Decizia nr. 66/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 pct. 1 lit. a), ale art. 361 alin. 1 lit. d) și ale art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Corneliu Vadim Tudor în dosarele nr. 40/2002 și nr. 89/2001 ale Curții Supreme de Justiție - Completul de 9 judecători.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 467C/2002. La apelul nominal răspunde Constantin Grigore Dumitrescu (Ticu), personal și asistat de avocat Florica Nitu, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Din oficiu, Curtea pune în discuție problema conexarii celor două dosare, având în vedere identitatea de obiect a acestora. Partea prezenta și reprezentantul Ministerului Public arata ca sunt de acord cu conexarea.

Curtea, în temeiul prevederilor

art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicată, și ale art. 164 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 467C/2002 la Dosarul nr. 466C/2002, care este primul înregistrat.

Avocat Florica Nitu, având cuvântul, solicita respingerea excepției de neconstituționalitate, sustinand ca dispozițiile de lege criticate nu încalcă prevederile constituționale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca fiind neîntemeiată, arătând ca, asupra textelor de lege criticate, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii, de exemplu prin Decizia nr. 136 din 5 octombrie 1999 și Decizia nr. 176 din 18 iunie 2002. Se apreciază că nu sunt evocate împrejurări noi care să justifice schimbarea jurisprudenței Curții și se propune respingerea excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constata următoarele:

Prin încheierile din 7 octombrie 2002, pronunțate în dosarele nr. 40/2002 și nr. 89/2001, Curtea Suprema de Justiție - Completul de 9 judecători a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 pct. 1 lit. a), ale art. 361 alin. 1 lit. d) și ale art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Corneliu Vadim Tudor, inculpat recurent în dosarele menționate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca dispozițiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 20 din Constituție raportat la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil. Se arata ca, potrivit acestor dispoziții, deputații și senatorii, putând fi judecati, în prima instanța, de Curtea Suprema de Justiție și neputând folosi, împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate, decât calea de atac a recursului, nu și apelul, sunt lipsiți, prin discriminare, de o cale de atac.

Curtea Suprema de Justiție - Completul de 9 judecători considera ca excepția de neconstituționalitate este nefondata pentru următoarele argumente:

1) Potrivit art. 29 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, Curtea Suprema de Justiție judeca în prima instanța infracțiunile săvârșite de senatori și deputați. Aceste dispoziții nu încalcă art. 16 alin. (1) din Constituție, care se referă la egalitatea cetățenilor, ci stabilesc doar competența Curții Supreme de Justiție de a judeca, în prima instanța, infracțiunile săvârșite de membrii Parlamentului (competența ratione personae). Textul este conform cu prevederile art. 125 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege. Nu se încalcă principiul egalității, deoarece egalitatea presupune egalitatea răspunderii pentru fapta săvârșită, dar nu și identitatea instanței care judeca. Egalitatea presupune același tratament juridic pentru persoanele aflate în situații egale. Or, calitatea de parlamentar presupune o situație diferita. Dispozițiile art. 29 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală nu contravin nici prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

2) Dispozițiile art. 361 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală nu contravin, de asemenea, nici prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, nici ale art. 6 din convenția invocată. Nici Constituția, nici convenția nu prevăd expres căile de atac. Art. 125 alin. (3) din Constituție lasă la latitudinea legiuitorului competența și procedura, inclusiv căile de atac, iar în art. 128 din Constituție se precizează ca, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac în condițiile legii. Nici în convenție nu se prevede obligativitatea existenței a doua cai de atac.

3) Art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală este în acord cu prevederile constituționale, constituind tocmai o aplicare a drepturilor pretins incalcate.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Președintele Camerei Deputaților considera ca dispozițiile art. 29 pct. 1 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. d) și ale art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală sunt constituționale.

Guvernul, întemeindu-se pe jurisprudenta Curții Constituționale, considera ca susținerile autorului excepției sunt nefondate, deoarece textele de lege criticate nu încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii și nici principiul liberului acces la justiție. Astfel, se arata ca "în Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în art. 2 din Protocolul nr. 7, se prevede un dublu grad de jurisdicție și nu un triplu grad, ca în legislația română, statuandu-se ca <<orice persoană declarata vinovata de o infracțiune de către un tribunal are dreptul sa ceara examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care poate fi exercitat, sunt reglementate de lege.>>. Prin urmare, prevederile art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) și ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, care stabilesc pentru anumite cauze doua grade de jurisdicție - judecata în prima instanța și judecata în recurs -, îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 2 din Protocolul nr. 7, neputându-se astfel susține ca ele nu ar fi compatibile cu prevederile Convenției europene".

