cantitatile de reziduuri rezultate de la o statie de incinerare a desurilor periculoase, in cadrul careia epurarea emisiilor din gazele reziduale se realizeaza prin doua trepte de scrubere umede si corectie de pH cu lapte de var, reprezinta:

-

zgura/cenusa - 150 - 200 kg/tona de deseu incinerat;

-

praf rezultat de la boiler si de la instalatia de epurare a gazelor reziduale - 25 - 35 kg/tona de deseu incinerat;

-

namol cu continut de gips rezultat de la epurarea apelor uzate - 5 - 15 kg/tona de deseu incinerat;

-

namol cu continut de metale grele - 4 - 6 kg/tona de deseu incinerat;

-

clorura de calciu din instalatia de evaporare a apei - 40 - 60 kg/tona de deseu incinerat.

5.2.

Zgura/Cenusa

Zgura rezultata din incinerarea deseurilor muncipale se compune, in principal, .din parti minerale (ex. sticla, nisip, ceramica), materii feroase si

neferoase si parti neincinerate ale deseurilor. Prin sinterizarea deseurilor, in conditiile unei bune arderi, se reduce continutul în suspensii fine si eluabile din zgura, ceea ce asigura o buna recuperare si un tratament mecanic usor a zgurii.

Scopul tratarii zgurii este recuperarea substantelor care pot fi reincluse in circuitul comercial (ex. în construirea de drumuri, sasele si autostrazi). Forma de tratare aleasa depinde de folosinta finala, dar trebuie sa ia in considerare si aspecte economice, tehnice si de protectie a mediului.

Daca din considerente economice nu este posibila refolosirea zgurii, atunci se au în vedere conditiile impuse pentru depozitare controlata. Daca este posibila refolosirea, sistemul de tratare trebuie proiectat si echipat incat sa sigure atat tratarea (depozitarea pe o perioada de minim 3 luni, separarea pe diametre - 0-16mm, 16-32 mm, 6-32 mm, micsorarea diametrelor, amestecare conform retetei, depozitare în vederea transportului), cat si încadrarea in conditiile de protectie a mediului.

Zgura rezultata din incinerarea deseurilor periculoase, datorita temperaturii de incinerare ridicate (900 °C - 1300 °C), poate fi depozitata controlat fara o tratare prealabila. Recuperarea se foloseste numai în cazuri speciale datorita calitatii zgurii în ceea ce priveste dimensiunile granulelor si compozitia chimica.

Cantitatile de zgura si cenusa rezultate din incinerarea namolurilor municipale variaza in functie de procesul de incinerare folosit, nivelul de ardere a deseurilor, cantitatea de aer de combustie folosita si, nu in ultimul rand, de compozitia namolului incinerat. Posibilitatea de refolosire ca material de constructie trebuie analizata pentru fiecare caz în parte, dar cel mai des este compactata folosind aditivi si depozitata in celule special amenajate în depozitele de deseuri menajere.

Operatorul incineratorului are obligatia de a efectua analiza cenusii rezultate de la incinerare. ln functie de rezultatele acestor determinari se va stabili modul de eliminare sau valorificare a acesteia.

5.3.

Pulberile rezultate din incinerarea seurilor

ln timpul incinerarii pulberile sunt evacuate din boiler si instalatiile de desprafuire si trebuie indepartate si tratate separat de zgura si cenusa. Fara o tratare prealabila, aceste reziduuri pot fi amestecate cu nisip, pietris si folosite ca materiale de umplutura pentru închiderea minelor. Pentru reducerea nivelului de poluanti organici (hidrocarburi aromatice) care in cazul depozitarii duce la poluarea mediului, se studiaza, in prezent, vitrificarea lor prin tratare termica suplimentara si includerea lor in produse de sticla. Datorita consumului energetic mare, 0,6 kWh/kg de pulbere, aceasta tratare nu este considerata economica.

5.4.

Apele uzate rezultate din incinerarea deseurilor

Volumele de ape uzate rezultate din incinerarea deseurilor pot fi reduse prin folosirea de sisteme uscate de epurare a gazelor reziduale. ln cazul sistemelor umede de epurare a gazelor reziduale se folosesc doua nivele de scrubere pentru eliminarea separata a HCI (pH<1) si a SO2 (pH de la 2 la 3). Deoarece apele sunt recirculate, ele se incarca in poluanti si pentru asigurarea unei eficiente functionari a scruberelor, periodic volume de apa sunt evacuate din sistem si trimise la statia de epurare. Scopul epurarii este separarea metalelor grele prin neutralizare si precipitare. Apele uzate sunt poluate, in principal, cu:

-

compusi halogeni (fluor, iod, clor, brom);

-

sulfati, sulfuri sub forma de saruri sau acizi;

metale grele;

-

fosfor.

