Decizia nr. 9/2003
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, precum și ale art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal, aprobată cu modificări prin Legea nr. 64/1999 , cu modificările și completările ulterioare
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- OG nr. 70/1994 29 august 1994 (prevederi anume) privind impozitul pe profit
- OG nr. 70/1997 28 august 1997 (prevederi anume) privind controlul fiscal
Nicolae Popa - președinte
Costica Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Șerban Viorel Stanoiu - judecător
Ioan Vida - judecător
Aurelia Popa - procuror
Ioana Marilena Chiva - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 26 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 70/1994
privind impozitul pe profit, precum și ale
art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 70/1997
privind controlul fiscal, excepție ridicată de Societatea Comercială "Ascon" - S.R.L. din Galați în Dosarul nr. 1.061/2002 al Curții de Apel Galați - Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, apreciind ca instituirea de către legiuitor a unor reguli speciale de prescripție nu echivaleaza cu încălcarea vreunei dispoziții constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 19 august 2002, pronunțată în Dosarul nr. 1.061/2002, Curtea de Apel Galați - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 26 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 70/1994
privind impozitul pe profit, precum și ale
art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 70/1997
privind controlul fiscal, excepție ridicată de Societatea Comercială "Ascon" - S.R.L. într-o cauza administrativă.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca dispozițiile criticate instituie o discriminare favorabilă proprietății statului în raport cu proprietatea privată aparținând celorlalte subiecte de drepturi, deoarece prevăd un termen de prescripție de 5 ani pentru creanțele bugetare, pe când prin
se instituie un termen general de prescripție de 3 ani. Prin aceste dispoziții se încalcă și regimul proprietății private, care este ocrotită de lege în mod egal, indiferent de titular. De asemenea, autorul excepției invoca jurisprudenta Curții Constituționale, care, prin Decizia nr. 72/1994, a stabilit ca diferentierea, prin
Decretul nr. 167/1958 , a termenelor de prescripție în funcție de titularii de drepturi este neconstitutionala, contravenind dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Constituție, care prevăd ca proprietatea privată este ocrotită de lege în mod egal, indiferent de titular.
Curtea de Apel Galați - Secția comercială și de contencios administrativ apreciază ca excepția este neîntemeiată, deoarece, obligația bugetară fiind distinctă de obligația civilă, regimul lor juridic este, de asemenea, diferit, iar termenul de prescripție în materie fiscală presupune existenta unui raport juridic specific dreptului fiscal și nu poate fi supus normelor privitoare la prescripția extinctiva ce decurge din raporturi juridice civile sau comerciale. Totodată, prescripția reglementată în materie fiscală privește dreptul statului de a executa silit creanțele bugetare, în timp ce prescripția reglementată de
privește dreptul la acțiune.
Potrivit dispozițiilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispozițiilor
art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat și punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.
Președintele Camerei Deputaților apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât, potrivit art. 53 alin. (1) din Constituție, impozitele și taxele reprezintă o obligație la cheltuielile publice, constituindu-se în obligație bugetară distinctă de obligația civilă, iar regimul lor juridic se impune a fi diferit.
Guvernul apreciază ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 70/1997
este neîntemeiată, deoarece obligațiile bugetare se situeaza în sfera interesului public și, pe cale de consecința, termenul special de prescripție pentru realizarea creanțelor bugetare este avut în vedere tocmai pentru atingerea scopului interesului public. Totodată, arata ca, potrivit art. 41 alin. (1) din Constituție, conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, în cazul de fața, de
Ordonanța Guvernului nr. 70/1997 , iar, potrivit art. 134 din Constituție, statul este obligat să asigure activitatea economică, financiară și valutară. Cu privire la dispozițiile
art. 26 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 70/1994 , Guvernul arata ca acestea au fost abrogate în mod expres, începând cu data de 1 iulie 2002, prin
privind impozitul pe profit.
Avocatul Poporului considera excepția de neconstituționalitate neîntemeiată, deoarece instituirea unui termen de prescripție de 5 ani în materie fiscală, mai mare decât termenul de 3 ani ce reprezintă regula de drept comun, potrivit
Decretului nr. 167/1958 , nu contravine dispozițiilor constituționale, cu atât mai mult cu cat, potrivit art. 134 alin. (2) din Constituție, statul poate să ia anumite măsuri pentru asigurarea surselor sale bugetare. În ceea ce privește Decizia Curții Constituționale nr. 72/1994, precizează ca aceasta se referă la
art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958
și nu la termenul de prescripție din domeniul fiscal, care nu poate fi supus normelor privitoare la raporturile civile sau comerciale.
Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților, al Guvernului și al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 26 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 70 din 29 august 1994
privind impozitul pe profit, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 12 martie 1997, precum și dispozițiile
art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 70 din 28 august 1997
privind controlul fiscal (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 30 august 1997), aprobată cu modificări prin
(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 21 aprilie 1999), astfel cum au fost modificate prin
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 113/1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 30 iunie 1999, având următorul conținut:
-
Articolul 26
alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 70/1994 : "Termenul de prescripție pentru stabilirea impozitelor prevăzute de prezenta ordonanță este de 5 ani de la data la care a expirat termenul de depunere a declarației de impunere.";
-
Articolul 21
din Ordonanța Guvernului nr. 70/1997 : "Dreptul organelor de control fiscal sau, după caz, al serviciilor de specialitate ale autorităților administrației publice locale de a stabili diferențe de impozite și majorări de întârziere pentru neplata în termen a acestora, precum și de a constata contravenții și a aplica amenzi și penalități pentru faptele ale căror constatare și sancționare sunt, potrivit legii, de competența organelor de control fiscal sau, după caz, a serviciilor de specialitate ale autorităților administrației publice locale, pentru o perioadă impozabilă, se prescrie după cum urmează:
a) în termen de 5 ani de la data la care a expirat termenul de depunere a declarației pentru perioada respectiva;
b) în termen de 5 ani de la data ultimului termen legal de plată a impozitului, în cazul în care legea nu prevede obligația depunerii declarației;
c) în termen de 5 ani de la data comunicării, către contribuabil, a impozitului stabilit de organele fiscale sau, după caz, de serviciile de specialitate ale autorităților administrației publice locale în condițiile prevăzute de lege."
În susținerea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia apreciază ca prin dispozițiile legale criticate sunt incalcate următoarele prevederi constituționale:
- Art. 41 alin. (2): "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.";
- Art. 135: "(1) Statul ocrotește proprietatea.
(2) Proprietatea este publică sau privată.
(3) Proprietatea publică aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale.
(4) Bogățiile de orice natura ale subsolului, căile de comunicație, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil și acelea ce pot fi folosite în interes public, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietății publice.
(5) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate.
(6) Proprietatea privată este, în condițiile legii, inviolabilă."
I. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 26 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 70/1994 , Curtea constata ca aceasta a fost abrogată în mod expres prin
art. 36 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 414 din 26 iunie 2002
privind impozitul pe profit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 27 iunie 2002, care a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2002, dispozițiile criticate nefiind preluate în noua reglementare a impozitului pe profit.
Având în vedere ca aceste dispoziții au fost abrogate anterior sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate și ca, potrivit
art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea [...] unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare [...]", Curtea urmează sa respingă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 26 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 70/1994 , ca fiind inadmisibila.
II. Cu privire la dispozițiile
art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 70/1997 , Curtea constata ca acestea instituie, pentru anumite creanțe bugetare, un termen de prescripție de 5 ani, ceea ce, în opinia autorului excepției, ar contraveni protecției proprietății private, consacrată de prevederile constituționale ale art. 41 alin. (2).
Curtea retine ca, spre deosebire de creanțele civile și comerciale, care izvorăsc din raporturi de drept privat, creanțele bugetare își au sorgintea în raporturi de drept public, și anume în raportul stabilit între stat și cetățeni, în virtutea căruia, potrivit dispozițiilor art. 53 alin. (1) din Constituție, "Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice".
Curtea constata ca, potrivit dispozițiilor art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție, statul are obligația să asigure protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară. Astfel, reglementarea prin dispozițiile legale criticate a unui termen de prescripție de 5 ani, în materie fiscală, mai lung decât termenul general de prescripție de 3 ani, stabilit de
privitor la prescripția extinctiva, nu constituie o măsura discriminatorie de apărare a proprietății private a statului în raport cu proprietatea privată a altor titulari, ci o măsura de apărare a interesului public, în deplina concordanta cu prevederile constituționale ale art. 41 alin. (2) și ale art. 135 referitoare la protecția proprietății private.
În ceea ce privește Decizia Curții Constituționale nr. 72/1994 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 6 octombrie 1994), invocată de către autorul excepției în susținerea acesteia, Curtea constata ca aceasta este irelevanta în cauza de fața, întrucât se referă la neconstituționalitatea dispozițiilor
art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 .
Fața de cele mai sus arătate, în temeiul dispozițiilor art. 144 lit. c) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 23 și ale
art. 25 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge ca fiind inadmisibila excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 26 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 70/1994
privind impozitul pe profit, excepție ridicată de Societatea Comercială "Ascon" - S.R.L. din Galați în Dosarul nr. 1.061/2002 al Curții de Apel Galați - Secția comercială și de contencios administrativ.
2. Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 70/1997
privind controlul fiscal, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 64/1999 , cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de același autor în același dosar.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 14 ianuarie 2003.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiva
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.