Avocatul Poporului apreciază ca dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Fața de argumentul ca aceste dispoziții ar fi contrare art. 16 și 21 din Constituție, se invoca jurisprudenta Curții Constituționale, în care s-a subliniat ca accesul liber la justiție nu presupune, în toate cazurile, accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competența și procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, iar pentru situații diferite poate exista un tratament juridic diferit. Se menționează și faptul ca, potrivit art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedură penală, "Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 385^9, iar instanța este obligată ca, în afară temeiurilor invocate și cererilor formulate de recurent, sa examineze întreaga cauza sub toate aspectele". Se invoca, în același sens, și deciziile Curții Constituționale nr. 16/1999, nr. 33/1999 și nr. 295/2002.

Președintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere asupra excepției.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1),

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 29 pct. 1 lit. a), ale art. 361 alin. 1 lit. d) și ale art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, dispoziții care au următorul conținut:

- Art. 29 (Competența Curții Supreme de Justiție) pct. 1 lit. a): "Curtea Suprema de Justiție:

1. judeca în prima instanța:

a) infracțiunile săvârșite de senatori și deputați";

- Art. 361 (Hotărârile supuse apelului) alin. 1 lit. d): "Sentințele pot fi atacate cu apel. Nu pot fi atacate cu apel: [...]

d) sentințele pronunțate de secția penală și secția militară ale Curții Supreme de Justiție";

- Art. 385^1 (Hotărârile supuse recursului) alin. 1 lit. d): "Pot fi atacate cu recurs: [...]

d) sentințele pronunțate de secția penală și secția militară ale Curții Supreme de Justiție;".

Autorul excepției susține ca aceste dispoziții legale sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 16 referitoare la egalitatea în fața legii și a autorităților publice, ale art. 21 referitoare la dreptul de acces liber la justiție, ale art. 20 raportat la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Se motiveaza excepția prin faptul ca, reglementand competența Curții Supreme de Justiție pentru judecarea în prima instanța a infracțiunilor săvârșite de deputați și senatori, se prevede totodată ca împotriva sentințelor pronunțate de această instanță poate fi folosită numai calea de atac a recursului. Excluderea caii de atac a apelului este considerată de autorul excepției ca o discriminare, ca o încălcare a dreptului la accesul liber la justiție, inclusiv la folosirea căilor de atac, drepturi prevăzute nu numai de Constituție, dar și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata următoarele:

Dispoziția art. 29 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală este consecința prevederii constituționale a art. 69 (Imunitatea parlamentară) alin. (1) teza ultima, potrivit căreia "Competența de judecată (a deputaților sau senatorilor) aparține Curții Supreme de Justiție". Aceasta competența ratione personae, determinata de necesitatea asigurării independentei deputaților și senatorilor, este justificată și de garanțiile pe care le prezintă, în același sens, suprema instanța de judecată, inclusiv sub aspectul realizării dreptului la un proces echitabil, cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale.

De asemenea, dispozițiile art. 361 alin. 1 lit. d) și ale art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, care prevăd ca împotriva sentințelor Curții Supreme de Justiție nu poate fi exercitată decât calea de atac a recursului, sunt în deplin acord cu prevederile art. 125 alin. (3) și ale art. 128 din Constituție, care încredințează legiuitorului dreptul de a stabili competența și procedura de judecată, inclusiv căile de atac și condițiile exercitării acestora. Aceleași dispoziții sunt în concordanta cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care, în art. 2 al Protocolului nr. 7 adițional la convenție, prevede dreptul la un dublu grad de jurisdicție în materie penală, ceea ce se regaseste și în dispozițiile legale criticate, sub acest aspect.

În sensul celor arătate, a decis Curtea Constituțională prin Decizia nr. 175 din 4 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 13 ianuarie 2000. Soluția adoptată ca și considerentele pe care se întemeiază își mențin valabilitatea și în cauza de fața.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și (6) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 pct. 1 lit. a), ale art. 361 alin. 1 lit. d) și ale art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Corneliu Vadim Tudor în dosarele nr. 40/2002 și nr. 89/2001 ale Curții Supreme de Justiție - Completul de 9 judecători.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 februarie 2003.