Nivelul de epurare solicitat depinde de destinatia prevazuta pentru apa uzata si de "calitatea" impusa prin sistemului de eliminare ce urmeaza a fi folosit.

Se pot realiza multiple combinatii de procese tehnologice pentru epurare, iar dintre acestea se prezinta in continuare cele folosite in mod curent.

Epurarea apelor uzate cu circuit închis se realizeaza in doua etape, prima, de neutralizare, folosind solutie de soda sau lapte de var si a doua, de precipitare a metalelor grele, in flux continuu, folosind un reactiv de precipitare pe baza de sulf. Precipitarea se realizeaza in doua etape, si anume:

-

in prima etapa se ridica valoarea pH-ului apei acide evacuate de la scrubere la 8 - 9 prin adaugarea de reactivi (lapte de var, soda);

in

aceasta etapa are loc precipitarea metalelor grele sub forma de hidroxizi;

deoarece unele metale grele, ex. mercurul, nu precipita sub forma de hidroxizi este necesara o a doua treapta de tratare cu reactivi de precipitare pentru a se putea obtine precipitarea sub forma de compusi de sulfuri.

Alegerea reactivului de precipitare si a conditiilor de desfasurare a procesului de epurare (valoarea pH, temperatura) trebuie astfel stabilite si intretinute pentru a se preveni formarea inversa de compusi volatili de mercur in uscator.

ln cazul sistemului cu evaporarea apei evacuata din scrubere, se aplica înainte de evaporare - cristalizarea, neutralizarea si precipitarea metalelor grele. Daca se urmareste refolosirea sarurilor cristalizate este necesara separarea prin filtrare a metalelor grele precipitate si a gipsului. Prin controlarea proceselor se pot obtine saruri si compusi de metale grele de mare puritate.

Epurarea apelor uzate ce urmeaza a se evacua in mod direct sau indirect in apele de suprafata se face prin neutralizare, precipitarea si filtrarea metalelor grele. Suplimentar se iau masuri pentru reducerea valorii temperaturii, a continutului de fluoruri si sulfati prin aerare si separare, si a substantelor organice prin epurare biologica secundara. Statia de epurare trebuie prevazuta

cu echipamente

de masurare

a debitului, pH-ului

si temperaturii.

Valorile concentratiilor finale trebuie sa corespunda celor impuse prin H.G. nr. 188/2002.

5.5.

Reziduurile de la epurarea gazelor reziduale

Din epurarea gazelor reziduale rezulta:

-

namol de sedimentare din circuitul scruberelor; namol de la precipitarea metalelor grele.

Namolul de sedimentare cantine, in principal, gips iar recuperarea pentru refolosire se face prin spalare in scrubere.

Namolul rezultat de la precipitarea metalelor grele se poate depozita controlat.

Daca apa uzata, evacuata din sistemul de separare a HCI, este evaporata intr-o instalatie de evaporare separata se poate obtine un amestec de saruri containand cloruri. ln functie de reactivul de neutralizare folosit se obtine clorura de sodiu sau clorura de calciu. Clorura de sodiu pretratata poate fi folosita pentru producerea de soda in instalatii de electroliza. Clorura de calciu nu poate fi refolosita datorita productiei ridicate pe piata mondiala.

Daca adaugarea reactivilor de neutralizare in sistemul de separare a HCI se face în doua trepte (treapta intai pentru HCI si treapta a doua pentru separarea SO 2 ) este posibila obtinerea de acid clorhidric prin conversie intr-o instalatie speciala. Se poate obtine acid sulfuric cu concentratie de 30% si cu puritate la nivelul specificat in industria chimica. Totusi obtinerea unui produs vandabil este foarte rar economica in cazul incinerarii deseurilor si asociata cu dificultati

tehnice considerabile.

5.6.

Adsorbanti, catalizatori

Materialele adsorb ::mte, de tipul carbunelui activ, amestecat în unele cazuri cu granule de tuf vulcanic si piatra de var, sunt folosite pentru separarea substantelor organice (dioxine si furani) si a metalelor grele prezente în forma gazoasa (mercur). Materialele epuizate pot fi reintroduse in cuptor si incinerate concomitent cu distrugerea dioxinelor si furan1lor la temperaturi înalte_ Daca nu pot fi reintroduse in cuptor, solutia de eliminare este depozitarea in depozite subterane.

Catalizatorii pe baza de titan si wolfram se folosesc pentru distrugerea compusilor organici. Catalizatorii epuizati sunt depozitati controlat, deoarece, în prezent, recuperarea lor este neeconomica.

5.7.

