Decizia nr. 175/1999

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 pct. 1 lit. d), ale art. 361 alin. 1 lit. d) și ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) și d) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate și completate prin

Legea nr. 45/1993

și prin

Legea nr. 141/1996 , ale

art. II din Legea nr. 153/1998

pentru modificarea și completarea

Legii Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993

și ale

art. 25 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 56/1993 , modificat și completat prin

Legea nr. 153/1998 , excepție ridicată de Dumitru Draghin, Ghita Grigorie și Ionel Zorila în Dosarul nr. 2.954/1998 al Curții Supreme de Justiție - Secția penală.

La apelul nominal se prezintă Dumitru Draghin, asistat de avocat Gheorghe Dediu, consilier juridic locotenent-colonel Bujorel Florea, pentru Ministerul Apărării Naționale și pentru Spitalul Militar Central, precum și Ghita Grigorie, Ionel Zorila, Petru Cobzac, Eugen Oprea, Marin Stroe, Gheorghe Popovici, Constantin Copacianu, Gheorghe Popa, Constantin Stanciu, Maria Stan, Ioana Ispas, Ștefan Ungureanu, Ionel Dumitru, Cristian Huza, Corneliu Socoteanu, Dumitru Togui, Maria Gheorghe, Octavian Antonescu, Vasile Samoila, Gherghina Popescu, Aurel Nastalin și Elena-Olimpia Petrescu, lipsind celelalte părți față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, avocatul autorului excepției, Dumitru Draghin, solicita admiterea excepției, considerând ca textele de lege criticate contravin prevederilor art. 16 din Constituție, referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților, instituind un tratament diferit și nejustificat față de inculpați și o necorelare între modificările procedurii penale și cele de ordin structural, fiind desfiintata calea de atac a apelului pentru o anumită categorie de persoane. Acesta se referă la Decizia nr. 60/1993 a Curții Constituționale și considera ca, potrivit art. 16 din Constituție, inculpatii nu pot fi privati de calea de atac a apelului. Mai arata ca în speta inculpatul pe care îl apara este privat nu numai de exercitarea caii de atac a apelului, dar, având gradul de general, este lipsit și de dreptul de a fi judecat, cel puțin în prima instanța, de o instanța militară. Acest lucru se impune cu atât mai mult cu cat cauza dedusă judecații privește în mod concret aspecte militare (de ordin, de executare), specifice științei militare. El arata ca este nelogic ca salariații civili să fie judecati de instanțe militare, iar generalii, pentru infracțiuni grave ce implica, în esenta, cunoașterea de către judecători a științei militare, să fie judecati de o instanța formată din judecători civili, fie chiar de la Curtea Suprema de Justiție. În final, solicita admiterea excepției de neconstituționalitate.

Ghita Grigorie solicita, de asemenea, admiterea excepției, fiind de acord cu argumentele expuse de avocatul Gheorghe Dediu.

Ionel Zorila arata că nu mai are nimic de adăugat și, pentru argumentele deja prezentate, solicita admiterea excepției.

Consilier juridic locotenent-colonel Bujorel Florea, reprezentantul Ministerului Apărării Naționale și al Spitalului Militar Central, solicita admiterea excepției, apreciind ca textele legale criticate sunt neconstituționale, deoarece contravin prevederilor art. 16 referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților și celor ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție, din legea fundamentală. Conform acestor texte generalii, senatorii și deputații, fiind judecati pentru săvârșirea unor infracțiuni de Curtea Suprema de Justiție, în prima instanța, sunt privati de un grad de jurisdicție. Acesta arata ca aceleași categorii de persoane nu beneficiază, în urma modificărilor aduse

Legii nr. 56/1993

prin

Legea nr. 153/1998 , de dreptul de a fi judecati de o instanța militară, incalcandu-se astfel prevederile art. 16 din Constituție. Mai arata ca judecarea lor de către o instanța militară nu constituie un privilegiu, fiind nelogic ca alți salariați civili ai Ministerului Apărării Naționale să fie judecati de instanțe militare, iar generalii să fie judecati de instanțe civile.

Celelalte părți prezente, fiind intrebate pe rând, declara ca sunt de acord ca punctul lor de vedere să fie expus de Eugen Oprea.