Alte reziduuri

Alte tipuri de reziduuri se produc in statia de incinerare la perioade diferite de timp si in diferite instalatii:

-

namol din instalatia de extractie a cenusii din boiler, care este tratat in statia de epurare si apoi depozitat sau incinerat;

-

_ape

uzate poluate cu produse petroliere de la spalarea rezervoarelor si a autovehiculelor;

-

materiale refractare de la repararea cuptorului si a camerei de postcombustie care pot fi depozitate controlat sau refolosite in industria materialelor de constructie;

-

materiale care au fost folosite la curatirea suprafetelor cuptorului si boilerului si care trebuie tratate si depozitate controlat.

6.

Costurile incinerarii deseurilor

Se prezinta informativ in tabel distributia costurilor de exploatare, comparativ, intre doua tipuri de incineratoare, incineratoarele de deseuri municipale si incineratoarele de deseuri periculoase.

lncinerator de deseuri municipale(%)

lncinerator de deseuri periculoase (%)

Amortizare

49

42

Cheltuieli de personal

14

22

Cheltuieli de intretinere

10

16

Administratie

2

2

Energie

10

10

Depozitare finala

12

6

Altele

3

2

Masurile de optimizare a costurilor trebuie sa ia in considerare proiectarea tehnica a incineratorului in corelatie cu cerintele legale de functionare. Pentru optimizarea costurilor trebuie luate in considerare urmatoarele elemente:

-

oportunitatea tehnologiei alese;

-

standardizarea componentelor instalatiilor si alegerea de proceduri verificate anterior (marcaj de conformitate);

-

perioade scurte de realizare a investitiei;

-

asigurarea si a altor servicii care pot fi realizate de operatorul statiei;

-

distanta cat mai mica intre statia de incinerare si consumatorii energiei recuperate.

Daca tehnologia a fost proiectata corect, reducerea costurilor se poate face prin: neinchiderea completa a depozitelor de deseuri, folosirea de buncare de suprafata in locul

buncarelor adanci (se reduce volumul fundatiei construite), fundarea pe piloni a constructiilor ' si instalatiilor, folosirea unei structuri din otel pentru cladirea buncarului, etc.

Un factor decisiv pentru reducerea costurilor ii reprezinta utilizarea optima si continua a capacitatii incineratorului (evitarea supradimensionarii) si cooperarea cu alte instalatii de incinerare in perioadele de supraalimentare.

ln cazul coincinerarii, costurile de procesare depind de natura deseurilor procesate, in functie de aceasta putand fi determinate: modalitatea de co-procesare a deseurilor, procentul de substitutie al combustibilului traditional etc.

ln oricare din aceste variante, costurile de coincinerare sunt mai mici decat in cazul incinerarii.

7.

Prevederi privind modul de elaborare a documentatiilor necesare obtinerii acordului de mediu pentru realizarea instalatiilor de incinerare si coincinerare

Emiterea acordului de mediu

Conform prevederilor din HG nr. 918/2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului și pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei proceduri, instalatiile de incinerare se regasesc pe Lista nr.1 din Anexa nr.1

•

Instalații pentru eliminarea deșeurilor prin incinerare sau tratare chimică, operațiune definită în anexa nr. IIA pct. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deșeurilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 426/2001, sau d pozite pentru deșeuri periculoase

•

Instalații cu o capacitate mai mare de 100 tizi pentru eliminarea deșeurilor nepericuloase prin incinerare sau tratare chimică, operațiune definită în anexa nr. IIA pct. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 426/2001.

Urmatoarele instalatii:

•

Instalații pentru incinerarea deșeurilor rnunicipale, cu o capacitate mai mare de 3 t/h;

•

Instalații pentru eliminarea prin incinerare a deșeurilor periculoase, cu o capacitate mai mare de 10 tizi;

se supun procedurii de autorizare integrata privind prevenirea, reducerea și controlul integrat al poluării, conform legislatiei nationale armonizate cu legislatia europeana.Se va solicita emiterea autorizatiei integrate de mediu.

Procedura de emitere a acordului de mediu se desfasoara conform prevederilor din OM 860/2002.

Cerintele pentru emiterea acordului de mediu pentru instalatiile de incinerare si coincinerare sunt completate specific de cerintele de mai jos.

Realizarea instalatiei

Se va urmari încadrarea proiectului propus in Planul National pentru Gestionarea Deseurilor.

Stabilirea amplasamentului instalatiei de incinerare

Amplasamentul instalatiei de incinerare se va face tinand cont de

modelarea matematica

a

dispersiei poluanli/or in aer realizat in conditiile de functionare cele mai nefavorabile, dar nu la mai putin de 500

m

de zona locuita.

Documentatia tehnica

Datele minime care trebuie prezentate in documentatiile înaintate autoritatii centrale sau teritoriale de protectie a mediului si serviciilor tehnice ale administratiei locale pentru obtinerea acordurilor sau avizelor.

Documentatia va prezenta proiectul care trebuie sa garanteze ca instalatia este proiectata, echipata si va functiona astfel incat prevederile din HG 128/2002 sa fie respectate întrutotul.

Fundamentarea

din

punct de vedere al cantitatilor si tipurilor deseurilor (conform codurilor deseurilor confonn HG 856/2002) ce urmeaza a fi introduse în instalatie, capacitatea de incinerare a instalatiei, implicatiile energetice si implicatiile din punct d

vedere a protectiei mediului.

Descrierea instalatiilor

•

se vor descrie instalatiile de ardere folosite, se va specifica motivul pentru care a fost ales incineratorul, respectiv coincineratorul, si modul de functionare a acestuia

•

se vor descrie depozitele de combustibili traditionali (conventionali)

(ex. carbune, combustibil lichid, gaze naturale) - amplasament in cadrul platformei, volume, materiale de

•

constructie, masuri de siguranta in exploatare, modul de aprovizionare si manipulare etc.

•

se vor descrie depozitele in care vor fi amplasate deseurile - amplasament in cadrul platformei, volume, materiale de constructie, masuri de siguranta in exploatare, modul de aprovizionare si manipulare, etc. si depozitele pentru "deseurile finale", rezultate in urma incinerarii, acolo unde este cazul.

•

se vor descrie utilitatile platfomei - drumuri de acces, drumuri interioare, reteaua de alimentare cu apa, reteaua de canalizare, alimentarea cu energie electrica, retelele de conducte de abur si energie termica interioare si exterioare, sistemul de iluminare, cladirile, sistemele de protectie împotriva incendiilor, sistemele de siguranta functionarii instalatiilor si siguranta personalului de exploatare.

•

se vor descrie instalatiile pentru protectia mediului pe fiecare factor de mediu: aer, apa de suprafata si subterana, sol, zgomot si vibratii, etc;

•

alte instalatii si echipamente.

Descrierea modului de functionare

Se va prezenta modul de functionare a instalatiilor de pe "circuitul principal - CPI - producerea de energie folosind combustibili conventionali" si de pe "circuitul secundar - CPII - producerea de energie folosind deseuri".

La descrierea "circuitului secundar - CPII - producerea de energie folosind deseuri" se vor prezenta, minim, urmatoarele:

•

Modul de aprovizionare si manipulare a deseurilor înainte de depozitare (transport, verificarea categoriilor de deseuri intrate pe platforma, modul de stabilire a cantitatilor intrate in platforma, etc).

•

Categoriile de deseuri ce se vor incinera, modul de depozitare si supraveghere înainte de incinerare. Se vor specifica in functie de tipul incineratorului categoriile de deseuri care nu vor fi folosite. ln cazul obtinerii de "deseuri finale" se vor specifica cantitatile si compozitia acestora pentru a se putea stabili modul de depozitare finala.

Protectia si igiena muncii. Prevenirea si stingerea incendiilor.

Modul de asigurare

a

securitatii zonei platformei

si

in special

a

depozitelor de deseuri.

Prevederi pentru monitorizarea mediului

Se vor descrie dotarile si masurile prevazute pentru controlul emisiilor de poluanti in mediu, supravegherea calitatii factorilor de mediu si monitorizarea activitatilor destinate protectiei mediului pentru "circuitul principal - CPI - producerea de energie folosind combustibili conventionali" si pentru "circuitul secundar- CPII - producerea de energie folosind deseuri".

Emiterea autorizatiei de mediu

Pana la finalizarea actelor normative stipulate in baza Ordonantei de Urgenta

91/2002 pentru modificarea si completarea Legii nr. 137/1995 a protectiei mediului, emiterea autorizatiei de mediu se face in baza actelor legislative in vigoare.

Autorizarea funcționării incineratoarelor/coincineratoarelor de deșe ri se va realiza după o procedura cadru el borată și aprobată de autoritatea centrală pentru protecția mediului, completata cu prezenta procedura specifica, in conformitate cu prevederile HG 128/2002 privind incinerarea deseurilor si a Ordonantei de Urgenta a Guvernului 34/2002 privind privind prevenirea, reducerea și controlul integrat al poluării.

Prezenta procedura este specifica incineratoarelor/coincineratoarelor de deseuri si se conformeaza prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.34/2002 privind prevenirea, reducerea și controlul integrat al poluării și a legislatiei care va fi elaborata in aplicarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului 34/2002.

Printre cerințele specifice de autorizare pentru un incinerator/coincinerator de deșeuri, se numără:

Solicitarea unei autorizatii pentru o instalație de incinerare sau coincinerare, adresata autorității competente va include o descriere a masurilor avute in vedere pentru a garanta ca:

(a)

instalația este proiectata, echipata și va funcționa astfel încât condițiile HG 128/2002 țin seama de categoriile de deșeuri care se incinerează;

(b)

căldura generata prin procesul de incinerare este recuperata cat mai complet posibil, de exemplu, prin generarea combinată de căldură și energie electrică,

de abur tehnologic sau încălzire locuințe;

(c)

reziduurile vor fi minimizate ca volum și nocivitate, si reciclate pe cat posibil;

(d)

eliminarea reziduurilor care nu pot fi prevenite, reduse, sau reciclate va fi efectuata in conformitate cu legislația naționala și comunitara.