Având cuvântul, Eugen Oprea solicita respingerea excepției ca nefondata, ridicarea excepției de neconstituționalitate fiind de fapt o posibilitate pentru inculpați de a amana judecarea în fond a cauzei, tergiversarea având ca scop împlinirea termenului de prescripție de 12 ani și exonerarea lor de răspundere penală. De asemenea, arata ca inculpatii sunt vinovați de moartea copiilor lor și singura pretentie pe care o au părțile civile este pedepsirea celor vinovați.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca nefondata. În acest sens se referă la Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1994, prin care s-a statuat ca liberul acces la justiție nu înseamnă accesul la toate gradele și structurile judecătorești, ci asigurarea accesului, în condiții de egalitate, la drepturile procedurale, putând fi stabilite reguli diferite pentru categorii diferite de persoane. Considera că nu sunt incalcate nici prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în interpretarea Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru ca noțiunea proces echitabil este privită din punct de vedere al "egalității armelor", respectiv al existenței acelorași condiții de exercitare a căilor de atac. Or, din acest punct de vedere exista proces echitabil pentru ca atât Ministerul Public, părțile civile, cat și inculpatii au dreptul la exercitarea acelorași cai de atac prevăzute de lege. De asemenea, considera că nu a fost încălcat nici alin. 2 al art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, pentru ca în recurs se face un control judiciar amănunțit, examinandu-se atât aspectele de fapt, cat și cele de drept, recursul având, în acest caz, un efect devolutiv. Referitor la

art. II din Legea nr. 153/1998

arata ca acesta nu aduce atingere nici unui principiu constituțional, deoarece nu face nici o discriminare și nu încalcă principiul liberului acces la justiție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 4 mai 1999, pronunțată în Dosarul nr. 2.954/1998, Curtea Suprema de Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor: art. 29 pct. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, potrivit căruia Curtea Suprema de Justiție judeca în prima instanța infracțiunile săvârșite de maresali, amirali, generali; art. 361 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin

Legea nr. 45/1993 , conform căruia nu pot fi atacate cu apel sentințele pronunțate de Secția penală și de Secția militară ale Curții Supreme de Justiție; art. 385^1 alin. 1 lit. c) și d) din Codul de procedură penală, modificat prin

Legea nr. 45/1993

și prin

Legea nr. 141/1996 , text care prevede că pot fi atacate cu recurs sentințele pronunțate de curțile de apel și de Curtea Militară de Apel și, respectiv, sentințele pronunțate de Secția penală și de Secția militară ale Curții Supreme de Justiție;

art. II din Legea nr. 153/1998

pentru modificarea și completarea

Legii Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993 , conform căruia procesele aflate pe rolul Secției militare a Curții Supreme de Justiție la data intrării în vigoare a acestei legi vor fi judecate de Secția penală a Curții;

art. 25 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 56/1993 , modificată și completată prin

Legea nr. 153/1998 , text conform căruia, în prima instanța, Curtea Suprema de Justiție judeca procesele penale privind pe maresali, amirali și generali. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Dumitru Draghin, Ghita Grigorie și Ionel Zorila.

Autorii excepției considera ca dispozițiile legale menționate sunt contrare prevederilor constituționale cuprinse în: art. 16 referitor la egalitatea în drepturi; art. 21 privind accesul liber la justiție; art. 125 referitor la înfăptuirea justiției de către instanțele judecătorești; art. 128 referitor la folosirea căilor de atac. De asemenea, aceste texte legale sunt considerate contrare prevederilor art. 6 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevederi referitoare la unicitatea și egalitatea justiției pentru toți. Se mai susține ca textele legale criticate aduc atingere drepturilor inculpaților sub doua aspecte:

a) privarea lor de dreptul de a exercita toate căile de atac prevăzute de lege;

b) privarea inculpaților care au calitatea de militar de dreptul de a fi judecati de o instanța militară.

Cu privire la privarea de o cale de atac, în motivarea excepției se arata ca, potrivit art. 361 și 385^1 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin

Legea nr. 45/1993

și prin

Legea nr. 141/1996 , cu referire la art. 29 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin

Legea nr. 45/1993 , sentinta nu poate fi atacată decât cu recurs, în condițiile art. 29 pct. 2 lit. c) din același cod, fiind exclusa calea de atac a apelului. Inculpatul Dumitru Draghin, fiind judecat în prima instanța de Curtea Suprema de Justiție, datorită calității sale de general, este privat de dreptul la calea de atac a apelului. În continuare autorii excepției considera ca aceasta exceptare de la calea de atac a apelului pe criteriul competentei personale constituie o discriminare contrară principiului egalității cetățenilor în fața legii, în raport cu prevederile art. 16 din legea fundamentală. Se invoca și Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, prin care s-a decis, cu privire la accesul liber la justiție, ca este de competența legiuitorului sa instituie reguli speciale de exercitare a drepturilor procesuale, fără ca prin aceasta să se încalce dreptul constituțional, câtă vreme se asigura posibilitatea neingradita a celor interesați de a se adresa liber justiției. De asemenea, în motivarea excepțiilor se face referire și la Decizia Curții Constituționale nr. 60 din 14 octombrie 1993, prin care s-a statuat ca este neconstitutionala dispoziția legală care exclude de la dreptul de a folosi căile de atac o categorie de salariați din același domeniu de activitate, în timp ce pentru ceilalți este recunoscut acest drept. Autorii excepției considera ca instituirea unui tratament diferit în privinta folosirii căilor de atac nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii. Se mai susține ca restrangerea exercițiului unor drepturi și al unor libertăți este admisă de Constituție prin art. 49, numai dacă se face prin lege și numai dacă se impune din necesitatea apărării anumitor valori, dar nu poate fi bazată pe calitatea persoanei. De aceea, se susține în continuare în motivarea excepției, excluderea caii de atac a apelului pentru anumite categorii de cetățeni, excludere determinata de calitatea acestora, în procesele penale, prin încălcarea principiului egalității, atrage, în opinia autorităților excepției, neconstituționalitatea art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 și a art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală.