Autorizatia va fi acordata doar daca solicitarea arata ca tehnicile de masura propuse pentru emisiile in aer sunt in conformitate cu Anexa 5 si privind apa, conform cu Anexa 5, paragrafele 1 și 2.

Autorizatia acordata de autoritatea competenta pentru o instalație de incinerare sau coincinerare va:

(a)

enumera explicit categoriile de deșeuri care pot fi tratate. Lista va folosi categoriile de deșeuri stabilite în HG 856/2002 dacă este posibil, și vor conține informații despre cantitatea de deșeuri, acolo unde este cazul;

(b)

include capacitatea totala de incinerare sau coincinerare a deșeurilor pentru acea instalație;

(c)

specifica procedurile de prelevare a probelor si masurare folosite pentru a satisface obligațiile impuse pentru măsurătorile periodice pentru fiecare poluant al aerului și apei.

Autorizatia acordata de autoritatea competenta unei instalații de incinerare sau coincinerare ce folosește deșeuri periculoase, in completarea la cele de mai sus, va:

a) enumera cantitățile din diferitele categorii de deșeuri periculoase care pot fi tratate;

101

TABELUL NR .1

-

PREZENTAREA ALTOR TEHNOLOGII PENTRU TRATAREA TERMICA A DESEURILOR

Nr. crt.

TEHNOLOGIA

/

TIPUL CUPTORULUI/ REACTORULUI

DESCRIEREA PROCESULUI

FOLOSINTE

OBSERVATU

1 .

Incinerare

Cuptor cu camera rotativa

Este o varianta a cuptorului rotativ in care un tub conic pivotant alimenteaza cu deseuri intr-un ritm oscilant. Aerul primar este alimentat la nivelul stratului fierbinte, iar aerul secundar la nivelul sistemului de

descarcare a zgurii

Sunt in functiune mai multe statii pentru incinerarea deseurilor menajere

Aerul pnmar este mai bine introdus si distribuit decat la cuptorul rotativ.

Nu poate fi folosit pentru incinerarea de

deseur 1 i

cleioase sl

cilindrice (tip bara).

2.

Incinerare

Cuptor cu gratare in miscare

Sistemul de gratare este alcatuit din mai multe trepte conectate secvential care sunt mIscate de aerul In mIscare

Sunt în functiune mai Este folosit pentru incinerarea deseurilor sub forma multe

statii

pentru de bulgari.

incinerarea deseurilor Asigura o buna aprovizionare cu aer a materialului spitalicesti

s,

a incinerat.

anvelopelor uzate

Nu poate fi folosit pentru incinerarea de deseuri

cleioase si cilindrice (tip bara).

3.

Incinerare

Cuptor continuu sau

tunelar

□ eseurile

SUflt

introduse

cu

un Este realizat ca un cuptor Timpul de stationare poate fi controlat.

transportor de tip sita metalica în otelit si emailat si este Nu asigura omogenizarea deseurilor.

cuptorul care functioneaza continuu folosit pentru incinerarea Nu poate fi folosit pentru incinerarea deseurilor

la

o presiune redusa si este incalzit solurilor contaminate.

municipale decat daca acestea au fost tratate cu radialii intrarosii la o temteratura

special într-o etapa anterioara.

de peste 1000°C.

4.

Incinerare

,

Cuptor cu strat flwdizat (strat fluidizat rotativ sau circulant)

ln cuptorul cu strat fluidizat rotativ, Sunt

în

functiune mai Se asigura o incalzire rapida a deseurilor datorita aerul primar este inJectat printr-o multe

statii

pentru suprafetei mari de transfer.

placa de distributie în camera de incinerarea

deseurilor ln sectiunea cu temperatura înalta nu sunt parti in incinerare astfel meat stratul fluidizat municipale, deseurilor din miscare.

(nisipul) are un profil eliptic .

ln lemn,

namolurilor Ofera •

posibilitatea de a lega componentii organici cuptorul cu strat circulant, nisipul din orasenesti

s,

solurilor în stratul fluidizat folosind aditivi.

strat este descarcat In camere de contaminate.

Asigura o foarte buna ardere, completa, datorita incinerare, separat sI recirculat.

amestecarii

puternice

din

stratul

fluidizat

si

contactului intens dintre fazele solide si gazoase.

□ eseurile trebuie maruntite înainte de incinerare.

Materialele cu o densitate relativ mare (metale) trebuie eliminate din deseuri înainte de a fi introduse în incinerator.

Reziduurile se obtin in mare parte sub forma de

pulbere .

5.

Incinerare

Cuptor

cu

ma i

_l'!l_ tl

Traseul deseurilor este de la partea

I

foloseste

_ r:>entru Este utilizat ca uscator.

trepte

superioara la cea inferioara a cuptorului pnn mai multe trepte si sunt astfel uscate .

I

arderea namolurilor.

Se asigura separarea zonei de uscare de cea de ardere prin controlul reactiilor.

Nu poate fi folosit pentru incinerarea de deseuri

care prin 1ncalzire devin cleioase sI nici pentru cele de forma cilindrica (tip bara).

Domeniul de temperatura este limitat pentru ca

partile solide

sa

nu_se tof)easca.

6.

Incinerare

Reactor de mare turbulenta

lntr-un astfel de reactor gazele de ardere se introduc pe la partea inferioara iar deseurile pe la partea superioara, arderea avand loc la

temperaturi de 1200-1600

°C.

lnstatii experimentale pentru arderea deseurilor periculoase.

Amestecare rapida si intensa datorita conditiilor de

curenti turbulenti.

Nu se foloseste pentru deseuri lichide sl

pastoase.

Mari.mea particulelor trebuie sa fie de maxim 1 mm.

7.

Piroliza/ Incinerare

Tambur de carbonizare la temperatura scazuta.

Piroliza

deseurilor

se

face

la Sunt In functiune la scara Volum redus de gaze reziduale.

temperatura scazuta într-un tambur industriala.

Necesita

separarea

substantelor

minerale

si de

carbonizare

cu

un

curent

metalice

descendent de curatare sI tratare a

Rezulta produsi vitrificati.

gazului de carbonificare.

Deseurile trebuie maruntite inainte de introducere m proces.

Este necesara depozitarea cocsului de piroliza rezultat.

Carbonizare

la

temperatura scazuta cu camera de combustie In curent descendent. Gratare de piroliza cu tub rotativ in curent descendent.

Piroliza

deseurilor

la

temperatura A fost realizat la scara Volum redus de gaze reziduale.

scazuta

intr-un

tambur

de Industnala, dar nu a fost Nu poate fi folosit pentru incinerarea de deseuri carbonizare cu o combustie în sens adoptat pentru eliminarea cleioase sI de forma cilindrica (tip bara) sau pentru descendent a gazelor de piroliza sI a deseurilor.

deseun care au punctul de topire la temperatura de combustie aditionala a cocsului de

piroliza.

piroliza

dupa

separarea

de

Alegerea materialelor de constructie este dificila.

substantele inerte .

Duce la mobilizarea de metale grele volatile.

Necesita separarea substantelor minerale si metalice

Rezulta produsi vitrificati.

Deseurile trebuie maruntite înainte de introducere In proces.

Este necesara depozitarea cocsului de piroliza

rezultat.

Piroliza pe gratare cu camera de combustie în curent descendent sI reactor de topire cu oxigen suplimentar pentru toate procesele de incinerare.

Piroliza deseurilor Intr-o camera cu Realizat

la

scara Volum redus de gaze reziduale.

gratare o combustie In sens industriala, dar ca statie Nu poate fi folosit pentru incinerarea de deseuri descendent a gazelor de piroliza sI o experimentala.

cleioase sI de forma cilindrica (tip bara) sau pentru

combustie

aditionala a cocsului de

deseuri care au punctul de topire la temperatura de

piroliza într-un reactor de topire.

piroliza.

Alegerea materialelor de constructie este dificila. Duce la mobilizarea de metale grele volatile.

Necesita

separarea substantelor minerale si

102

metalice

Rezulta produsi vitrificati.

Deseurile trebuie maruntite inainte de introducere

,n proces.

Are loc sep 9 rarea _ cup_rului si fierului in sarja.

8.

Procese

de

I

Tambur de carbonizare Pe

perioada

pirolize,

cu

un A

fost

realizat

pentru

Volum redus de gaze reziduale.

gazeificare

la temperatura scazuta gazeificator

introdus

In

curent cocsificare

si

verificat

Nu poate fi folosit pentru incinerarea de deseuri

cu

gazeificator

in descendent,

gazul

de

piroliza

s, numa,

experimental

curent

descendent. cocsul de piroliza sunt convertiti in pentru deseuri si namol.

cleioase si de forma cilindrica (tip bara) sau pentru

deseuri care au punctul de topire la temperatura de

Reactor cu pat fix.

gaz de combustie

cu adaugarea

piroliza.

controlata de aer, in timp ce procesul

Alegerea materialelor de constructie este dificila.

de

conversie

este

realizat

cu

Duce ·Ia

mobilizarea de metale grele volatile.

adaugarea controlata de aer intr-un

reactor cu strat ,nearcat sub presiune .