Cu privire la

art. II din Legea nr. 153/1998

se susține ca acesta încalcă principiul constituțional al egalității, deoarece o anumită categorie de militari nu mai beneficiază de dreptul de a fi judecati de o instanța militară, deși cauzele deduse judecații au un caracter militar, iar actul de acuzare se întemeiază pe încălcări ale regulamentelor și științei militare, ale căror cunoaștere și aplicare presupun o pregătire specială.

Exprimandu-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate ridicate, instanța arata ca aceasta este neîntemeiată sub toate aspectele, astfel:

a) Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 pct. 1 lit. d) și ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, considerate de autorii excepției ca fiind contrare prevederilor art. 16, 21, 125 și 128 din Constituție, deoarece priveaza pe inculpat de dreptul la calea de atac a apelului, instanța invoca soluția adoptată prin Decizia nr. 16 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, prin care Curtea Constituțională a respins o excepție similară, și anume cea privind neconstituționalitatea art. 29 pct. 2 lit. a), a art. 361 alin. 1 lit. c) și a art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, considerente și soluție pe care instanța le considera aplicabile și în speta.

b) Cu privire la excepția de neconstituționalitate a

art. II din Legea nr. 153/1998

instanța considera, de asemenea, ca este nefondata, sustinand că nu constituie o încălcare a unor drepturi constituționale faptul ca legiuitorul a apreciat ca anumite fapte penale comise de o anumită categorie de militari trebuie să fie judecate de instanțe civile și nu de cele militare, din moment ce în cauza judecata se face după aceleași norme de procedura, cu respectarea tuturor drepturilor procesuale, indiferent de calitatea subiectului.

În conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a formula și a transmite punctele lor de vedere.

În punctul de vedere al Guvernului se arata ca excepția de neconstituționalitate privind art. 29 pct. 1 lit. d), art. 361 alin. 1 lit. d), art. 385^1 alin. 1 lit. c) și d) din Codul de procedură penală,

art. II din Legea nr. 153/1998

și

art. 25 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 56/1993 , republicată, în raport cu art. 16, 21, 125 și 128 din Constituție, este neîntemeiată. În acest sens se invoca Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 prin care s-a statuat că nu este contrară principiului egalității, consacrat în art. 16 alin. (1) din Constituție, instituirea unor reguli speciale, inclusiv în privinta căilor de atac, câtă vreme se asigura egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea acestora. Principiul egalității nu exclude, ci presupune soluții diferite pentru situații deosebite. De asemenea, se face referire și la Decizia nr. 16 din 9 februarie 1999 prin care Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a art. 29 pct. 2 lit. a), a art. 361 alin. 1 lit. c) și a art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, retinand ca legiuitorul constituant sau cel ordinar a stabilit, prin dispoziții constituționale ori egale, regimuri diferite în raport cu natura unor autorități și cu atribuțiile acestora. S-a statuat, de asemenea, ca în considerarea unor situații deosebite legiuitorul poate institui reguli speciale de procedura, precum și modalități diferite de exercitare a drepturilor procesuale, accesul liber la justiție neinsemnand accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. Instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusiva a legiuitorului, soluție ce decurge din chiar dispozițiile constituționale invocate, și anume art. 125 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege". Se mai arata ca în art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale se prevede un dublu grad de jurisdicție. Guvernul retine ca fiind neîntemeiată și critica adusă prevederilor

art. II din Legea nr. 153/1998 , conform cărora de la data publicării legii modificatoare procesele aflate pe rolul Secției militare a Curții Supreme de Justiție vor fi judecate de Secția penală a Curții, deoarece acest text legal nu încalcă nici unul dintre principiile constituționale invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 12 și 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția cu care a fost legal sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 29 pct. 1 lit. d), ale art. 361 alin. 1 lit. d) și ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) și d) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate și completate prin

Legea nr. 45/1993

și prin

Legea nr. 141/1996 , dispozițiile

art. II din Legea nr. 153/1998

pentru modificarea și completarea

Legii Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993

și ale

art. 25 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 56/1993 , astfel cum a fost modificată și completată prin

Legea nr. 153/1998 .