Necesita separarea substantelor' minerale si metalice

Pentru

deseurr

periculoase

cu

granulatie fina procesul de conversie se

realizeaza

numai ,n reactor.

Rezulta produsi vitrificati.

Deseurile trebuie maruntite înainte de introducere In proces.

Sinteza aditionala a metanolului in procesul de

recugerare a energiei.

Gazeificator cu strat fix

Gazeificarea materialelor brichetate Realizat

la

scara sau sub forma de bulgari (deseuri 1ndustnala sI aflat în amestecate cu carbune) cu oxigen exploatare

pentru într-un reactor tip coloana proiectat gazeifica rea

ca un gazificator presurizat cu strat amestecurilor

fix.

deseun/carbune .

Numai volume mici de gaze reziduale necesita epurarea (gazul de sinteza).

Gazul de sinteza este folosit ca o sursa de energie si de metanol de sinteza.

Este necesara brichetarea deseurilor.

Este necesara separarea substantelor minerale si metalice.

Duce la mobilizarea de metale grele volatile.

Rezulta produsi vitrificati.

Gazeificator cu strat inj Gazeificarea deseurilor lichide si Este realizat la scara mIscare

pastoase (uleiuri, slamuri, gudroane) industriala

si

folosit In reactor sub presiune .

pentru

gazeificarea

deseurilor lichide s, pastoase.

Numai volume mici de gaze reziduale necesita

epurar a (gazul de sinteza).

Gazul de sinteza este folosit ca o sursa de energie

si de metanol de sinteza.

Duce la mobilizarea de metale grele volatile .

Rezulta produsi vitrificati .

9.

Piroliza/Gazeifi j

care/Incinerare

Canal de degazeificare, reactor de gazeificare

Compactarea materialelor cu o presa, Se foloseste pentru uscare suplimentara si degazeificare tratarea

deseurilor partiala 1ntr-un canal rectangular si menaJere si comerciale. gazificare cu adaugarea de oxigen

într-un reactor tip coloana. Omogenizarea zgurii.

Se asigwa degazeificarea, combustia si topirea in

cadrul unui proces închis.

Volume mai mici de gaze reziduale decat în cazul

incinerarii necesita epurarea .

Duce la mobilizarea de metale grele volatile.

Rezulta e_rodusi vitrificati.

10

Procesul

de

I

hidrogenare

Reactor de hidrogenare Hidrogenarea termica a materialelor Realizat pentru rafinarea

are loc la temperatura de 700-1400 reziduurilor

si

Recuperarea de materii prime.

Nu se poate _fe>_l9si

[Jentru deseuri

municifl_ale

103

104

0 c

folosind hidrogenul sau butanul ca

agent de reducere; hidrogenarea catalitica are loc la o temperatura de

deseun individuale .

netratate in mod special. Necesita consum energetic mare .

Alegerea materialelor de constructie este dificila.

250-450 °C sI o presiune de peste

300 barr

11.

Procese

de

I

Echipamente de topire Cuptor de topire

Substantele

solide

sunt topite

în Realizat experimental in

Rezulta produs1 vitrificati.

topire

cuptoare de

topire

electnce

cu industria otelului sI a

Este necesara adaugarea

de energie

sau

incalzire electrica sau in cuptor-vana sticlei pentru tratarea de

pentru topirea sticlei folosind deseuri/reziduuri.

combustibil .

Este necesara, in unele cazuri,

adaugarea de

combustibili conventionali.

aditivi.

Duce la mobilizarea de metale grele volatile.

Nu 'poate fi folosit pentru deseuri municipale

netratate in mod s_l'.)_ecial.

Cuptor de topire cu manta dubla

Materialele sunt introduse într-un Sunt in functiune instalatii canal circular amplasat intre mantaua pentru cenusa, zgura si extenoara sI cilindrul interior unde deseuri din plastic. suprafata lor este topita cu arzatoare.

Rezulta produs, vitrificati.

Este necesara adaugarea de energie sau combustibil.

Este necesara, în unele cazuri, adaugarea de aditivi.

Duce la mobilizarea de metale grele.

Nu poate fi folosit pentru deseuri municipale netratate 1n mod special.

Cuptor-vana

pentru

I

topirea sticlei

Materialele sunt introduse în

cuptor

la A fost temperatura de 1200 °C si experimental, substantele nevolatile sunt topite.

incinerarea

periculoase

realizat pentru deseurilor

Rezulta produs1 vitrificati.

Este necesara adaugarea de energie sau combustibil.

Are loc vitrificarea zgurii.

Duce la mobilizarea de metale grele volatile .

Nu poate fi folosit pentru deseuri municipale

netratate in mod special.

12 .

Procese

în

I

plasma

Cuptoare în plasma

Are loc generarea de plasma la A fost realizata in scop temperaturi foarte ridicate (10000

°C

experimental

pentru care atomIzeaza substantele volatile incinerarea

deseurilor si topesc substantele solide.

periculoase.

Rezulta produsi vitrificati.

Este

.

necesara adaugarea de energie sau combustibil.

Are loc vitrificarea zgurii.

Duce la mobilizarea de metale grele.

Nu poate fi folosit pentru deseuri municipale netratate in mod s_l'.)_ec1al.

13 .

Procesul

de

I

piroliza

Cuptor

cu

strat

I

circulant

ln cuptor materialele sunt amestecate Realizat

experimental cu un reactiv alcalin intr-o atmosfera pentru

incinerarea de gaz inert.

hidrocarburilor

hidrogenate.

Nu poate fi folosit pentru deseuri municipale netratate in mod special.

Alegerea materialelor de constructie este dificila.

experimental

pentru I

lNTRAAI

EMISII

Deseu

Energi j e Atte

materiale

.

Valoare

COtECTAAE

SI

SORTARE

Emisii

inoer

Emisii

:

lnopa

+==

1L------+-l----+!---r-, --l

PRODUSE

MatJriole

Corripost

EnJgie

secuAdare

uti1a

VENITURI

NEPRODUCTIV

Taxe

COSTURI

±

i

I

Costuri

peonu

colectare

Costuri pentru

I

sortare

!

,.

!

Alte:a

(ex.chelhi

pentruan

l

Costuri pentru transport

Costuri pentru

•

tratare

.-k I

.,

Costuri penrru

I

depozttare

I

I

I

'

l

l'

VENITURI DE LA PRODUSE: M:rteriale

secunaare

j

'f

.

Compost

., I

Energie

utilo

Figura 1

MANAGEMENTUL INTEGRAT AL DESEURILOR SOLIDE

GAZ

PACURA

CARBUNE

DESEU

3

DESEU

2

DESEU

1

106

.

COLECTARE SI PREGATIREA SEPARATA

..

•

COLECTARE SI

---► I

PREGATIREA

INCOMUN

I-,····················································

INSTALATII DE FABRICARE (Ex. CIMENT)

STATII DE PRODUCEREA ENERGIEI

••••••••••••••••••

········································..-··············+··········································1·······

PROCESE TERMICE COMBINATE

INCINERARE

..

I. ...

- i

..

..

+

•

..

PROCESE SPECIALE (HIDROGENARE)

.. ..

..

•

FIGURANR.2

SCHEMA PROCESELOR TEHNOLOGICE A POSIBILITATILOR DE ELIMINARE A DESEURILOR PERICULOASE

DESEURI

--,,.

················........................................................ .. . . ............... .

.........................

. .. . ..... .

. ..

...................

, ......................................................... . ............ . ... .

............

... . . .............. ····················••·••··········

..

,

..

................

I

1RAT RE TERMICA (TREAPTA I)

,,

, ,

,,

INCINERARE

PIROLIZA

-

GAZEIFICARE

. - ...

.. ..... . . . ... .......

,

......................................................................................

...... ..

............

.. .. .. .......... . ... -

...................

. . ....... . .. ... .. . ..

.......

.

.

...............

1.....

.

.... . .... ..... .... . ... . .... . . . ... . ... . ..... .. .... ........ . .. ... .. .... .

. .. . .....

···

·

·

·····

········•···

··•·

••

········

·

·

·

·

·

·········-····

·

·

········

·

·

····

·

········

·

··············

·

····

·

·

·····

"·"···

·

·

··

·

·

·

.................

....

, .... .. . . . . ... ...

.

......................... . .

... .. .... . ......

_

.

.............

..

.....

.

.

.

.

.

.

.

.

..........

.

.

..

.

.

.

.............

··

······

"·

·

·

·

·

·

··

··-·

·

·····--····

·

······

"

"''···

·

····

··

·

.

·

.

······

..

·······•'"

"""

'"

'·

•

·

·--···

·

·

............................

..................

····························· ...........................

.. ..... ... . . . ..........

.

..

............... .. . . ..........

I

TRATARE

(TREAPTA

II)

COMBUSTIE

(PRODUCERE

DE ABUR, ENERGIE)

POSTARDERE (PRODUCERE DE ABUR)

CONVERSIE/ SEPARARE (METANOL)

,,

,,

,,

n

,.

I 1

...................

.

....................... . ...................................... .. .

.

. .. . .

,

.. . ... .. .. ... ...

············--···--···-- · ··

.............................

.

.................

.

...............

.

.....................................................

..

.....

.

.....

.

..

.

..

.

.......................................................................................................

.

.

107

FIGURA NR. 3 - PRINCIPIILE PROCESELOR DE TRATARE TERMICA A DESEURILOR